Pastrama de vita
Fetita baietel

E tare greu. Stiu.

E greu sa te trezesti dimineata fix la ora 6, atunci cand copilul din dotare face ochii cat cepele si cere joaca, nici chip sa va mai culcati la loc.

E greu si cand nu apuci sa ajungi la toaleta, sa nu mai vorbim de facut un dus, pentru ca bebele nu are rabdare sa stea atata timp singur, se simte parasit, urla de dorul tau.

E greu cand dupa o ora de gatit fel si fel de fisticarii plodului, odata vazut cu mancarea in fata, primul lucru pe care il face e s-o arunce pe jos. Sau sa refuze pur si simplu.

E greu cand copilul vrea sa alerge bezmetic printre masini, sa joace fotbal cu balonul in parcare la carrefour sau sa se catere pe balustrada de la balcon, iar tu, cu oricate explicatii ai veni, nu reusesti sa-l convingi sa se opreasca fara cascade de lacrimi si revolte.

E greu cand nu poti face cumparaturile decat luand copilul propriu si personal dupa tine (alternativa fiind sa mancati iarba din fata blocului), copil care tine mortis sa alerge printre rafturi, sa fuga de tine, sa tranteasca borcane sau sa desfaca ambalaje.

E greu cand vrei sa te asezi pe scaun si fix in secunda aia copilul are nevoie de tine. Poate e chiar prima data cand te asezi in ultimele multe ore, poate abia asteptai clipa asta, cam ca pe o zi de rasfat la spa, dar daca atunci copilul vrea mancare, sau pipi, sau si-a turnat o carafa de apa in cap, asta e… amani putin cele 3 secunde de relaxare pe care, pe buna dreptate, le meriti.

E greu si cand poate tu esti lesinat de foame, dar nu apuci sa mananci pentru ca al tau copil vrea ceva complet diferit atunci, il doare o gingie, o burta, vrea alaptat, plange de dorul tau, vrea sa va jucati.

Si e greu si cand dupa o zi intreaga de alergat stanga-dreapta, dupa copil, cu copilul, inaintea copilului, de distrat copilul, facut ordine, curatenie, mancare, o zi in care poate ai apucat sa ajungi la toaleta de 2 ori si ai baut 2 pahare cu apa, ca exact atunci cand te intinzi in pat, copilul sa se trezeasca. Sa planga, sa vrea in brate, poate alaptat, poate plimbat prin camera, poate schimbat, poate sa-i dai un pahar cu apa, poate a visat urat. Iar tu amani momentul ala de liniste deplina, ca n-ai ce face.

Si cel mai greu e ca dupa aceeasi zi plina, cand ai nevoie de odihna mai mult ca orice, copilul sa nu doarma noaptea. Sau sa se trezeasca din ora in ora, din 2 in 2 ore, din 3 in 3 ore. Sa ajungi sa-ti fie frica de noapte, de ce va fi sa vina, de cat de putin vei dormi si de cat de obosit de vei trezi… poate mai obosit decat erai cand te culcasei, poate mai irascibil, poate mai nervos…

Toate astea sunt grele, la ele se mai adauga poate stresul din mii de motive diferite de copil, sentimentul ca esti depasit, poate un job solicitant, poate remuscari ca n-ai facut lucrurile altfel, poate comparatii pe care le faci cu copiii vecinilor, care nu urla, nu tipa, nu trantesc, dorm si mananca, stiu Luceafarul, deseneaza in contur, ce mai… sunt copiii perfecti.

Dar e frumos.E mai frumos ca orice altceva, cand seara, dupa „una din zilele alea” tii copilul strans in brate si il simti cum respira incet, linistit, mirosind a bebelus, a iubire si a pufosenie, cazut in somnul lui dulce de copil…

E frumos si cand acelasi copil care pana atunci nu a facut decat sa te scoata din pepeni, vine si te ia strans in brate si te pupa pe un obraz, iti spune ca te iubeste si iti mangaie parul. Cand se uita in ochii tai de parca ti-ar vedea in suflet si cand vine sa-ti daruiasca cu toata dragostea lui un buchet de papadii, o piatra sau poate un gandac mic si scarbos.

E frumos si sa-l vezi cum creste, cum se transforma din bebelus in copil, in om mic, dornic sa stie mai multe, sa fie mai mare, sa fie pe picioarele lui. Cum invata, cum de la o saptamana la alta stie mai multe, iti spune mai multe, iti explica logica lui de copil pe intelesul tau si te bucuri ca in loc sa te isterizezi ca si-a turnat carafa de apa in cap sau ca s-a tavalit prin namol, l-ai lasat sa invete, sa experimenteze, l-ai ajutat sa stie mai multe.

Si mai e frumos cand il vezi ca incepe sa priceapa lumea, ca intelege ce e in jurul lui, ca se poate descurca din ce in ce mai bine singur, ca e bun si cald si empatic si iubitor si ii vezi toate astea in ochisorii lui stralucitori, care te privesc cu iubire si incredere. De fapt, absolut tot ce-i greu paleste in fata privirii asteia… Eu una uit si de oboseala si de somn si de tot…

Deci da. Nu va mint, e greu sa fii parinte. Va cred. E foarte greu cateodata. Dar atat de frumos… ♥♥♥

 

Pastrama de vita
Fetita baietel