Noi citim cu drag
Sunt MAMĂ

Astăzi voiam să vă scriu despre un set de cărți Usborne pe care l-a primit Vanda Mică de la Citim cu drag, dar am pozat-o cu ele ca să le vedeți mai bine și nu am pozele (sunt în telefonul Domnului Vanda care habar n-am pe unde e). Apropos de Citim cu drag, vedeți că aici vor fi niște reduceri, tombole și promoții cu ocazia zilei internaționale a cărții. O să revin asupra subiectului. 

 

18fbmec6si24tjpg”În seara asta mergem la Albert” am zis noi entuziasmați, crezând că o să fie și ea la fel de entuziasmată. Albert e de o vârstă cu ea, locuiește la câteva străzi de noi și se știu de când încă nu puteau sta pe burtă.

”Nu veau” zice ea nu doar ne-entuziasmată, dar iritată de-a dreptul.

În schimb vrea să citim o carte. O citim. Să mănânce schnitzel. Mănâncă. Să mai citim o carte. Mai citim una. Să ne jucăm cu cuburile. Ne jucăm. Să ne jucăm cu Lego. Ne jucăm și cu ăla. Să-l mângâle și să-l pupe pe frati-su. Se face. Să bea lapte. Bea. Să bea apă. Bea. Să desenăm.

”Gata, haide să mergem” zicem noi naivi, crezând că asta o s-o urnească. N-o urnește, urnește în schimb o sesiune de smiorcăială (nu-i pot spune plâns). Nu știe de ce nu vrea să mergem.

”Haide, uite… ne așteaptă Albert. Și Dana. Și Irinel. Nu-i așa că vrei să-i vezi?”

”Nu veau să-i văd. Niți pe Abelt, nici pe Dana si niți pe Ininel. Nu veau să medzem!”

Ghinion că nu vrea, noi chiar voiam, așa că insistăm. Nu și nu. Iar supărări. Iar lacrimi. Dar serios că nu mai pot sta în casă, îmi iau câmpii. Vreau să socializez cu alți adulți, ta-su la fel, să se mai joace mândra și cu alții, nu doar cu mine, să ne simtem cu toții bine, mai pe scurt.

Câștigăm bătălia cu propunerea ”Dacă nu vrei să mergi, nu-i problemă. Poți să stai acasă și să desenezi și noi trei mergem în vizită la Albert” (știu, nu-s mândră deloc de metoda asta de opresiune, dar câteodată, doar câteodată simți că nu mai poți). Evident că nu vrea să rămână singură acasă, așa că e de acord să meargă cu noi.

În schimb, nu e de acord să se încalțe și nici să-și ia paltonul, deși afară e frig. Asta e. Pleacă în șosete și tricou cu mânecă lungă, bine că am urnit-o, nici nu mai contează cum. Se mai enervează puțin (se aștepta să ne împotrivim și să încercăm s-o convingem să se încalțe și să se îmbrace – adică să mai tragă de timp). Până la urmă, sare la ta-su în brațe și plecăm.

Toată pregătirea nu a durat decât mai bine de o oră. Lui ta-su i-au mai ieșit 5 fire de păr albe și mie vreo 3, noroc că eu mă vopsesc și că bărbații grizonați sunt sexy.

Ajungem în fața casei lui Albert, sleiți de puteri și înghițindu-ne cuvintele ca să nu-i zicem copilului vreo două. Copilul până acum cu o moacă de parcă i-ar fi murit otrăviți toți ursuleții de pluș. În fața casei lui Albert, îi aud glasul de clopoțel:

”Țe mă bucul că am venit la Abelt. O să ne zucăm. Mie îmi pațe de Abelt. Si de Dana. Si de Ininel. Abelt e dăguț!”

Domnul Vanda se uită la mine, eu mă uit la el. Avem amândoi privirea aia de ”copilul nostru e nebun și are un plan malefic să mă înnebunească și pe mine; dați-mi un pistol să-mi curm suferința”, dar zâmbim larg și ne bucurăm alături de copil că-i vesel.

Seara a fost un succes până la urmă pe toate fronturile.

Și ai voștri sunt puțini nebuni?

Noi citim cu drag
Sunt MAMĂ