Primul copil s-a născut prin cezariană. Pe al doilea am încercat să-l nasc natural. Eram sigură că o să reușesc. Tânără, informată, pozitivă, susținută de o moașă, de familie, tot ce-ți poți dori. Și cu plan de naștere făcut, discutat, semnat de medic.
Mă rog, nu am reușit până la urmă să nasc natural a doua oară, treaba s-a complicat și tot la cezariană am ajuns. Dar când încă mai speram să duc travaliul la bun sfârșit, mi-am făcut un plan de naștere, pe care l-am discutat cu medicul meu obstetrician, apoi cu sefa de secție de la neonatologie.
Nu știu dacă peste tot se acceptă un plan de naștere, dar cred că merită să încercați să-l impuneți.
Dacă nu știți ce să puneți în el, puteți să furați idei de la mine. Și eu le-am furat de la alții.
Nu am mai pus diacritice, vă rog să mă scuzați.
Așadar:
Naștere ușoară!
Ce s-a respectat/nu s-a respectat din toate astea?
S-a cam respectat tot…
Buna,
La ce spital te au primit cu planul?
Nu inteleg cum se procedeaza, l ai discutat cu dr, cu sefa de sectie si apoi ce ai facut, ai mers cu foaia dupa tine?
Multumesc!
Am nascut la Medicover. Am discutat planul meu cu sefa de sectie de la neonatologie care si-a notat cerintele mele, apoi cu medicul anestezist si cu medicul ginecolog. Medicul anestezist si-a notat si el ce doream eu, iar medicul ginecolog ma stia oricum ca pe un cal breaz :)) retinuse ce vreau. Doar am citit planul impreuna, mi-a spus parerea ei, apoi mi l-a semnat si stampilat. Cand am nascut, il aveam in geanta, dar n-a fost nevoie sa-l mai dau nimanui