O dorință foarte mare a mea este să câștig bani din scris. Nu visez la sume fabuloase, nu cred că îmi voi cumpăra o vilă în Primăverii din asta, totuși nu m-ar deranja să-mi intre niște bani de înghețată în portofel din ceea ce … era să zic aștern pe hârtie… Dar e overrated, căci pe hârtie mai aștern doar liste de cumpărături și cam atât. Deci, din ceea ce aștern pe monitor din tastatură. Aaaa… Și să nu fie scriituri pe bandă, că din alea am mai făcut și zău că nu au niciun haz.
Nu știu de unde să încep și unde să termin, nu mă pot evalua corect să-mi dau seama dacă scriu mișto sau nu (na, mie îmi place așa în mare cum scriu, că altfel n-aș mai face-o), nu-mi dau seama dacă scriu suficient de bine cât să mă plătească cineva pentru asta sau sunt demnă doar de a fi citită în stația de metrou din lipsă de altă activitate în timp ce scriu pe blogul meu non profit, din care nu am câștigat bani până acum pentru că am vrut să mă simt liberă.
Gânduri alandala cu care m-am trezit de dimineață. Am zis să le împărtășesc cu voi…
In primul rand, sigur te pricepi la scris. 🙂 O pot confirma oamenii care te citesc cu drag, printre care si eu.
Sper sa gasesti partenerii care sa investeasca in articole pe blogul tau si sa avem un dublu castig: noi articole frumoase de citit si tu bani de inghetata. 🙂
Te inteleg tare bine… Cu ganduri din astea ma trezesc si eu dimineata… :))) Bani de inghetata, suna bine mai ales ca vara-i cu un picior aici (aici unde-s eu, a se-ntelege:)
Si eu te citesc cu drag si imi place cum scrii. De cand a venit bebele, am triat foarte mult ce citesc, iar tu esti printre extrem de putinele bloguri ramase (3, mai exact :D).
Uite o confirmare de la una bucata femeie care n-are nici copii si nici nu planuieste sa aiba in viitorul foarte apropiat, dar care te citeste zilnic cu mare drag. Cred ca asta spune ceva, nu? 🙂
Te citesc de mai bine de un an si este pentru prima data cand las un comentariu… Ca sa-ti spun ca esti foarte talentata. Imi place stilul tau haios si in acelasi timp ma emotionezi. Cand n-ai mai scris o perioada (te mutai, daca nu ma insel) chiar mi-ai lipsit! Sper sa nu te lasi de scris si sa reusesti sa scoti si un castig din asta.
Scrii foarte frumos, sunt sigura ca poti sa si castigi din asta, asa ca da-i-nainte si mult succes! 🙂