Discut cu Vanda Mica despre Bebenou. Ii spun cat o sa fie de micut si ca o sa vina acasa cand o fi frig afara. Ca o sa fie fragil si o sa planga cateodata, la fel cum a fost si ea, ca o sa-l tin mult in brate, la fel cum am tinut-o (si inca o tin) si pe ea. Ca la inceput n-o sa se poata juca prea mult cu el, dar ca apoi o sa-l poata invata tot felul de lucruri. O intreb ce parere are despre asta. „E buna” raspunde ea. Adica parerea, parerea e buna. Si zambeste.
Apoi ii spun ca Bebenou poate va dori sa se joace si el cu jucariile ei. Va avea jucariile lui, dar cu siguranta ii vor placea si ale ei.
„O sa-i dai si lui voie sa se joace cu jucariile tale?”, intreb eu.
„Da!” raspunde ea. Apoi sta putin si se gandeste. „Lola nu” (Lola fiind cele trei girafe de plus pe care le are si pe care le cheama Lola pe toate – Lola mica, Lola medie si Lola mare).
„Pe Lola nu i-o dai?”
„Nu, Lola nu.”
„Bine, Lola e doar a ta si nu i-o dai si lui Bebenou. Altceva ce nu vrei sa-i dai lui Bebenou mai e?”
„Da. Mashiutza ”
„Bun, deci Bebenou nu va primi masinuta si nici pe Lole. Bufnita i-o dai (e una din jucariile ei preferate)?”
„Nu, bushitza nu.”
„Dar caruciorul i-l dai sa se plimbe in el?”
„Da.”
„Si Luna?”
„Da.”
„Si tricicleta?”
„Da.”
„Si restul de jucarii?”
„Da. Lola nu, mashiutza nu, bushitza nu”.
Deci, ramane stabilit. Dar oare cat pricepe ea din tot ce povestim noi?
Eu cred ca tot. S-ar putea sa se mai razgandeasca so sa para ca ce ai discutat acum nu a avut mare insemnatate pentru ea, dar in acest moment eu cred ca ea a priceput TOT.
E uimitor cat de intelepti si receptivi sunt la varsta asta. Eu ma uit la nepotelul meu care are 2 ani si 4 luni, si care saptamana trecuta a cerut cu aplomb „un compliment” , pentru ca surioara lui a avut serbare si toata lumea a laudat-o, iar el isi dorea si el un compliment. Fara sa maraie, fara sa se razgaie, foarte decis a cerut ceea ce vrea. Am atata respect fata de fiintele astea micute in formare, cred ca avem multe de invatat de la ei.