Nu mi-a plăcut niciodată circul, dar iată că – ce ironie a sorții! – am ajuns să fiu jongler. Nu jonglez cu mingi colorate, nici cu popice, nici cu pahare de cristal de bohemia. Jonglez cu doi copii, cu hrănitul lor, spălatul lor, culcatul lor. Sunt ”entertainer” pentru amândoi. Pup burtă de copil mic, mă strâmb, cânt pe 10 voci cântecele vesele, apoi mă joc cu plastilină, pictez o balenă și fac un castel de nisip.
Când nu sunt jongler, sunt magician. Căci trebuie să scot din jobenul meu o grămadă de lucruri la cerere. Câteodată trebuie să scot de acolo haine, pentru că Juniorul tocmai a vomat și pe absolut ultimul tricou curat și uscat. Câteodată trebuie să scot de acolo lapte de migdale cu vanilie în creierii nopții. Dar cel mai des, jobenul meu trebuie să conțină mai mult timp, mai multe mâini și, dacă s-ar putea, pe mine încă o dată, ca să fiu câte o mamă întreagă pentru fiecare dintre copiii mei.
Dacă nu sunt nici jongler și nici magician, atunci sigur conduc un monociclu pe sfoară. Cu precizie și într-un echilibru perfect. Cam așa mă simt în zilele alea în care ambii copii sunt ciufuți, ambii agitați sau poate ambii răciți. Când calc pe teren minat cu orice acțiune a mea, că poate fac ceva greșit și strig feng-shui-ul Vandei Mici, implicit feng-shui-ul tuturor.
Bine măcar că nu sunt dresor. Deși de multe ori am senzația că fac și munca asta. Când tigresa mică insistă să stea în picioare în căruciorul lui frati-su, indiferent câte explicații i-aș da eu că poate cădea de acolo, simt că fix în dresor mă transform cu fiecare ”te rog, stai jos!” spus cu voce calmă, cât de calmă pot și eu.
Apoi, dacă unul plânge, ajută adesea și să fiu clovn. Nu am nas roșu sau păr zburlit, dar cred că ar fi o investiție bună o astfel de costumație. Și aș putea s-o las pe Vanda Mică să mă fardeze, sigur sigur aș arăta apoi ca un clovn veritabil. Unde mai pui și satisfacția ei, că în sfârșit a avut ocazia să dea iama prin trusa mea de farduri…
Iar seara la culcare, mă transform și într-un îmblănzitor de lei, scopul meu unic fiind să îmblânzesc leoaica mică, pentru ca apoi să reușesc să o adorm. Se dau lupte crâncene, până când cedează, își pune capul mic la mine pe mână, mă privește cu ochii mari și îmi spune ”mie îmi pațe de tine”, apoi mă mângâie pe ureche și adoarme.
Oare mâine ce reprezentație mai dăm?