Deschid ochii disperata. Nu aud niciun copil ca se foieste in camera, nici ca ma striga. O fi prea devreme, zic. Ma uit la ceas. 7 si un sfert. Ce se intampla? Domnita face ochi aproape invariabil la 07:00… ma duc la ea la usa si bag un cap in camera. Doarme. Ma bag inapoi in pat si adorm la loc.

Ma trezesc iar. Bai, iar nicio voce pitigaiata de copil care sa faca vocalize? Cat oi fi dormit? S-o fi dus ta-su la ea? Nu. Ta-su e langa mine, doarme linistit. Ma uit iar la ceas. 8 jumate. Nu, ca ceva nu-i normal, bai, a patit ceva copilul! Sar din pat, ma protapesc iar usor in usa de la dormitorul ei si ma uit in pat. Steluta de mare doarme pe curmezisul patului, cu mainile desfacute ca avionul. Numar respiratii pe minut, e ok. Pun mana pe ea, nu frige. Ma calmez. Copilul doarme pur si simplu. 

Profit de ocazia ce mi se da si ma duc la baie sa ma spal pe dinti fara audienta. Mai fac si un pipi (dar shhh, ramane intre noi), reusesc sa ma spal cu totul chiar. Ciulesc urechile la usa de la baie, in casa liniste deplina in continuare. Ma pieptan, imi compun fata din sticluta de fond de ten si tubul de rimel si imi fac in cap (in timp ce IMI AUD GANDURILE, WOW!) planul de bataie pe restul zilei. Deschid usa de la baie si tip. In cadrul usii un copil (al meu) in pijama sta ca o statuie si se uita fix la mine. „Vai, mami, ce m-ai speriat”. Copilul ia pe loc repaus, se hlizeste putin si matzaie ca vrea in pat, unde e ta-su. O urc, incepe sa-l mangaie (adica sa-i care palmute) in cap, se batzaie pe el, pana la urma omul se simte si se trezeste.

Se duc amandoi la bucatarie sa-i faca Vandei Mici micul dejun (adica ta-su ii face micul dejun in timp ce fie-sa, cocotata pe turnul ei de control – un soi de learning tower home made – matzaie ca vrea si de-aia si de-aia si de-aia). Eu pun o masina la spalat, strang putin in dormitor, ma imbrac si ies si eu in sufragerie. As manca si eu ceva de mic dejun, dar stomacul meu protesteaza, asa ca imi trece rapid de ganduri din astea. Pun un pahar cu apa rece si astept sa termine fie-mea sa manance. Are in fata ei o farfuriuta colorata cu bucatele de paine unse cu unt si miere, din care alege tacticos pe care sa o manance. Pana la urma oricum le mananca pe toate, dar nu se poate asa, la voia intamplarii… Vede si sticla de lapte, cere entuziasmata „bapte, bapte”. Ii pun in canita, il incalzesc, il indulcesc putin. Bea si cana de bapte, termina si painea cu unt, zice „gata” o dau jos.

In usa de la intrare il observa pe ta-su care se incalta sa plece. Ii aduce doi mutunache sa-i ia cu el la birou si doua galetuse. Omul ii multumeste frumos si ii propune sa i le lase ei acasa, sa se joace cu ele. E de acord, se pupa cu ta-su de plecare, ii zice „pa” si pleaca in treaba ei.

Si incep pregatirile de iesit afara. Astazi mergem la locul de joaca de langa padure (pentru ca da, a venit si vremea sa-i placa la locurile de joaca, dar cu conditia sa nu fie prea aglomerate si haotice). Sta surprinzator de linistita la imbracat, nu protesteaza, nu alearga in curul gol prin casa, nu incearca sa-si dea jos scutecul dupa ce i l-am pus pe ea, accepta si pantalonii si tricoul. Se duce apoi la oglinda sa-si dea cu parerea daca a imbracat-o bine ma-sa. Bolboroseste ceva in timp ce-si mangaie parul si se hlizeste in oglinda, deci pare ok. Eu pun in geanta sticla cu apa, telefonul, cheia, verific daca am portofelul si hai la incaltat. Nu. Isi face si ea bagajele, ce, ea e mai fraiera? Isi ia rucsacelul in care incearca sa indese multe mingiute. Dupa ce le indeasa ii vine alta idee. Le scoate si isi cauta galetusele. Le gaseste. Pe toate 3. Le umple cu mingiute si masinute si le aduce la usa. Pe toate 3. Apoi ii ia si pe elefantul Titi (care e inalt cam cat ea) si pe Lola Girasola (o girafa cu gatul lung, cam cat ea) si-i propteste in usa. Mai arunca o privire si isi aminteste. Lopatelele, greblele si formele. Eu sunt in continuare in tocul usii si ma gandesc ca asa s-o simti si Domnul Vanda cand ma asteapta sa plecam. Ne incaltam, in sfarsit. Imi da rucsacul sa i-l pun in spate, palaria sa i-o pun pe cap. Deschid usa sa mergem la lift. Se uita la toate bagajele pe care si le-a adus la usa si nu le mai vrea pe toate. Ia doar elefantul. Rasuflu usurata si plecam.

La joaca se hlizeste cu toata lumea, urca treptele de la tobogan in timp ce le numaram partial impreuna (adica stie si ea „doui”, „patu”, „sase” (cu „s” pronuntat ca si „th”), „oot”, „noouu”, „deteeee”), se da pe el, in leagan maximum 10 secunde daca sta, la fel si pe balansoar, si pe chestiile alea de invartit, in schimb se catara ca o maimutica pe unde apuca. O incurajez foarte fericita ca nu practica asta inca si acasa, caci avem o biblioteca cu rafturi numai buna pentru cocotzozauri
. Apoi se domoleste la locul cu nisip/pietris, unde se imprieteneste cu o fetita de 3 ani si jumatate venita acolo cu bunica ei. Bunica geniala, de altfel, in dialogul si comportamentul cu fetita. Ambele relaxate, discuta frumos, cu explicatii, fara interdictii si isterii din partea niciuneia. Ma bucur enorm cand dau peste astfel de exemple din care simt ca am ce invata.

Pe la 2 incepe matzaiala de foame, asa ca plecam acasa. Ne spalam pe maini, mananca tot, o schimb si o culc. Adoarme fara proteste (wow!), doarme bine, se trezeste, mai mananca o portie din mancarea de la pranz, vine si Domnul Vanda, ne imbracam, iesim afara. Intai la locul de joaca din cartier, apoi solicita cumparaturi la magazinul din cartier, apoi mergem la terasa din cartier unde se comporta, in continuare, exemplar. Ne intalnim si cu niste prieteni si baietelul lor, salata Cesar pe care mi-o comand e buna, stomacul meu nu mai protesteaza, limonada e ok, copilul mananca si el jumatate de portie de piept de pui la gratar si ceva din crutoanele din salata mea.
Se face 9, plecam acasa, imbaiem copilul, il culcam, toate bune si frumoase.

Deci nu, ziua asta nu a fost o zi normala de miercuri. Dar a fost o zi de miercuri in care mi-am incarcat bateriile pentru alte zile de miercuri cand arunca cu mancarea pe jos, cand nu vrea sa doarma, cand nu vrea nici pantaloni, nici scutec, nici tricou, cand, cand, cand… lol: