Giveaway-ul #1 de mai
Ce inseamna attachment parenting pentru mine

Cand era Vanda Mica si mai mica, iesirile saptamanale la cumparaturi erau un deliciu. Profitam de faptul ca stateam acasa toata ziua, deci nu aveam unde ma grabi si le faceam agale. Puneam prunca in wrapul elastic
si faceam cumparaturile impreuna. Ea mai dormea, se mai trezea, mai analiza un raft, se mai ascundea acolo cand era galagia prea mare, eu puteam citi etichete in voie, ma puteam gandi ce-mi trebuie si ce nu… Era de vis.
Apoi, cand Vanda Mica era doar putin mai mica, o puneam in fund in caruciorul de cumparaturi si orice ce trebuia sa ajunga in carucior, trecea intai pe la ea. O analiza, o punea jos, astepta alta. Iar aveam timp, tihna, lumea era a mea.

Ei, si uite ca Vanda Mica s-a facut mai mare si a inceput sa mearga. Iar eu, asemeni Evei, am fost alungata din paradis. Evident, Vanda Mica nu mai avea rabdare sa stea nici in Luna, nici in carucior, voia independenta si suprematie asupra rafturilor de conserve, pungi, borcane, fructe, legume. Exclus sa ma putem iesi doar noi doua, musai sa fie si Domnul Vanda prezent. Domn Vanda care ramanea intr-o alee de Carrefour/Auchan/whatever cu prunca din dotare la joaca si CTC-ul rafturilor (adesea la jucarii sau articole sportive), iar eu imi luam caruciorul si picioarele la spinare si dadeam val-vartej o tura de supermarket, cat sa reusesc sa ma intorc la locul distractiei inainte ce Domnul Vanda sa fie creierit complet de catre fie-sa .

Nu-i gaseam unde-i lasasem, iar Vanda Mica avea adesea niste multe lucruri in mana. Lucruri de care tinea strans, iar la casa era o mare drama sa poata fi scanate si, deci, platite. Asta cand nu baga in cosul caruciorului ei diverse lucruri (asa am sterpelit din Alcampo un Furby urat de sa te sperii noaptea de el, din DM o solutie de curatat pe jos, din Carrefour niste lipici si tot asa). Ma rog, intre timp m-am invatat minte si verific mereu caruciorul inainte sa plecam.

Doar ca exista situatii in care Domnul Vanda nu poate fi prezent la cumparaturile saptamanale sau situatii in care musai sa NU facem cumparaturile sambata sau duminica (in general inainte de sarbatori, cand toata lumea e puhoi, pentru ca “fie ca” si “masa imbelsugata”). Si asa am facut inainte de Paste, joi am zis ca mergem la cumparaturi, pentru ca era cam gol frigiderul. Fac lista de cumparaturi in ordinea raioanelor din Auchan, pun copila hranita, spalata si uscata in masina, in portbagaj arunc una bucata carucior, una bucata sling cu inele, una bucata sling fix si una bucata Luna (ca sa am, domnule, de unde alege cand n-o mai vrea domnisoara sa stea in nimic), ma asigur ca am in traista apa, masline, kaju crud, banane, niste curmale si niste merisoare uscate) si pornesc. Imi iau timp sa adorm copila in masina, asa ca atunci cand ajungem acolo, copila va fi curata, uscata, dormita, ii mai ofer si o banana, deci va fi si mancata, ce sa mai, toate premisele ca totul sa decurga lin. Si uite asa, domnisoara adoarme in masina, cand se trezeste mananca o banana, o pun in caruciorul propriu si personal, iau Luna si slingurile in geanta si intram in Auchan, cu mari sperante si hahaieli.

Cum trecem de intrare, aud din carucior “Gata”. Gata e semnul ca “gata, nu mai facem ce faceam acum, facem altceva”. Deci, “gata, nu mai stam in carucior sa ne plimbam prin Auchan, ne dam jos si alergam printre rafturi, daramam borcane, luam gume de mestecat de la casa si trecem cu ele fara sa le platim, etc. Panica. In jur destul de aglomerat, dar nu cine stie ce. Imi fac planul in cap, ma uit la lista, o rog frumos sa mai aiba putina rabdare, ca terminam imediat. Nu si nu. Gata! Gata! Ce nu intelegi? Gata e gata! Ok, recurg la kaju. “Vrei sa-ti dea mama kaju sa rontai tu linistita cat cumpar eu ce am de cumparat?”. Da din cap ca nu, apoi “gata!”. La fel si la masline, curmale si merisoare, apa nu vrea, “gata!”.

Zic “ok, trecem la nivelul urmator si incerc pe rand slingurile si Luna. Isterie mare, domnisoara voia pe jos. Fie. Hai pe jos, dar mergem unde vreau eu ca sa nu stam o mie de ani aici, sau putem sta dupa ce platesc si sunt sigura ca am toate cumparaturile facute, pentru ca eu in Vinerea Mare nu ies la cumparaturi sa ma calc in picioare cu tot Bucurestiul nici sa stiu ca mor de foame in casa. Dar nici pe jos nu-i bine. Hai in brate. 2 minute in brate, 2 pe jos, 2 in carucior, 2 in luna. Imi vine sa-mi iau campii. Decretez ca daca oricum nu-i place in niciun fel, pentru mine cel mai comod e in carucior, asa ca o depozitez acolo. E nemultumita, dar daca ma tin mereu in miscare si vorbesc non-stop cu ea, ne intelegem.

Si uite asa, nu am voie nici sa ma opresc cat sa citesc o eticheta sau sa ma uit intr-un raft, toate astea trebuie sa le fac in timp ce ea e in miscare, deci in fata fiecarui raft trebuie sa fac 3 pasi inainte, 3 inapoi, in timp ce caut printre rafturi ce am nevoie, timp in care trebuie sa vorbesc fara pauze, sa-i povestesc tot ce-i in jur, sa-i raspund la cele un catraliard de “maaaaamiiii, asase?” (maaaaami, asta ce e?), asta, evident, in timp ce incerc sa ma concentrez sa ma uit la un pret, sa citesc o eticheta. Sunt epuizata, imi vine sa le dau naibii de cumparaturi. Asa si? Daca murim de foame ce? Adica ea nu moare de foame, ca o alapteaza ma-sa… Si de va fi nevoie, alaptez si Domnul Vanda iar eu ma descurc, mai o iarba din fata blocului, mai o frunza, mai cersesc pe la vecini…

O doamna se apropie timid de noi. Ma intreaba cat are Vanda Mica, ii raspund (in timp ce fac 3 pasi in fata, 3 in spate). “Dar mult mai vorbeste, doamna. O clipa nu-i tace gura”. O aprob in timp ce ma sterg cu un servetel pe frunte, pentru ca mor de cald, incercand sa fac conversatie cu doamna, miscandu-ma 3 pasi inainte 3 inapoi si incercand sa arunc un ochi pe lista sa vad ce urmeaza sa iau. “Iar dumneavoastra multa rabdare aveti. Nu am vazut om cu atata rabdare”. Dar doamna nu stie ca in sinea mea fac 30 de impozii pe minut, cam una la doua secunde. In timpul asta Vanda Mica vorbeste tare (tipa adica) din carucior, da din maini, din picioare, se hlizeste la doamna, ma striga “maaaaaamiiiii”, musai sa-i spun ce are doamna pe mana (geanta), dar in picioare (ghete), dar pe ea (haina), dar ce impinge acolo (carucior), dar in carucior ce e?

300 de ani mai tarziu (adica dupa vreo 20 de minute), suntem la casa, punem produsele pe banda. Vanda Mica riposteaza si tipa la casierita care nu o baga in seama. Apoi se hlizeste la ea, tot sperand ca ii va arunca un zambet. Si mie mi-ar veni sa ripostez si sa tip la casierita care e fooooooarte inceata. In fine, dupa inca vreo 200 de ani (adica 10 minute) reusim sa platim si sa plecam. Punem pachetele in masina. Vanda mica e multumita la ea in scaun, roade la niste kaju si rade. Ma-sa comite o aroganta si da pe gat o sticla de Cola, apoi se jura ca nu mai scoate copila din casa pana la majorat.

Offf, am obosit doar rememorand experienta. La voi cum e la cumparaturi? Ceva tips and tricks aveti?

Giveaway-ul #1 de mai
Ce inseamna attachment parenting pentru mine