Ma tunsei
Comunicarea eliminarii - nivelul urmator

2014-06-05 15.23.12Azi la pranz am avut un meniu lejer, de vara. Cand Vanda Mica e in pasa buna cu mancarea, asa de relaxata ii pregatesc mancarea, ca in 10 minute sunt gata. Azi, pentru ca tocmai trecem printr-o astfel de perioada in care mananca bine (si doarme prost), i-am aruncat pe gratar o bucata de carne, pe care i-am insotit-o in farfurie cu salata de cruditati. Salata din care mi-am facut si mie un lighean… pardon, un castron, cu cel mai bun dressing pe care l-am mancat eu vreodata la o salata (ulei de masline, dar sa fie de calitate buna, zeama de lamaie, miere si piper, lasat in borcan cu capac intr-o zona calda a bucatariei vreo 10-15 minute, abia apoi turnat peste salata). Garnitura mea la salata mi-a fost niste varza murata, taiata subtire si aruncata intr-un castron, ca deh, nu te pui cu nebunul, daca el vrea sa manance salata de rosii, castraveti si ceapa cu varza murata, ii dai nebunului sa manance exact asta.

Si ne-am pus la masa, fiecare cu farfuria ei (ma rog, eu cu ligheanul), fiecare cu tacamuri si servetele, civilizat, ca doar nu #traimcaanimalele. Vanda Mica, lesinata de foame, s-a infipt in furculita, furculita i s-a infipt la randul ei in bucatele din farfurie si am dus-o asa pana i s-a umplut stomacul. Abia atunci domnisoara a observat ca nu poate vedea ce mananca ma-sa (recte eu), ma-sa (recte aceeasi eu) mancand din lighean… pardon castron. Asa ca s-a involburat toata si desi i-am jurat pe luna si pe stele ca ma-sa (ati ghicit, recte tot eu) are aceeasi salata ca si ea, nu s-a increzut deloc in spusele mele si a inceput sa se ratoiasca la mancarea din farfurie. Infigea furculita in bucatile de carne ce-i mai ramasesera, apoi se incrunta la ele si le spunea tare si raspicat “Niu”. Dupa ce a terminat turul de forta, mi-a servit si mie decisiva, punand furculita zgomotos in farfurie (adica a aruncat-o) si zicandu-mi pe ton serios “Gata”. Iar cand e gata, chiar e gata, nu-i loc de intors, asa ca o intreb linistita daca vrea jos. “Da. Gios. Gata”. Bine, o scot din scaun si o eliberez in salbaticia livingului, explicandu-i ca eu nu vin cu ea inca la joaca, pentru ca nu am terminat de mancat.

Nicio problema, nici ea nu voia la joaca, voia la mine in brate, asa ca se protapeste la poalele scaunul pe care stau eu si ridica teatral mainile pufoase catre mine. O iau in brate, imi arata cu degetul furculita pe care o aruncase mai devreme in farfurie, apoi imi arata ligheanul… pardon, castronul si imi spune “asta”. Si incepem sa mancam (adica ea). Intai rosiile pana s-au terminat, apoi castravetii pana ce nu a mai ramas niciunul, apoi ceapa… apoi mai voia, dar nu mai aveam, asa ca i-am inmuiat paine in zeama de salata (apropos, paine in zeama de salata ar trebui sa fie un fel de mancare aparte; jur ca l-as comanda la restaurantul care s-ar gandi sa puna asa ceva in meniu… ce mai, as fi client fidel). Am terminat si painea, a gustat si din varza murata, a dat pe gat niste apa, mi-a cerut si o piersica si in sfarsit s-a dat jos de la masa.

Dar unde voiam sa ajung? Ca la masa, musai sa stie ea daca fiecare feliuta de rosie este mica sau mare. Degeaba am incercat eu sa-i povestesc cum dimensiunile sunt relative si e important la ce ne raportam, ea o tinea una si buna – maie? Asa ca m-am decis sa-i raspund ochiometric, dupa cum imi parea fiecare. Cum infigeam furculita intr-o felie, ea intreba “maie” sau “muc” si eu trebuia sa-i raspund cum e… Maie sau muc? Dupa cateva ture de genul asta, a inceput sa refuze bucatelele pe care le etichetasem eu ca-s “muci”, asa ca le manca doar pe alea care erau “mai”. Pana la urma le-a mancat pe toate, caci in final, toate s-au dovedit a fi mari, asa ca le-a acceptat.

Deci esenta a prins-o ea de pe acum, bigger is better. Iar in seara asta m-am gandit s-o intreb si ce parere are despre ea. O fi maie sau muca? A raspuns, fara sufleor, dupa cum puteti auzi:

 

Ma tunsei
Comunicarea eliminarii - nivelul urmator