Cu criminali
Singura

De țe tebuie sa ne spălăm pe dinți? Da’ de țe ne ucăm în masină? Da’ de țe mâncăm la masă? Da de țe A ca Zăpada a ajuns la casa pitiților? Da’ de țe ne cucăm acum? Da’ de țe suntem obosiți? Da’ de țe citim cartea ata (carte adusa de ea s-o citim)? Da’ de țe nu mâncăm supa cu fuculița? Da’ de țe e soaie? Da’ de țe e nol? Da’ de țe plouă? Da’ de țe e dulceață (adica „ceață” :))) afaiă? Da’ de țe bem apă? Da de țe udăm floile? Da’ de țe ducem gunoiul?

Na, cred ca stiti la ce ma refer. Trecem prin perioad de-ce? Am trecut cu brio peste perioada asase-e (asta ce e?) si am ajuns acum la nivelul urmator. 

Toate sunt „de țe?”, „da’ de țe?” si iar „de țe” pana ajungem la root cause de nu mai am nici ce sa-i zic in plus. Punctul ala in care ajungi sa-i zici „pentru ca asa e” fiindca ai epuizat toate explicatiile. Ma rog, si nu obisnuiesc s-o duc cu zaharelul. Cand ma intreaba „de țe?”, incerc sa-i gasesc explicatiile pe care i le-as da unui adult, nu inventez povestioare pentru copii.

(Paranteza: Acum muuuulti ani, sa tot fie vreo 20, eram intr-un parc, iar in leaganul de langa mine era un boț de om, il dadea maica-sa in leagan. La un moment dat, mama a hotarat ca-i suficient si i-a zis ca-l da jos. Boțul de om a inceput negocierile si i-a zis pana la urma mamei ca el se da jos de acolo cand se opreste leaganul. La care mama i-a tinut o intreaga lectie de fizica, i-a insirat toate fortele, mase, greutati care vor face ca leaganul sa nu se opreasca de tot niciodata. Mi s-a parut foarte deplasata explicatia, dar uite ca am ajuns la acelasi stadiu si eu acum :))) Inchid paranteza si revin.)

Ei, si la un moment dat, printre „da’ de țe ne bate inima?” si „da’ de țe ne tebuie vitamine? Țe sunt vitaminele?”, poate si „da’ de țe fațem caca?”, m-a intrebat si „da’ de țe cad lucrurile?”

Ce era sa-i zic copilului? I-am povestit despre forta gravitationala, am luat un magnet de frigider si am exemplificat cum e cu atractia, am facut o lectie scurta de „physics for dummies”. Culmea ca n-a continuat cu alte „da’ de țe”-uri, dar a inceput experimentele. In ziua aia toate ii „cadeau” din mana, obiecte mai grele, mai usoare, mai mari, mai mici. Eu eram exasperata, nu-i chiar simplu lucru sa te tot apleci si sa tot ridici lucruri cand esti un fel de cimpoi, dar m-am gandit sa nu incurc omul de stiinta, asa ca nu am zis nimic.

Apoi i-a trecut. Pana ieri cand s-a impiedicat si a cazut. M-a intrebat da’ de țe a cazut? I-am raspuns in treacat ca nu a fost atenta si s-a impiedicat. M-a corectat rapid.

– Nu, a cazut putu că fosa gavitațională, nu putu că nu fot atentă!

Ati inteles, da? Astept cu nerabdare momentul ala in care nu ea a turnat apa pe parchet, ci fosa gavitațională e de vina.

Cu criminali
Singura