Înainte să nasc primul copil, așteptările mele referitoare la ceea ce va urma erau destul de jos
Știu că vorbeam cu mama la telefon și ea îmi spunea că speră să fie un copil vesel și că, dacă am noroc, poate va fi la fel de cuminte cum fusesem eu.
”Un vis de copil”
Eu fusesem foarte cuminte. După vreo două săptămâni de plâns seară de seară singură în pătuț, eram liniștită. Îmi povestea mama cum stăteam singură în dormitor și doar ce mai trecea pe la mine între fiert două oale de scutece și una de ciorbă, doar ca să mă găsească zâmbitoare și fericită. Nu (mai) plângeam noaptea, nu udam patul, dormeam până dimineața târziu, adormeam singură. Când veneau musafiri, stăteam potolită în dormitor până când mă aducea și pe mine în sufragerie, când zâmbeam la toată lumea și treceam din mână în mână pe la toți. Apoi înapoi în pat, căci în sufragerie oamenii vorbeau tare, râdeau, mai fumau.
[citește mai departe aici]