Nu mai știu cine s-a mirat la un moment dat că Vanda Mică nu e (și nici nu va fi) homeschooled – adică nu va învăța doar acasă, cu mine sau urmând cursuri pentru subiecte care o atrag, dar la care eu nu mă pricep și către care aș putea s-o îndrum. Asta ca să fac un soi de rezumat pentru cine nu știe precis ce înseamnă homeschool și cum arată un copil homeschooluit. 

Sistemul educațional din România e praf și asta o știm cu toții. Copiii primesc prea multă informație neinteresantă și neimportantă, care nu le va folosi mai departe în viață, ambalată oricum plictisitor și fără haz. Și toate astea în loc să-i învețe cineva cât e de important să gândești, să te exprimi coerent, să poți duce o discuție argumentată. Și să găsești fix lucrul ăla la care te pricepi și care îți place, fie că vorbim despre scris poezii sau reparat mașini. Ce iese din școli, e evident. Iar dacă nu vă e evident, opriți-vă în jur de ora prânzului în fața oricărui liceu de elită ca să vedeți cam cum arată un licean în România anului 2015, sau aruncați un ochi pe facebook și numărați pe degete câți tineri știu să conjuge corect verbul a fi și să pună 3 cratime acolo unde trebuie. Deci nu, motivul pentru care Vanda Mică (și Juniorul deopotrivă) nu va sta acasă să învețe doar cu mine nu este încrederea pe care o am că odată trimisă la școală, o să iasă o erudită.

Doar că nu îmi permit. Și nu doar financiar, deși ăsta ar putea fi primul motiv obiectiv pe listă. Pentru a putea susține un astfel de stil de viață, ar trebui să renunț la job, sau să-mi iau ceva de lucru de acasă, fără program, freelancer. Doar că domeniul în care aș putea activa fie este plătit prost, fie trebuie să alergi până îți iese limba din gură de un cot după un client direct, fără intermediari, care să te plătească decent (deși tot puțin). Deci, aș munci mult pe bani puțini, adică ori nu aș avea timp suficient să mă ocup de copii, ori nu ar fi rentabil să mă pun la muncă.

Domnul Vanda chiar m-a întrebat la un moment dat ce am de gând să fac odată ce terminăm de făcut copii. Vreau să mă mai întorc în câmpul muncii sau nu? Probabil voia să-și facă el calculele financiare pe următorii 10 ani, pentru că da… măcar el este un om echilibrat și calculat. M-a surprins întrebarea lui, pentru că oricât de mult mi-aș iubi copiii și oricât mi-ar plăcea să mă dedic lor – pregătiți roșiile și ouăle să aruncați în mine – nu mă văd mamă casnică. Si ăsta ar fi al doilea motiv (de data asta subiectiv) pentru care nu voi face homeschool cu ei. Îmi doresc să muncesc din nou la un moment dat, să fac ce îmi plăcea mie să fac înainte să apară copiii. Copii cărora le mulțumesc pentru că am învățat extrem de multe de la ei, soft skills în principal. Pe care nu le-aș fi învățat în veci de la niciun training pompos, oricât de bun ar fi fost trainerul. Da, mi-ar plăcea un program de lucru mai scurt și cu siguranță că nu voi mai face prea multe ore de overtime (sau nu la birou, poate de acasă, după ce se vor fi culcat copiii), asta e adevărat… Doar că încă mă gândesc la o carieră (puteți să dați din nou cu roșii dacă doriți) și asta nu se poate face part time. Mai pe scurt, vreau și cu burta plină și cu slănina în pod. Și slabă dacă s-ar putea.

Al treilea motiv pentru care nu m-aș înhăma la homeschool ar fi că nu mă simt în stare. Sigur, bagajul meu de cunoștințe ar putea susține un copil de ciclu primar, apoi am putea învăța împreună, doar că ce mă fac dacă ai mei copii ar fi pasionați de chimie? Eu sunt umanistă, filoloagă… Am iubit matematica, dar în același timp am urât maxim chimia. Iar fizica mi-a plăcut la nivel de poveste, dar nu aș putea în veci s-o predau unui copil. Ok, aș putea să mă interesez de cursuri, dar dacă alor mei copii le-ar plăcea doar lucruri la care eu nu mă pricep?

În plus, mă tem că nu voi putea fi suficient de structurată. Da, preiei o programă de la o școală umbrelă, asta ușurează puțin munca. Totuși mă tem și de aspectul ăsta.

Și mă mai tem de ceva. Mă tem ca peste ani și ani să nu le pară rău că au fost lipsiți de o experiență extrem de comună. Că poate le va părea rău că ei nu au povești despre cum chiuleau la logică și se duceau într-un bar să fumeze acolo. Că nu vor avea reuniune de clasă. Că nu vor avea povești cu „o mai știi bă pe aia de istorie care fusese colegă de clasă cu Aristotel și ne preda mereu aceeași lecție, că nu mai ținea minte că o mai predase o dată?”. Știu, poate că o să spuneți că beneficiile de a nu fi integrat în sistemul nostru de învățământ complet cariat nu se compară cu riscurile astea puerile… Dar poate că și experiențele astea de viață comune sunt importante. Când toți cei din jurul tău au trecut prin ele, te simți ciudat tu să nu știi despre ce e vorba…

Veți observa că nu am adus contraargumente legate de importanța socializării în grădiniță și școală. Asta pentru că îmi amintesc perfect cât de mult socializam eu cu restul de colegi de clasă. Aproape deloc. Aveam un grup de amici (restrâns, foarte restrâns) și pe my high school sweetheart. Și atât. Puteam la fel de bine să nu mă duc la școală, că n-aș fi simțit lipsa nimănui. În plus, să faci homeschooling nu înseamnă să te închizi cu copilul în casă și să-i predai acolo fizică cuantică, fără să vă mai vadă soarele la față. Nu, homeschooling se face în casă, în curte, în fața blocului, în excursii, la cumpărături, în mașină. Copilul poate învăța geografia palpabil, vizitând locurile despre care tu îi predai (cum să înveți mai bine geografia României dacă nu printr-un circuit de țară), poate învăța matematică de bază plătind și primind restul la supermarket, poate învăța astronomie din balconul propriu și personal. În plus copilul poate fi dus la diferite cursuri, în funcție de înclinațiile și preferințele pe care le are, iar părinții care fac homeschooling sunt suficient de puțini cât să se poată cunoaște între ei (măcar virtual) și organiza întâlniri regulate.

Un alt contraargument care pe mine nu m-a convins este că tu ca părinte nu ai suficienta autoritate cât să ții copilul pe loc să-l înveți. Asta vine în general de la cei care nu pricep care e treaba cum motivația intrinsecă

Un alt lucru de care mă tem este că românii în general nu sunt încă suficient de deschiși la minte cât să facă diferența dintre homeschooled și analfabet care nu a mers la școală. Oare nu i-ar putea afecta asta viitorul? Oare angajatorii sunt (sau vor fi) suficient de maturi să înțeleagă ce presupune să fi învățat singur acasă cu mama fix ceea ce te-a interesat pe tine? Sau vor alege un candidat cu niște diplome comune ca să nu se mai lege la cap? Pentru că nu-mi garantează nimeni că nu vor munci în România, ci în alte țări sau că își vor dori să-și facă businessul lor, unde chiar nu privește pe nimeni câte clase ai.

Ce o să fac însă, chiar și fără homeschool ar fi să le urmăresc interesele. Și să nu mă aștept ca ei să fie buni sau să le placă toate ariile, toate materiile, tot ce le trece prin mână. Da, ei îi place biologia, dar urăște profund literatura și să scrie rezumate și caracterizări? Nu-i bai, sper că o să fie suficient de inteligentă să ia o notă de trecere la literatură ca să se poată concentra pe biologie. Iar dacă lui o să-i placă pictura, să se facă pictor, nu mă interesează să fie as la matematică. Și nu, nu o să fac teme cu ei din sculare în culcare, orele din afara școlii sunt pentru recreere, nu pentru studiu, că nici eu nu mai muncesc acasă după ce plec de la serviciu. Valabil și pentru vacanțe. Asta cu riscul de a-mi atrage antipatia profesorilor, chiar nu vreau să-mi vad copiii sclavii temelor date în prostie.

Cred că lipsa presiunii de acasă poate contracara foarte usor presiunea de la școală. Cred că dacă părinții sunt raționali și nu se prind în vâltoarea asta a lui  „vrem mai mult, să facem mai mult, să-i învățăm TOT” și a lui „copilu vecinului a luat premiu, ia sa iei și tu, ce? tu ești mai prost?” se poate decent și fără homeschooling.

Aștept contraargumente la temerile mele. Sunt deschisă la sugestii, sper că vă e clar asta.