Vorbeam zilele trecute cu o prietena despre copiii nostri. Despre cum fu la inceput, despre grijile de atunci, despre alegerile de atunci. Eu am spus ca am facut si greseli. Ea a spus ca nu am facut greseli, doar i-am crescut cum am stiut mai bine. Gandindu-ma in urma, imi dau seama ca amandoua avem dreptate. Apoi, daca tot veni subiectul asta, ma gandeam ce voi face diferit la Bebenou, ce lectii am invatat din experienta cu Vanda Mica. Mi-am dat seama ca multe.
In primul rand nu voi mai fi fixista. La inceputurile Vandei Mici am fost. Trebuia sa stiu cat a mancat, cand a mancat, cat kk a facut si cand, aveam o aplicatie pe telefon unde imi notam cele tzashpe sesiuni de supt, cele putine ore de somn, cele multe scutece schimbate. Nici atunci nu ma prinsesem la ce mi-ar putea folosi, nici acum nu stiu ce as fi putut face cu informatiile astea. Cand ma duceam la medic oricum nu ma intreba de cate ori suge intr-o zi sau cate scutece schimb.
La fel de fixista eram si cu sfanta baie de seara. Si Vanda Mica urla saracuta din toti bojocii si noi o tineam fixa cu baia de seara, mama ei de baie, ca era un calvar pentru toti, nicidecum un moment de relaxare. De-as fi avut mintea de apoi, as fi dat-o naibii de baie, as fi bagat copilul sub jetul de apa de la chiuveta cand mi s-ar fi parut murdar si cu asta basta. Dar nu, baia era la ora fixa, ca doar asa imi zicea toata lumea ca trebuie sa fie. Noroc ca mi-a venit mintea la cap, dar ce bine ar fi fost sa fi avut-o de la inceput…
In al doilea rand, le-as lua pe toate asa cum vin. Puseu care dureaza doua saptamani? Vai ce fericita as fi acum sa am un singur copil, mufat 23 de ore din 24, multumit sa stea la ma-sa in brate in timp ce ma-sa sta jos. Pfai, ce maratoane de filme as mai face… Mi-as lua asa doua senvisuri langa mine, un platou cu fructe, o sticla de apa si nu m-as mai ridica din pat. Pacat ca la Bebenou nu o sa pot experimenta odihna de puseu, cu siguranta Vanda Mica nu s-ar declara multumita sa ma vada lipita de pat si cu ochii in laptop 2 saptamani incheiate.
Apoi la Bebenou o sa stiu de existenta wrapului si slingului de la bun inceput. La Vanda Mica am aflat mai tarziu, asa ca primele 2 luni nu am avut cine stie ce independenta si autonomie cu copilul intr-o mana. Singura mea grija e ce ma fac eu cu Bebenou daca nu i-o placea purtat. Daca o vrea doar in brate, fara carpe? Altfel ma vad cu Bebenou la purtator alergand cu Vanda Mica prin zapada, tragand la sanie, iesind la plimbare, la cumparaturi, in vizita, facand mancare, ordine si curatenie, spaland (si mai multe) rufe, punandu-le la loc, dand cu mopul, dand zapada, etc. Adica viata normala, in care integram si inca una bucata plod mic.
Lui Bebenou nu ii voi mai da suzeta. Vanda Mica a primit-o vreo 2 luni, la somn si in masina. Am avut o strangere de inima de la bun inceput cand i-am dat-o, dar am zis ca-mi usureaza viata. Apoi am regretat. Asa m-am gandit eu atunci ca reusim sa trecem peste „colici”… dar peste colici am trecut altfel, cu wrapul, in brate, fara agitatie, fara musafiri, fara asteptari. Tot pentru „colici” i-am dat picaturi. 2-3 zile de Bonnisan, vreo 2 saptamani de Sab Simplex. Uram sa-i bag medicamente pe gat copilului meu perfect. Dar m-a luat prostia pe dinainte. Oricum n-au ajutat-o la nimic, asa ca le-am scos din schema. Bebenou nu va mai primi asa ceva. Vanda Mica a primit chiar si cateva zile cativa ml de ceai de chimen si anason. Tot din prostie, la presiunea ca „degeaba bei tu ceaiul, ce-o sa ajunga in lapte? Nimic; mai bine da-i copilului”. Si i-am dat. Cu biberonul. Bine ca m-am luminat apoi. Bebenou nu va sti ce gust are ceaiul de chimen.
La inceputurile Vandei Mici am tinut „regim de alaptare”. Mamaaaaa si ce pofteam la niste varza murata. Si in maternitate o prietena imi adusese un Toblerone, care statea in frigider si imi tot facea cu ochiul. Luati aminte ca am nascut in decembrie, cu 10 zile inainte de Craciun. Ce sarmale, carnati facuti de Doamna Mama a Domnului Vanda (la care poftesc mereu, oricat as fi eu de certata cu carnea in general), muraturi, mama imi facuse si un soi de fasole batuta (e un fel de salata de fasole cu lamaie si ceapa verde, foarte buna), dar apoi imi zicea sa n-o mananc, sa nu faca Vanda Mica temutii colici. 2 saptamani am balit la tot ce era in frigider, dar nu gustam nici batuta. Apoi am citit eu mai bine cum e cu dieta asta de alaptare si am mancat tot ce mi-a poftit inima (din pacate, imi poftea la toate dulciurile si Domnul Vanda imi tinea isonul, cumparandu-mi prajituri si macarons pana l-am rugat sa inceteze; si-asa lasasem prea putine kg in maternitate :))
Cam asta ar fi… greseli majore n-am facut, nu am cine stie ce regrete, iar cele pe care le-am facut, le-am corectat in timp. Dar am invatat ceva din ele.
Voi ce ati face diferit?
Hmmm….mi-as fi dorit sa experimentez si eu BLW-ul. Dar…cu una bucata copil cu reflux, nu s-a putut. Si acum, la 10 luni, incerc cu bucatele sau fasii de fructe/legume/carne si tot le scuipa, ori se ineaca. M-am chinuit sa-i scot si o bucatica de para din gat. Offff… Mama mereu imi scoate ochii amintindu-mi ca eu am mancat singura folosind tacamuri, de la 9 luni. Deh, nu toti copii sunt la fel ca Vanda mica :). Esti o norocoasa!
Si da, nici eu nu m-as stresa iar cu baita… abia dupa 3 saptamani i-a placut sa simta apa pe piele. Legat de colici, am detestat medicatia de la inceput. A primit doar 3 doze de Colief si o luna medicatie pentru reflux. Si acum ma felicit ca am renuntat la timp. Mi-ar fi placut sa scutecesc textil, dar mi se pare greu cu spalatul. Abia am timp pentru toate celelalte… si mi-ar fi placut sa fiu mai zen, detasata de toti si toate. Oboseala isi spune cuvantul, din pacate. Nu stiu daca ai scris pe undeva cum ai intarcat-o pe Vanda mica? Sau daca ai facut-o? Eram curioasa cum ai procedat si ce ai ales pentru ea, in continuare.
Relaxeaza-te pe cat posibil, ca Ioana (printesa urbana), deja a acumulat multe ore de nesomn si griji de tot soiul, de cand se ocupa intens de al doilea copil.
O sa scriu si despre intarcare, dar momentan nu-s pregatita si nici convinsa ca e definitiva si nu o luam de la capat cand apare Bebenou 🙂
Si mie mi-ar fi placut sa stiu despre sistemele de purtare sanatoase de dinainte de a naste. Si as fi vrut sa am curajul sa adopt BLW si CE. In ceea ce priveste scutecele textile nu regret, intrucat am incercat si mi s-a parut foarte dificil pt. mine (fetita are si acum, la 8 luni, mai multe scaune pe zi ).
Mult mai multe regrete referitoare la cresterea celei mari (10 ani): ca am intarcat-o la 8 luni, desi nu era nevoie, ca i-am dat cereale instant cu lapte de vaca dupa aceea, ca nu am petrecut destul timp cu ea si cate si mai cate … Am invatat cate ceva intre timp, experienta (si varsta) si-au spus cuvantul, dar e pacat ca invatatura se practica pe pui vii, mai exact cei proprii 🙂
Pe langa greseli marunte ca ale tale, am un regret major: i-am dat drumul, am lasat-o luata de neonatologi si din ora magica am avut un sfert de ora magic…si chiar a fost magic…poate golul din suflet l-a simtit si ea la fel…poate si mai intens…
Cu baita de seara am facut si noi exact fel…,la ora fixa trebuia imbaiat copilul, doar asa ni se spuse de catre medic, chiar dc plangea cu toata gurita, apoi o greseala care nu as repeta o cu siguranta a fost masa de completare, pt ca nu lua se in prima luna decat 500 gr, si uite asa incet dar sigur am ramas fara lapte pe la 6 luni…..am ascultat medicul mai presus de instinct. Si o alta inutilitate a fost o agenda, in care imi notam nr de mese, cu ore cu tot….si de cele mai multe ori cu cantarit inainte si dupa, acum mi se par niste inutilitati, dar atunci……voi fi cu siguranta mai pregatita data viitoare.
Regret ca nu i-am facut baita de la inceput… ca medicul si moasa ne spusese sa-i facem o data pe saptamana, maxim de doua ori. Iar micutul fiind fiul meu, adica placandu-i foarte mult apa, a avut mult de suferit pe uscat… pana ce in sfarsit, dupa 3 saptamani, i-am implinit dorinta nerostita, si i-am administrat baita in fiecare seara. De atunci, plangem, e adevarat, insa numai la iesire din baie, ca mai vrem. De la 4 luni mergem si la piscina, si acolo este un veritabil rasfat… putem da lectii si ratustelor la balaceala. Si mai regret ca l-am tinut in cosulet in primele 3 luni, in loc sa-l fi tinut langa mine. Si-asa dormeam singura, ca tati daduse bir cu fugitii din dormitor, pentru ca sa poata dormi linistit.
regrete concrete am si eu cateva: ca nu am avut parte de ora magica, ca nu am insistat mai mult in spital sa nu i se dea deloc lp fetitei, ca nu sunt in stare sa scutecesc textil si noaptea, ca nu am isistat mai mult cu wrapul cand era gabriela micuta de tot si nu statea in el. in general, regret ca nu sunt mai relaxata si ca nu am mai multa incredere in propriile instincte si in copil, ca nu reusesc sa gestionez conflictele (legate de cresterea copilului) pe care le am cu ceilalati.
Eu regret ca am nascut prin cezariana, ca nu m am certat sa mi l puna pe piept, de cerut am cerut, dar nu mi l-au pus. Nu i-as mai da lapte praf bebeului nou in primele zile, colostrul sigur ii ajunge, nu i-as da medicamente pentru colici, am renuntat repede la ele, dar totusi a primit cateva zile. Regret ca nu reusesc sa le spun frumos oamenilor apropiati sa ma lase in pace cu sfaturile insistente. Regret ca nu sunt sigura pe mine, desi stiu clar ce am de facut.