După primul copil m-am călit. Când era Vanda Mică de câteva luni, mă simțeam războinică. Îmi părea rău de toate deciziile prost informate (sau neinformate) pe care le luau părinții și voiam neapărat să le spun și părerea mea. Nu ca o critică, nu ca o ceartă, dar să știe că se poate și altfel. Doar că puțini dintre ei erau chiar dornici să primească informația și îmi doream să nu insist, dar nu puteam. Acum că eram mamă, parcă eram mamă pentru toți copiii, nu doar pentru al meu.

Între timp mi-am dat seama că degeaba mă lupt cu morile de vânt. Că urechile deschise acceptă o idee altfel de prima dată când o spui, nu trebuie să insiști. Pentru că mă uit la mine. Dacă eu consider că ăsta mic nu are nevoie de căciulă la 15 grade, păi pot să mă bată unii la cap până mâine, că tot nu-i pun. În schimb, dacă primesc o informație utilă, care chiar mă interesează, sunt receptivă de la bun început.

Încă mai vreau să insist pe anumite teme, dar nu o mai fac. Încă mai sunt convinsă că anumite lucruri nu sunt în beneficiul copilului, dar poate că nu sunt în beneficiul copilului meu. Cine știe, poate sunt în beneficiul copilului altuia, n-am de unde să știu asta… Așa că am preferat să termin cu cruciadele și mai degrabă să încerc, prin exemplul nostru, să arăt că se poate și altfel.

Iată câteva dintre lucrurile pe care nu le mai spun părinților (sau asupra cărora nu mai insist cu aceeași înăpățânare ca pe vremuri) deși aș vrea:

1. E bine să alăptezi cât mai mult

Nu, laptele praf nu e același lucru ca și alăptatul. E un înlocuitor câteodată necesar, dar asta după ce ai epuizat toate resursele legate de alăptare. Nu porni de la premisa că nu o să poți alăpta, nu ceda ușor. Dacă ai probleme (și e foarte probabil că o să ai la un moment dat), sună un consultant în alăptare. Nu ai nevoie nici de biberoane și sterilizatoare. Dacă nu poți alăpta, o să ai nevoie de contactul unui consultant în alăptare, după cum spuneam (asta aș repeta-o până mi-ar cădea gura). E mai ieftin pe termen lung decât biberoane, sterilizator și lapte praf. Nu mai spun cât e de benefic.

2. Un copil mic nu ar trebui să se uite la televizor

Părerea mea este (și mi-o mențin) că uitatul la tv nu e ok pentru bebeluși și copii mici. Recomandările spun că sub doi ani un copil nu are ce căuta la desene. Nici mult, nici puțin. Cu greu îmi mușc limba să nu zic nimic, mai ales când același părinte care îmi spune că prichindelul lui de 1 an jumate e fascinat de Mickey Mouse sau la ce desene s-or mai uita ăștia mici acum, se plânge și că ștrumful e agitat, nervos, sau nu vorbește, nu știe să se joace. Dacă o fi și de la timpul petrecut în fața televizorului, iar odată exclusă varianta asta copilul ar fi ușor mai calm? Poate că nu e, dar studiile cam asta spun, că televizorul poate agita copilul. Eu una sunt convinsă de faptul că Vanda Mică nu a fost la fel de recalcitrantă ca alți copii până acum și a început să vorbească destul de devreme și pentru că în loc să ne uităm la televizor am făcut alte chestii împreună (în general am citit).

3. Nu sunt ok pantofii cu talonet si strânși pe gleznă.

Copilul e bine sănătos, singura lui afecțiune ar fi că învață să meargă? Atunci nu are nevoie de pantofi rigizi, cu talonet și susținere de gleznă. Astea sunt recomandările noi, pentru că s-a observat că astfel de pantofi nu au adus beneficii în ultimii zeci de ani când erau recomandați, au contraire. Pantofi moi, cu talpă flexibilă, cu glezna liberă. Nici tu nu ai putea să mergi bine încălțat în boots de ski.

4. Nu-i mai da antitermic la 37.2

Febra e un mecanism natural prin care organismul se vindecă. Nu mai sări să scazi febra când nici măcar nu e febră (la bebeluși și copiii mici, orice este sub 38,5 se cheamă stare subfebrilă și nu se recomandă administrarea de medicamente). Nici la 38.5, dacă bebelușul (sau copilul) nu e moleșit și nu pare foarte deranjat de febră, unii medici nu recomandă antitermicele. În plus, nu s-a demonstrat nicio legătură între convulsii de scurtă durată și afecțiuni ale creierului. Scrie în articolul ăsta, de exemplu, că inclusiv după convulsii lungi de o oră (dar cine stă cu copilul cu convulsii o oră??), copiii se pot recupera complet. Deci, dacă aș putea să mă exprim, i-aș zice părintelui să lase organismul să-și facă singur treaba până la un punct. Dacă noi sărim cu antitermice și febra nu-și urmează cursul natural, copilul se vindecă mai greu și febra va reapărea cu siguranță.

5. Nu-i mai da antibiotic fără analize

Antobioticele scad imunitatea. Iar în timp, copilul care primește antibiotic foarte des poate dezvolta imunorezistență la ele. Adică tu îi dai acum antibiotic pentru un muc (fără să fii sigur că are nevoie), iar când va face o infecție bacteriană (căci doar acestea sunt tratabile cu antibiotic; dacă infecția nu e cauzată de bacterii, ci de virusuri, de exemplu, tratamentul cu antibiotic este complet inutil), n-o să mai răspundă la tratament și va avea nevoie de un antibiotic mai puternic.
Ca să afli dacă infecția e virală sau bacteriană, e nevoie doar de o simplă analiză de sânge pe care o poți cere medicului care îți recomandă antibioticul. O să vezi acolo dacă e nevoie de el sau nu.

6. Nu-l mai îmbrăca așa gros, că om e și el

Știu, unii copii decid să iasă afară îmbrăcați complet inadecvat (am și eu una din asta acasă, așa că nu vorbesc din auzite. Astă vară, pe 40 de grade, ea era cu căciulă de lână afară). Iar alții sunt friguroși, că așa sunt ei. Dar unii sunt pur și simplu îmbrăcați îngrozitor de gros din teama de a nu răci. Și pentru că sunt atât de gros îmbrăcați, transpiră. Și sunt certați. Uite cum ai transpirat dacă ai alergat atât. Nu mai alerga ca să nu transpiri.
Nu, nu contează că e iarnă în calendar. Dacă afară sunt 17 grade, scoate-l fără căciulă. Dacă tu nu ai 3 perechi de pantaloni pe tine, nu-i da nici lui. Nu-i nevoie să-i pui fular la gură, lasă copilul să respire. N-o să tragă aer rece în gât și n-o să răcească de la asta. Dar da. O să răcească pentru că e prea gros îmbrăcat, pentru că organismul, în loc să-și facă treaba lui de a goni virusuri, stă și pierde vremea cu termoreglarea.

7. Nu-l mai purta în sisteme neergonomice sau nepotrivite vârstei

E foarte frumos din partea ta că ai ales să-ți porți copilul în brațe, dar încearcă să o faci adecvat. Sistemele de genul ăstuia (gen chilot atârnător) sunt incomode și pentru bebeluș și pentru purtător. Nu-l mai purta cu fața la lume, e obositor pentru el, sunt prea mulți stimuli. Și nici poziția nu e cea mai fericită. Alege un sistem ergonomic (wrap, sling, wraptai, meitai, ssc) și poartă-l cu fața la tine sau pe șold dacă vrea să vadă în jur. Și folosește sistemele potrivite pentru vârsta bebelușului tău. Știu că pe Manduca scrie că merge de la naștere, dar mai potrivit ar fi un wrap, care se mulează mult mai bine pe spatele copilului și care îi oferă susținerea de care are nevoie cât încă nici capul nu și-l poate ține.

8. Nu-l mai ține de mâini să-l plimbi la 7 luni

E dornic să umble biped, știu. Și tu ești dornic să-l vezi biped, copilul mamii care uite ce mare s-a făcut. Dar atâta timp cât el nu se poate susține singur, nu-l ajută că îl spânzuri tu de mâini și îl plimbi așa prin parc. Lasă-l să-și urmeze propria evoluție. O să învețe singur să meargă și dacă nu-i arăți tu cum. Noi nu am ținut-o pe Vanda Mică de mâini niciodată să meargă. Nici măcar când putea merge singură ținându-se de mobilă. Și uite, ca la 11 luni mergea bine, nu merge de-a bușilea și acum la 2 ani și 3 luni. Nu grăbi copilul, o să se descurce singur când o să poată. Din aceeași categorie, nu-i lua premergător. Ia-i antemergător.

9. Nu senvață înbrațe

E un deziderat natural al copilului, acela de a fi în brațele mamei sale. Dacă îl iei în brațe, nu-l înveți. Ci dacă nu-l iei, atunci îl dezveți. Și îi refuzi o așteptare pe care el o are de la tine, de la lume, de la viață. Este complet nenatural ca un copil să stea departe de mama lui, ia-l în brațe și iubește-l. Nu o să vrea pe veci în brațe, o să vină o vârstă când o să-ți spună Tu du-te la tati, eu veau să stau singulă. Noroc că mai am unul care îmi stă în brațe, dar ce o să mă fac când o crește și ăsta? Mai elaborat am scris aici.