Viata la 39
De țe?

Mama si Vanda Mica au, in principiu, o relatie buna. Ei ii place sa mearga la Buni, lui Buni ii place sa o primeasca in vizita, se mai ciondanesc ele (fie-mea e pe principiul „nu” la orice, Buni o mai tachineaza, ea il ia si mai strans pe „nu” in brate si tot asa). Dar, de iubit se iubesc, chiar si daca e cu nabadai dragostea asta cateodata.

Si mama, topita asa dupa ea, ii zice tot felul de lucruri. Ca ii vine s-o manance, s-o muste, s-o ciupeasca… s-o omoare. Nu stiu daca stiti expresia asta de drag, dar mama o foloseste des cu ea. „Te mananc! Ba nu, te omor!” si o alearga prin casa s-o ciupeasca de te miri unde, iar ea chitaie si se hahaie si fuge „nu mă pinzi, nu mă pinzi”.

Na bun, toate bune si frumoase, pana cand, intr-o dimineata ne jucam noi trei asa (adica noi doua si Domnul Vanda) si o vad ca se duce serioasa la ta-su si ii zice, ridicand un deget grasan si amenintator si incruntandu-se periculos la el:

– Te omol!

M-a umflat instant rasul, desi am incercat sa ma abtin, dar m-a auzit si s-a intors tot cu degetul grasan ridicat si catre mine, cu aceeasi privire amenintatoare:

– Nu lâde! Te omol si pe tine!

No, de amuzant e amuzant pentru noi, ca stim de unde a pornit si ce inseamna de fapt, dar parca vad ca se duce la gradinita la educatoarea ei preferata pe care imi tot spune ca o place si ii baga un „te omol” din asta serios. Sau vreunui copil prin parc sau cine stie…

E ca-i sinistru? :))

Viata la 39
De țe?