Posturile astea de update cu ce mai face fie-mea la x luni le scriu mai mult pentru mine, asa ca puteti da skip daca nu va intereseaza in mod deosebit care-s progresele ei. Uitandu-ma in urma, regret ca nu am facut asta lunar, sau macar o data la doua luni, pentru ca deja m-am senilizat usor si stau si ma gandesc si nu mai tin minte cand a facut fie-mea x lucru pentru prima data. Ma rog, majoritatea chestiilor e notata undeva, dar mi-ar fi prins bine o descriere mai detaliata. 

La 21 de luni Vanda Mica vorbeste. Ca asta mi se pare cel mai relevant din tot ce face, pentru ca ne simplifica mult comunicarea, o scapa de multe frustrari, plus ca e foarte interesant sa auzi ce se petrece in capsorul ei mic. Vorbeste, intreaba, leaga propozitii, fraze, poarta dialoguri, inventeaza povesti. Acum vreo 2 luni mi-a spus o poveste despre un cal mare galben si un cal mic galben care erau vecini, locuiau intr-o casa si au mers cu doua masini pana nu stiu unde. Intreaba de bunici, de prietenii nostri, inventeaza discutii telefonice cu ei („Alo da, da, sunt la mine acasa. Cu mami. Buni tze fatze? Bine, pupup pa”), inventeaza istorioare despre ei, despre animalutele ei de plus, despre oamenii de pe strada.
Stie sa spuna cand o doare ceva, cand o mananca sau doar o deranjeaza, stie sa ceara exact ce vrea sa manance la pranz, si tot asa.
Din cand in cand isi aminteste ca de nicaieri de Junior, vine si imi spune cum il cheama, sau ca poate o sa planga la inceput, ca o sa vina la noi cand o sa fie frig afara, ca o sa-i dea caruciorul ei si Luna. Tot din cand in cand vrea sa-l pupe, imi ia in brate burta si „pupa bebe”. Ma topesc, evident. Sper sa pastreze tonul si cand s-o naste si sa nu cheme barza sa vina sa-l ia inapoi, cum ne povestea ieri un prieten ca facea el cu sora sa.

De cateva luni (nici nu mai stiu, cred ca vreo 2) a scapat definitiv si de scutece. Adica am facut un heirupism, i-am explicat copilului ca nu-i musai sa poarte scutec cand iese afara (in casa noi faceam EC, dar afara sau la somn nu am facut niciodata), ca poate sa poarte chilotel normal ca in casa, dar ca trebuie sa anunte cand face pisu. Am intrebat-o daca e de acord, a fost de acord, asa ca am dosit scutecele si am scos la inaintare chilotii. In prima saptamana doar in casa, afara si la somnul de pranz. Am avut accidente extrem de putine, in general din cauza faptului ca nu accepta sa faca pipi decat acasa, pe olita sau la wc si, evident, nu se putea tine mereu cate ore stateam noi afara (desi am cumparat si o olita portabila, pe care a folosit-o de maximum 5 ori). Dupa o saptamana in care totul a mers (aproape) ca uns, am renuntat (cu inima extrem de stransa) si la scutecul de noapte. Eram convinsa ca o sa gasesc balta sub ea noapte de noapte, avand in vedere ca in mod normal, scutecul dimineata cantarea cateva sute bune de grame. Dar nu. Face pipi cand se culca si dimineata cand se trezeste, doar de vreo 2-3 ori s-a trezit si o data noaptea pentru asta. Ca de obicei, in concediu a regresat, asa ca a facut si in pat, si pe ea de cateva ori, dar cand ne-am reintors acasa si-a revenit.
Mai nou accepta sa faca pipi si altundeva decat acasa, poate la un copacel, poate la un wc public cu mine tinand-o in pozitia scaunel. I-am cumparat si o olita normala, de la Ikea, la fel ca cea pe care o avem acasa, si o tinem in masina. A acceptat-o. Ura!

La 21 de luni, Vanda Mica a invatat prima poezie. Nu s-a tinut nimeni de ea s-o invete. Eu una chiar urasc poeziile, nu-mi plac de niciun fel, dar ea e fascinata. Asa ca am invatat si eu cateva si i le tot repet (pentru ca-mi cere explicit sa i le spun). Prima poezie invatata a fost „Podul de piatra”, pe care a auzit-o de la Mama Domnului Vanda, apoi cantecelul cu elefanti, inca vreo doua aiureli, poezioara cu piticul din ibric (adaptata in „pe sapun a alunecat, si piticul a inotat :)).

Tot la 21 de luni, Vanda Mica a desenat primul omulet. Cu cap, corp, ochi, nas, gura. Apoi si primul peste, care (culmea) chiar seamana a peste.

De dormit doarme bine in general (adoarme greu, dar apoi nu prea mai avem probleme), de mancat mananca sanatos, diversificat, putin si des, inca nu a gustat bomboane, ciocolata, pufuleti, iar biscuiti mananca o data pe luna (poate), nu mezeluri, nu cremvursti, nu iaurt cu fructe, are cam aceeasi dieta ca acum un an, doar ca acum ma isterizez mai putin cand face excese cu Domnul Vanda (cum ar fi sa manance croissante cu unt in loc de pranz :)))
A inceput sa manevreze bine si lingura si lingurita, ieri a mancat supa clara cu ea, azi a vrut neaparat sa-si manance pastele cu lingura.

Ma ajuta la bucatarie, are cutitul ei cu care taie legume si fructe, spala vase, le clateste, sterge blatul si chiuveta. Scoate rufele din masina de spalat si mi le da sa le pun in uscator (e montat peste masina de spalat, deci nu ajunge la el), scoate cumparaturile din punga si le pune in frigider, daca varsa ceva pe jos, ia (in general din proprie initiativa) carpa sau mopul si sterge sau aspiratorul mic de mana si aspira.

Are doua ghivece cu cactusi pe care ii ingrijeste ea (ma rog, ii ingrijim impreuna); a priceput ca inteapa daca ii manevreaza gresit, ii udam impreuna.

Nu mai arunca mancare pe jos, in 9 cazuri din 10 nu mai varsa apa/lapte pe parchet, nu mai vrea sa stea dezbracata in casa sau sa iasa desculta afara (poate si pt ca s-a facut mai racoare), a inceput sa aiba si rabdare din cand in cand, sper sa si-o tot cultive.

Recunoaste culorile si daca e atenta le si denumeste corect (daca nu, totul e verde sau galben :)), numara pana la 10 si zice si numere mai mari de 10 (dar nu in ordine), recunoaste anumite (putine) litere (in general pe cele cu care ii e scris numele). Stie cred ca toate animalele de pe lume (inclusiv unele de existenta carora eu am aflat acum, la aproape 30 de ani :)), stie cum face fiecare, „gradele de rudenie” dintre ele (cal – manz, capra – ied, etc.)

Face diferenta intre mare si mic (inclusiv cand diferenta de marime intre cele doua obiecte e mica), stie ce e greu si ce e usor, cald –  rece, ma rog… antonime. Dar antonime pe care le foloseste corect in contexte/propozitii („Afaia nu bate vantu’ taie, bate intzet”).

Picteaza, coloreaza cu creioanele (ma pune sa-i desenez diferite forme si incearca sa coloreze in contur (desi nu i-am pretins niciodata sa faca asta), a descoperit cu mare placere plastilina, lutul, taie hartie cu foarfeca, lipeste cu lipici.

In rest e in general cooperanta, vesela, neplangacioasa (exceptand cand e vorba de somn :)), se „isterizeaza” din ce in ce mai rar, accepta ca nu orice e posibil pe lumea asta, cu conditia sa primeasca o explicatie („lasa aia” nu functioneaza niciodata, dar „lasa aia pentru ca…” merge aproape mereu), e genul ala de copil despre care lumea ar zice ca-i „cuminte” si „ascultatoare”. Poate si pentru ca are extrem de putine interdictii, deci cand ii spunem ca ceva nu se poate, pricepe ca-i un caz exceptional, in care ceva anume chiar nu se poate si nu depinde de noi sa-l facem sa se poata (cum ar fi sa nu mai bata vantul, sa alerge pe mijlocul strazii, sa umble cu o carafa mare si grea de sticla, pe care abia o tin eu cu ambele maini, sa le umble strainelor prin posete, etc.)

Si probabil ca mai sunt multe chestii pe care le face, dar nu-mi mai vin acum in minte. Oricum, e cel mai frumos si destept pui de cioara dintre toti, asta mi-e clar.