Ne creștem copiii fără pedepse, fără recompense, fără condiționări, cu respect, empatie și sinceritate. Asta e calea noastră, asta e metoda noastră și așa facem. Credem că nu am greșit când am considerat că așa e mai bine, rezultatele se văd deja la Vanda Mică și sper că se vor vedea și la Junior. N-o să auziți la mine ”dacă ești cuminte mergem în parc” sau ”dacă mai ești rea așa, imediat te spun lu tac-tu”. Sau cel puțin nu o să auziți asta în 99% din cazuri.

Pentru că în seara asta, în timp ce adormeam un copil din doi și stăteam cu ochii închiși, așteptând să nu se mai foiască atât și să se culce, mi-am dat seama de ce nu am primit până acum medalia ”Parintele anului” și nici măcar o statuie mică din nisip nu mi-a fost ridicată. Pentru un procent ăla când condiționez deși știu că nu-i bine, când minciunesc și eu și când îmi sare țandăra. Vorba cântecului: ”nu sunt perfectă, nici nu vreau, nici nu pot”. Mai ales nu pot.

1. Dacă nu vrei să dormi cu mine, eu plec

Sunt sinceră cu voi, că n-am de ce să vă mint. Nu-mi dă nimeni note de parenting și chiar dacă mi le-ar da, nu m-ar ajuta la nimic. Da, câteodata, doar câteodată, când nu mai pot, nu mai am răbdare, Juniorul plânge de dorul meu sau pur și simplu vreau 4 minute pe zi fără niciun copil în grijă, o condiționez să adoarmă. Sigur, împachetez frumos condiționarea într-o întrebare inocentă ”Vrei să dormi cu mine sau singură?” la care răspunsul evident este ”cu tine”. Continuarea este ”Atunci, haide să ne culcăm. Pentru că eu sunt foarte obosită și nu pot adormi dacă tu te foiești atât/cânți/etc. Dacă nu mă lași să adorm și mă deranjezi, o să mă culc în altă cameră, unde e liniște”. Tonul este blând, relatarea pare sinceră, dar în esență mesajul este clar. ”Dacă nu te culci, eu plec”. Nu-s mândră de mine, trag mereu de mine să nu mai aplic tactica asta care funcționează mereu, ci să încerc ceva mai sincer, empatic, fără condiționări. Dar mă uit la ceas, aud Juniorul de jos și cedez.

În apărarea mea, treaba ar fi mult mai simplă dacă ar adormi și ea fără circ măcar o dată la trei zile.

2. CD-ul ăla merge doar în mașină

Avem un CD cu Mickey. Cine a ascultat vocea lui Mickey Mouse în română, poate o să înțeleagă mai bine punctul ăsta. Pe CD-ul ăla sunt două povești. Îl avem de vara trecută. L-am ascultat de atâtea ori în mașină, că sunt convinsă că Juniorul când a ieșit din mine îl știa mot-a-mot. Câteodată vrea să-l ascultăm și în casă, iar pentru mine asta e deja prea mult. Îi spun că nu îl putem asculta în casă căci nu avem la ce. Îmi propune laptopul.. Îi spun că nu se poate, CD-ul respectiv e special pentru mașină și că o să-l ascultăm maine. Cedează.

Deci da, mai și minciunesc. Nu e frumos. Știu. Tot în apărarea mea, vocea aia e ÎN-GRO-ZI-TOA-RE!

Mai minciunesc și cu altele. Nu multe, dar mai sunt.

3. Noaptea sunt ciufută și neempatică

Noaptea, dacă nu dorm, mă enervează orice mă atinge. Dacă mă trezești la 3 dimineața, poți să-mi oferi și un cec de un milion de dolari, tot ciufută și ușor isterică voi fi. Mă abțin să mă desfășor, dar pe interior sunt un monstruleț mic. Așa că noaptea mă enervează când se apucă să mă mângâie pe obraz sau când îmi dă câte un cot în gură de drag. Și-s ciufută rău și în exprimare. Sper doar ca dimineața să nu mai țină minte monstrul cu cearcăne care seamănă cu mă-sa azi noapte.

Pe-astea mi le-am amintit în timp ce o adormeam. Nu am avut timp de mai multe, pentru că între timp a trebuit să cobor repede la el. Dar cu siguranță sunt mai multe.