Fie-mea a inceput sa misune prin casa dupa 5 luni. Adica pe la 5 luni s-a prins ea cum e cu taratul, apoi incet incet cu mersul de-a busilea (care i-a placut mult si acum mai merge cateodata asa cand se simte ea in forma), apoi mersul in picioare cu antemergatorul, vreo cutie, bidon de apa, etc., apoi bipeda independenta, undeva spre un an.

Si pe vremea aia, adica pe la 5 luni ale ei, incepusera presiunile asupra mea. Ca sa-i iau copilului un tarc, ca sa stea acolo si sa se joace singura (hahahahaha!!!) cat fac eu treaba, ca e bine sa stie ca are locul ei unde se poate juca (???), ca sa nu faca dezastru prin casa cu jucariile (?!?!), ca sa fie in siguranta. Si eu tot o tineam pe a mea ca nu si nu, nu-mi placea ideea s-o ingradesc, nu-mi placeau tarcurile, parca mai lipsea sa-i pun o lesa si s-o leg de un scaun ca sa stea potolita la un loc. Si evident, „lasa-ca-vezi-tu„, „o-sa-ajungi-la-vorba-mea„.

Bai, si uite ca nu am ajuns, pentru ca orice ar fi zis oricine, mie ideea de tarc imi ridica parul in cap. N-as vrea sa-mi supar cititorii care au alta parere, dar mie pur si simplu nu-mi place. Deci n-am luat. Am preferat s-o las sa descopere casa, camerele, dulapurile, sertarele. In fond, nu e doar casa mea, e si casa ei… Cu ce drept s-o inchid eu intr-un spatiu atat de limitat cum e tarcul, de unde nu poate iesi singura cand nu mai vrea sa stea acolo si unde nu invata mare lucru (cine ma citeste de mai mult timp, stie ca imi place sa-i ofer copilei un dram de autonomie, motiv pentru care am renuntat si la patutul ei de bebe si de la 7 luni doarme/dormim pe o salteluta direct pe parchet, de unde se poate da jos cand se trezeste si poate pleca prin casa pe unde are nevoie sa ajunga)?

Ce am facut insa in loc sa iau tarc? Aproape nimic. Adica aproape nimic in sensul de a asigura casa (de a o childproofui, sa-i zic asa), pentru ca mi s-a parut mai logic sa las copilul sa se invete sa se fereasca de pericole, decat sa-i iau pericolele din cale si cand da peste ele, sa nu stie ce sa faca. Asa ca n-am acoperit colturi, n-am blocat sertare, usi, n-am acoperit prize, ascuns prelungitoare, nu am mutat flori, nu am golit biblioteca. Am blocat doua dulapuri la baie, unde tin detergent si tot felul de chestii de curatenie, un dulap la bucatarie, unde tin un teanc de farfurii si gustarele pentru ea, pe care nu vreau sa le manance pe toate odata (fructe uscate, nuci, etc.), am acoperit o singura priza (una de la ea din camera, care era montata fix unde sa-i atraga mai mult atentia), am ascuns periile de wc (pana i-am cumparat si ei peria ei proprie si personala, curata si nefolosita, cu care s-a jucat pana i s-a luat de periile „reale” si le-am putut pune la loc) si am mutat medicamentele intr-un sertar mai sus decat poate ajunge ea.

In rest, a avut si unde se juca, a fost si in siguranta pentru ca a invatat ce-i periculos si ce nu si cum sa se fereasca de lucrurile periculoase, treaba am facut-o si o facem mereu impreuna, ba chiar cireasa de pe tort a fost zilele trecute cand m-am putut spala linistita pe par in timp ce ea isi facea de lucru prin casa si nici macar o secunda nu m-am temut ca si-ar putea face rau cu ceva.

Si da, casa mai e si cu fundul in sus, lucrurile mai sunt si imprastiate peste tot, sunt si jucarii, si biciclete, mai un polonic, o caserola, mai un capac, sunt si sticle si pungi, cateodata si paie, dar acum suntem 3 care locuim aici. Poate ei chiar asa ii place sa arate casa, cine sunt eu sa decid ca-i mai bine sau mai rau sa fie ordine si toate puse la locul lor? Totusi, cand terminam treaba, luam toate lucrurile care sunt imprastiate si le punem unde le e locul, muncim aproape cot la cot (pe cat putem ajunge una la cotul celeilalte :)) ) si gata si ordinea. Si parol ca nu-i chiar asa rau…