Ieri am tuns gandacul mic. Ma batea de ceva vreme gandul, dar tatal familiei nu parea la fel de convins. Motivul pentru care am tuns-o nu era claia de par din cauza careia nu se mai putea orienta in spatiu, care ii intra in ochi, poate si in chiloti si care nu mai putea fi  domesticita, ci dimpotriva, cele cateva firicele de par subtireee si moaleeeee si fiiiin, ca puful de gaina. Care, pe langa faptul ca era putin, subtire, moale si fin, mai era crescut si alandala si nu avea nicio forma.

Asa ca ne-am luat inima in dinti, si cum oricum aseara eram in Auchan pentru cumparaturi, ne-am oprit si la Forfecila sa tundem papadia. Am avut o singura pretentie: sa fie uniform tuns. Cat de scurt o fi, nu ma intereseaza, dar sa fie peste tot la fel. In 3 minute era gata tunsa, scurt ca un baietel, dar macar la fel de scurt pe toate partile.

Doar ca doamna frizerita a tinut musai sa ma certe ca „doamna, mai sunt si alti copii cu puf in loc de par, dar parintii lor o rezolva”. Pfai, ultima mama denaturata eram, ca nu ii rezolvam copilului problema si o lasam cu parul asta fin si moale. Chiar eram curioasa ce anume as fi putut sa fac sa ajut parul sa creasca mai des, mai lung, mai gros, poate si ondulat si, de ce nu?, alta culoare. Poate sa-i schimb si culoarea ochilor, cine stie? Dar m-a lamurit imediat, tot putin rastit asa: „Acum ca tot vine iarna, si o sa poarte tichiute, sa va faceti curaj sa-i dati o masina peste tot. E si ea fetita, nu e baietel, o sa vreti sa-i faceti codite, sa-i puneti agrafe… Cu ce?”

Pe mine m-a enervat la culme, dar macar cu copila a fost amabila si jucausa si totul s-a terminat repede.

Ei, daca pana acum ii zicea lumea ca e baietel, acum cred ca pot s-o imbrac si in rochita de bal a Cenusaresei, ca tot nu mai conving pe nimeni ca-i fata si nu baiat.
Fetita mea baietel, tunsa scurt ♥♥♥