Va tot spuneam ca am oroare de locurile de joaca din parcuri. Nu-s eu mai cu mot si nici Vanda Mica nu e, dar de fiecare data cand ne nimerim intr-un astfel de loc, plec de acolo cu inima stransa.
Copii carora li se organizeaza joaca de catre parinti/bunici/bone in cel mai mic detaliu („Miruna, tu alergi pe acolo si Ioana alearga invers. Nu mai, nu asa! Mai, dar chiar nu pricepeti? Hai, va vedeti la mijloc. Miruna, tu chiar nu esti atenta??? In ce parte ti-am zis sa alergi??? Hai ca daca nu esti cuminte, mergem acasa” – nu e un dialog inventat, e pur si simplu o bunicuta care le explica nepoatelor cum sa se joace), care sunt adusi in parc dar nu sunt lasati sa alerge, sa se joace in nisip, sa se murdareasca, sa se ude, etc.
Ma rog, astea sunt nimicuri, cel mai rau ma debusoleaza situatiile in care copiii sunt bruscati, batuti si alte asemenea practici impamantenite ca fiind practici bune, „ca altfel sa vezi cum ti se urca in cap”, desi se pare ca nimeni nu observa cum generatii intregi de copii „educati” astfel nu sunt in niciun caz un exemplu de empatie, bun simt si curtoazie.
Am noroc, pentru ca inca imi e dat sa le evit. Vanda Mica nu se simte bine cand mergem in parc, sau cel putin nu la fel de bine ca atunci cand mergem in padure, sau pur si simplu la plimbare. Fie ca imediat ce am ajuns acolo pleaca direct in expeditie, in cautare de bolovani, viermi, iarba, porumbei, fie ca o agita ingrozitor puhoiul de copii si o frustreaza toate jucariile in care nu se poate da inca, incat e un munte de nervi si invariabil joaca se termina in lacrimi.
Asa ca le evit pe cat posibil, mai ales ca 98% dintre copiii de acolo sunt mai mari ca ea si pe langa toate cele de mai sus, devine deja periculos sa stai tu, om mic, in miezul tornadei de energie (mai ales acum ca a venit primavara si sunt din ce in ce mai multi copii in parc).
Dar cateodata ajungem si prin locuri de joaca, iar Vanda Mica (spre mirarea mea) tot cateodata chiar se joaca si cu alti copii. In momentele alea mie nu-mi place sa intervin deloc, ci stau pe margine si urmaresc pur si simplu spectacolul, oferindu-i astfel ocazia sa invete singura sa gestioneze anumite situatii. Doar ca nu toti parintii sunt ca mine. Cei mai multi simt nevoia sa intervina permanent in jocul copiilor, desigur cu cele mai bune intentii.
„David, da-i fetitei galetusa ta. Da-i si mingea. Nu i-o dai? Vai David, dar de ce esti rau. Hai, da-i-o si ei, ca uite, o vrea”
Apoi, daca David tot nu vrea si nu vrea, mama/bunica/bona respectiva ori i-o smulge din mana si i-o intinde fie-mii, aratandu-i astfel cum sa fie generos, fie se enerveaza de plansul copilului care nu vrea sa imparta si il ia pe sus, spunandu-i „Daca esti asa rau, mergem acasa”.
Iar in momentele alea, eu ma simt complet neputiincioasa.
In primul rand pentru ca imi pare rau pentru copilul „advers” si simt cumva ca prezenta fie-mii in ecuatie l-a adus in situatia de a-i fi smulsa jucaria cu pricina din mana si de a fi etichetat sec si dur ca fiind un copil „rau”, eticheta ce-i va tot fi pusa pe parcursul copilariei pana cand el insusi va crede asta despre el si se va comporta ca atare.
Apoi pentru ca nu vreau ca fie-mea sa invete din astfel de exemple ca totul i se cuvine. Nu, eu nu o pun sa imparta la randul ei, dar reactia parintilor de genul asta ii rapeste ei experienta de a astepta, implicit de a fi frustrata cat asteapta, ceea ce e perfect normal la orice varsta. Care „a astepta” asta, e o mare virtute in viata. Pentru ca in viata mereu trebuie sa asteptam. Asteptam la coada la H&M cand sunt reduceri, asteptam sa se termine programul de munca, asteptam sa ni se aduca salata la restaurant, asteptam multe lucruri. Plus ca ii altereaza si perceptia apropo de bunul altuia pe care nu-l putem primi decat cu acordul proprietarului.
Practic, astfel de parinti imi invata mie copila sa fie o rasfatata care primeste orice doar pentru ca asa vrea. Iar eu tocmai de asta incerc sa ma feresc.
Incerc adesea sa intervin si ii spun parintelui in cauza ca nu e nevoie sa-i rapeasca jucaria copilului propriu pentru a i-o inmana copilei mele. Copila mea trebuie sa inteleaga a cui e jucaria respectiva si sa o primeasca atunci cand i se permite. La randul ei va face la fel. Apoi le mai spun si ca asteptarile noastre la adresa copiilor nostri sunt de cele mai multe ori prea mari. E mic, nu stie ca rigorile societatii ii cer lui sa ofere publicului larg absolut tot ce are. Dar nu sunt inteleasa. Mi se inchide gura prin eterna replica „Daca noi nu-i invatam, de unde sa invete?”
Iar mie imi sta pe limba sa-i spun doamnei (adesea doamnele au astfel de porniri, am observat cum domnii sunt mai rezervati) cu pricina ca ceea ce invata acum copilul caruia i se ia jucaria din mana nu e in niciun caz ce vrea ea sa-l invete. Nu, nu il inveti sa fie darnic si empatic, il inveti ca persoana lui nu are nicio valoare pentru ca dorinta lui de a nu da jucaria in momentul respectiv e pur si simplu calcata in picioare, ca e ok sa dea orice are in mana oricui ii cere (deci daca va avea la un moment dat portofelul mamei in mana iar un strain i-l va cere, va trebui sa-l inmaneze), il impiedici sa invete cum sa gestioneze singur situatii prin comunicare si (foarte important) il inveti sa nu refuze niciodata. Iar asta unde va duce? Fie catre un adult molau, fara simtul proprietatii si fara respect de sine, fie catre un adult hulpav care vrea sa aiba tot, pentru a contracara amintirile din copilarie cand totul ii era rapit.
Saptamana trecuta iesisem cu Vanda Mica prin cartier. In fata blocului nostru doua bone cu doi baietei. Zic buna ziua, nu-mi raspunde nimeni. Intreb cum ii cheama pe baietei si mi se raspunde. Raducu si David. Le spun pe nume cand vorbesc cu ei, asa mi se pare de bun simt. Dar bonele nu simt nevoia sa-si incarce memoria cu astfel de detalii, asa ca Vanda Mica ramane „fetita” (ca la caini 😆 )
Raducu, fix de varsta Vandei Mici, rupe niste papadii si le arunca intr-o groapa. Pare sa se distreze maxim, e fascinat de forta gravitationala. Doar ca bona hotaraste ca fie-mea e prea draguta sa nu primeasca si ea o floare si ii spune:
„Raducu, da-i si fetitei o floare”
Iar cum Raducu nu pare deloc impresionat de rugamintile (repetate) ale bonei, pana la urma e tarat de o maneca (descriu situatia la propriu) si zgaltait de cateva ori, in timp ce bona respectiva ii cere apasat sa-i dea fetitei floarea. E „rau”, pentru ca a preferat sa „arunce florile decat sa i le dea fetitei”, iar la scurt timp bona il ia pe sus, il pune in carut si pleaca. Fara a spune la revedere, nici mie, nici fie-mii.
Asa ca poftim… vrem sa-i invatam cu forta pe copii sa fie buni si darnici, dar din exemplul nostru nu reusesc sa invete nici macar sa raspunda la un salut…
Of of of…cate corzi sensibile mi-ai atins cu articolul asta…n-ai idee…
Data viitoare cere-le apasat telefonul/tableta sau orice alt gadget…sa vada ei daca le convine sa-si imparta jucariile…poti sa plusezi si sa ceri pantofii sau o geanta daca iti place…:D
dureros de adevarat!:))
:)) …da, si eu ma feresc de parcuri cat pot de mult…din aceleasi motive…si da, sunt de acord k pt copii trebuie sa fim intai noi exemple,apoi sa le cerem lor sa fie…
eu nu stiu sa gestionez urmatoatea problema : dupa ce zuza primeste obiectul copilului la care ravneste, se joaca cu el si noi trebuie sa plecam sau copilul trebuie sa plece si automat sa returnam bunul propietarului. Cu toate explicatiile de pe lume: nu e al nostru si xulescu pleaca si are nevoie de el sau noi plecam si trebuie sa i-l dam inapoi ca a fost dragut xulescu sa ni-l imprumute etc, zuza urla din toti rarunchii si plange cu lacrimi de crocobaur si suspine de ti se rupe sufletul si nu se dezlipeste de el pana cand cineva nu i-l smulge din mana. si nu.. nu accepta troc… mno, tu cum faci? Poate gresesc pe undeva si la tine am gasit numai raspunsuri pe sufletul meu…
Eu cred ca nu gresesti cu nimic, ci doar ca zuza exprima foarte bine ceva normal: „imi place tare mult jucaria asta si nu prea vreau sa o dau inapoi”. Ce poti face este sa ii recunosti trairile in momentul ala, pentru ca oferind empatie faci momentele alea grele pentru ea mai usor de suportat. Sa ii spui ceva gen: „da, mami stiu ca iti place foarte mult, si mie..stiu ca ai vrea sa te joci, dar imi pare rau ca nu se poate, stiu ca iti e greu”. Si pana la urma plansul ei de atunci e perfect normal..
Articolul asta este scris in graba si needitat corect sau vad eu stramb? Erai nervoasa, nu gluma 😆
Aoleu, ce vazusi tu de-mi scapa mie??
Cand am citit eu lipseau foarte multe pasaje. Mai ales dupa italice, lipsea text la greu. Am recitit articolul (aviz criticilor: unii citeste de doua ori) si acum face sens, ca sa parafrazez o zicala anglo-saxona. Deci, e de bine pana la final.
Cumva cred ca era de la tine… Sau poate nu se incarca textul cum trebuie. Ma bucur ca acum se intelege ceva
din pacate, nu am avut rabdare sa citesc tot articolul pentru ca mi se pare o aberatie….ce vreti sa ajunga copiii nostri??? niste salbaticiuni??? cum sa ma feresc de parcurile de joaca si sa-mi duc copilul in padure??? el traieste cu oameni sau cu animale??? si, da, eu imi invat copilul sa imparta jucariile si dulciurile, nu-l invat sa fie egoist, problema este cum ii explici copilului ca este mai bine sa faca. nici mie nu-mi place cum se poarta unii copii, dar asta nu inseamna ca trebuie sa-mi inchid copilul intr-o colivie! terminati cu articolele in care ne invatati sa traim ca-n jungla!!!
Ramona, cand suntem in situatii de genul asta, sunt pur si simplu sincera cu ea. "Iubita mea, noi nu mai putem sa stam si trebuie sa-i dam baietelului/fetitei jucaria inapoi. I-o dai tu?". De multe ori I-o da, dar sunt si situatii in care tine strans de ea. Mai incerc sa negociez, sa-i dau ceva la schimb, cum zici si tu. Cand nu merge si nu merge, iar noi chiar nu mai putem sa stam, ii spun ca imi pare rau, dar ca trebuie sa I-o iau din mana si s-o returnam. Plange, se enerveaza, dar ii spun ca o inteleg, ca are dreptate sa fie suparata, dar ca in viata nu putem face doar ceea ce ne face placere. Pana la urma se linisteste
Dar am observant ca astfel de crize le face daca are un alt disconfort (in general daca ii e foame sau somn, sau daca au agitat-o prea mult copiii de acolo). Asa ca incerc pe cat posibil sa evit sa stam pana cand atinge pragul asta de disconfort.
Draga mea, data viitoare cand mai ai de gand sa critici, fa-o dupa ce citesti tot articolul, ok?
Daca nu, esti binevenita sa citesti alte site-uri
Cum poti comenta un articol pe care nu l-ai citit complet? E absurd…
Nu am rabdare sa citesc tot….nu ma atrage dar nu pot totusi sa nu ma intreb de ce fiica dvs continua sa ceara jucarii in parc, atata timp cat dvs ii explicati ca nu le va primi. Ma gandesc ca probabil tot ce ati scris aici este o abureala completa si ca nici dvs nu credeti ce scrieti sau pur si simplu copilul va ignora, dand dovada de ceva mai multa istetime, urmand mersul firesc al lucrurilor. A…si mai am o intrebare: cum de va place sa stati la coada la H&M dar nu in parc?
Va invit si pe dvs. sa cititi tot articolul inainte de a comenta, daca nu, sunt atatea alte site-uri unde puteti citi.
Intrebarile mi se par stupide, nu am scris nicaieri ca ii spun fie-mii ca nu primeste jucarii, ci ca trebuie sa astepte sa le primeasca si ca nu i se cuvin doar pt ca le vrea(dar asta am explicat deja in text, probabil ca nu ati ajuns pana la punctul asta)
Si ma depaseste unde ati vazut ca am scris ca imi face placere sa stau la coada…
:))) nu va mai stresati, mamici! Eu inteleg ca nu exista un adevar universal valabil, ci doar Acela pe care noi il simtim.Nu iau decizii pentru fetita mea, in ceea ce consider ca e parte din personalitatea ei. Ea nu imparte, nu ii place sa fie pupata de straini, are suzeta uneori si nu ii plac toti oamenii sau copiii, alteori, dupa ce are ragazul sa-I studieze putin inainte, se imprieteneste repede. Nici mie nu imi place sa dau cartile, laptop-ul, agenda, cd-urile mele nimanui, nici toti oamenii nu-mi plac, asta e. Eu incerc s-o invat sa fie politicoasa, sa ajute la nevoie si ii las libertatea sa socializeze cu cine ii place. Invatam una de la alta. 😀 O las sa mearga in parc, iar daca ne intalnim cu situatii deranjante ii explic despre ce e vorba si ne concentram pe lucruri frumoase fara sa negam existent altora.
Salbatico! Cum vrei sa iti cresti fata in halul asta si in societatea asta! Copilul cand vrea vrea, tre sa execute parintele, copilu tre sa stie ca vaca e mov ca la ciocolata, si nu sa fie dus poate intr-un sat sa vada exact cum sta faza cu laptele. Copilul tre sa fie invatat pozitia ghiocel de mic, ca altfel I se urca la cap, ca doar nu ai de gand sa crezi ca poate asa identifica personalitatea.copilul trebuie sa faca si aia si aia si mai trebuie sa simta si aia si aia, ca doar asa fac oamenii mari! Ca doar nu o sa fie invatat sa descopere el singur toate fazele alea. De asta ma lasau ai mei la sat cu bunicu, si mergeam in drumetii: ca sa invat ca florile le pot planta si eu ( si aveam propria gradina la 4 ani), ca sa invat sa plang cand mi-a fost lene sa le ud si au murit, ca sa invat ca lumea e mai mare decat curtea casei…ce salbatica am fost si sunt! dar lasa Vando, ca este nevoie si de ghiocei in lumea asta! nu toti tre sa fie stapani pe ei!!!
Vaaaai Andreea, esti o taranca :)))))))))) Te puuup
Vanda Lizeh Din raspunsul dumneavoastra agresiv imi dau seama ca am avut dreptate…..Corect este sa recunosc, insa ca si dumneavoastra aveti dreptate. Exista atatea alte site-uri…..Nu trebuia sa citesc nici cat am citit si promit sa nu se mai intample.
wow! sunt convins ca ai facut-o pe Vanda sa planga in hohote si sa blesteme ceasul cand a postat articolul.
=))))))))))))))
Cine a spus ca a fi parinte este un lucru usor si la indemana oricui?
Traim in secolul vitezei si ata mai mult strica decat ajuta.
Copiii invata in fuga, se joaca in fuga si sunt iubiti in fuga. Nu mai vorbim d mnacarea pe fuga.
Cam acesta este si motivul pentru care noi, ca familie am ales acest domeniu de activitate. Mai mult timp petrecut cu copii si mai multa apropiere cu natura.
Vezi, de aia ma lasau ai mei vara, iarna, ori de cate ori aveau timp si ocazia la bunicii materni la tara, sa aleg si sa-mi julesc genunchii, coatele, sa ma murdaresc, sa merg in tarla oilor si sa iau „maslinele” de pe acolo sa le ofer papusilor din carpa facute de bunica, sa iau oul din cuibar caldut dupa o lupta cu gaina si sa il mananc cu tot cu coaja 🙂 sa ma catar prin corcodus, cires, cais ce alti pomi or mai fi fost , sa alerg desculta pe camp…si iata-ma-s mare si sanatoasa si muuult mai bine crescuta decat vecinii mei „cocotati” de la bloc. Sa stiu ca vaca ne da lapte, oaia ne mai da si lana, pisica prinde soareci si cainele ne apara de hoti, calul ne ajuta sa ne deplasam si cate si mai cate. Doar in Romania mai aud povesti de genul copilul nu are voie sa stea pe jos,e tc iar pe aici pe unde sunt e la fel : doar mamele romance isi tin copii sa fie imaculati si se uita cu jind la ceilalti ce alearga, se rostogolesc prin iarba, sar, tumbe..
Ah ce bine ca nu sunt singura. NU de putine ori am intrat in conflict cu astfel de mame/bunici/bone de tipul "nu lua jucaria, ca nu e a ta" care nu fac decat sa le cauzeze suferinta copiilor lor crezand ca sunt politicoase. sau "nu sta pe jos ca te murdaresti", "nu te juca cu nisip" "nu desena cu creta" si mai ales "nu mai plange ca mergem acasa". si imi vine sa le zic sa isi tina copiii in casa, sub un glob de sticla, ca i-ar frustra mai putin. insa medierea asta cu impartitul trebuie sa se intample. e foarte important in ce termeni si cu ce presiuni. bineinteles, cu cat vei insista la un copil sa dea ceva, cu atat si-l va dori mai mult. eu cu baietelul meu am aplicat mai multe strategii care se pare ca au functionat. una din ele a fost ca dintotdeauna am fost mama cu cele mai multe jucarii din parc. ne ducem cu un sac de jucarii si il rasturnam in mijloc ca sa aiba toti copiii cu ce se juca. apoi organizam jocuri impreuna: desenam un oras cu creta, facem curse cu masinile prin el, il populam cu papusi, etc, astfel incat toata lumea sa aiba treaba. invariabil se strang si mai multe jucarii si copiii si le vor dori pe ale celorlalti. aici intervine minunata tehnica a schimbului – o primesti pe cea pe care ti-o doresti, dar ar fi corect si frumos sa o dai pe a ta la schimb sa nu ramana celalalt copil fara. cu reasigurarea ca la sfarsitul sesiunii de joaca toata lumea isi primeste jucariile inapoi si pleaca cu ele acasa. o alta strategie de care nu sunt prea mandra ca e cu conditionare si un pic de santaj implicat, a fost sa-i zic baietelului meu ca am venit in parc sa ne jucam cu copiii si daca nu doreste sa-si imparta jucariile cu ei putem la fel de bine sa stam acasa sa ne jucam doar noi doi. si ca sa fie toata lumea fericita, s-a hotarat ca nu e asa important sa stea ca o closca pe gramada de jucarii, de care oricum e plictisit.
🙂 Perfect de-acord!
Sunt intru totul de acord cu fiecare cuvant din post-ul tau… NU vreau ca fiul meu sa imparta, daca el nu vrea asta. NU imparti cu forta, daca-l fortezi sa-si dea lucrurile LUI nu faci decat sa-i creezi frustrari: el e mic si nu are nicio putere sa refuze…
De obicei fiul meu imparte, dar in sensul adevarat al cuvantului: el decide ce, cand si cum sa-si ofere lucrusoarele. Il intreb: "Vrei sa-i dai si lui … jucaria ta?". Daca vrea, o da, daca nu vrea, este pur si simplu decizia lui. Pe care si eu, si tatal lui o respectam intru totul. Si, stiti ceva? Renunta de cele mai multe ori la jucaria lui favorita (din clipa aceea) – fara sa clipeasca – si o ofera zambind. Asta pentru ca stie ca el e cel care vrea asta…
http://atomictoasters.com/wp-content/uploads/2013/01/ipad_vs_lego.jpg
Da, mi-am adus si eu aminte de cand mergeam la tara la bunici si ma trezea bunica la 4 dimineata sa mergem la camp, imi era groaznic de somn si nu voiam sa ma trezesc, dar adoram apoi mirosul ala de fan proaspat cosit, sa dorm sub caruta la umbra sau sa ma ascund prin lanul de floarea soarelui…si da nu imi plac locurile aglomerate si nici pustiului meu nu-i plac, prefer sa merg la cumparaturi pe marginea drumului sa iau de la niste tarabe legume decat sa ma duc in supermarket deci evit sa il obosesc si pe el…Tin sa mentionez ca „sunt o salbatica” veritabila care nu se da cu farduri in fiecare zi :)) (la propriu si la figurat) . Cat despre impartit si eu am hotarat ca pot sa imi las copilul sa imparta doar ce vrea asa cum o fac si eu, nu cred ca este nevoie sa ii explici in fiecare zi foarte frumos ca e bine sa imparta atata timp cat pe mine ma vede in fiecare zi impartind: zambete, mancarea pe care am gatit-o cu drag, imbratisari celor pe care ii iubesc, cuvinte bune celor care sunt tristi dar nu imi place sa imi impart laptopul nici macar cu sotul meu :)). Te pup Vanda si te imbratisez cu drag
…naspa, chiar ti-ai pierdut interesul citind? Benzile desenate sunt mai scurte 🙂 Scuza-mi ironia, articolul nu il poti cota drept bun/rau, constructiv, educativ sau nu…e pur si simplu un alt punct de vedere.
Ma bucur sa vad ca sunt oameni care incep sa gandeasca "out of the box"! Am cititi comentariile rautacioase si din ele imi dau seama ca mai avem mult de lucrat cu parintii, pana a putea sa educam "corect" copiii. Cat timp noi, ca si parinti, avem idei "gresite" copii pot doar sa fie la fel ca si noi. Din pacate intervine si factorul parsoanei terte care nu tot timpul este bine intentionata(ca in cazul bonelor/bunicilor/etc).
Vreau sa va felicit pentru articol. Si DA, am avut rabdare sa-l citesc tot si mai mult am fost dezamagita ca s-a terminat 🙂
cititul nu provoaca boala! provoaca macar un intelect antrenat!
Vanda Lizeh , ai o solutie: pleaca din tara sau urmeaza calea sihastriei…ideea am "prins-o", numai ca e prost pusa in context. Ceea ce simti apreciez ca simt si altii…De cate ori, imperativ, ai cerut mamicii/ bunicii/ bonei sa nu incerce sa ii dea copilului tau jucaria celuilalt cu forta?…ca la mine a fost invers si anume am fost criticat de cei mentionati mai sus ca nu accept ca al meu sa dea niste jucarii spre a fi stricate de altii. SI ASTA PENTRU CA ACEST COMPORTAMENT CA DACA CERI CU TUPEU E OBLIGATORIU SA PRIMESTI este foarte bine pus la punct de aceste persoane. Si cand le-am pomenit de arbore genealogic si cativa sfinti, au renuntat imediat…
Pentru ce care nu au inteles articolul dar nici macar nu au avut bunavointa sa il citeasca pana la capat si comenteaza total pe langa subiect, as dori sa le spun in felul urmator:
– Aveti pretentii de la copiii dumneavoastra sa fie educati, corecti si atunci cand vori fi mari sa fie oameni buni? Dar dumneavoastra ca si parinti ce faceti in sensul asta?
-Daca tot vreti copii educati si cuminti ( in limitele unui copil) de ce aveti inca acea gandire de anii '70?
-Societatea evolueaza si noi impreuna cu ea. Lasati frustrarile si oferiti-le copiilor un exemplu frumos si vertical de urmat. Cum ii cresteti asa o sa ii aveti.Nu dati vina pe ei cand vor ajunge la 14-15 ani ca nu comunica cu dumneavoastra atata timp cat nici dumneavoastra nu stiti sa comunicati cu ei cat sunt mici.
In rest, articolul este fenomenal, Oricine ar trebui sa invete macar un pic din situatii de genul acesta.
O zi buna!
Gabriel Epure vreau sa te contrazic: citit-am factura la gaz asta-iarna :))) Provoaca boala
Nicorici Ovidiu Daniel, daca citesti (fffffooarte mult) cum poti da in judecata statul pentru valoarea acelei facturi, nu vei mai contrazice pe nimeni…
Ma intreb daca TE INTREBI ca poate parintii isi invata copiii sa imparta PENTRU CA AU DOI COPII ? Greu cu experienta asta. Eu cred ca articolele ar trebui scrise dupa ce te maturizezi tu ca adult
Si inca ceva. Ti s-a intamplat vreodata sa iti suni o prietena care are copil sa ii spui o informatie foarte utila gen in momentul ala si pentru tine si pentru ea, gen ..nu stiu…"azi si maine are 70% reducere la toate jucariile" iar prietena ta sa iti spuna aaa…da…stiam? Iar tu sa iti zici in mintea ta…."ce nesimtita e asta, eu o sun imediat sa ii zic si pe ea o doare in fund?" . E..prietena asta nu a fost invatata sa imparta. Mie una mi s-a inamplat de multe ori sa sun sa zic lucruri de genul asta si de fiacare data persoanele alea deja stiau si deja facusera ceva util pentru ele , fara sa imparta cu apropiatii informatia. ca deh….asa suntem noi
grozav articol, am luat aminte…. eu am un pui tare cuminte si intelegator, nu plecam niciodata plangand de la locul de joaca si nu imi e greu sa-l conving sa renunte (cred ca la educat bine catelul nostru care nu prea stie sa ceara). De azi inainte nu am sa mai intervin in joaca lui… uitandu-ma inapoi ma oftic de cateva interventii care le-am avut si taaare as vrea sa stiu cum s-ar fi terminat daca aveam rabdare
Andreea Gutiu, nu stiu cat de matura e „ciuda”!! 🙂 Tu te-ai gandit oare ca persoana respectiva are ceva mai bun de facut („gen” sa fie alaturi de o bunica bolnava sau sa mearga in vizita la o prietena care abia a nascut ptr a o ajuta sa faca baie bebelui, sau…sa petreaca timp frumos cu familia) decat sa te sune pe tine sa iti dea raportul cu tot ce a facut in ziua aia si poate ca ea nu s-a gandit niciodata ca tu esti o „nesimtita” ca nu i-ai spus de reducerea la Zara!!!???
mda….nu se aplica pentru fiecare copil, din cate imi dau seama Vanda Mica este un copil cuminte, care nu se catara pe cele mai inalte locuri, care nu se baga pe sub eagane cand alti copii mai mari se dau cat de tare se poate etc…. k na , eu ca mama … trebuie sa-i zic, k nu are voie sa se duca pe acolo k o loveste la cap, sau ca o sa cada si o sa se loveasca rau…. etc, asa ca nu trebuie generalizate lucrurile…. si nu am putut citi articolul pana la capat…. mda….si vina apartine sistemului pe care noi de buna voie il votam de fiecare data…. k na avem dreptul la vot…
Eu am facut greseala sa ii mai cer lui D sa dea jucariile lui altor copii, pana sa imi dau seama ca e o prostie, de fapt. Bineinteles, nu i le-am luat cu forta, dar am incercat sa il conving…
Cea mai enervanta insa mi se pare categorisirea asta in copii „cuminti” si copii „rai”.
Fara ca ele sa fie antonime in dictionar, pentru tanci merge imparteala asta. „Rau” nu este cineva rau la suflet, nemilos, hain, ci un copil care nu este obedient, nu face ce i se spune ca un catel bine dresat…
Locuiesc pe o straduta cu 20 de case, cu vreo 15 copii de varste diferite, nu e nevoie sa mergem in parc dar toti vecinii ne-am invatat copiii sa fie darnici si sa imparta jucariile, evident fara sa intindem coarda prea mult cu lacrimi si istericale ci mai mult cu momeli si jucarii la schimb. Practic la noi pe strada jucariile sunt oarecum la comun. Exista o singura fetita pe strada la noi la care dreptul la proprietate a fost aparat de la varsta cea mai precoce de catre parinti, bunici uneori cu faze in care copiii ceilalti au fost certati si pusi sa-si ceara scuze pentru ca au indraznit sa se atinga de jucariile interzise. Vreau sa spun ca acum este copilul cel mai singuratic de pe strada care se joaca mereu singur sau in compania unui adult din familie. Asa ca pe mine nu m-ati convins.
am patit si eu o faza cu 2 fetite in parcul de langa casa, eu ies cu Bubu afara si il las pe el sa vad unde vrea sa mearga(are 1 an) ajunge in parc,fetitele ne cunosc, vor sa se joace cu noi, Bubu nu vrea, vrea sa mergem la magazin,fetele sunt dezamagite si una dintre ele ma intreaba: Da tu faci ce vrea bebe? eu zic Da,pentru el am iesit afara ca sa aleaga ce vrea sa faca, Pai si daca vrea o jucarie i-o cumperi?, si aici incerc sa ii explic diferenta. concluzia este ca majoritatea copiilor fac ce le spune cineva, nu sunt capabili sa decida pentru ei pentru ca nu sunt lasati, si bubu sta pe jos,pe pamant,pe ciment pe iarba, renunta la incaltari,mananca pamant iarba etc.eu cred ca e perfect normal,se bucura de libertate, ar trebui sa ne bucuram si noi, si eu ma descalt cu el si ma cobor la nivelul lui pentru ca imi place si intram in casa la fel de murdari,dar fericiti.
Gabriel Epure eu pe fiu-meu urmeaza sa-l invat din alea cu sfinti pt a fi folosite in cazul in care cineva vrea ca el sa se desparta de ceva ce el nu vrea sa se desparta. Si solutia e simpla, cineva vrea ca fiu-meu sa imparta ceva, sa vina cu telefonu pregatit ca am de sunat ceva neamuri din strainate. :)) Asta daca tot e vorba de impartit chestii :))
Sau poate dimpotriva, tocmai ca au fost obligate sa imparta atunci cand nu voiau 😉 Sau poate nu are nicio legatura una cu alta.
Si apropos de bun simt si de ce invata copiii din exemplele parintilor (adevarata educatie, nu aia cu momeli si pacaleli), eu nu-mi permit sa-mi fac prietenele "nesimtite" 🙂
Situatia se schimba radical cand ai doi copii. Cand unul nu intelege ca este prea mic, iar celalalt se face ca nu intelege, ca deh, ne alintam.
Nu putem generaliza si nu putem aplica toti aceeasi teorie, la unii copii functioneaza, la altii nu. Vorbesc din prisma unei mame care are acasa un baietel si o fetita, complet diferiti ca si caracter.
Vad multe lucruri nelalocul lor in toata societatea asta, dar fiecare dintre noi suntem liberi sa facem cum credem de cuvinta ca este mai bine pentru ei. Nu putem judeca pe nimeni pentru ceea ce face. Liberul arbitru e la indemana oricui. Si pe de-o parte, legat de impartitul jucariilor, ar fi sa adoptam tactica schimbului si nu a luarii prin forta. Asa cum mergem si cumparam cate ceva: ei inteleg foarte bine ca in schimbul banului, primim ceea ce ne dorim. Asa se intampla si cu ei. Dar, sa ne invatam copii sa fie egoisti prin prisma ca „daca el nu vrea atunci cand vrem noi”, nu cred ca este o solutie deloc buna pentru comportamenul lor. Da, este un punct de vedere pe care l-ati expus, nu sunt total de accord cu Dvs., dar reflecta ceea ce ganditi despre aceste situatii. Si inca un lucru, copii trebuie sa socializeze, chiar si in aceasta societate deloc neprietenoasa.
Multumesc.
Ce-mi place sa pot avea o dezbatere cu o persoana care are suficient bun simt (si nu numai) cat sa-si exprime ideile coerent si fara a jigni 🙂 Imi pare bine de cunostinta, Alina.
1. Zici ca suntem liberi sa facem cum dorim, iar eu sunt de acord. Eu asa doresc sa fac si asa fac. Nu dau lectii altor parinti (aici mi-am expus doar punctul de vedere, nu am zis nimanui sa faca asa si asa), ba chiar am scris ca imi vine cateodata sa spun care e parerea mea, dar ma abtin. Singurul moment in care intervin asupra celuilalt parinte e atunci cand actiunile lui ii dau un exemplu gresit fie-mii (cum ca daca ea isi doreste ceva intr-un moment, va primi, indiferent ca proprietarul ceva-ului e de acord sa-i dea sau nu -> pt mine asta inseamna rasfat si nu vreau ca fie-mea sa o apuce pe calea asta)
2. Eu nu o invat sa fie egoista, o invat sa respecte bunul si dorintele altuia, la fel cum si ceilalti i le respecta pe ale ei. Schimba un pic perspectiva si ai sa vezi ca nu e chiar deplasata nici viziunea mea 🙂 O invat si eu generozitatea, dar pe dos. Si anume prin respect. O persoana care isi respecta semenul este o persoana generoasa.
In plus, o invat fara cuvinte, fara interventii, ci prin exemplul meu. Asta e cel mai natural mod de a invata la varsta asta, prin imitatie. Daca eu ii ofer unui copil o jucarie, unui cersetor o paine, cadouri de Craciun unor necunoscuti, daca donez bani pentru diferite cauze, ea e crescuta in spiritul lui „a darui” (mult mai important decat „a imparti”)
Iar un copil care traieste inconjurat de exemple pozitive nu va deveni un individ negativ.
3. Da, copilul meu socializeaza, dar in termenii pe care ii decide el. Daca al meu copil nu se simte bine la locul de joaca, nu-l duc acolo. Toate persoanele care ne cunosc pot confirma ca fie-mea intra in categoria „incredibil cat e de sociabil copilul ala”, deopotriva cu alti copii si cu adulti 🙂 Si asta pt ca nu am fortat-o niciodata sa se joace intr-un fel, sa socializeze intr-un fel, nici nu am intervenit decat atunci cand chiar era cazul 🙂
Multumesc si eu 🙂
Si mie imi pare bine de cunostina:).
Legat de ce spui tu, ai sa vezi ca in timp toate aceste lucruri pe care le susti se vor schimba. De ce? Societatea in care traim ne face sa copiem modele care nu tot timpul sunt in avantajul nostru. Asa eram si eu la inceput cand baietelul era de varsta copilei tale. Multe lucruri se schimba cand copii nostri intra in colectivitate. Acolo este cea mai mare problema, din punctul meu de vedere, sa incerci sa menti o anumita linie de conduita. Ei imita, copiaza modele negative, din pacate. Si noi am trecut prin faza in care el nu vroia sa imparta sub nici o forma nimic. Nici acum nu face de foarte multe ori, si din pacate se simte o doza de egoism in toata aceasta poveste, legat chiar si de sora lui. Acum vei spune sigur ca nu o sa fie asa deloc, dar ai sa constati ca partial asa va fi. Nu sunt experta in psihologie sau lucruri de genul asta, iti spun din proprie experienta. Legat de ce spui tu cu socializarea, cred ca ar trebui poate sa intervii. Si de ce spun asta: tu ai spus ca faceti parte din „incredibil cat de sociabila este” nu cumva, faptul ca nu este dusa foarte des in locuri populate de copii, sa fie un semn ca ea se bucura ca vede si altceva? Este pur parerea mea, fara sa supar cu nimic aceasta mica observatie. Sunt de acord cu aerul curat si descoperitul padurilor, etc, dar ea are nevoie sa vada si lucrurile pozitive si cele negative din societate.
Legat de spui tu cu exemplele pozitive si ca nu va deveni un individ negativ: cred ca asta depinde mult de caracterul fiecarui individ in parte. Sunt convinsa ca fiecare dintre noi care suntem parinti, oferim partea pozitiva catre ei, dar daca aluatul nu este ok, ce ne facem? Mi-am adus aminte acum de un exemplu care chiar se potriveste cu ce am spus eu mai devreme, si crede-ma este un fapt real: in gasca din parc a baietelului meu, era un baietel cu care nu putea nimeni sa se joace, era foarte bataus, strica jucariile celorlati, etc. Venea cu bona in parc. Bona era o femeie deosebit de calma si de responsabila. Saraca incerca prin toate metodele bune sa il faca pe baietel sa fie altfel. Mai mult decat atat, provenea dintr-o familie extraordinar de frumoasa, cu oameni minunati care se ocupau de acest baietel. Cand incepea sa nu se comporte cum trebuie, saraca bona il baga in carut si pleca cu el ca sa nu faca rau si altor copii. Repet, asa era firea lui, nu ca il facea un ceva sa fie asa. Ce putem spune de astfel de lucruri?
In fine, ca sa nu plictisesc prea tare:), parerea mea este ca depinde de fiecare copil si parinte in parte.
Numai bine!
Multumesc:)
Undeva s-a piertdut esenta. In articol scriam despre a imparti, chestia cu mersul in padure era adiacenta 🙂
1. Nu, nu am unde sa intervin in socializarea fie-mii. Am zis ca e sociabila in termenii impusi de ea. Cateodata mai sociabila, cateodata fara chef. Mersul in padure (ca vad ca asta e o mare problema) nu-i rapeste in niciun fel interactiunea cu semenii, nu suntem pusnice si sihastre :)) E doar una din activitatile pe care le facem (aproape) zilnic. Alte activitati (tot aproape) zilnice sunt iesitul cu bicicleta in cartier, mersul la market/supermarket, vizite la prieteni cu copii, primit de vizite ale prietenilor cu copii, iesit la un loc de joaca mai retras, cu mai putina agitatie, frecventat preponderent de oameni care gandesc asemeni mie (si lista ar mai putea continua)
2. Scuze, dar nu cred ca la 1 an si jumatate e atat de important sa cunoasca raul din lume. Mai tarziu, cand va fi in stare sa inteleaga mai multe, da. Dar acum nu. Da, la gradinita cu siguranta i se va schimba comportamentul (partial pt ca va creste, partial pt ca va copia diverse comportamente, partial pt ca viata cu totul i se va schimba atunci), dar asta voi gestiona la momentul respectiv (prin aceeasi mentalitate pe care o am acum, asta nu se va schimba, iti garantez). Dar doar pt ca peste un an sau doi ea poate va fi intr-un fel, dar nu stiu in ce fel, dar poate nu va fi, dar poate totusi va fi, n-am de gand sa ma stresez acum inutil. E ca si cu drobul de sare. Mie nu mi-e frica de el 🙂
3. Eu sunt de parere ca intotdeauna un comportament negativ al unui copil vine cu un motiv. Ei sunt toti buni si puri, societatea si noi ii stricam. Nu stii ce era in sufletul baietelului de care povestesti. Pot sa-ti spun despre o fetita de 3 ani cu care parintii nu se mai intelegeau, era violenta si incapatanata si nu stiau de unde schimbarea brusca. Au incercat in fel si chip s-o schimbe, prin vorba buna, prin pedepse, nimic nu mergea. Au ajuns la specialist psiholog care stii ce le-a spus (dupa cateva sedinte bine platite, evident :))? Ca tot comportamentul ei negativ vine din faptul ca mama ei isi schimbase recent locul de munca si asta o afectase. Nu-si schimbase programul, fetita nu resimtea lipsa mamei, dar unii copii sunt atat de reticenti la schimbare, incat orice micuta chestie ii da total peste cap. Au rezolvat problema prin discutii, pur si simplu au discutat cu copilul ca si cu un adult, i-au explicat, etc. Deci nu, nu prea cred in asta cu aluatul care nu e ok (as putea sa-ti citez si niste studii facute care spun ca mediul in care creste un copil este mult mai important decat bagajul lui cu care se naste, dar s-ar pierde farmecul discutiei libere.)
Hai ca m-am lungit si eu 🙂
Gabriel Epure era doar o gluma. In tinerete am citit Don Quijote si mi-a fost de mare ajutor, nu vreau sa lupt si eu cu morile de vant. Ii las pe altii sa dea in judecata statul 🙂
eu am asistat la o replica foarte tare a unei mame ca tine: "daca obligati copilul sa imparta, inseamna ca imi puteti da masina dumneavoastra sa ma plimb cu ea?" mi se pare absolut corecta reactia.
nu stiu daca ai vorbit vreodata despre a nu spune copilulu "nu" atat de des. ofera-i o alternativa: nu spune (a se citi "nu tipa catre copil") "nu mai alerga", ci spune-i "mergi mai incet". nu spune "nu mai tipa, ci spune-i copilului "vorbeste in soapta". daca primeste "nu"-uri foarte des, pe care observa ca le poate ignora, in momentul in care (doamne fereste!) va vrea sa puna mana pe foc si ii spui "nu", nici nu se va sinchisi sa se opreasca…
Nu am dezbatut inca subiectul asta, dar e pe lista mea de subiecte (controversate) pentru viitor. Sunt complet de acord cu ce zici apropo de „nu”-ul asta excesiv pe care il folosim adesea din reflex
:* Multumesc ca ai avut rabdare pana la final.
Exact asta e mesajul. Te imbratisez
E o diferenta intre ce zic eu si exemplul cu fetita respectiva 🙂 Eu nu cert pe nimeni, nici pe fie-mea nici pe alti copii. Oricine are voie sa se joace cu jucariile ei, atata timp cat ea e de accord. (ca doar sunt ale ei, nu ale mele)
Exemplul pe care fetita respectiva l-a primit de la adulti a fost unul negativ. Sunt convinsa ca si independent de situatia fetitei, adultii au acelasi comportament, nu daruiesc, sunt inchisi in sine. Iar copiii invata mai degraba din ce vad, nu din ce li se spune.
Eu sunt foarte darnica de felul meu, la fel si sotul. Iar copilul invata din exemplele noastre.
Uitam adesea ca noi suntem cel mai bun exemplu pentru copil si ii cerem verbal sa faca ceva ("zi sarumana", "da aia si ailalta", "fii politicos", etc.), dar noi nu suntem in stare sa dam un buna ziua, nu ne ajutam aproapele, injuram, bruscam, tipam, etc. 🙂
Despre "cineva" e diferit de despre "o prietena" 🙂
Nu-ti imagina ca eu stau pe banca si sparg seminte si fie-mea isi face de cap la locul de joaca :)))
Nu, sunt mereu la 2 metri de ea si o privesc din umbra :))
Cand o sa-i dai ocazia sa socializeze singur, o sa vezi si cum se termine 🙂
puteam sa jur ca e un articol aberant.. bine ca l am citit pe tot si mi am dat seama ca nu e asa.. felicitari!
:))) M-a speriat inceputul comentariului. Iti multumesc
Mie imi pare un articol de bun simt si tare educativ. Cei ce cred ca traim ca salbaticii,educandu-ne copiii in natura,lasandu-i sa isi exprime propriile dorinte si nemultumiri,sunt probabil parinti ce isi cresc copiii in fata calculatorului,tabletei sau a televizorului…
Nu tin sa jignesc modul cuiva de a-si creste copilul,e fix problema lui. Problema lui va fi si cand va creste.
Despre Vanda Mica si Vanda… Felicitari!
eu nu stiu cum sa procedez ca a mea fetita, cam de fiecare data cand vrea ceva, ma baga pe mine la ‘naintare…si daca ii zic:”dar ia incearca s singura” zice:” nu, tu cu mine”…in final intervin eu si tot asa….cum sa fac oare?
Eu as spune sa faci cum te roaga. Atunci cand se va simti suficient de stapana pe ea insasi sa se duca singura, o va face. Adica nu stiu, eu una asa as face…
😀
Oh, ce imi place cand mai gasesc cate un OM in marea asta de ignoranti lipsiti de orice forma de educatie. Eu ies cu al meu catel in fiecare zi in parc si ma oripilez de ce aud in spatiile de joaca pentru copii sau pur si simplu cand trec pe langa ei. Pericolul cel mai mare, bunicile si femeile in general. Am savurat fiecare argument ca si cum ar fi fost al meu si de multe ori, desi nu sunt mama, o data la o a zecea ineptie pe care o aud, comentez in trecere pur si simplu doar ca sa nu-mi ies din minti. Din pacate parintii forteaza copiii sa faca ceea ce da bine imaginii lor de tutori model. E foarte trist!
Cum nici un deget nu este egal la o mana,la fel si oamenii…Nu este corect sa "atacam" comentariile rele sau usor diferite d ceea ce apare scris in blog,atata timp cat acesta,culmea dar a fost postat pt a primi opinii.Trebuie sa-ti asumi faptul ca inainte d a se trage cortina,este posibil sa nu fii aplaudat d toata lumea.Orice parinte la randul lui a avut un parinte si a primit o educatie.Alte lucruri le-a deprins pe parcursul vietii si nu putem critica modul in care fiecare isi indruma copilul,drept dovada cum ti-l cresti asa il ai.Nu ne putem ghida dupa reguli scrise d oricine.Sunt zeci d carti sa te invete/ghideze cum e mai bine sa-ti educi copilul,dar cred ca nici una nu e mai buna ca propria ta "carte educativa".Depinde in mare parte si de copil.Nu-i putem izola(desi unii copii cer ideea d spatiu,sunt mai retrasi),trebuie indrumati astfel incat sa inteleaga importanta integrarii in societate si nu ca tre sa stea in codru verde cu pasari doar pt a nu imparti un obiect.Orice mama cu doi copii cunoaste ideea de impartire a dragostei .Nu poti spune niciodata :iubesc mai mult p unul si mai putin p celalalt,trebuie impartita in asa fel incat dragostea sa fie perceputa la fel d ambii copii.Ideea de a imparti cu altcineva deriva si de la cuvantul relationare pp.Copilul meu acu un an nu intelegea tare bine ideea d a imparti jucaria cu altcineva si asta pt ca era micut-2 ani si pt ca eu ,desi prin buna mea intentie imi doream ca el sa intre in contact cu alti copii ,ii spuneam ca este bine sa imparta.Ceea ce sustin si acum!!!Nu toti au posibilitatea sa aiba o jucarie p care probabil fiul meu o are si-atunci ,la schimb cu o alta jucarie a altui copil,a invatat sa interactioneze si sa-si deprinda cuvantul a imparti…,iar asta d bunavoie,fara ca parintele sa intervina prea mult,cand el considera ca e d dreptul lui sa o dea,pt ca nu i-o da definitiv si ca ramane a lui dupa ce acel copil se satura d ea.Dar trebuie indrumat intai d parinte d c sa imparta .Orice pas in viata trebuie indrumat d un parinte si fiecare o face cum crede d cuviinta.Aproapo, toti plang si considera ca li se cuvine totul si nu e gresit ca ei sa creada ca ce e a lor e doar a lor,atata timp cat este explicata ideea impartirii.Iar celalat invata si el ca daca a primit un obiect p care si-l dorea f mult,la randul sau trebuie sa nu fie egoist si sa imparta.
Ce-ar fi sa vada un copil sarac(pt ca sunt muuuulti) la unul mai instarit o bucata d paine sau ciocolata,pufuleti…si sa-si doreasca si el o bucatica dar sa nu o primeasca pt ca acel copil considera ca nu tre sa imparta cu nimeni nimic!?.Oare nu e tot ideea d a imparti??
Multumesc pt articol! Aveam nevoie sa citesc ca nu-s singura ,salbatica’.
Si eu vin din parc rupta si fizic si psihic, fizic ca ma bag peste tot dupa pitic si psihic din cauza celor expuse de tine. E incredibil cat de urat pot vorbii unii bunici /parinti /ingrijitori cu bunicii! Ii obliga sa se joace in x chestie! Pai ce joaca e aia???
Fiu-mio de exemplu, se urca pe topogan si sta acolo sus cocotat si sta si se uita si admira. Alti copii is certati amenintati ca is dusi acasa daca mai stau ca blegii pe topogan :(. Ma simt si prost ca el sta acolo, si ajung sa-l bazai si eu, sa se dea si el pe topogan ca incurcam ,,traficul”.
Si mai am o problema, tot cu parintii/bunici/ingrijitorii: ce faci cand isi permit sa educe copilul tau? Exemplu concret: isi baga pietre/nisip in gura – ii e permis, stie sa le scuipe, si is langa el, daca e ceva. Ma atentioneza crispati: vai, a bagat piatra in gura! Le multumesc, si le spun ca e ok, asa face e. Dupa care aud ca ii spun lui: ,,nu e voie sa bagi pietre in gura!” Hellloo! Eu is ma-sa si is acolo!!! Disper la faza asta! De obicei,ma abtin sa le zic ceva, ca sigur nu as mai fi politicoasa. De ce isi permit sa se bage?
Eu nu le spun lor nimic, dar vorbesc peste ei si ii transmit copilului mesajul corect „E ok sa bagi pietre in gura, doamna nu stie”
Majoritatea se ofusca si nu mai comenteaza nimic apoi. Mai bine 🙂
Corectie: pot vorbi urat cu copii, nu cu bunicii.
Nici nu vreau si nici nu ma astept sa fiu aplaudata de toata lumea, singura pretentie pe care o am este sa pot purta un dialog cu persoanele care ma contrazic. "esti o intretinuta", "traiti ca animalele" nu e un argument si nici o opinie de bun simt in legatura cu subiectul pe care-l dezbatem.
Motivul pentru care articolul se numeste "De ce nu o invat EU pe FIE-MEA sa imparta" e tocmai ce zici tu si anume ca fiecare face cum crede mai bine, iar eu asa cred ca-i mai bine (partial din intuitie, partial din studii si carti pe care le-am citit, activitate pe care multi o blameaza, dar daca mai multi ar pune mana pe niste carti de psihologia copilului (scrise in era noastra, nu in climatul socio-politic comunist), poate am vedea mai putini copii batuti, cu traume si sechele, mai putine accidente cauzate de viteza, furturi si violuri).
In rest, de accord cu ce zici tu, dar cu mentiunea ca astfel de lucruri (generozitatea, darnicia, etc.) nu se invata cu forta, ci prin exemplu.
Iar noi suntem punctele de referinta pentru copiii nostri, deci cel mai simplu e sa-i invatam prin puterea exemplului nostru. Nu-I cer sa dea ce-i al ei, dar acasa vede generozitate si darnicie, ne vede cum ajutam oameni care au mai putine posibilitati decat noi, ne vede cum impartim cuvinte frumoase si cum facem cadouri.
Mie asta mi se pare infinit mai productiv decat sa-mi vad copilul ca face ceva mecanic doar de gura mea.
Cat despre sociabilitate, fie-mea e extrem de sociabila in termenii ei. Cu adulti, cu copii, cu toata lumea. Dar cand nu vrea, nu o oblig. NIci eu n-am chef mereu sa vorbesc cu x si cu y
Iar faptul ca nu mergem in fiecare zi la locul de joaca nu inseamna ca fie-mea nu interactioneaza zilnic cu copii in alte locuri
Corect!Totul trebuie sa porneasca d la un exemplu si nu cu forta!!Totusi,mecanic ei deprind aptitudinea d a imparti(bine,ce-i drept nu intotd functioneaza 😛 ).Dc au facut-o o data si le-a placut,probabil o vor face din nou fara sa stea p ganduri si a doua oara.Am citit diferite carti si nu din "climatul socio politic comunist" ,insa am ajuns la concluzia ca e mai bine sa ma intorc cu picioarele p pamant si sa fac cum cred eu ca este mai bine pt fiul meu.Multe reflecta o iluzie optica a realitatii,insa d cele mai multe ori am citit raritati,ciudatenii care erau f greu d pus in practica.Toti ne dorim sa existe cat mai putine cazuri de copii batuti…,insa cred ca si in era comunista desi existau astfel d practici au iesit f multi copii educati si inteligenti.Cred ca mult mai educati ca in zilele noastre si mult mai invatati desi nu erau atat d expusi la informatie ca acum.
am citit undeva ca a le cere copiilor sa imparta jucariile in parc = cu a cere adultilor sa imprumute masina personala strainilor pentru o tura prin oras! de atunci am inteles ca reactia lor e normala; eu incerc sa le explic ca ar fi frumos sa dea, dar nu insist f. tare
Apropo,am remarcat:"nu-i cer sa dea ce-i al ei,dar acasa vede generozitate si darnicie…" Tocmai ce-i al ei trebuie sa imparta ,sa nu cunoasca sentimentul egoismului.Este posibil ca mai tarziu sa se confrunte cu el…E bine sa stie ce inseamna a nu fi egoist acum…Oricum,pe parcursul vietii isi deprinde alte sentimente,abilitati,invataturi, insa baza se construieste acum,cu mult ajutor din partea parintilor si nu doar sa vada numai c este bine ci si cu rau pt ca nu totul este roz in viata. 😉
Lorena Suleap Just for the record, nu ma refeream la tine la partea cu cartile 🙂
Vanda Lizeh :)) stiu,stiu,am inteles din prima 😉
Tocmai asta ziceam… ca nu-I cer, dar pentru ca vede in casa, va face si ea la fel (ma rog, deja face asta -> deci da, baza se construieste acum, depinde doar cum o construiesti, eu prefer s-o fac prin a-I respecta dorintele pentru ca ma astept la acelasi lucru din partea ei)
Lorena Suleap Si inca ceva: iti multumesc mult pentru dialogul decent si de bun simt pe care il avem. S-ar putea sa te mire, dar cei mai multi nu au inclinatia asta, prefer sa dea cu barda mai degraba.
Cine stie, poate au fost fortati sa imparta cand erau mici… sau poate nu au fost invatati sa o faca, oricare varianta e posibila :))
Vanda Lizeh IAsta este cel mai important:sa le respectam dorintele pt ca si ei sa le respecte p ale noastre…desi nu este bine sa le respectam toate dorintele intotdeauna 😉 Vor fi mom. in viata cand nici ei nu ni le vor respecta…
Vanda Lizeh 🙂 Npc,multumesc si eu!N-am mentionat insa ca e destul d interesanta abordarea ta p blog si …ca nu e rau d incercat si aceasta varianta. :*
Parerea mea este ca un copil trebuie invatat cum sa se comporte. La orice varsta. Cu cat ma devreme, cu atat mai bine: ei inteleg mai mult decat credem noi. Iar atunci cand o sa fie destul de mare – la varsta la care tu consideri ca va alege "singur" – va face exact ceea ce a facut pana atunci, exact asa cum a fost educat. Trebuie sa precizez ca eu am doi copii si m-a durut sa le "calc in picioare dorintele" in condiile in care sunt tot mai multi parinti ca tine sau pur si simplu indiferenti (rezultatul este acelasi). Insa acum deja se vad rezultatele si sunt foarte multumit: am doi copii sensibili, care au inteles ca nu exista un dar mai de pret decat cel pe care-l oferi. Si nu-s nici pampalai, nici lipsiti de simtul proprietatii.
Pentru cei care nu pricep articolul. Imparteala se face cu voia celui care imparte. Iar invatarea imparteli nu se face cu forta in momentul de maxima tensiune. Asta ar fi varianta scurta 🙂 si pentru cei care obosesc dupa un rand.
Sumarizare perfecta, multumesc 😀
…si asa apar comunistii. Extremele nu sunt bune, asa cum dreptul la propietatea jucariilor nu trebuie aparat feroce, nici obligatia de a imparti jucarii nu e buna. Tare as veni la dvs acasa sa va iau mancarea de sub nas cand va e mai foame si sa va silesc sa o impartiti cu altii. Ideea e ca nu intotdeauna e un moment potrivit. Copiii trebuie educati sa ofere, de aceea trebuie avut grija cand le cerem asta si cum, pentru ca daca el are un moment in care experimenteaza cu o jucarie sau invata un proces, i-o luati degeaba. Daca decizia de a oferi nu porneste de la copil, nu ati facut nimic. Ati dresat niste fiinte sa faca cum vreti dvs intr-un anumit moment.
Vanda Lizeh imi doresc sa fim din ce in ce mai multi care se poarta cu copii lor ca si cu niste oameni mari de la care pot invata enorm de multe. Astfel de articole sunt binevenite si vor fi vazute de toata lumea si intelese de putini, dar perseverind putem schimba ceva 🙂
Sunt de acord cu articolul, chiar e scris cu bun-simt, nu pricep reactiile asa de puternice. Si noi am avut etapa asta, in care mersul la locul de joaca o frustra rau pe fiica-mea. O agita, o irita. Suferea rau pt jucariile ai sau ale altora pe care le dorea sau le apara. In acea etapa (pe la 15-17 luni) am preferat sa ocolim si noi locul de joaca. Dar dupa 18-19 luni a devenit foarte interesata de copii. Acum, la 2 ani si 4 luni e disperata dupa compania copiilor, mai ales mai marisori 🙂 Vestea buna e ca a invatat repede sa imparta fara s-o bat eu la cap – uneori, nu totdeauna. Daca un copil ii cere ceva frumos, sau daca ea vrea sa-l invite la joaca – ii ofera jucaria cu bucurie si initiativa proprie. Dar daca un copil se repede sau i-o smulge, reactineaza f puternic, se opune si si-o apara strasnic. Ceea ce descrii tu chiar e ok pt acea varsta. Dupa 2-3 ani copii devin in mod natural inclinati catre socilaizare, pt ca e un dat al speciei noastre. Iar parintii reactioneaza exagerat si ipocrit de multe ori, intr-adevar. Nici macar in pac la joaca nu sunt lasati copii sa FIE ce sunt. De cand am copil si stau mult in parcuri (locuiesc in centrul Bucurestiului) imi este evident ca orasele sunt niste „ferme intensive” de crescut oameni, un fel de gradini zoologice pt oameni, f aglomerate. Si ca locurile de joaca sunt IMITATIA unui cadru natural care ar ajuta copii sa se dezvolte (crengi de care sa se agate, bolovani in parau pe care sa topaie, nisipul si noroiul, etc). Sunt exact ca rotile acelea pe care alearga cobaii in acvarii. (prof. Florin Colceag spunea ca noi oamenii am creat un mediu atat de artificial incat ne este foarte greu si ne ia ani de zile sa ne adaptam la acest mediu!) Deci mersul in padure si pe maidan este activitatea originala 🙂 Locurile de joaca sunt o stimulare artificiala, o gaselnita, un compromis ca sa dam copiilor ceea ce au nevoie in orase. Noi parintii de la oras iesim in parc cu copilul exact asa cum ies stapanii de caini cu cateii… Nevoile nu sunt aceleasi, dar gestul e asemanator. Nu-ti zic cat de trista am fost cand am mers intr-un parc mai mare cu fetita mea si ea a mers doar pe alei, nu a iesit deloc pe iarba… deja e f bine adaptata, deja cred ca acusica se va pierde poate pt totdeauna simtul naturii din ea. Noroc ca uneori mai ploua, si baltile sunt atat de atragatoare!!! :)))))
Super mega like la ce ai scris 🙂
Fie-mea e exact in intervalul ala de care zici – are 16 luni
Ah, ce-mi plac mie oamenii inteligenti care citesc blogul Vandei. Vorba Catavencilor, "cititorii nostri sunt mai inteligenti decat ai lor". Ma bucur de comentariile de bun simt la fel de mult ca de articolul in sine. Haideti sa ne facem insigne, sa ne recunoastem in parcuri – "uite o mamica care nu o sa-si bata sau umileasca copilul in fata mea, hai la o cafea". Cat despre restul, sper sa va faceti toti un blog: "Noi pastram Romania in secolul XIV". Macar asa stiu unde va gasesc ca sa va evit.
Bine spus! Din pacate sunt foarte multi oameni care nu sunt in stare sa citeasca cateva randuri, nu mai spun de o carte! Nu trebuie sa si faci ce zic altii dar macar sa te puna putin pe ganduri…… si poate se aprinde "beculetul"
din pacate sunt multe mamici care stau pe banca si sparg seminte si altele care trebuie sa aiba grija si de copiii lor, mie personal mi sa intamplat ca fetita mea sa fie lovita, sau strivita de copii mai mari , parintii carora habar nu au sa mai aiba grija de odrasle. Din start e gresit proiectat locul de joaca, pentru ca e o adunatura de mobiler pus laolalta pentru toate varstele, si bine inteles ca si riscurile de conflicte si de accidentari sunt mari.Ideea este in felul urmator ca un copil e ca un burete tot absoarbe, iar noi incercam sa i oferim numai lucruri bune uneori gresind poate…….
Asocierea cu comunistii este aberanta, o comunitate de copiii care s-au obisnuit sa faca schimb de jucarii unii cu altii nu poate fi comparata cu ce a insemnat comunismul asa cum l-au trait pe pielea lor milioane de oameni. Dupa cum nici comparatia cu mancarea nu e prea fericita, mancarea e un act fiziologic, mananci ca sa traiesti, joaca e o activitate spirituala, intelectuala prin care te imbogatesti sufleteste. Copiii nu sunt fortati sa-si dea jucariile daca nu vor, am si specificat ca nu intindem coarda, doar ca ii indemnam sa le dea celorlati sa se joace si ei inteleg ca e ceva temporar, ca jucaria se intoarce inapoi iar el primeste alta in schimb pana cand acel copil se bucura de jucaria lui. Copilul nu e o fiinta care se dreseaza, e o fiinta care se creste si se educa. Eu cresc si educ (nu dresez ) patru copii cu varste cuprinse intre 16 ani si 5 ani si nu consider ca i-am frustat vreodata cand i-am indemnat sa-si imprumute jucariile altor copii, dar nici nu i-am etichetat sau pedepsit daca au refuzat. Mesajul unui adult catre un copil este ca atunci cand daruieste si bucura pe cineva primeste si el inapoi. Dar astea le intelege pe parcurs, o data cu varsta creste si puterea lui de intelegere.
Copilul meu o sa fie cea mai mare nazbatie de pe Pamant. Cu asta am terminat tot ce aveam de spus 😀 :)))
Vanda, abia acum am avut timp sa citesc articolul asta, salvasem pagina ca sa revin la el cand pot…si nu regret. Multumesc pentru ca ai impartit cu noi farama asta din viata ta si a piticei tale. Fetita mea e inca mica, are 7 luni si jumatate si nu am ajuns la partea asta cu impartitul. Dar asa gandesc si eu sa o invat principiile egalitatii dintre oameni. Am vrut sa iti scriu aici pentru ca imi este deja groaza de locurile de joaca: oameni care pun mana pe copilul meu fara sa ceara voie, mame care tipa la copiii lor abia trecuti de un an „nesimtito, ti-am spus sa nu pui gura acolo!” si ii plesnesc doua palme peste fata pentru ca a pus gura pe manerul de la balansoar…Copila mea se uita in jur si nu intelege, se sperie pentru ca la ea nu a tipat niciodata nimeni, si nu a lovit-o nimeni, se trage inapoi cand cineva intinde mana sa i-o puna pe fata, asta cand nu apuc eu sa pun bariere. Ce sa fac? Plec si ma plimb cu ea pe strada, printre blocuri, pe alei laturalnice, tinand-o strans la pieptul meu sa o apar. Nu vreau sa ii fie frica si sa simta nevoia sa o apar. Si ii urasc pe parintii care isi bat copiii, sau care ii fac in toate felurile, sau care fumeaza in nasul copiilor la locurile lor de joaca pentru ca distrug si copilaria fetitei mele, nu doar pe a copiilor lor.
cel mai pertinent raspuns de pana acum 🙂 imi plag blogarasii astia rasariti pete noapte… care nu fac decat sa expuna… inca un exemplu de democratie prost inteleasca… sa faca copilu la tzanshpe luni ce vrea el domne ca e "libertate" nu ? 😀 penibil.. daca ia un cacutza sau o piatra si o baga in gura.. fireste ca il zgaltzai sa priceapa ca nu(i bine… asa e si cu jucaria cpilul nu are constiinta/discernamant.. la asa o varsta mica el .. experimenteaza.. e rolul nostru sa ii GHIDAM (nu obligam ) ce sa faca… mi se pare firesc sa imarti cu alti copii.. mai ales cand ai si frati acasa… singurul lucru cu care am fost de acord.. din acest articol este ca … conteaza fffffffff mult FELUL cum o faci .. si cum inveti copilul.. categoric NU cu forta.. in rest… bullshit 🙂 just my opinion.. ahh.. si eu .. chiar am avut rabdare sa citesc pana la final! 😉
Cristina Mcb Dar ce are daca baga o piatra in gura? Si de ce trebuie zgaltait? Contrar opiniei unora, chiar si copiii sunt oameni si inteleg cuvinte, nu-I nevoie sa-i zgaltai 🙂 Daca nu vrea sa faca ceva, nu face pt ca nu pricepe de ce vrei tu sa faca lucrurl ala. Sunt curioasa daca intelege mai bine dupa ce-l zgaltai putin
Scuza-ma ca poate depasesc o limita, dar exact de mame ca tine, care-si zgaltaie copilul ca a bagat o piatra in gura ma feresc de parcuri.
O mama si-a zgaltait fata pana a imprastiat-o pe jos pt ca nu a tinut nu stiu cum sticla de apa. Chiar atat de mari va sunt supararile ca va pierdeti umanitatea in raport cu copiii vostri?
Asa departe e perioada aia in care I-ati purtat in pantec, in care se hraneau cu sangele vostru (de lapte nici nu mai spun, asta e chiar subiect tabu din pacate), ziua aia minunata in care testul de sarcina v-a aratat 2 liniute???
Ma ingrozeste atitudinea asta beligeranta, imi pare rau s-o spun. Copiii sunt extrem de cooperanti daca au cu cine.
Educatie nu se face nici cu zgaltait, nici cu biciul.
Si parinti care la 2 ani isi zgaltaie copilul pt ca a bagat o piatra in gura, se mai mira ca la 12 ani fetele fac sex oral prin bai si ca baietii ajung prin spitale in coma alcoolica… Atunci ii bat cu cureaua, ca doar violenta e raspuns la orice
Esti prima care a reusit sa ma aprinda asa. Felicitari.
Vanda Lizeh nu toti copii sunt cooperanti … pt ca nci adultii nu (s toti la fel … si pe mine m-a mai certa mama cand eram mica.. sau poate ma tragea de urechiuse… incet.. evident exemplele date de tine dau spre drama… sa nu exageram .. nu ma refer ca e ok sa 'ti zgaltai copilu pana(l imprastii pe jos.. cum ai zis tu .. clar NU … iar aia cu "ce are daca baga o piatra in gura"… m(a lasat fara cuvinte… e clar.. cat de responsabila esti 🙂 cum sa stie el ca face o prostioara.. sau ca nu e bine asa… cand nimeni nu-l corecteaza il lasa in nestiinta lui.. si el crede ca e bine.. lol, go girl! Felicitarile.. mi-au priit 🙂 e clar ca e rost de neuron 😀 thumbs up… ca un ignorant.. trecea neluat in seama 😉 probabil.. argumentele pe care ti le-am dat.. te-au aprins.. si nu neaparat mesajul in sine.. care e inofensiv… si cuprinde doar o opinie.
PS: n-ai fost atenta cand am zis ca , conteaza FELUL in care o faci .. ideea e ca daca tu ca mama ADULTA tre sa ai vointa si initativa de a ii spune ;explica.. pe intelesul lui ,copilului, ca tre sa imparata o jucarie.. un covrig… ca tre sa se poarte frumos cu alti copii… ca nu trebuie sa ii loveasca.. etc etc.. astea-s practic bazele socializarii… 🙂 el va fii egoist antisocial .. etc.. si cand va fi mare..
Cristina, faptul ca baga o piatra in gura chiar nu are nimic rau, nu vad drama… daca e vorba de pietricele mici si risca sa le inghita e altceva, dar daca linge o piatra – asta ii stimuleaza dezvoltarea sistemului imunitar, si a inteligentei. Deci, n-are nici o legatura cu lipsa de responsabilitate. Poate ca unora li se pare f periculos, dar nu e. Hai sa cautam statistici cati copii s-or fi vatamat lingand o piatra… Fii-mea rontaia masline si scuipa samburele perfect curatat inainte de 1 an. Pe de alta parte stiu copii care nu au gustat struguri pana peste 4 anbi, ca sa nu se inece… Atitudinea asta mi se pare periculoasa si in defavoarea copiilor. Ii crestem handicapati si neputiinciosi. Iar cactusii nu cresc in parcuri in Romania :))) Apropo de microbi si bacterii, daca te intereseaza, uite un articol care vorbeste despre cel mai important studiu facut vreodata asupra microbiomului uman: http://www.nytimes.com/2013/05/19/magazine/say-hello-to-the-100-trillion-bacteria-that-make-up-your-microbiome.html?pagewanted=6&_r=1& Oamenii traiesc in simbioza cu 100 de trilioane de bacterii, fara de care viata noastra nu ar fi posibila.
Cristina Mcb Singurul lucru care ma aprinde si ma surprinde e ca nu pricep cum ii face unui copil mai mult bine o zgaltaiala (adica violenta din partea parintelui) decat sa linga o piatra.
Nu uita, esti parinte, nu stapan. Educatia se face prin exemplu, nu cu zgaltaieli, nu cu violenta.
Si ba da, toti copiii sunt cooperanti daca sunt si au fost tratati mereu cu respect. Acum depinde si ce asteptari ai de la ei. Daca te deranjeaza ca linge o piatra in parc sau alte absurditati, da… e posibil sa-ti para necooperant.
Gata, nu ma mai intind. Poate candva lucrurile se vor mai schimba
Da, conteaza mult felul in care o faci. Par example (ca sa nu par chiar ultima iresponsabila lipsita de neuroni, cum m-ai caracterizat mai sus), eu ii spun ca dupa ce termina de jucat cu jucaria pe care o are in mana, poate I-o da si lui xulescu, pentru ca I-o cere. Daca vrea bine, daca nu, iarasi bine. Dar eu vorbeam in articol despre parinti care decid ei ce si cand trebuie sa imparta copilul lor
Si evident ca nu o las sa loveasca sau mai stiu eu ce (nici nu are astfel de porniri, nu a vazut pana acum violenta decat max. prin parcuri)… dar na… e mai ok asa sa par mama denaturata care isi planteaza plodul in padure si roade seminte pe margine 🙂
Asa abilitati reduse de comunicare ai, Cristina Mcb? incat trebuie sa-l zgaltai? Pe colega de serviciu care nu intelege ca trebuie spatiere la un rand jumate si nu la un rand, o impingi nitel si ii tragi USOR, nu sa o imprastii pe jos, doua palme? Vanzatoarei care greseste restul…ce i se cuvine, o usoara palma sau tragere de ureche?
Pentru mine sunteti niste papusi, niste roboti umblatori, care habar nu aveti de sensul existentei voastre. Este groaznic de pueril exemplul tau ca si pe tine te-a certat maica-ta. Da, si pentru ca ai o cantitate redusa de creier, ai luat de buna metoda maica-tii si acum o aplici ca un robot in continuare, fara sa te intrebi daca e ok sau nu. Dar nu am cum sa iti cer mai mult…pentru ca esti intr-o cutie. inchisa. pe intuneric.
Da, si eu imi doresc asta. Pentru moment incerc sa ma inconjor de oameni asemeni mie. Dar nu reusesc mereu sa-i evit, din pacate…
Alexandra Penu , eu stiu asa: Vanda Lizeh, ne-a primit pe toti cei de aici in casa ei. Noi am intrat iar ea ne-a povestit cum ii place ei sa faca pentru a le fi bine ei si familiei. Acuma tu incepi sa critici ceva ce Vanda nu a facut niciodata si anume nu te-a obligat sa faci ca ea. Doar ti-a spus cum ii place ei. Poti sa-i spui ca nu iti place culoarea mobilei de bucatarie, sau ca ar fi fost mai frumos televizorul mai aproape de canapea sau covorul mai pufos dar nu ii poti impune sa-si schimbe mobila, sa mute televizorul si sa-si ia alt covor.. Si e treaba ei daca vrea pereti in culoarea gainatului de prepelita. pentru ca e viata ei si casa ei. In cazul de fata, ea nu invata te obliga sa-ti cresti copilul in jungla. Dar ea poate sa si-l creasca! Pentru ca asa vrea ea si scrie despre asta pentru ca blogul asta e casa ei. Iar parerea ta nu va influenta cu nimic metoda ei de parenting.
Ah! Si ziceam c-o sa ma abtin. De parinti care-si caftesc copiii prin parcuri sunt satula. Si daca-i iei la bani marunti, incearca sa spuna ca si ei au fost batuti (de obicei incearca sa spuna ca erau trasi de ureche doar asa, simbolic cica,de parca ar conta mai mult sau mai putin cand e vorba de agresiune fizica).
Ce stiu ei ca pentru copii, lucrurile lor reprezinta o extensie a propriei persoane? Ce-o mai fi si aia? Ca doar ei, parintii, stiu doar de valoarea materiala a lucrurilor. Habar n-au ca si ei au o extensie…propriul lor copil, care trebuie sa stea pe olita la ore exacte ca doar n-o fi suficient de destept sa invete sa dispuna de propriul corp, care trebuie sa deschida gura frumos la masa si sa tina manutele departe de mancare, eventual la spate, ca habar n-are de bunele maniere si nici gura nu si-o gaseste. Ah! Cat chin pe parintii astia "cu extensii"! Le cer copiilor sa renunte la lucruri care pentru ei fac parte din propria persoana, dar ei, ca parinti, nu sunt in stare macar sa citeasca si sa afle de ce oare aiuritii astia din UNICEF, si toti cei care militeaza pentru drepturile copilului, spun ca bataia dauneaza grav sanatatii… psihice. Ca sanatatea “ailalata”, de aia au ei grija, ca doar n-o sa-i duca in padure sa atinga frunzele de pe jos, ci in parcuri. Asa ca-s asigurati! N-or sa se mai imbolnavesca decat din cand in cand, doar cat sa ia o tura de antibiotice (ca-s bune la toate chiar si la exterminat virusii…sau bacteriile?…ce mai conteaza? Antibiotic sa fie.) Si-s protejati…asa… pana intra la scoala, si-apoi sa te tii… Doamna-i de vina ca raceste copchilu’ mereu… doamna, ca tine geamul deschis si curentul romanilor e foaaarte puternic!
Ce mai conteaza pentru ei ca acum invata copilul cel mai pregnant din intreaga sa viata empatia, increderea si respectul… si niciuna dintre aceste necunoscute nu poate fi predata la scoala. Si cand copilul adolescent rabufneste si isi revendica tot ce pierduse pana in acel moment, toti acesti parinti se vor revolta si ei… impotriva invatamantului, bata-l vina, ca nu e in stare sa le educe odraslele rebele si frustrate.
Buna dimineata….nu critic nimic.fiecare isi calauzeste copilul cum doreste…dar stiu un lucru invatat de la mama mea….in viata copilul trebuie sa invete,macar sa le si „uilizeze”…valorile morale…si eu sunt criticata des..dar stiti ce?nu ma supar.asta sunt eu.ca mama poate ..nu..sigur voi gresii…nu am studii in pedagogie sau psihologie infantila…..sunt doar o mama care isi creste fetita intr-o societate unde altruismul,politetea,bunul simt si bunatatea sunt pe cale de disparitie…..P.S. uitati-va la voi…copilul va vede ca model….
F frumos articolul….exact realitatea "parcurilor"…..asa ma simteam si eu cu fiica mea….toate mamele,bunicile etc…..se uitau urat la mine, cand ii ziceam Mirunei ca nu trebuie sa isi dea jucaria…decat daca vrea ea…sau daca vrea sa faca schimb cu jucaria fetitei…..si sincer asta nu inseamna ca ea va fi o zgarcita….
Oare de ce nu are facebook-ul unlike?…..cateva comentarii chiar ma ingrozesc…in ce lume traiti?.. voi credeti ca violenta este benefica….si nu stiu ce este asa rau sa iti duci copilul in padure…mai bine pe betoanele din fata blocului..te asezi pe o banca si gata…copilul se joaca..tu doar privesti….pe cand in padure trebuie sa mergi cu el…sa ii explici tot ce te intreba si este cam greu:(
Dincolo de ce spun comentatorii aflați de partea "trebuie învățat de mic sa…", mai e si capacitatea copilului mic de a înțelege felurite situații. La 1, 3, 4 ani, el pricepe ca, odată oferită jucăria respectiva, adio jucărie, o sa rămână copilului căruia o da. Iar explicațiile si pornirea de a-l obliga nu il ajuta cu nimic, la vârste mici, pentru ei, experiența nu are nici o valoare, încă, nu inmagazineaza Răspunsuri si situații trecute, nu gândesc in termeni cauzali ("dacă nu ii dau jucăria, o sa mă ia bona si mă va duce acasa").
Ce spune autoarea e ca își lasa copila sa își rezolve singura interactiunile cu alți copii, ceea ce e absolut firesc, atâta vreme cat interactiunile nu implica vreun pericol.
Si eu am o problema cu ideea asta de a împărți jucăriile, tocmai din motivul explicat mai sus: e imposibil sa ii explici unui copil mic o noțiune atât de complexa precum generozitatea altfel decât prin exemple repetate de-a lungul dezvoltării sale cognitive si emoționale. În parc, cu necunoscuti, pe nepusa masa, nu faci decât sa creezi frustrări de ambele părți, lui, ca nu va înțelege ce si de ce i se cere, ție, ca ii pretinzi imposibilul.
Aceste situatii le întâlnesc si eu prin parc, si celor care insista sa imparta copilul fortat jucăriile eu le cer cheile de la masina masina
Vai de mine, cate reactii…Vando, e de bine…daca lumea te cearta/stropseste/bombane/mananca de…. inseamna ca esti importanta, femeie…inseamna ca parerea ta e citita si poate unii se tem ca o data exprimata se vor mai lua vreo 2 dupa ea…asa ca fa inainte ce faci ca e de bine..si noua ne place…(ti-am zis ca sunt happy ca noi suntem cu un an mai mici si ma ghidez dupa ce mai experimentezi tu in materie de jocuri, jucarii etc? la tine am auzit de alaptare exclusiva, scutece textile, sisteme de purtare si alte ghizmosenii bune in caz de bebe…si chiar daca unele nu ni s-au potrivit, unele ne-au fost exceptional de bune…deci filtrarea prin propria gandire/situatie e musai , dar iti foarte multumim pentru idei)
"De ce nu o invat eu pe fie-mea sa “imparta”", NU E SINONIM CU "II INTERZIC SA IMPARTA!!!!
eu ma intreb ce fel de parinti sunt mamele fara rabdare pentru cititrea unui articol, parere, etc?!?!?!?! cele care subliniaza ca "nu am rabdare sa citesc", "nu am citit pana la capat", sunt tot pe langa subiect :))), pe langa ideea principala, si cum e vorba aia… "daca taceai filozof ramaneai"…
de ce va tot dati cu parerea daca nu cititi tot?!?!?!?! doar pentru ca din titlul articolului reiese ca dna Vanda nu isi lasa fetita sa imparta jucariile???? dar nu din egoism, ci pentru ca majoritatea parintilor ii forteaza pe copii sa imparta, chiar daca acestia nu vor!!!!! si da, mi se pare foarte corect!!!!! daca copilul vrea sa imparta, sa o faca… daca nu, nu!!!!"
Daca nu impart, nu inseamna ca sunt egoisti, poate sa fie doar o teama ca probabil copilul y ii va strica jucaria, sau nu i-o va mai da inapoi, cum se intampla uneori…
Da, citeste articolul. Si am gandit la fel ca tine la inceput, apoi pe parcurs sentimentul de dreptate a celor scrise a crescut 😉
Mie mi-a placut. Mult. Fiul meu e Vanda Mica. Si acum la 4 ani e cat se poate de normal si de iubit de cei din jur pentru ce a devenit umbland prin padure.
este o mare diferenta intre "a darui" si "a fo fortat sa daruiesti" ! cred ca despre asta este vorba in articol (care m-a uns pe suflet – pe mine si nu numai).
A fost o vreme cand aveam acelasi comportament ca al bunicilor din parc: "trebuie sa ii dai si lui masinuta" ii spuneam fiului meu de 2 ani… apoi am observat ca zile intregi era suparat pe cel caruia il fortasem sa ii dea masinuta si era nefericit. nefericit pentru ca pusesem fericirea altui copil inaintea celei a lui!
Asa am invatat un lucru: jucariile sunt ale lui! daca al vrea sa le dea, ok. Daca nu, iarasi ok. Daca cineva vrea o jucarie, chiar daca baietelul meu nu e langa ea, ii spun respectivului copil sa mearga si sa i-o ceara.
De atunci baetelul meu are o relatie muuult mai frumoasa cu ceilalti copii! 🙂 si nu isi imparte oricand si cu oricine jucaria…iar eu sant mandra de el: caci el horataste, ia o decizie cu cine sa isi imparta lucrul LUI!
Vai, cati oameni incuiati la inimi! De multe ori e mai bine sa taci, mai ales cand, precum cazul de fata, nici nu citesti articolul in intregime. De cele mai multe ori, din nefericire pentru cei rationali, excesul de gandire naste opinii monstrii. Eu am gasit multe lucruri bune in articolul asta. Foarte tare! Foarte adevarat!
Eu articolul l-am citit in intregime. Comentariile nu si asta pentru ca m-am scarbit.
Cristina MCB esti o cretina. Scuze, Vanda, ca ma manifest in halul asta pe blogul tau, dar e inadmisibil sa spuna ca isi zgaltaie copilul pentru ca baga in gura o piatra. Indiferent ce face copilul tau, nu ai nici o justificare pentru a-l zgaltai sau sa ai mai stiu eu ce fel de apucaturi de cavewoman. Copilul baga in gura pietre, nisip, namol si ce mai vrei tu ca sa cunoasca microbii. Da, e o chestie de subravietuire. Copilul baga in gura „tampenii” ca sa isi obisnuiasca sistemul imunitar cu microbii care exista si sa invete sa lupte impotriva lor. Asa ca zgaltaie in continuare la el ca e mai destept ca tine, iar tu esti o cretina. Aaaaa, si scrie in puii mei corect gramatical ca ma doare capul (spre exemplu cele sapte mii de puncte de suspensie, virgula ca sa desparti o cacofonie, etc – grammar nazi din mine urla).
Tare sunt curios ce-o sa-i zici copilului cand o sa zica „nu vreau la scoala”, „nu vreau sa invat”, „vreau heroina”.
Eu inteleg ca trebuie sa-l lasi pe el sa faca alegeri dar sunt metode mult mai bune si complexe decat ceea ce faci tu. Chestia asta trebuie facuta cu cap. Aceeasi chestie o vad si la fratele meu, la fel face cu copilul lui. Ala mic se caca unde apuca, stie ca e bine sa te pisi in borcan(ca deh, lui nu i-a placut olita si l-au lasat pe el sa aleaga. Copiii(care il cunosc) nu prea se joaca cu el. Tot ce vrea i se da pe mana, telefoane mobile, telecomenzi, chei. Le-a rupt pe toate, le-a spart, le-a pierdut cheile. Copilu’ de 3 ani e sefu’ si face ce vrea. Daca nu, plange si face ca toate alea. De ce? Pentru ca il lasa pe el tot timpu’ sa aleaga.
Cucubau – n-o sa-ti vina sa crezi, dar acei copii pe care ii lasi sa exploreze cat vor, si sa faca alegeri (supravegheati si ghidati,normal!), dupa care te mulezi tu ca parinte, caruia ii dai mereu alternative – acel copil va dori sa invete (pt ca nu i-a pus nimeni capac la curiozitate la varsta de 1 an) va vrea sa socializeze (pt ca nu l-a fortat nimeni in relatiile cu alti copii, s-a simtit egal, s-a descurcat, si-a negociat termenii colaborarii singur, etc) si nu va vrea heroina pt ca nu va dori sa evadeze din aceasta realitate, nu va avea o personalitate inclinata catre dependente (pt ca va fi un individ independent si increzator). Impunerea limitelor este cu siguranta necesara – dar prea putine dintre NU-urile din parc au vreo legatura cu vreo limita. Adica daca nu-ti fortezi copilul sa imparta impotriva vointei lui (la o varsta la care nici un copil pe planeta nu imparte nimic) – care e limita incalcata? Care e problema cu adevarat? Vanda are copil de 1 an si ceva… Este mult prea mic pt alte limite decat cele ale singurantei.
Imi pare incredibil ca o persoana care a studiat geografia sa nu indrageasca natura….plus ca se comenteaza pe un articol necitit in totalitate :))) foarte tare!!
Am si spus ca sunt de acord cu unele chestii. In schimb vad in comentariul dumneavoastra o ampla certitudine „cel copil VA dori sa invete (pt ca nu i-a pus nimeni capac la curiozitate la varsta de 1 an) VA VREA sa socializeze (pt ca nu l-a fortat nimeni in relatiile cu alti copii, s-a simtit egal, s-a descurcat, si-a negociat termenii colaborarii singur, etc)”. Sunteti chiar atat de sigura? Daca nu s-a descurcat, daca a fost timid si n-a negociat nimic.
Eu am prieteni cu copii de 1, 2, 3, 4, 7, 10, 14 ani. Cel mic de 7 ani are iPhone(facea ca toate alea ca voia smartphone) si i l-au luat pentru ca nu se mai intelegeau cu el. Se joaca pe Playstation si pe toate nebuniile. Tot timpul l-au lasat sa aleaga si li s-a suit in cap. La fel si fata de 14 ani, n-o intereseaza scoala, vrea telefoane si haine. Nu vrea nici in ruptul capului sa invete sau sa-si vada de treaba(normala la varsta de 14 ani). In schimb cel de 7 ani e super ascultator, se si joaca, imparte jucariile, se comporta normal. Dar i-a fost explicat tot timpul de ce e bine sa imparti. Nu sunt nici eu de acord cu smulsul jucariei din mana copilului, dar trebuie explicat foarte clar ca e CEL MAI BINE sa imparti, si sa stii sa o faci cand trebuie. Si care este mesajul adevarat pe care „imparteala” asta il are.
Ma batea gandul sa dau un comentariu negativ. Am citit, insa, pana la capat si am inteles ideea. De acord. Titlul, insa, induce in eroare. Nu cred ca asta e intentia dvs. In rest….imi place ideea. Nu faptul ca sunt „nevoiti” sa imparta cu altii aduce educatie, ci intelesul profund al realitatii ca nu ni se cuvine totul. Dupa ce au inteles acest amanunt, daca impart si cu altii e cea mai mare realizare in educatie.
Fratilor, e simplu, avem copii, nu niste marionete pe care sa le mutam de colo colo. Copiii nostri au la fel ca si noi; dorinte, vise, idealuri, temeri, trairi, nervi, angoase etc. Trebuie intelesi, iubiti, sprijiniti nu criticati, certati, cenzurati.
Am doi copii veseli, relaxati, fericiti, destepti, frumosi si puternici care vor avea succes in viata. Sunt mandra de ei, desi au doar 2 ani unu si 4 luni celalalt.
Pe principiul impart cand vreau eu probabil se bazau si doamnele bone cand au decis sa nu salute 🙂 Referitor la articol, cred ca adevarul este undeva la mijloc, trebuie sa ii oferim copilului o educatie pentru a stii cum sa se comporte in societate, dar fara a ii ingradi personalitatea. In fond, de multe ori parintii/bonele/bunicile au un comportament de bravada, menit doar sa arate ce educatori grozavi sunt ei de fapt si ca acel comportament al copilului este doar rezultatul "rautatii" lui si nu a lipsei implicarii lor. In situatiile cand nu sunt de acord cu comportamentul copilului meu, incerc sa nu il umilesc in public si ii spun mai tarziu, cand suntem doar noi doi, ca poate ar fi fost mai bine sa gestioneze altfel situatia. Copilul trebuie sa simta ca parintii vor fi mereu in "tabara" lui altfel, cred eu, va dezvolta o anumita nesiguranta.
Vanda Lizeh sunteti cool, stimata doamna!! eu imi las cei TREI copii sa faca toate trasnaile pamantului atata timp cat integritatea lor corporala si a celor cu care se joaca nu are de suferit. Ceea ce chiar am grija este sa nu manance de pe jos cand suntem in mizeriile de parcuri, in rest…… LIBERTATE TOTALA!!!!
Subscriu!
Pe langa aspectul cu impartitul de lucruri, eu mai am o problema cu parintii care isi invata copiii sa pupe pe toata lumea si oricine. De acord, sunt copii mai afectuosi, care simt din proprie initiativa nevoia de a lua un alt copil in brate. Dar urasc mamele care incep sa dea directive de tipul „Hai, du-te da-i lui Cutarica un pupic”. Chair nu inteleg pornirea aceasta din n milioane de motive pe care nu le enumar, fiindca sunt sigura (avand in vedere faptul ca am citit TOT articolul) ca suntem de acelasi principiu si ma lovesc de mame ofuscate daca le spun ca nu e necesar sa-mi pupe nimeni fiul si nici sa impuna copiilor propri sa-l ia in brate.
Stiu in schimb, din proprie exeprienta, ca presiunea societatii e mare. La cum se poarta mamele/bunicile cu micutii in spatiile de joaca, ma vad si eu apostrofata din priviri pentru ca nu fac nimic in sensul de a persuada copilul sa dea si altora jucaria la care a ajuns primul. Atunci sugerez sau intreb „Vrei sa-i dai putin.. Ar vrea si el/ea sa se joace cu…” Diferenta de nuanta este uriasa, dar foarte putini sunt cei care remarca 🙂
Grozav articol. Ai pus intr-o lumina noua ideile preconcepute despre „impartit”.
Multumesc pentru acest articol,recunosc ca uneori si eu ii mai spun baietelului meu sa imparta jucariile si uneori chiar insist.Citind insa acest articol cred ca pe viitor voi incerca sa ma abtin,eventual sa ii spun doar ca daca vrea el poate sa imparta jucariile fara a se simti obligat.Dar ce ne facem cu acei copii care pur si simplu vin si ii iau jucaria din mana sau de langa el si pleaca…cum ar trebui sa reactionez eu ca mama cand fiu-meu spune ,,mami vreau jucaria inapoi,,
Foarte frumos! Un articol scurt si cuprinzator! Descrie exact ceea ce simt si eu, ca mama, atunci cand merg in parc cu fii-mea. De aceea, aleg sa merg cu fii-mea la 6-7 dimineata, ca sa fiu sigura ca domniile sale, cucoanele super-dotate si atotstiutoare nu isi vor face aparitia prin parc ca sa asiste din nou micuta mea la "lectiile lor de educatie"! Inca de la 5-6 luni frecventam parcul la ore incepand de la 6 dimineata (vara) sau de la 8 dimineata (iarna). Este timpul ideal ca fii-mea sa se simta libera, sa se joace in voie, fara sa asiste la "regimul de educare" barbar al unei doamne care are pretentia de a trai in era "moderna". Incepand de la 10 dimineata incep sa ajunga copilasii cu insotitorii lor (bunici, parinti, bone, etc), iar de la 11 incepe circul! "Nu pune mana acolo", "hai acasa, ca am programare la…", "nu mai alera ca un bezmetic", "iti murdaresti hainele, ai grija", "hai sa mergem acasa ca e tarziu (!!)", etc…. Devine obositor pentru mine, ca mama, d'apai pentru bietii copii! De ce trebuie sa poarte copilul pe umerii sai, grijile insotitorului?! Adica venim in parc sa ne jucam, sau sa avem de unde pleca?!
Cat despre "impartit jucariile", la noi sta treaba in felul urmator: de fiecare daca cand un insotitor "binevoitor" smulge si ofera jucaria copilului din dotare, eu (ca mama) il refuz politicos si ii spun ca nu avem NEVOIE de jucaria altui copil! Mai ales daca acel copil plange dupa ea! Fii-mea a inteles aspectul dupa ce i-a fost smulsa singura jucarie oprita pentru "deliciul personal", cu toate ca a "daruit" restul jucariile din dotare, copiilor din jur. atunci a simtit frustrarea de a avea ceva, de a DETINE ceva si a-ti fi furat! M-am uitat uimita la parintii acelui copil, poate vor interveni. In zadar, asa ca am luat atitudine; i-am explicat copilului meu ca este gresit sa smulgi jucaria din mana unui alt copil. Intotdeauna trebuie sa cerem si sa asteptam sa ni se ofere. Daca suntem refuzati, trebuie sa acceptam ca NU NI SE CUVINE TOTUL si ca cineva are NEVOIE de acea jucarie, deci sa nu insistam! I-am mai explicat ca acelui copil i s-au smuls jucariie din manute in mod repetat, iar el nu stie sa "ceara" in alt mod. Mama copilului s-a inrosit la fata si, bineinteles, i-a smuls jucaria copilului din manuta si i-a oferit-o fii-mei, in semn de "impacare". Cu alte cuvinte, mama copilului respectiv, mi-a confirmat ca "practica smulgerii" este uzuala. Spre surprinderea mea, fii-mea i-a oferit jucaria copilului si s-a lipsit de singura ei jucarie, doar sa nu-l mai vada plangand. De atunci fii-mea refuza "jucariile smulse"! Insa nu mai iese din casa cu mai mult de 2-3 jucarii! Singura si le alege si nu accepta nimic in plus! Accepta un partener de joaca, maxim 2! Ofera jucariile celor care CER (fie verbal, fie non verbal) si refuza compania "smulgatorilor de jucarii"!! Si eu, ca parinte, refuz socializarea cu parintii "smulgatori", barbari si vesnic atotstiutori!
la copil ca si la adult trebuie sa functioneze, in relatiile de sociliazare, legea atractiei(adica simpatie/antipatie)fara interventia supraveghetorilor.am trecut printr o mutare fortata, in "generala", langa o persoana cu care nu prea ma simpatizam si rezultatele "bune" nu au intarziat sa apara.trebuie sa te gandesti insa ca "valul de energie" o va lovi in mom. in care va incepe scoala, iar atunci numai singura va trebui sa se protejeze(daca va fi cazul).intr-un astfel de loc de joaca, am asistat la o scena care pe mine m a socat: un copilas"inocent" de 5 6 ani l a calcat cu sadism pe un altul pe mana, avand privirea specifica psihopatilor.
Sunt perfect de acord cu acest articol. 🙂
Mi s-a parut foarte interesant articolul si l-am citit cu interes (pana la capat ) si recunosc ca ma regasesc in ceea ce scrii tu….si eu prefer sa-mi scot uneori copila la plimbare oriunde altundeva decat in parc, unde fetita mea a vazut copii certati si batuti de parintii lor si a ramas marcata….in privinta impartirii jucariilor, cred ca depinde de situatie….in sensul ca atata timp cat copilul meu vrea jucarii de la alt copil, mi se pare normal sa imparta si ea…asa ca, da, ii mai atrag atentia, dar nicidecum in stilul smuls, tarat, dus in casa.
Vanda Lizeh nu mai critica alte femei fiindca nici tu nu esti un exemplu dupa cum te descrii in acest articol. Am citit pana la capat si te sfatuiesc sa inveti sa posezi coerent . O bona nu e platita sa retina numele fiicei tale ci sa isi faca meseria bine fata de copilul pe care il are in grija. Amesteci intamplarile astfel incat induci in eroare multi oameni. Finalul e ok
Intr-adevar e destul de greu sa „posezi coerent”…iar o bona ar trebui sa stie sa isi invete „obiectul” ce-l are in grija ca atunci cand intra in contact cu alte animalute ce salasluiesc prin zona ,e politicos sa salute si sa faca cunostinta…eventual.Altfel numai de bine draga Vanda…sunt multi care nu inteleg si pe deasupra mai sunt si infatuati suficient cat sa considere ca nu e nimic de inteles :)))…si ma opresc caci ar fi mult de scris…Toate cele bune!
Alexandra Penu , meri acasa. Bati campii. Multumim.
Vanda parca mi-ai citit gandurile si le-ai scris pe blog 🙂 DA prefer sa merg in padure unde chiar sa invete cevea, de ex ca pe jos creste iarba nu cauciuc, ca frunzele sunt verzi nu roz ca pasaraele ciripesc etc. De fiecare data cand am fost in parc, fi-mea a fost foarte bulversata de agitatia de acolo, de faptul ca baietelul care a venit sa o pupe a fost certat „stai nu asa stai ca o darami tu esti mare, nu pricepi? gata hai sa mergem”… nu intelege de ce fetita pe care vrea sa o ia de mana este trasa de-o parte pe motiv ca ” e murdara pe maini „(a se intelege fetita mai mare e murdara ) nu intelege de ce toate bunicile din parc vin sa ii sufle in fata , ii invadeaza zona de confort si apoi se uita mirate la mine ca de plange copilul meu … iar eu… eu ma intorc cu dureri de cap , cu tensiunea crescuta , mai obosita psihic de miile de reprosuri pe care le aud in jur. Asta nu se intampla cand mergem la padure. Acolo copilul meu zburda unde are chef, cade se ridica si alearga mai departe, nimeni nu tipa nimeni nu ii sufla in fata si asta se cunoaste seara. dupa o zii in parc noaptea e agitata se trezeste plangand dupa una la padure doarme bustean.
Poate cand o sa fie mai mare, daca isi v-a exprima dorinta ca vrea in parc la copii, o sa mergem si acolo dar pana atunci ne relaxam pe iarba printre copaci si floricele
Din pacate n-am avut rabdare sa gust ciorba dar eu o consider gustoasa. Pentru ca… Data viitoare citeste articolul complet, eventual REciteste-l si probabil ca o sa intelegi ideea si mesajul si nu o sa te mai afli in treaba doar fiindca esti om si orice om are dreptul la o opinie. Altfel risti sa te faci de ras debitand aiureli despre un subiect pe care NU l-ai inteles 😉
Esti foarte tampita Emilia! Da rau de tot!
Vanda Lizeh, exact asta este ideea: ceea ce iti doresti tu este sa te izolezi de lumea reala. Si din pacate consideri ca asta este calea de urmat pentru copilul tau. Legat de cuvantul cheie "a imparti", comportamentul copiilor la nastere este dictat de instincte. Iar oamenii prin natura lor sunt niste animale de prada. El de la sine nu o sa vrea sa imparta nimic cu altcineva si o sa-si doresca tot ce au ceilati. Daca vrei sa il transformi in om, trebuie sa-l inveti ca trebuie sa-si incalce pornirile animalice si sa se comporte ca o fiinta umana, sociabila. Tu ai intentii bune si o "filozofie" profunda. Si este laudabil faptul ca esti atat de atenta modul in care iti educi copilul. Dar premisele tale (cred eu) sunt gresite. Te-ai gandit vreodata la asta? Poate ca parintii nostrii ne educau corect si noi cu "filozofiile" noastre gresim?
Daniel, hai sa nu facem din tantar armasar 🙂 Lumea reala este si pe aleile parcului, nu doar la locul de joaca. Si intr-un mediu mai restrans. Mi se pare o exagerare totala ca daca la varsta de 1an nu-ti duci copilul la locul de joaca, pt ca observi ca urla si se tavaleste si nu se simte deloc bine, sa-l duci fortat ca sa priceapa realitatea si nu cumva sa piarda trenul vietii… 🙂 (sa nu uitam totusi ca 99% dintre copii care au trait pe planeta asta nu au avut „loc de joaca in parc”, si isi faceau loc de joaca oriunde – in iarba, printre copaci, etc etc. Si se pare ca au trait oameni normali si chiar genii si inainte, nu doar de cand s-a inventat locul de joaca in centrul orasului. Scriam mai sus intr-un comentariu – locul de joaca e o IMITATIE a unui cadru natural care lipseste in orase, si care ii ajuta pe copii sa se dezvolte. Este un compromis, este o gaselnita. Sigur ca e bun, dar mai bun ar fi originalul – adica natura 🙂 ) Si fetita mea a trecut prin exact aceeasi etapa ca fetita Vandei, la identic aceesi varsta. A trecut in cateva luni. Acum este extraordinar de sociabila, si are doar 2 ani (zic doar, pt ca dupa 3 ani devin copii mai buni la socializare). Cat despre faptul ca ne nastem animalute de prada – da ok, sunt de acord ca evolutia personala a fiecarui individ repeta ortogeneza (ne nastem broscute oracaitoare, parerea mea 🙂 ). DAR, nu trebui sa-l inveti academic didactic NIMIC pe copil ca sa devina om. Trebuia doar sa traiasca printre oameni, si el se va dezvolta cum trebuie. El va vedea si va imita automat ce vede. Asta nu pricepe nimeni din vechea generatie cand obliga copii sa imparta sau pe copilasii mai mari ii atentioneaza mereu sa zica „Multumesc”.”te rog frumos” (si o fac intr-un mod f umilitor) etc. Daca tu te comporti asa cu acel copil, si el va intoarce acel comportament. Daniel, noi suntem genetic oameni, si copii se nasc oameni, genele lor cer sa devina oameni, tot corpul si mintea lor asteapta sa se implineasca in oameni, noi doar trebuie sa le oferim mediul/modelul potrivit ca ei singuri sa devina oameni. Asa cum ochii asteapta lumina si plamanii asteapta aerul, tot asa picioarele asteapta sa fim bipezi si intreg individul asteapta o viata sociala printre alti semeni. Purtam aceste adaptari in noi, nu trebuie sa ni le dea nimeni cu forta! Copii invata sa mearga SINGURI, fara pic de ajutor, doar trebuie sa aiba varsta potrivita si oameni (bipezi) in jur. Exact asa cum unii ii obliga pe copii sa imparta jucarii la varsta la care ei NU pot pricepe asta inca, asa sunt parinti/bunici care ii tarasc de maini prin parc ca sa invete sa mearga: „pai daca nu-l port asa, cum va invata sa mearga?” Voi credeti sincer ca un copil nu va invata niciodata sa mearga sau sa imparta, daca nu i-ai dat lectii sistematice pe tema asta? Mi se par absurd 🙂 Uite, eu n-am obligat-o pe fiica-mea sa imparta. La 1 an si 4-6 luni era cel mai urlacios copil de la locul de joaca (ca de aia si preferam sa-l ocolesc uneori). Tipa nu doar pt jucaria ei, ci pt orice jucarie din jur care ii placea. La 1 an si 7 luni a dat de buna voie propria jucarie (si n-am vazut copil asa mic care sa faca asta). Bineinteles ca nu o face mereu, dar a inceput devreme, fara sa-i zic eu absolut nimic. A devenit atat de interesata de ceilalti copii incat se tine ca umbra dupa ei prin parc, si cand intalneste un copil care o atrage, se duce frumos si-i ofera o jcarie ca sa-l invite la joaca, sa-i castige simpatia. (eu consider ca e la faza de comportament a maimutelelor – si ele fac schimburi reciproc avantajoase, tocmai pt ca sunt animale sociale 🙂 ). Deci, eu cred ca prea multa filosofie fac ceilalti din jur, cand se gandesc ca o sa-si rateze viata copilul daca la 1 an nu imparte lopatica 🙂 Ca sa nu mai zic ca marea majoriatate a celor care obliga copii sa imparta o fac tocmai pt ca se simt ei OBLIGATI fata de celalalt parinte, nu pt binele copilului cu adevarat. Pt ca se uita celelalt parinte si judeca. Pai daca nu intervii ca parinti, ceilalti vor avea o parere proasta – parintii care nu sunt autoritari si nu intervin in forta sa-si „educe” copilul sunt f prost priviti, iar din punctul de vedere al educatiei romanesti, copilul rasfatat e cel mai rau lucru posibil, cea mai mare ratare educationala… Deci, suntem ca natie obsedati sa admonestam parintii, sa-i obligam sa fie mai fermi cu copii. Parintii/bunici care tot vorbesc de a imparti fac asta pt ca au fost f bine dresati ei insisi in copilarie, si se simnt priviti de ailalti. In primul rand de asta. Sotul meu e banatean – la el alta e problema: acolo nimeni nu imparte nimic, nu ai voie sa atingi obiectul altei persoane, mai ales sa-l folosesti. Te multumesti cu ce ai, si daca copilul vrea lopatica verde a vecinului, te duci si cumperi lopatica verde. Mie si asta mi se pare o exagerare, dar asta e mentalitatea in acea zona. Si acei adulti care isi obliga mereu copii sa nu atinga jucaria altuia au fost si ei la randul lor copii admonestati ca nu cumva sa puna mana pe ceva ce nu le apartine, si se simt prost fata de ceilalti sa nu duca mai departe si sa nu practice aceasta mentalitate. Dar macar acolo oamenii nu sunt atat de ipocriti ca aici: nici copilul nu are voie sa foloseasca jucaria altuia, nici adultii nu au voie sa ceara (cu imprumut) obiectul altuia. Aici treaba e asa: obiectele copilului sunt ale tuturor, ei trebuie sa-si dea jucarii oricand oricui fara nici un discernamant, ei trebuie sa renunte la joaca lor ca sa se joace altii, sa dea din mana un obiect care le foloseste in acea secunda, in timp ce adultii nu au nici cea mai mica intentie de a imparti bunurile personale. Cat despre cata dreptate avem noi sau parintii – eu cred ca vom afla peste 20 ani, cand vom vedea cat de fericiti/impliniti vor fi copii nostri. (acuma sincer, nimeni nu-i perfect… mi se pare nedrept sa avem pretentii mai mari de la noi decat de la alta generatie) NU suntem singurii care schimbam filosofia de crestere a copilului, si parintii nostri ne-au crescut pe noi altfel decat au crescut ei insisi. S-a schimbat lumea, s-a schimbat mediul social, de aceea! Nu pt ca ne-am dori noi cu orice pret sa murim cu filosofiile noastre de gat. 🙂
Scuze greselile! M-am grabit…
Stoica Daniel Da, vreau sa ma izolez de marlanie si tigania care ne inconjoara. Sa dea cu piatra cine si-ar lasa copilul la joaca intr-o scoala de corectie. Cu totii ne dorim ce-i mai bun pt copiii nostri si cu totii ne dorim sa aiba un anturaj care sa-l ajute cat mai mult sa evolueze un cea mai buna varianta a sa.
Cat despre animalismul de care zici, transmite-i asta fiica-mii, care ieri intr-un magazin alerga dupa o fetita sa-i ofere jucaria ei, desi nu-i ceruse nimeni asta. 😉
Copilul meu e om, toti copiii sunt oameni, doar ca noi ii tratam cu o superioritate pe care nu o merita si consideram ca trebuie sa-i invatam noi tot. Cand de fapt, ei sunt niste profesori minunati si ne-ar putea invata atatea, daca le-am permite
Am citit articolele acestea, si mi-au placut f tare: iata cat de importanta este joaca LIBERA pt dezvoltarea copilului, si cat de mult rau face educatia cu de-a sila si interventiile permanente ale adultilor care mediaza toate activitatile copiilor, si ei nu mai au parte de explorare si socializare autentice, ci sunt vesnic dirijati de un adult. E adevarat ca articolele vorbesc de copii la gradinita si la scoala, dar metalitatea care inventeaza 100 de afterschool-uri e si cea care inventeaza educatia cu de-a sila la 1 an http://aeon.co/magazine/being-human/children-today-are-suffering-a-severe-deficit-of-play/ http://www.independent.co.uk/voices/comment/give-childhood-back-to-children-if-we-want-our-offspring-to-have-happy-productive-and-moral-lives-we-must-allow-more-time-for-play-not-less-are-you-listening-gove-9054433.html
Cea mai simpatica reactie , a unui baietel de 4 ani , in parc.. Avea o tricicleta si era un alt baietel care se uita cu jind.. Baietelul era dat in leagan de mamica lui si aceasta incerca sa il convinga" Hai, nu fii rau, lasa-l si pe baiat cu tricicleta ta".. la care cel mic a avut un raspuns genial"Nu sunt rau, mami, dar nu vreau sa i-o dau"..Generozitatea nu se invata cu forta..In fond daruiesti cui simti ca trebuie sa daruiestti.. Oare cati adulti si-ar imprumuta masina , de ex, sau telefonul.. sau calculatorul.. pentru ca asa e frumos.. altei persoane?
Frumos articol. Eu am patit exact invers. Eram in parc cu fetita mea care avea vreo 3 anisori, la groapa de nisip era un baietel insotit de mama. Cand s-a apropiat fetita mea de el i-a intins o galetica si o lopatica sa se joace impreuna. In secunda 2 mama lui a sarit ca arsa a smuls jucariile din mana fiicei mele si i-a spus rastit ca sunt ale lui Raducu. Am ramas perplexa si fetita mea la fel. Imi era mila de bietul baietelul, fortat sa se joace singur.
Hmm.. am citit articolul. L-am gasit destul de interesant, la fel si comenturile. Eu cred ca in mare parte toata lumea are dreptate. DAR, un mare mare mare ,,dar'', nu va fixati pe o singura idee. Invata copilul sa imparta, dar nu il obliga sa faca asta, Comunicarea e baza unei relatii sanatoase. Stati de vorba cu copilul, explicati-i de ce anume e bine sa imparta,cu exemple si tot ce aveti dumneavoastra la indemna. Nu uitati ca desi e un mic omulet, care desigur are propria lui gandire, propriile lui nevoi s.a.m.d, trebuie educat. Pana si un adult are nevoie de indrumare si suport…daramite un copil. A si inca un lucru, totul se face in spirit de joaca, totusi este un copil nu un filosof. 🙂
Cristina Mcb …..daca baga piatra aia in gura oricum o scuipa…plus ca anticorpii vor avea ocazia se se antreneze un pic. nu trebuie sa le rupem personalitatea, sa faca ce vrem noi…mereu si mereu. eventual ii spui ca nu e buna piatra, si va sti, altfel, vand te vei intoarce cu spatele vor baga din nou piatra in gura. copiii care nu sunt cooperanti, nu sunt din cauza atitudinii parintilor lor, nu uita ca sunt ca niste buretei…absorb tot, chiar daca nu inteleg exact.
si pe mine ma scoate din sarite cand vad copii cu parinti asa prin parcuri….mame care nu se opresc 2 minute legate din rattatatatatata…saracii micuti…
Foarte bine spus Ana Maria. Totul deponde de situatie. Este bine sa ne invatam copii sa imparta lucruri, dar este si mai bine sa ii respectam ca parsone.
In familia noastra incercam sa ne purtam cu copii si sa ne punem in locul lor si sa evaluam daca noua ne-ar placea sa se poarte cineva asa cu noi. Cateodata este OK sa ii convingi pe copii sa imparta, cateodata nu. Nici noi -oameni cu bun simt 😉 – nu vrem intotdeauna sa impartim „jucariile noastre” cu altii. De ce copii ar fi altfel?
Astea sunt sfaturile parintesit dupa care ne ghigam noi incercnd sa crestem copii responsabili, iubitori si creativi .
Vanda Lizeh Dar nu ar fi mai bine sa nu mai luam jucarii cu noi in parc? Eu nu ii las pe ai mei sa plece in parc cu jucarii. In parc mergem sa alergam sa ne dam in leagane… sa vorbim cu copiii. Eu nu inteleg de ce copiii vin cu masinute, papusele, si alte jucarii….. Inteleg sa vina cu mingii si sa se joace, dar cu farfurioarare si toata mini bucataria mi se pare aiurea. Asa nu ar mai fi aceste discutii ca da-i si lui cutare masina, ca nu o lua acasa…. poate o mai si strica de ma apuc sa caut prin tot Bucurestiul jucaria copilului. Nu mai zic ca sunt bunici, mamici care aduc si mancare. 2 ( maxim ) ore cat stam in parc, chiar nu putem sta fara sa mancam? Cu mainile murdare bagam cu totii in punga de pufuleti sau chipsuri sau alte rontaieli 'sanatoase'
Cristina Mcb dacă nu îl înveţi cu forţa, de ce îl…zgâlţâi să priceapă?!?
Cristina Mcb iti dai seama ca esti penibila nu?
Mda
Este un mod de a vedea lucrurile. Nu spun ce e gresit. E doar un mod. Dar eu imi invat copilul sa fie altruist si sa dea fara sa astepte nimik in schimb, si , da , intervin in joaca luipt a-l indruma in comportamentul lui fata de alti pt ca sper sa creasca in societate nu pe varful muntelui
Stefan Laura De accord cu tine, eu nu iau niciodata jucarii altele decat o mingiuta si bicicleta,dar cred ca daca mai scriam si asta in articol ma mazileau public :)))
Mancare am mereu in geanta chestii sanatoase ca sa contracarez ofertele de prajituri si pufuleti, dar daca nu I se ofera altceva sau nu baleste pe la vreun copil, nu-I dau 😀
Foarte bine ai cuprins in articol temele mele de meditatie cand mergem in parc. Din pacate parintii buni si grijulii sar si pe net cu gura… da’ las’ sa-i educe asa, ca doar pe lumea asta trebuie sa existe si carpe…
Am citit asta intamplator la share ul unei prietene de pe facebook si sunt dezamagita sa vad atatea comentarii cum ca este ok sa iti inveti copilul sa nu "imparta". Sunt de acord ca unui copil trebuie sa ii vorbesti calm si sa ii explici de ce trebuie sa imparta si nu sa fie zgaltait pentru a invata acest lucru dar ma intreb cati copii ati crescut si educat si ce efecte a avut aceasta lectie de viata foarte importanta pe care le ati oferit o de a nu imparti. Acest "impartit" este un pas foarte important in dezvoltarea sociala si emotionala a unui copil. Copii trebuie invatati sa imparta de cand sunt bebe dar deabia in jurul varstei de 3-4 ani inteleg conceptul " de a imparti" dar trebuie stimulat foarte mult, ii trebuie explicat de ce trebuie sa faca acest lucru , cum se simte celalalt copil daca el nu imparte si laudat atunci cand o face. II putem implementa acest lucru si acasa spunandu i "hai sa impartim un mar sau o prajitura", " facem cu randul la un joc " , " trebuie sa fii rabdator si sa iti astepti randul". A imparti nu inseamna numai ai da voie altui copil sa se joace cu jucariile lui. In cazul jucariilor copilul le va imparti daca tu ii vei explica ca le va primi inapoi . Este normal ca un copil sa si doreasca exact ceea ce nu are ( se aplica si in cazul adultilor) si la randul lui va dori sa se joace cu jucariile altui copil sau sa manace ce mananca alt copil. V-ati gandit ce se va intampla cu copilul care nu este invatat sa imparta atunci cand va ajunge la gradinita, scoala etc? Este foarte posibil sa fie un copil egoist , care nu stie ce este empatia si sa fie foarte singuratic pentru ca ceilalti copii for evita sa se joace cu el tocmai pentru ca nu "imparte", va dori ca toata lumea sa se joace ce vrea el , tot timpul sa fie randul lui si sa nu respecte dorintele si sentimentele celorlalti.
Foarte misto articolul..rezonez maxim cu ideile pe care le.ai expus aici 🙂
Nu stiu ca m-a apucat sa raspund, nici nu stium cum am ajuns aici :). Ideea e ca suntem toba la capitolul parenting. Da’ toate! Citim carti, forumuri, distrugem teorii, ba lasam copii sa faca ce vor si suntem catalogati drept parinti de copii razgaiati, ba le orchestram toata existenta in cel mai mic detaliu astfel incat sa dovedim cat ne implicam noi in cresterea lor, pe scurt, orice numai ca sa fie „altfel” educatia pe care le-o oferim.
Personal sunt putin impresionata de continutul articolului, nu stiu ce anume ii lipseste sa fie convingator :). Sunt si mai putin convinsa ca mersul in padure este alternativa ideala la mersul in parc Da, sunt pentru ea cu toate degetele sus, fara insa a exclude parcul. Mie personal nu mi se pare strigator la cer sa-mi imprumut telefonul unui necunoscut, motivul este irelevant (sa se joace sau pentru ca are de dat un telefon), atata timp cat copilul este incapabil sa inteleaga acest motiv nu are nicio relevanta comparatia cu ce am face noi, adultii, in asemenea situatii. Adevarata chestiune nu este sa lasi copilul sa hotarasca, ci cum sa-l faci sa inteleaga motivatia pentru asemenea gesturi sociale ca sa zic asa. Aceste gesturi si porniri trebuie ghidate, intr-adevar, dar sa lasi un copil sa decida cand si cum isi va imparti jucariile mi se pare riscant. Copiii se nasc cu simtul de proprietate, este un mecanism de supravietuire, nu inseamna ca daca il corectezi (invatandu-l totusi, sper, ca lumea nu e chiar o jungla) si il incurajezi sa imparta, nu-l transformi in adultul molau care isi inmanneaza portofelul primului necunoscut ce i-l cere (comparatie total deplasata si nefondata).
Sa trec la cum gestionez eu concret situatiile de genul asta:
1. baiatul e mai mic decat fata si e mult mai cooperant deocamdata, voi vedea mai tarziu cum evolueaza lucrurile, prin urmare cu el nu atat munca
2. fetei ii spun cand i se ia o jucarie ca vrea doar sa se uite la ea copilul respectiv, si apoi o intreb daca ii da voie sa se uite/joace si celalalt copil cu ea. O asigur ca jucaria ramane a ei, lucru ce, evident nu poate sa priceapa (adica cum e a ei daca se joaca altcineva cu ea-am ovservat ca acesta e rationamentul logic din mintea copiilor cand trebuie sa „dea” jucaria, nu au conceptul de „imprumut”)
3. cand vrea jucariile altor copii ii spun hai sa mergem impreuna sa cerem voie, daca nu vrea copilul respectiv ii spun sa asteptam un pic ca se mai joaca cu jucaria si apoi i-o da, ii spun ca acum nu e randul ei (asta cu randul functioneaza bine: e randul lui si apoi al tau)
4. in general subliniez emotia pe care gestul ei o trezeste in copilul caruia ii da jucaria (uite, vezi ce se bucura, copilul, n-a mai vazut asa jucarie frumoasa, vrea sa se joace/uite un pic cu ea).
Ca sa revin la parc si padure, imi pare ca evitarea unor astfel de „confruntari” din parc il priveaza pe copil de sansa de a intelege si apoi aplica conceptul de a imparti cu altii, undeva i se va cuibari in suflet teama sa nu-si piarda proprietatea.