Vanda Mica e un copil tare sociabil. Ii plac alti copii, alti adulti, cand e in multime e in cea mai mare forma a ei. Ii place compania lor, sta, analizeaza, exploreaza, e linistita si calma. Culmea, chiar si cand e intre copii nu devine haotica, zgomotoasa, agresiva. Stie sa se introduca in joaca, sa se faca placuta, stie sa negocieze jucarii cu alti copii, devine rapid „leader” pentru cei mai mici ca ea si urmeaza cu strictete jocurile celor mai mari.

Stie sa se faca inteleasa, explica si strainilor ce vrea, cum vrea, ce-i place si ce nu. Daca nu mai vrea pantofii si-i cere jos, daca vrea apa stie sa spuna, daca nu-i place o activitate zice ca nu-i place si exprima clar sa fie lasata in pace. 

Asa ca, in conditiile astea si in contextul sarcinii mele care nu imi va mai permite prin iarna sa fiu la fel de flexibila si „distractiva” ca acum, mi-am reconsiderat strategia de a nu da copilul la gradinita pana la 3 ani, cum ziceam eu inainte ca e bine si m-am pus pe cercetat si cautat. Va spun rapid concluzia la care am ajuns, apoi pot trece la subiectul propriu zis al articolului. Vanda Mica va merge la o gradinita particulara normala (dar care sa indeplineasca niste criterii stricte ale mele legate de modelul educational aplicat, alimentatie, activitate fizica, etc.) cateva ore pe zi la joaca si socializare. Bineinteles, daca va dori si cat va dori. Nu e o necesitate pentru noi asta, pur si simplu ar inlocui grupurile de joaca la care n-o voi mai putea duce incepand din iarna (cum am facut iarna trecuta). Asta pana la 3 ani, cand am decis, alaturi de Domnul Vanda (culmea :)) ca cel mai potrivit sistem pentru noi pe termen lung este Waldorf. Deci, de la 3 ani Vanda Mica va merge la Waldorf si daca nu am „citit-o” eu gresit, ii va placea mult.

Acum. De ce Waldorf si nu altceva?

De ce nu traditional?

Sistemul educational traditional pentru mine iese din ecuatie din start. Daca nu am avea alta varianta decat traditionalul, as prefera sa renunt eu la job si sa facem homeschooling, decat s-o dau la o scoala normala, unde sa-i fie taiate aripile din start. Stiu ce ganditi, ca-s snoaba, ca si noi am facut tot aceeasi scoala si uite ca n-am murit. Ei bine, asta pentru mine nu e un argument s-o chinui intre profesori prost platiti si dezinteresati, care predau ca o moara stricata aceeasi programa, standard pentru toti copiii, indiferent ce pasiuni si dorinte au ei, intr-o scoala in care invatarea se face ierarhic, unde copiii sunt elemente pasive, la fel ca si mobilierul de clasa (nu vorbesc prostii, eu am urmat un liceu destul de destupat la minte, chipurile, situat in centrul Bucurestiului, dar am avut doar 2 profesori „altfel”. Restul, toti o apa si un pamant). De acord, scolile particulare sunt un pic diferite, dar cand am auzit ca o fetita de 4-5 ani a stat in „interviu” pentru o gradinita de renume 3 ore, in care i s-a testat inclusiv reactia la stres (stiti genul de interviu in care se perinda rapid un numar mare de intervievatori ca sa vada cum te descurci in panica si haos), pfffff… Nu, multumesc, chiar nu-mi trebuie asa ceva. Ei cu atat mai putin, nu vreau pentru ea un mediu competitiv dus la nivelul asta, va invata suficient ce-i competitia cand va mai creste, nu are nevoie de interviuri a la corporatii big four la 3 ani.
In scolile de stat accentul se pune pe cantitate, nu calitate, iar in cele particulare si pe cantitate si pe calitate. Iar mie asta mi se pare ca nu merge nicicum.
Deci, din toate motivele de mai sus si inca muuuulte altele, am zis pas traditionalului.

De ce nu Montessori?

E la moda acum, toti copiii mai instariti sunt la Montessori, e o isterie generala. Vanda Mica de ce nu se duce si ea la Montessori? Din mai multe motive.
Mie asa Montessori imi place ca idee. Aplic multe din filosofia Mariei Montessori, imi place cum e vazut copilul din perspectiva ei. Imi place ideea de a ajuta copilul sa devina cat mai autonom, ideea de a lasa copilul sa se dezvolte in voie, de a nu-l intrerupe din marea lui lucrare, aceea de a crea un adult capabil din el insusi. Avem materiale Montessori acasa, facem activitati Montessori, camera ii e mobilata in spirit Montessori, fac tot posibilul sa „poata singura”. Dar sunt si cateva aspecte care nu-mi plac.
In primul rand nu-mi place marketingul asta odios in tot ce tine de Montessori. Ca sa fiu mai clara, va spun pe scurt ca Maria Montessori a creat prima „gradinita” stil Montessori (Casa dei Bambini) pentru copiii saraci din Italia, care erau lasati singuri acasa de catre parintii care se duceau la munca si nu aveau alt ajutor. Materialele folosite in Casa dei Bambini erau construite din lemn (cel mai ieftin si usor prelucrabil material al vremii), cat mai simple, plus accesorii uzuale care se gasesc in casa (matura, faras, perie de par, etc.).
Ei, de la asta pana la a plati 450 de lei pe un turn roz si 2000 de lei taxa lunara la o gradinita Montessori e cale foarte lunga.
Al doilea motiv pentru care nu-mi place Montessori e strictetea sistemului. Explic din nou despre originile sistemului, ca sa va faceti o idee. Inainte de Casa dei Bambini, Maria Montessori a lucrat cu copii autisti. De fapt, pentru ei a dezvoltat acest sistem, cu ei a lucrat la inceput. Abia apoi l-a „modelat” pe chipul si asemanarea copiilor care nu sufereau de autism. Iar pentru mine asta se vede clar. Toate activitatile sunt extrem de stricte, calculate, matematice. Nu-i loc de interpretari, nici de imaginatie. Toti copiii lucreaza la fel cu toate materialele, standardizat, robotic. Orice deviere de la conceptul de baza nu e acceptat sau incurajat (fie de catre educatoarele Montessori, fie de catre material in sine, care nu permite sa se lucreze altfel cu el. )
In plus, pe vremea Mariei Montessori nu se demonstrase nicio legatura intre dezvoltarea creierului si arte, asa ca artele nu intra in curricula initiala a sistemului (posibil ca unele gradinite Montessori sa le fi inclus, dar deja aia nu mai e Montessori, ci un amalgam de Montessori si altceva; no thanks). Asta mi se pare iar o ingradire a imaginatiei copilului si cred sincer ca un copil are nevoie sa-si cultive imaginatia asta pentru a se dezvolta armonios.
Al treilea motiv este ca materialele Montessori nu incurajeaza lucrul in echipa. Sunt create pentru „lucru” individual si singura chestiune care ar putea lasa impresia de incurajat in directia asta ar fi ca fiecare sala de clasa are cate un singur material din acelasi fel.
Probabil ca am cititoare cu copii la gradinite Montessori care ma vor combate si imi vor spune ca la gradinita lor e altfel. Posibil, dar ce am scris eu mai sus este filosofia Montessori, aplicata de Maria Montessori in casele pe care le-a deschis ea in toata lumea. Ca gradinitele de acum or fi altfel, cred si asta. Dar nu mi-e clar daca modificarile aduse filosofiei initiale sunt si ele standardizate… Si oare cum poti tu, ca tert, altera viziunea unei persoane, pastrandu-i autenticitatea. Ca nu poti.
Asa ca eu astept inca acel sistem care preia teoria Mariei Montessori dar o coreleaza cu ultimele studii si descoperiri in materie de psihologia copilului. Si care devine astfel la fel de standard cum erau casele Mariei Montessori la inceputul anilor 1900. Altfel, eu nu achiesez la gradinitele Montessori care exista acum in Bucuresti. Cel putin, nu pe banii pe care ii cer.

De ce nu Emilia Reggio?

Uite, modelul Reggio imi place. Tot italienesc si el ca si Montessori, dar putin diferit. Activitati similare Montessori, dar mult accent pus pe arta, frumusete, pe creatie si pe munca de echipa.
Se incurajeaza in continuare autonomia copilului, materialele ce ii sunt puse la dispozitie ii reflecta si aici interesele la fel ca la Montessori, se pastreaza ideea de ordine in materiale, de materiale naturale, dar cu un plus de frumusete. De arta. De creatie. Copiii sunt incurajati sa creeze, sa picteze, sa lucreze cu diferite materiale, texturi, culori. Sa exploreze lumina si natura, sa lucreze la proiecte impreuna, sa invete prin jocul ghidat de ei. Mie Reggio mi se pare o combinatie perfecta intre Waldorf (care e putin cam boem) si Montessori (care e putin cam strict).
O sala de clasa tipic Reggio e cumva asemanatoare uneia Montessori (mobilier la nivelul copiilor, rafturi cu cosulete cu materiale expuse in ordine si la vedere) dar materialele nu sunt pur matematice si sterile. Intr-o clasa tipic Reggio o sa gasesti, printre alte jucarii de lemn, similare Montessori, multe culori, pensule, pietre, scoici, bete, lemne, toate expuse frumos, in cosuri tematice sau in recipiente transparente, de sticla. Apare si aici ideea de oglinda, dar e folosita mult mai mult decat in Montessori. Intr-o clasa Reggio gasesti oglinzi pe pereti, pe mesele de lucru, sub instrumentele de lucru. Copiii pot urmari astfel cum arata obiectele din mai multe perspective, din mai multe unghiuri, se pot analiza si pe ei insisi.
Mesele de lucru sunt infrumusetate cu diferite materiale in concordanta cu preferintele copiilor, aranjate estetic in recipiente frumoase, puse in lumina buna si imbogatite cu oglinzi. Tot in clasele tipic Reggio gasim multe plante, multe decoratiuni naturale.
Problema mea cu sistemul este ca Loris Malaguzzi nu l-a gandit pana la facultate, ci doar pentru copiii mici. Iar eu caut un sistem in care sa poata face si liceul, altfel n-am facut nicio treaba.

Asa ca ne ramane Waldorf. De ce Waldorf?

Recunosc. Si Waldorf are hibele lui (din punctul meu de vedere, desigur), dar pana la urma e cea mai viabila varianta. Incurajeaza creativitatea, autonomia, frumosul. Imi place cum e vazut copilul din perspectiva Waldorf si cum e el pus in relatie cu lumea inconjuratoare. Un prescolar trebuie sa stie ca lumea este buna (prin tot felul de activitati, prin povesti, prin atitudinea celor din jur fata de el); in generala copiii afla ca lumea este frumoasa (toate materiile studiate sunt ridicate la rang de arta; e minunat sa vezi un caiet de matematica in care formulele sunt pictate, nu scrie sterp cu creionul intre patratele), iar abia in liceu lumea li se prezinta ca fiind reala (ceea ce-i pregateste, practic, pentru viata per se).
Si toate astea prin educarea copilului cu totul, ca un intreg, nu secvential, in bucati independente ca in sistemul traditional. Toate se intrepatrund in Waldorf, copilul este incurajat sa vrea, sa caute, sa-si doreasca singur, e parte activa in „educatia” lui, ceea ce evident ca ii creste entuziasmul fata de invatat.
E mult de scris despre Waldorf, cu siguranta o s-o fac intr-un post separat. M-am temut sa nu fiu usor subiectiva in alegerea sistemului Waldorf, avand in vedere ca eu am studiat limba germana matern si in anii de gradinita plus primii ani de scoala totul s-a desfasurat in spiritul Waldorf, traditional german. A fost o experienta foarte frumoasa pentru mine, imi amintesc cu mare drag de perioada respectiva si de placerea cu care mergeam la gradinita si scoala, mirosul de materiale naturale cu care lucram, filosofia Waldorf pe care o recunosc acum citind mai mult despre sistem.

Voi ce ati ales?