Melc, melc, codobelc
Cum să tai aripile copilului tău

Supporting Hands. Father holding 14 days old baby on his armsCând aud de independență la copii mici, mă umflă râsul. Da, probabil nu ar trebui, ar zice fie-mea că nu-i politicos, drept urmare râd mai mult în sinea mea. Dar tot râd când văd părinți încrâncenați să nu cumva să nu iasă copilul independent direct din mă-sa, dacă nu așa, hai măcar pe la un 3 luni să atingă level expert pe independență.

Să ne uităm nițeluș în dicționar. Ce înseamnă, de fapt, să fii independent? Dexul zice așa:

INDEPENDÉNT, -Ă, independenți, -te, adj. 1. Care nu depinde de cineva sau de ceva; (despre un popor, un stat) care se bucură de independență, liber2, autonom. ◊ Loc. prep. Independent de… = fără a ține seamă de…, indiferent de… 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care se bizuie pe puterile proprii, cu inițiativă personală. – Din fr. indépendant.

Deci, ”care nu depinde”. Pai bun. Și cum arată oare un bebeluș? Pai da. E exact ființa aia care depinde de toată lumea. Depinde de ceilalți să fie hrănit, depinde de ceilalți să fie schimbat, depinde de ceilalți să fie spălat, depinde de ceilalți să-l apere de diverse, depinde de ceilalți să-l mute din punctul A în punctul B. Pe măsură ce crește, dependența scade, pentru că începe să se poată spăla singur, să se poată hrăni singur, să se miște singur. Dar asta nu înseamnă nici pe departe ca e independent.

Îmi amintesc amuzată cum o mamă s-a simțit foarte jignită la un moment dat când, într-un context anume, cineva i-a spus că este mamifer. Probabil cineva ăla a vrut să evite să-i spună că, în esență, suntem cu toții animale, și s-a gândit că poate mamifer sună mai bine. Dar asta suntem. Animale. Iar animalele își țin puii aproape până când aceștia sunt în stare să-și procure singuri hrana. Da, mă enerva la culme când tata îmi zicea că atâta timp cât locuiesc în casa lui și mănânc mâncarea cumpărată de el nu pot fi în veci independentă, dar avea dreptate.

Ce le lipsește animalelor, dar noi avem, este rațiunea. Care vine la pachet cu alte probleme. Căci un pui de om își proclamă independența și în alte contexte decât acela că e capabil să-și cumpere singur, din banii câștigați de el, o pâine și un pachet de unt.

Copilul nu trebuie să fie independent de părinte doar din motive pragmatice (hrană, adăpost), ci și din punct de vedere psihologic. Și pentru că suntem în anul 2015, cu o tonă de acces la informație, suntem datori să știm atâta lucru despre copiii noștri. Că un copil care are un atașament securizant față de părinți este un copil care se va dezlipi de ei pașnic și liniștit, împăcat cu sine și cu lumea, și va deveni independent în termenii săi.

”Ce este atașamentul securizant?”, o să mă întrebați, poate. Este legătura formată între copil și părinte, atunci când părintele răspunde prompt la nevoile copilului. Atenție! La nevoile lui, nu la dorințele lui. Apropierea fizică de părinți, de exemplu, este o nevoie a copilului. Să fie înțeles și respectat, la fel. 3 ouă Kinder în loc de prânz sunt doar o dorință. Asemeni păpușii X sau mașinuței Y.

Atunci când un bebeluș plânge, părintele are două variante. Să fugă în întâmpinarea nevoii copilului (poate plânge de foame, de sete, că este murdar, sau pur și simplu pentru că are nevoie de contact uman), sau să ignore nevoia și implicit și copilul. Un copil ignorat atunci când are o nevoie va învăța că lumea este neprietenoasă, că nu există nimeni care să-i fie aproape, că este singur împotriva lumii și că nu are niciun rost să se lamenteze, căci oricum nu-i vine nimeni în ajutor. Un bebeluș căruia i se va răspunde la plâns, va dezvolta un atașament sănătos față de părinți, va avea încredere în ei, va avea încredere în sine și se va dezlipi de ”fusta mamei” atunci când se va simți în stare. Un copil cu atașament securizant nu va avea nevoie să-și consume resursele pentru a verifica dacă cineva îi este alături, nici să se teamă că este singur și poate nu se descurcă. Toate resursele unui copil cu atașament securizant se duc fix unde trebuie: în explorare, în cunoașterea lumii, în cunoașterea de sine.

Singurul lucru pe care trebuie să-l facă un părinte, e să priceapă care sunt nevoile copilului și să se muleze pe ele. E simplu. Și să aibă răbdare. Unii copii se dezlipesc mai ușor de părinți, alții mai greu. Toți trec prin perioade când sunt mai atașați, când au nevoie de reconfirmare că totul e ok, că au pe cineva lângă ei. Atâta timp cât nu sunt grăbiți să devină independenți, lumea lor e frumoasă și sigură.

Raluca a scris aici foarte frumos despre părinții elicopter, despre nevoi și dorințe.

 

http://www.helpguide.org/articles/secure-attachment/what-is-secure-attachment-and-bonding.htm

http://www.psychalive.org/category/attachment-style/

http://www.himh.org.au/__data/assets/pdf_file/0004/2767/2-Attachment.pdf

https://childandfamilypolicy.duke.edu/pdfs/pubpres/SupportingHealthyRelationships.pdf

 

Melc, melc, codobelc
Cum să tai aripile copilului tău