Despre somn și despre copiii mei
Vanda Mică urăște somnul.
Bine, nici Juniorul nu e de pus în ramă la capitolul ăsta, dar el măcar doarme, odată ce reușești să-l culci. Mă rog, asta cu condiția să fie permanent în mișcare și pe carne de om. Noaptea e mai bine de la o vreme. Noaptea doarme în pat și mă lasă să și plec de lângă el.
Dar Vanda Mică, atunci când era mică mică de tot, nu dormea. Nici pe carne de om, nici pe saltea de pat, nici pe landou de cărucior.
Aproape toate pozele pe care le am cu ea din maternitate sunt cu ea cu ochii larg deschiși, ferească Buddha să rateze ea ceva din jurul ei.
Dura o viață și jumătate să adoarmă
Apoi, când am ajuns acasă, tot nu dormea. Sau dormea, dar [citește mai departe aici]