De ce n-am io statuie
Mergem la Albert

Iar un post cu cărți. Știu, mă repet, dar ce să fac… Dacă ăsta e viciul ei, eu ce să fac? Unii fumează, unii beau, unii mănâncă ciocolată, alții sunt dependenți de televizor, Vanda Mică e dependentă de cărți.

Am descoperit la un moment dat într-o librărie din mall cărțile de la Usborne. Mi s-au părut scumpicele, dar foarte frumoase. Apoi, de Crăciun, când i-am comandat o ladă de cărți de pe Amazon, m-am înfipt și la niște Usborne, care erau mai ieftine decât ce văzusem eu în librărie. Erau la preț decent, calitatea impecabilă și le-am comandat. Apoi am aflat că se poate și mai ieftin, că există colaboratori cu editura care pot aduce cărțile tot la prețuri decente.

Partea mai proastă e că dacă te apuci să te uiți pe site-ul lor, sunt prea multe cărți. Mie mi se par minunate toate, le-aș cumpăra pe toate și le-aș face o bibliotecă doar a lor. Și-s convinsă că nu ar fi o investiție în van, căci Vanda Mică sigur le-ar citi pe toate până la urmă.

Partea mai bună este că mamele care colaborează cu editura și aduc cărțile sunt și cele mai bune sfătuitoare. Eu am vrut un set de cărți cu activități pentru Vanda Mică, dar Anamaria de la Citim cu drag mi-a recomandat altul, mult mai potrivit. S-a dovedit că a avut dreptate, setul de cărți fiind un mare succes. E vorba despre Farmyard Tales, un set de 4 cărți, cu stickere, povești și activități.

Partea și mai bună este că acum, cu ocazia zilei internaționale a cărții de pe 23 aprilie, Citim cu drag pregătește multe reduceri, oferte, promoții, tombolă, surprize. Deci, dacă vreți ceva Usborne, eu cred că acum e momentul să comandați.

Eu cred că o să comand See Inside the Universe. Știu ca e 6 ani +, dar Vanda Mică e foarte interesată de planete acum (știe să recite toate planetele din sistemul nostru solar) și cred că i-ar plăcea. Iar mie mi-ar plăcea sigur.

Mai multe detalii despre eveniment găsiți aici.

Spor la cumpărături!

IMG_0687

IMG_0688

IMG_0682

 

De ce n-am io statuie
Mergem la Albert