Plecatul ăsta în concediu de multe ori e mai obositor decât să stai acasă, atunci când ai copii. Sigur că e frumos să vezi lucruri noi, să mai schimbi puțin mediul și sigur că pentru copii e o ocazie minunată să învețe câte ceva, să se simtă bine, să se minuneze de munți înalți sau ape nesfârșite, de orașe noi sau de sate pitorești.Dar dacă sunteți ca noi (sau mai rău), șansele să fiți deja extenuat în momentul în care v-ați urcat în mașină sunt extrem de mari.