Plan de naștere
Sa fim un pic mai buni

Ana este un copil crescut cu respect. Un copil ajuns deja adult, pe picioarele ei, un om în toată firea. Mă bucur enorm că mi-a trimit povestea ei sa o împărtășesc cu voi. Vă las să citiți, nu mai fac niciun comentariu 🙂

Ema, Filip, Diana si Viju - web-117

 

 

 

N-am scris niciodată nimic serios, nu mă pricep decât la posturi de Facebook, deci vă rog a avea răbdare cu mine, poate-poate iese și ceva coerent până la finalul postului. Așadar.

Bună, eu sunt Ana, am 21 de ani și nu am luat niciodată bătaie. Nu cred că m-am prezentat niciodata așa, dar meh, despre asta vorbim azi. Despre attachment parenting, sau părințeală cu iubire, acum 20 de ani.

Eu sunt unul dintre copiii ăia foarte puțini (printre singurii din grupul meu de prieteni) care-au crescut fără bătaie, fără “ești urâtă când plângi” si fără “te las aici dacă nu plecăm acum”. Așa s-a nimerit, ar zice unii. Eu zic doar că mama a avut curaj, tata a avut încredere, iar bunicii și alte persoane pe lângă care mi-am făcut veacul în frageda pruncie s-au îndurat de moaca-mi simpatică și m-au lăsat să cresc după cum a vrut mama.

Evident, mama mea nu avea habar nici măcar de terminologie, nici de faptul că existau cărți care să te-nvețe să crești copii frumos și sănătos, dar a avut un instinct bun și suficient curaj încât să-i țină departe pe cei care aveau alte păreri. În absolut  fiecare zi a vieții mele până-n momentul în care am plecat la facultate, mamei i se tot spunea cum o s-ajung eu prost pentru că nu am fost “învățată cu respectul”, pentru că mi s-a dat prea multă libertate și pentru că m-a crescut “nerealist și inadaptat la viața de azi”.

Nu mi-am luat niciodată o palmă, nu am fost injurată, nu am fost ignorată. Am stat în brațe cât am considerat eu că e nevoie, n-am știut de frica nimanui, am fost lăsată să mă exprim cum am crezut de cuviința și, aparent, n-am ajuns nici delincventă, nici răsfățată, nici dependentă.

 

Vrei să primești postările mele pe email?

Șocant, nu? Recent, cum prietenele mele încep să se înhame în treaba asta cu mămiciția, am întrebat-o pe mama de ce m-a crescut așa și nu altfel. Și-am auzit cam ce speram să aud.

Pentru că nu putea să ma lase sa plâng când ea știa că-s cea mai vulnerabilă ființă din lume și că doar cu ea mă identific, deci dacă ea m-ar abandona, aș fi a nimănui. M-a luat în brațe mereu, nu m-am învățat, merg singură pe picioarele-mi proprii și personale, mulțumesc.

Pentru că ei nu i s-a parut corect că, deși e ilegal să lovești un alt adult din orice motiv, e ok să-ți lovești copilul ca să iți arăți dominația față de ei; nu i s-a părut nici c-ar fi mai deșteaptă, nici mai frumoasă, nici mai cuminte decât mine, ci c-avea în plus doar experiența mai multor ani de viață și asta nu-i dădea drept de veto asupra mea.  Și pentru că, din palma aia, oricum n-aș fi înțeles că ar fi pentru că am făcut ceva ce nu trebuia, ci aș fi ajuns s-o văd ca pe inamicul.

Am învățat să vorbesc destul de rapid, în special pentru că ea și tata vorbeau cu mine absolut încontinuu, chiar dacă li se zicea că pierd timpul și că oricum nu-nțeleg nimic. Iar când am început să vorbesc, nu prea a mai oprit nimic furtuna. Și-atunci au început explicațiile. Pe limba lumii, cum ar veni, să-nțeleaga și cap mic de copil de 1 an jumate. Și știam răspunsul la fiecare “de ce?” pe care-l lansam. Și, ca să ne înțelegem, au fost multe. Deci știam și de ce răsare soarele, dar și de ce nu e ok să merg în vârful picioarelor pe pervaz.

Nu mi s-a răspuns niciodată cu “de-aia” sau  “pentru că eu am dreptate și știu mai bine”, drept pentru care-am devenit și eu foarte argumentativă și bătăioasă și pare să-mi fie de folos aici.

În fine, principiile le știți deja, nu vreau să lungesc postul ăsta inutil.

Hai să vorbim de…efectele de dupaă.

Buna, sunt Ana, sunt studentă la zi, am un job bun, sunt implicată în multiple proiecte și sunt una dintre persoanele alea molipsitor de pozitive, știi?

Shop Diana Vijulie

Cursuri dezvoltare personală și de parenting

cu prețuri începând de la 8 lei.

Vorbesc 3 limbi străine, locuiesc singură și sunt, teoretic, cel mai tânăr angajat pe funcția mea din istoria companiei. N-am fost la niciun interviu care să nu se finalizeze cu o ofertă de angajare. Sună incredibil de arogant, nu? Câteva persoane se vor opri aici, crezând că postul ăsta este despre cum sunt eu frumoasă și desteaptă și de succes. Nu. Dar vă mai spun.

Am stupid de multa încredere în mine, pentru c-am fost încurajată așa de când eram copil. Una dintre dogmele pe care le-am reținut și pe care le urmez cu meticulozitate aparține mamei mele și suna cam așa. “Iubito, atâta timp cat ai argumente privind ceea ce urmează să zici și nu rănești pe nimeni cu spusele tale, niciodata să nu taci!”

Sunt foarte empatică, confidenta preferată a oricui, omul bun cu ideea realizabilă întotdeauna, mă pricep la relațiile cu oameni, fie ele profesionale sau personale. Și am o doză infinită de respect, atât pentru mine, cât și pentru oamenii din jurul meu. Mă port cu oamenii așa cum s-au purtat ai mei cu mine.

Sunt un om fain, pe cuvânt, mie-mi place mult de mine și e o opinie populară.

Și sunt convinsă că alor mei le datorez cam 90% din omul care-s azi.

Pentru că m-au iubit necondiționat și au făcut ce au crezut ei că e mai bine, nu ce-a crezut o vecină, un medic sau o vânzătoare de la colț. Pentru că m-au tratat ca pe un egal, pentru că nu m-au trimis niciodată la joacă atunci când voiam să plang și nici nu m-au pus in fața televizorului când eu voiam să vorbesc.

Pentru că m-au crescut ca pe un om, nu ca pe un animal de casă.

Am scris doar așa, ca să vedeți că oamenii cu gândirea ca a Vandei existau și-acum 20 de ani, că nu e chiar un soi de experiment, că piticii ei nu-s cobai și că nu ies oameni “handicapați” social din toata joaca asta de-a mama și copilul.

Control sau influență? Ce facem cu copiii?

Nu știu dacă știați, dar nevoia de control pe care o simțim adesea, se transformă în cea mai importantă sursă de stres pe care o avem. Și e normal. E normal, pentru că poți controla foarte puține lucruri în viața ta. Și poți controla și mai puține lucruri în viața altuia. Și, dacă totuși reușești să o faci, vine cu niște costuri destul de mari. Printre care și stresul.

Cum educăm copiii pentru libertatea de mâine, și nu pentru cea de ieri

”Educația este identică cu ajutorul acordat copilului pentru a-și realiza potențialul. Opusul educației este manipularea, care se bazează pe absența încrederii în ceea ce privește dezvoltarea copilului și pe convingerea că un copil va crește cum trebuie doar dacă adulții pun în el ceea cce este dezirabil și suprimă ceea ce este indezirabil

Plan de naștere
Sa fim un pic mai buni