Blestemul aerului conditionat
Weekendul meu

DSC_3547Na, ca o testai. Adica o mai testasem eu si acum vreun an, dar pe fast forward, nu avusesem ocazia sa ne cunoastem prea bine. Fusese mai degraba un one night stand si daca intr-un one night stand nu-i dragoste la prima vedere, parca nu are rost sa mai incerci. Eu acum nu am testat-o cu gandul sa renunt la Luna, ci pentru ca voia Ramona sa testeze Luna si avea o Manduca de dat la schimb. Pe Ramona o stiti, da? A castigat ceva giveaway aici pe blog, a si dat un giveaway (tutu-ul de balerina).

Ma rog, sa revenim. Si am primit Manduca. Si m-am uitat eu asa la ea si mi s-a parut miiiicaaaa… Dar miiiicaaaa rau. In primele zile in care am avut-o, nu am apucat s-o pun pe mine, caci Vanda Mica nu voia nici in ruptul capului sa se lase purtata, cum o luam in brate decreta “zos”. Pana la urma, intr-o zi cu mult soare si multe grade, a fost nevoie s-o probam. Se facea ca mergeam la Administratia Financiara, dupa ce in prealabil fuseseram la cateva Poste si un CEC si plecaseram din Pipera si ajunseseram in sector 6, la Orizont. Eram, deci plina de draci, copila era insa entuziasmata si repeta intr-una “pota, pota”. In masina nu-si daduse nici macar palaria jos de pe cap, asteptand sa ajungem repede de tot la “pota”, unde nu stiu ce-si imagina ea ca se va intampla sau de ce era un drum atat de fascinant. Va dati seama deziluzia din ochii ei cand a vazut ca n-o las pe jos sa cutreiere ea printre oamenii agitati de acolo, ci o iau in brate, pentru ca nu aveam deloc timp de asta, nu fusesem pregatita (de obicei imi iau mult timp in avans, ca sa n-o fortez niciodata sa mergem undeva sau sa faca ceva ce nu vrea). Asa ca a plans cand am pus-o prima data in Manduca.

Si cum era ea nemultumita acolo si amarata rau, mie mi se parea ca nicicum n-o pusesem bine. Parca imi lipsea din material, aveam senzatia ca daca se lasa pe spate, o scap. M-am uitat in prima vitrina si mi-am dat seama ca o pusesem bine, dar asa e ea, mai mica. Obisnuita de la Luna, care ii ajunge pana la ceafa, Manduca asta bej, care ii ajungea pana la jumatatea omoplatilor mi se parea neterminata. Desigur, asta tine de obisnuinta. Probabil daca as fi avut Manduca de la bun inceput si as fi luat Luna in teste, as fi zis si eu, ca Ramona, ca Luna-i prea inalta si copilul prea nu vede nimic din ea.

Dar ce nu mi-a placut deloc deloc a fost puntea de la Manduca (locsorul ala in care sta plodul cu fundul). Puntea, in caz ideal, ar trebui sa-i ajunga copilului din spatele unui genunchi pana in spatele celuilalt. Pe masura ce cresc, asta nu prea mai e posibil daca nu ai un carrier special de toddleri (Luna Mare, Tula Toddler, altele nu stiu), dar totusi… Manduca ii ajungea aproape de la jumatatea pulpei pana la jumatatea celeilalte pulpe. Nici Luna nu-i mai ajunge de la genunchi la genunchi, dar e pe-acolo. In Manduca ii atarnau picioarele intr-un mare fel si o simteam ca se chinuie sa pastreze singura pozitia corecta. Cand am dat-o jos avea ditai dungile pe pulpa. Si ca sa fiu foarte cinstita, stiam ca Manduca e cu puntea mai micuta, dar nu ma asteptam sa fie chiar asa mare diferenta. Mai ales ca Vanda Mica nu-i nici pe departe un copil inalt pentru varsta ei. Acum vreo 2 luni, la ultimul control avea 78 cm.

Alta chestie care nu mi-a placut este gluga inghesuita in buzunarelul ei, pentru ca se simte pe spatele copilului. Mai buna Luna noastra, cu panoul perfect drept, fara buzunare si fara cute. Mult mai buna.

Ce mi-a mai displacut iarasi foarte mult, este sistemul de inchidere al centurii din talie, pentru care iti trebuie doua maini sa-l desfaci. Inteleg oarecum masura de siguranta, dar in situatia in care cu o mana trebuia sa tin sticla cu sana sa bea copilul cu paiul (care copil nu putea sa mai astepte nicio milisecunda sa-mi scot eu Manduca de pe mine inainte, cred ca intelegeti) si cu o singura mana libera cu care sa-mi desfac inchizatoarea, in timp ce afara erau 4000 de grade, pe mine curgea apa, eram oricum in soare si simteam ca daca nu-mi dau Manduca jos in secunda aia o sa mor sufocata (posibil ca o femeie nehormonata ca mine sa nu simta pasiunea asta in datul Manducii jos de pe ea), am injurat muuuult de tot in gand producatorul si pe cine a avut ideea asta geniala de a-mi incurca mie viata.
La asta mai adaug si ca reglajele pe centura din talie nu prea se pot face din mers, pentru ca Manduca are un sistem care ascunde capetele, deci nu poti sa tragi de ele ca la rucsac sa le reglezi dupa ce ai pus Manduca pe tine si ai intr-o mana un copil nemultumit. Nu-i mare problema daca nu treci zilnic de la o greutate la alta, daca nu esti gravida si-ti creste burta constant 😉 sau daca o porti doar tu, nu si alt membru al familiei. As innebuni sa stau sa reglez atat la Luna zi de zi, caci Domnul Vanda o poarta cel putin la fel de des ca si mine pe fie-sa.

Bretelele mi s-au parut ok, nici mai bune, nici mai rele decat la Luna. Reglajele le-am facut usor, probabil daca ar fi fost cazul sa alaptez in Manduca, m-ar fi ajutat mult reglajele de pe bretelele de sus (Luna nu le are, dar nici nu prea le-am simtit lipsa).

Ce mi-a placut insa la nebunie la Manduca este centura din talie. Care mi s-a parut mai comoda decat la Luna, mult mai comoda. Nici nu o simteam pe mine, ma simteam usoara ca un fulg cu toata Vanda Mica de 10 kile jumate la purtator. Data trecuta nu sesizasem diferenta asta, pe de alta parte, data trecuta nici nu aveam ditai burtoiul, cum am acum. Deci, pe o burta de gravida (a mea), centura din talie a Manducai se muleaza mult mai bine si preia mai bine greutatea.

Cam astea sunt diferentele pe care le-am sesizat eu. In concluzie, nu as renunta nici batuta la Luna noastra in favoarea Manducai si ma bucur ca am facut alegerea asta de la inceput.

Sunt curioasa Ramona ce are de spus din perspectiva ei 🙂

Blestemul aerului conditionat
Weekendul meu