Gânduri despre mine de data asta
Copil purtat



Multe mame sunt speriate de inbrateInbrate asta e ca o boala cu care daca te-ai pricopsit, esti mancat, ca sa nu mai spunem ca e bun prieten si cu senvata. Daca ii ai pe amandoi, chiar ai pus-o… Sa ne pazim deci de cuplul malefic senvata-inbrate.

 

Mamele noastre, soacrele noastre, prietenele noastre, straini de pe strada, toti ne sfatuiesc sa ne pazim. Toti copiii sunt niste tirani, niste santajisti mici si nu trebuie sa cedam, ca ni se urca in cap. De cand se nasc trebuie sa ne punem pe picior de razboi, sa le stabilim niste limite si sa le impunem niste reguli, pentru ca, se stie… Primul lucru pe care abia asteapta sa-l invete un nou nascut in lumea asta mare si noua si total diferita de ce stia el, sunt regulile. Clar!

Ce e foarte ciudat, e ca sfatul de a te pazi de senvata-inbrate astia vine, in general, de la mamele care nu-i cunosc. Adica o mama care nu-si ia copilul in brate, ca se-nvata, imi spune mie sa nu-mi mai iau nici eu copilul in brate, ca se-nvata si el (ea, in cazul nostru). Intrebarea mea e… Daca mamica respectiva nu si-a luat copilul in brate, de unde stie ea ce s-ar intampla daca s-ar conforma cererilor „dictatorului”? Explicatiile de genul „L-am tinut intr-o marti in brate cat i-a schimbat ta-su cearsaful de pe pat si acum plange mereu ca s-a invatat”  sunt ilare pe de-o parte, dar e trist ca mamicile chiar cred in asta.
Ce urmeaza sa scriu, se bazeaza insa pe experienta mea de mama care si-a purtat (si isi poarta in continuare) copilul atat cat vrea el.

Jean Liedloff descrie foarte frumos in cartea ei „Conceptul Continuum” motivele pentru care orice bebelus vrea in brate la mama lui. Mi-e lene sa va copiez pagini intregi din carte si nici n-ar avea rost (daca vreti s-o cititi, o gasiti aici), dar va spun eu pe scurt ce zice ea. Zice asa. Ca bebelusul nu se naste tabula rasa, cum sunt unii convinsi, ci vine pe lumea asta la pachet cu un set de asteptari. Asteptari care provin din evolutia noastra ca oameni de milioane de ani. Si da ea niste exemple foarte frumoase, cum ca plamanii nostri sunt o asteptare a aerului, ochii o asteptare a luminii, pielea si parul sunt impermeabile, deci o asteptare a ploii si tot asa. Deci fiecare individ nu e nimic altceva decat „o reflectare a experientei pe care se asteapta sa o intalneasca”, iar experienta asta e „definita de circumstantele la care predecesorii sai s-au adaptat”.   Iar predecesorii sai (nu va ganditi la ultimele mii de ani, care nu inseamna decat foarte putin in evolutia noastra) aveau cu totul alt comportament decat cel pe care-l avem noi acum. Mamele isi carau bebelusii peste tot dupa ele, pentru ca doar lipite de ele erau in siguranta, noaptea dormeau impreuna, iar alaptatul avea loc la cerere, nu dupa ceas (care ceas?). Chiar si in zilele noastre, in anumite triburi, lucrurile se desfasoara similar. Si zice Jean Liedloff ca in triburile respective copiii plang doar cand sunt grav bolnavi, iar de colici n-a auzit nimeni niciodata. Ma rog, asta e pe scurt. Nu mai intru in detalii, dar cartea e intr-adevar ceva ce va recomand sa cititi.

Unii ma intreaba: dar de unde stie tanti asta ca asa e? Sa presupunem, deci, ca n-o fi asa si sa abordam problema altfel. Omul e unul dintre singurele animale care naste pui prematuri. Fiecare dintre noi este prematur, nascut cam cu un an inainte de vreme. Unii zic mai putin (doar trei luni – al patrulea trimestru), altii se raporteaza la momentul in care puiul de om e capabil sa mearga pe picioarele sale. Micutul prematur are nevoie de mama. Nu se poate deplasa singur, nu se poate distra singur, nu poate sta singur pentru ca, in afara de mirosul mamei, bataile inimii ei, vocea ei, el nu stie mare lucru pe lumea asta. A fost dus 9 luni in burta mamei, leganat de mersul ei si brusc, intr-o zi, iese din apa pe uscat, dintr-o lume mica intr-una infinita, din intuneric la lumina si trebuie sa se adapteze la zgomote noi, lumini noi, oameni multi, chiar si la forta gravitationala. Voi cum v-ati simti in asa o lume infricosatoare? Ati fi in largul vostru? Sau ati cauta singurul element de echilibru, singurul lucru cunoscut – pe MAMA?

Si mai imaginati-va si ca, in lumea asta mare de tot, voi ati fi paralizati, deci tintuiti la pat. Cei din jurul vostru s-ar misca, ar alerga, ar dansa, s-ar distra. Iar voi nu v-ati putea ridica din pat. Si ati striga sa va ajute cineva, sa va ia de acolo, sa vedeti lucruri, sa invatati, sa fiti parte din viata voastra. Dar n-ar veni nimeni. Sau ar veni mama, dar s-ar uita lung la voi, v-ar ciupi de nas si s-ar vedea de treaba ei. Eu imi imaginez ca trebuie sa fie incredibil de frustrant si nu pot sa inteleg cum mamele (fiintele astea care ar trebui sa-si iubeasca copiii ca pe ochii din cap) nu se pot pune in botosii celui mic si nu pot empatiza deloc-deloc cu el.

Asa ca eu, dupa ce am avut momentele mele de „nu iau copilul in brate ca se-nvata”, am tinut-o pe Vanda Mica mereu dupa mine. Din wrap Vanda Mica a invatat cum se spala pe jos, cum se pun rufe la spalat, cum se pun la uscat, cum se impaturesc si se pun in dulap, cum se gateste la cuptor, cum se face un senvis, cum se intra intr-o librarie, sau intr-un supermarket, cum se face ordine in casa si cum se da cu un rimel pe gene. Dar Vanda Mica nu „s-a invatat”, oricat de ciudat vi s-ar parea. Dupa luni de purtat in wrap, are fix acelasi program de stat singura ca si inainte.

La fel ca si inainte, poate sta cate jumatate de ora singura in patut dimineata cu caruselul pornit (cu care discuta, la care tipa, cu care se hlizeste), pana se activeaza mami. La fel ca si inainte, poate sta singura in carucior cat mami face un dus scurt dupa-amiaza. La fel ca si inainte, cand mergem la buni plange cateodata ca nu vrea la ea in brate (nu-i place pozitia in care buni se incapataneaza s-o foloseasca) si sta in carucior. La fel ca si inainte, daca e sa iesim la plimbare cu caruciorul, nu protesteaza. Ba mai mult decat atat. Mai nou, de cand a inceput sa se deplaseze pe cont propriu (tarat cand in fata, cand in spate, depinde cum ii iese), plange in brate si vrea pe salteluta, ca sa exerseze. Iar eu o las, ca doar n-o sa tin copilul cu forta, dar parca mi se pare prea devreme.

De-asta zic. Bucurati-va de ei cat puteti de mult. Tineti-i in brate. Neglijati casa si curatenia sau folositi un wrap daca nu se poate altfel sau sunteti fixiste ca subsemnata si impacati si capra si varza. N-o sa ceara in brate pana la facultate. Cu siguranta ca n-o sa-i duceti in sling la primul interviu. Perioada asta trece (din cate vad) mai repede decat v-ati dori.

Deci nu, nu senvata. Dar mie mi-ar placea…

Si niste linkuri despre babywearing

http://www.naturalchild.org/guest/laura_simeon.html

http://www.alternative-mama.com/babywearing-14-reasons-to-wear-your-baby/

http://wearyourbaby.com/

http://www.continuum-concept.org/reading/in-arms.html

http://babycalm.wordpress.com/2012/07/06/the-fourth-trimester-aka-why-your-newborn-is-only-happy-in-your-arms-30/

Cum să folosești lego ca să nu mai cumperi alte jucării

Nu știu ai voștri cum sunt, dar copiii mei și-ar dori foarte multe jucării. Problema cu jucăriile astea, pe care și le-ar dori copiii mei… sunt două: 

Că se

Le cumpărăm sau nu le cumpărăm copiilor păpuși Barbie?

Povestea păpușii Barbie începe puțin înaintea anului 1959, când o fetiță se juca în sufragerie cu păpușile ei cu fețe de copil și le atribuia roluri de adult. Mama ei a venit, astfel, cu ideea unei păpuși adult și-așa a apărut Barbie în 1959.

Beneficiile puzzle-urilor pentru dezvoltarea copiilor și un tutorial de la Ema pentru voi

Recent cei doi Vijulieni mici au redescoperit lucrul cu puzzle-ul și au descoperit și lucrul în echipă la el. Ema a vrut să vă învețe și pe voi cum să faceți un puzzle așa că, după multe discuții despre conținut, formă și locul de livrare al cursului ei, am filmat și editat un tutorial.

Păpușile și jocurile de rol

Cât a trecut de când erați voi mici și vă jucați cu păpuși? Sau mașini? Sau ce-or fi fost? La mine a trecut atât de mult timp, încât ieri au scos copiii dintr-un cufăr bebelușul meu preferat de când eram mică (îl chema Bebiță) și au început mâinile să i se dezintegreze. În apărarea vârstei mele,

Jocul cu plastilina și idei de activități

Plastilină. Aveți în casă, așa-i? Odată ce copilul n-a mai băgat cu poftă bucăți albastre și roșii de material modelabil, pe care tu nu l-ai mânca nici plătită, a început jocul.

5 idei de cadouri pentru micul constructor sau mica arhitectă

Vă las jos câteva idei de materiale de construcție pentru copii, în caz că aveți și voi astfel de înclinații sau copiii prietenilor voștri au astfel de înclinații. Iar la final și un manual pentru micul meseriaș sau micuța constructoare. Să începem.

Pictura cu final deschis – Ce este? Care sunt beneficiile?

Însă, cel mai mult se dezvoltă copiii în timpul în care sunt liberi să creeze ce și cum își doresc ei. Și despre asta vreau să vă scriu astăzi. Voi lua pictura drept exemplu, dar puteți extinde aceleași principii în orice zonă de creație a copilului. Așadar, discutăm astăzi despre pictura cu final deschis.

8 tehnici de pictat pentru copii – Tema ”toamna”

Astăzi propun să ne concentrăm pe tehnici de pictură pentru copii, pornind de la tema toamnei. Partea bună e că nu aveți nevoie decât de obiecte pe care oricum le aveți prin casă sau le găsiți prin natură, plus acuarele și hârtie

3 activități pe care și le pregătesc copiii

Iată o listă de activități pe care le-a organizat Ema împreună cu prietenele ei sau singură, extrem de educative, dacă mă întrebați pe mine, fără niciun fel de aport din partea mea.

Cărți cu dinozauri pentru copii

Știu că mulți, foarte mulți copii sunt fascinați de animalele astea gigantice și de misterul din jurul lor, așa că o să împărtășesc și cu voi lista de cărți cu dinozauri de la noi de acasă.

Gânduri despre mine de data asta
Copil purtat