Bai, astia doi ma bat. Fie-mea imi da picioare in burta pe exterior, e ca un calut naravas cand incerc s-o culc. Iar Juniorul, imi da si el picioare in burta, dar pe interior, ca nu-i convine ca stau pe el. Dar nu pot sta invers, ca se irita si mai rau fie-mea, fiecare ma vrea fixa intr-o pozitie, dar niciodata aceeasi ca sa fie amandoi multumiti. Si incerc pe cat posibil sa-i feresc pe ei, sa ma feresc pe mine, cateodata chiar ma intreb daca nu cumva se bat deja intre ei si poate n-ar trebui sa intervin ca-i treaba lor, iar eu nu sunt decat teatrul de razboi.
Si tot astia doi ma tin flamanda. Ca daca vreau sa mananc ceva pentru ca mi-e foame sau pofta, posibil ca fie-mea fix in momentul ala sa vrea sa faca cu totul altceva, de obicei ceva ce nu sufera amanare. Si pana terminam, sa-mi treaca foamea. Iar daca ma lasa asta mica, intervine rapid asta mic si-mi sugereaza subtil ca mancarea e cah-caca si ca daca insist sa mananc, s-ar putea sa mi se faca usor rau. Asa ca pana ma decid eu daca sa-mi fac curaj au ba, imi piere toata foamea.
In schimb, tot astia doi ma tin in forma. Ca tre sa stau in priza dupa fie-mea sau sa-mi schimb pozitia din 2 in 2 minute ca asa vrea fie-miu, n-o sa ma mai vedeti prea curand tolanita pe canapea, relaxandu-ma ca pe vremuri. Si asta e bine, ca si-asa imi lipsea ceva sport in viata, noroc cu oamenii astia mici ca se mai ingrijesc de mine.
Partea proasta e ca astia mici incearca sa ma mai tina si nedusata. Ca pana la somnul de pranz al Vandei Mici exclus sa reusesc sa fac dus, iar atunci fie-miu m-ar cam culca putin, sa ne odihnim si noi, sa ne fie bine ca sa nu ne fie rau. Ma rog, aici opun rezistenta, luati-mi orice, dar nu dusul zilnic. Si tot astia doi m-au tinut departe si de blog zilele astea, astia doi plus „nesting syndrome”, dar hei! macar am casa luna, rufe curate, ordine si curatenie.
Cam atat, voiam doar sa va spun ca-i minunat cu doi copii. Si nu glumesc, chiar e 🙂