Newsletter de 1 iunie
Cireșele

Să vă povestesc. O vecină din cartier a organizat astăzi un ”curs demonstrativ de limba engleză” pentru copii mici. Un an, doi ani, trei ani. Nu-s genul să îi pun copilului meditații de la doi ani și jumătate, dar zic hai să mergem, mai spargem rutina, se mai întâlnește cu copiii din cartier acolo, poate că o să fie distractiv.

Începea la ora 5, era la 5 minute de mers pe jos de casă, așa că pe la 4 fără un pic am început pregătirile. Hrănit copilul, ca să nu fie divă înfometată și ciufută acolo, lăsat copilul să se îmbrace, hrănit celălalt copil, aruncat un smoothie și niște apă în geantă și ziceam să mergem.

Vanda Mică, foarte încântată că mergem ”la școală, să învățăm inghieza”. Nu știu de unde a bagat-o pe asta cu școala, dar zic să nu stric zenul, așa că n-am contrazis-o. S-a dus în cameră să-și aleagă haine pentru școală (un tricou multicolor cu flori și fluturi, pantaloni verzi, cizme mov de cauciuc cu flori, jambiere mov cu buline albe pe mâini) și și-a luat și gentuța pentru senvișuri, în care a pus niște biscuiți, pentru că aia e geanta ei de școală. Ok, perfect.

Înainte să ieșim pe ușă, Juniorul a dat peste scutec, așa că a trebuit să-l schimb de toate hainele, apoi Vanda Mică a aruncat pe jos de supărare o sticlă de doi litri de apă, fara dop (noroc că era deja încălțată cu cizmele de cauciuc :)) ), apoi nu știu ce s-a mai întâmplat, de am zis că nu mai ajungem acolo decât mâine. Mă rog, am reușit să plecăm.

Pe drum, clasicul discurs. I-am povestit cam ce credeam eu că o să se întâmple acolo și i-am zis, ca de fiecare dată când mergem undeva, că dacă nu-i place și nu vrea să stăm, plecăm. Nuuu… că e la școală și ei îi place la școală și o să stăm. Buuun.

Și ajungem. Intrăm în camera de lucru. Câțiva copii, materiale, o pătură pe jos. Amicul Vandei Mici, și el prezent acolo, nu prea voia să participe. Avea nevoie de timp să se integreze și stătea liniștit la tatăl lui în brațe. Tipa care ținea cursul tot încerca să intre în vorbă cu el. El o tot ignora. Ea întreba cum îl cheamă. Vanda Mică îi răspundea. El tăcea, ea tot insista și tot așa până l-a lăsat în pace, într-un final.

Apoi a început cursul. Un filmuleț cu un cântecel și niște animale.

”Uite, ăsta e un dog, cow, cat și toate animalele. Vreți să repetați și voi după mine?”
Nu repeta nimeni.
Ok. O luăm de la capăt. Iar.
”Ăsta e un dog, cow, cat, alte animale. Repetați și voi după mine? Nimeni? Vanda Mică? Zi tu ”dog”. Zici?”
Vanda Mică nimic.
”Hai zi DOG!”
Liniște.
”Zici DOG? Zi și tu DOG!”
Liniște.
”Dar de ce nu vrei să zici DOG?”
Liniște.
”Haaaai ziii DOOOOG”

Și tot așa. Până la urmă Vanda Mică s-a ridicat de pe pătură și mi-a zis de la obraz că ei nu-i place la școala asta și să mergem, că nu vrea să stea. Bun. Mergem, doar nu era s-o țin acolo cu forța.

”Dar de ce vrei să pleci? Nu vrei să mai stai?”
Vanda Mică niciun cuvânt.
”De ce pleci? Nu-mi răspunzi?”
”Dar de ce nu-mi răspunzi?”
”Hai, răspunde-mi”

Pentru prima dată în viața ei, Vanda Mică s-a ascuns după mine ca să scape de interogatoriu. :))
S-a încumetat până la urmă să-i zică ”bye-bye” la plecare. A fost finuță, totuși.

Așa că am reușit până la urmă să plecăm, asta după ce Vanda Mică a decis că vrea să se încalțe cu adidașii altei fetițe, ”pentru că sunt mai frumoși ca cizmele ei, pentru că cizmele ei nu o au pe Minnie”.

După 5 minute a coborât și amicul ei, cu tot cu tată. Nici el nu o fi vrut să repete DOG.

50 de metri mai târziu, un câine lătra într-o curte:
”Ia uite, DOG!”

Sursa foto

Newsletter de 1 iunie
Cireșele