Mie mi-a placut intotdeauna sa ajut. Cat am putut, pe cine am putut, in limitele mele, cateodata le-am si depasit. Nu am regretat niciodata ca mi-am oferit ajutorul, chiar daca el mi-a fost cerut „ticaloseste” de cineva care poate se putea ajuta singur… sau care a crezut ca e oportun sa profite de naivitatea mea. Fie cum o fi, intentia mea a fost buna. Am patit-o o singura data sa decid ca e mai bine sa incetez sa-mi ofer ajutorul. Si asta, atunci cand ajutorul meu mai mult incurca, cand persoana respectiva ajunsese sa se culce pe o ureche ca vine Vanda si ii plateste facturile, in loc sa se duca sa munceasca. Adevarul era ca e mai simplu asa. Dar in rest, am facut tot ce mi-a stat in putinta pentru cei care aveau nevoie de mine.
In fine, si cu tot ajutorul pe care am incercat eu sa-l ofer, s-a intamplat rar sa am si eu nevoie la randul meu sa ma ajute cineva. Si cam de fiecare data am ramas cu buza umflata. Pentru ca „prietenele” mele uitau sa-mi mai raspunda la telefon sau se faceau ca ploua. Si uite asa, m-am invatat sa nu mai astept nimic de la nimeni, ci sa merg doar pe mana mea.
Ei, si uite, ca la aproape 30 de ani (stati, mai am pana acolo, dar suna bine in context, par mai multi ani), am primit si eu ajutor. Nesolicitat. Si de la o persoana pe care nu am vazut-o personal niciodata. Pe care o cunosc doar din mediul online (ce pompos suna). Dar care mi-a auzit freamatul, gandurile, dubiile si mi-a sarit in ajutor. Fara sa i-l cer. Si pe langa ajutor, am primit si o lectie frumoasa. Anume aceea ca inca exista oameni frumosi si buni. Sunt in jurul nostru. Sunt peste tot. Si data viitoare cand chelnerul de la restaurant va „uita” sa-mi mai aduca restul, imi voi aminti de persoana asta frumoasa si ajutorul ei nesolicitat, dar venit la fix si primit cu mult entuziasm. Si n-o sa mai zic „incredibil, toata lumea vrea sa te fraiereasca!”, ci „asta e, se mai intampla…”
Voi ce experiente aveti cu ajutorul asta? Cu gesturi frumoase? Facute sau primite?
Frumos! M-am regasit in pielea dumneavoastra si mi-am invatat si lectia. Motto-ul meu a devenit de atunci… „Fa tot ce poti mai bine pentru oricine si asteapta-te intotdeauna numai la rau si nu vei fi niciodata dezamagita!” Suna cam pesimist, dar pe mine m-a ajutat.
Draga Vanda, ajutorul acordat altora nu este o moneda de schimb in contul unui ajutor pe care-l vei primi cand vei avea nevoie. Asta este doar o invatatura crestina fara valoare in lumea reala. Aici nu se va intampla asa ceva pentru ca oamenii nu sunt sfinti iar crestinismul sau alte religii sunt doar de fatada.
Cu alte cuvinte, asteptarile dezamagesc! Desi suna pesimist (!) asa se intampla.
Personal nu am experiente in domeniu. Si asta de multi ani de cand traiesc in caverna mea izolata de lume cu internet uaiarles ca sa mai comunic pe vreun blog. Nu stiu daca am facut bine sau rau cuiva in mod deosebit. Si nu stiu daca mi s-a intors bine sau rau pentru ca eu nu gandesc in termeni de bine si de rau. Asta ar fi o pierdere de vreme. Nu de alta dar nu exista bine si rau. Exista fapte care schimba ceva undeva fara sa te astepti. Faptele sunt precum boomerangul: le azvarli in aer si la un moment dat se vor intoarce la tine. Depinde de tine sa fii pregatita sa le prinzi din zbor sau, daca ai adormit, sa le primesti in moalele capului.
Da, sunt perfect de acord cu tine. N-are nicio legatura una cu alta si nu ajut ca sa fiu ajutata la randul meu (ala nici nu mai e ajutor, la o adica, e un soi de imprumut de ajutor :))
What goes around comes around in alt sens il vad eu, in rest cred ca Universul are cu totul alta treaba decat sa-mi tina mie evidenta la cate chestii bune sau rele am facut la viata mea si cate chestii bune sau rele mi s-ai intamplat la schimb.
De religii si dumnezeu nu comentez nimic, nu-s in jurisdictia mea… Eu momentan oscilez sa-mi dau seama daca sunt atee sau agnostica