Ramona ne ofera-n dar 2 povesti la pret de una.
Pentru ca bebelusa mea iar e de parere ca pieptul meu e muuult mai confortabil pentru dormit decat orice saltea, sunt consemnata pe un fotoliu si imi umplu timpul
pe telefon.
De ce nu concursul gangbloguit?
Mi-am adus aminte de doua patanii, zic eu amuzante, legate de tema concursului. Sunt doua pentru ca au legatura cu aceeasi persoana, asa ca daca tot mi le-am amintit
impreuna, iata-le!
Prima, e o poveste la mana a treia. O prietena mi-a povestit despre o colega a ei de la fostul job, o doamna la 50 de ani, mai timida, care s-a programat intr-o
dimineata la medic pentru analizele uzuale. A pregatit probele biologice cu care suntem toti obisnuiti in astfel de situatii si s-a prezentat la medicul de familie.
Timida fiind, cum va spuneam, s-a framantat cum sa inmaneze respectivele probe medicului, fara sa fie jenata de natura lor. Recunosc, nici mie nu imi face mare
placere aceasta operatiune, dar deh, trebuie.
Ca sa evite penibilul situatiei, a decis sa puna recipientele cu probe biologice intr-o punguta de cadou pe care o avea pe acasa, astfel incat acestea sa nu fie
vizibile cand le da mai departe.
Toate bune si frumoase, in dimineata cand avea programarea, a luat totul si s-a prezentat la medic.
I s-au luat probe de sange, a raspuns intrebarilor de rutina, iar medicul a cerut si probele, asa cum stabilisera. Doamna, intinde punguta colorata si, fara sa apuce sa
spuna ceva, doamna doctor incepe sa chitaie si sa se gudure, ca nu trebuia sa se deranjeze, ca e prea draguta, ca bla bla si multumesc…Jenata, doamna se foia pe
scaunul sau incercand sa gaseasca replica potrivita…
Stiti….immmm…in punguta….hmmmmm…sunt…probele pentru analize….mmmm…nu stiam in ce sa le pun…
Povestea nu spune exact cine a iesit mai jenat si mai galben din poveste :))
A doua patanie, are legatura directa cu prietena mea, care imi era, pe vremea aceea, colega de serviciu. Era ziua mea. Cum se obisnuieste, sarbatoritul face cinste in
pauza de pranz colegilor cu ceva de mancare si un cico, iar ei, colegii, pregatesc un cadou comun pentru sarbatorit. Buuuun. Ma intreaba colega mea: ce vrei de ziua
ta? Ca o paranteza, urasc sa mi se puna aceasta intrebare si urasc si mai tare sa raspund. Sigur, ar fi mai practic sa o pot face, as primi exact ce vreau, colegii nu
si-ar mai bate capul, am fi toti multumiti. Dar nu. Nu imi place! Pai ce stiu eu ce buget aveti voi sau daca jumatatea de ora rezervata ca sa imi luati mie cadou va e
suficienta sa gasiti exact ce va cer sau astfel de motive, pertinente in viziunea mea? Ca o paranteza la paranteza, si eu pun intrebarea asta la randul meu, desi
prefer sa nu mi se raspunda. Din aceleasi motive. O pun pentru ca asa se face…cred.
Revenind, ma intreaba prietena/ colega, eu ii spun ca nu stiu ce sa raspund, ca orice va alege va fi foarte dragut.
Vine pranzul. Deasupra cutiilor de pizza aburinde mi se inmaneaza o punga de cadou dragalasa, de la o firma care nu imi displace. Zambesc, chicotesc, mi se ureaza
toate cele de bine si ma uit in punga. Apoi var mana dupa continut, ca poate arata mai bine la lumina zilei…Hmmm…doua bluze…sa fiu draguta si sa nu spun hidoase
(dupa gustul meu)…sa le zic…extravagante? Nu e tocmai cuvantul pe care il cautam, dar ati prins ideea.
Bineinteles, intervine eticheta ceruta de situatie, ma grabesc sa ciripesc ce dragute sunt si cum nu aveam nimic de genul asta in sifonier…duuuh…de ce oare?!?
😉
Nimic neobisnuit pana aici…toti am primit si lucruri pe care nu le agreem neaparat, dar acum vine parte interesanta. Colega mea se lanseaza in a spune ca erau
atat de multe lucruri dragute in magazin, ca i-a fost greu sa se decida. Si tot repeta, cu descrieri amanuntite, CATE LUCRURI DRAGUTE ERAU IN MAGAZIN, ce bine mi-ar fi stat in cutare camasa, care semana cu ce purtam in ziua aia, ca era exact stilul meu…ca alta avea o culoare delicioasa, ca alta e cea pe care am admirat-o noi in
vitrina in urma cu cateva zile… Iar eu o ascultam, si priveam cu un nod in gat la piesele nefericite ale caror stapana devenisem fara voie…si imi ziceam si eu in gand: ATAT DE MULTE LUCRURI DRAGUTE erau in magazinul ala…iar eu v-am primit pe voi…bleah…n-au vazut lumina zilei pe mine vreodata, desi am ca regula sa port orice lucru primit, cel putin o data, neaparat in fata celui de la care l-am primit…de data asta, nu am putut…