Ma bantuie rau subiectul asta in ultimele zile. Toata lumea discuta despre CIO mai nou, si pe facebook si pe bloguri si serios ca nu caut strategii de adormit copilul ca sa zici ca de-asta dau peste discutiile despre CIO.
Va zic de la bun inceput, ca sa nu-mi aud vorbe: daca ati facut sau faceti CIO, treceti peste articolul asta. Sunt pornita rau si sigur o sa va simtiti jignite (asta pentru ca o sa fiu foarte directa in a-mi spune parerea si probabil chiar o sa jignesc). E mai bine si pentru mine si pentru voi sa nu ne intersectam, mai ales ca blogul asta e locul meu de zen. Si n-as vrea sa-mi strice cineva fengshuiul.
CIO. Ce e CIO? CIO vine de la Cry It Out si inseamna mai exact sa-ti lasi copilul sa planga singur in patut, in general pana cand adoarme de extenuare si dezamagire. Asta pe scurt.
Adica, pe lung, o tanara mama se plange de bebelus ca e prea dependent de ea (si doar se stie ca o fiinta care nu se poate misca, deplasa, exprima, e complet independenta, doar bebelusii astia se tin de fusta mamei de afurisiti ce sunt ei, ca sa ne faca noua in ciuda). Si se teme pentru bunastarea lui, fie pentru ca nu doarme suficient, fie pentru ca se trezeste des, fie pentru ca nu adoarme singur, ceea ce – bineinteles – e o mare drama, pentru ca dupa ce ca nu e el independent, ii strica si independenta mamei, care se vede legata cumva de bebelus si nu mai poate sa scape de el.
Asa ca mama apeleaza la dr. Google, citeste o carte sau contacteaza un consultant in somnologia bebelusilor si afla ca al ei bebelus are o „tulburare” care trebuie limpezita, of course. Si uite asa, afla despre CIO si rasufla usurata. Mai ales ca scopul scuze mijloacele, asa ca facem un mic sacrificiu ca sa ne fie bine, deci sa nu ne fie rau.
Multe mame chiar trec de bariera bunului simt si isi plang tot lor de mila, dupa ce isi lasa progeniturile la voia intamplarii. „Plangeam si eu in camera de alaturi cand il auzeam cum urla singur in patut”. Mie chestia asta imi repugna rau (asta si „am facut-o pentru binele lui”). Mai rau decat sincerul, dar in acelasi timp impardonabilul „Nu mai puteam face fata”.
Deci dupa cum probabil v-ati dat deja seama, urasc profund conceptul asta. Probabil si pentru ca nu inteleg cum o mama isi poate calca in picioare instinctele in asemenea hal incat sa-si lase bebelusul lipsit de aparare sa se zvarcoleasca singur in plans si pentru un motiv atat de rupt de realitate (ma refer, bineinteles, la „independenta bebelusului”). Mie mi se zburleste parul in cap si ma ia cu rau de la stomac daca o aud pe Vandutza mea ca plange oricat de putin. Mi se sparge inima in mii de bucati cand o tin in brate si-mi plange neconsolat din motive doar de ea stiute. Cum sa fiu atat de inumana incat sa-i pricinuiesc eu voit o astfel de drama?
Pentru ca da, pentru un bebelus este o drama sa fie lasat sa planga singur, intr-un patut rece, intre patru pereti, intr-un spatiu care pentru el e ca si cum ar fi infinit. Pentru ca si el stie ca e impotriva firii ca o mama sa-si abandoneze pruncul. Si tipa. Tipa tare de tot. Anunta ca ceva nu e in regula. Anunta ca simte pericolul. Anunta ca e singur. Anunta ca II E FRICA.
Si mama, universul lui, ce face? Sta in continuare in camera de alaturi si il asteapta sa taca. Sensibila cum e, poate chiar isi acopera urechile, sa nu-l mai auda… Doar e prea durereos pentru ea, nu-i asa? Il asteapta sa se resemneze. Sa inteleaga ca oricat ar tipa, oricat ar striga, nu e nimeni acolo pentru el. Nimeni care sa-l apere, nimeni care sa-l protejeze, nimeni care sa-l incalzeasca, nimeni care sa-l inteleaga. Percepe lumea ca fiind periculoasa si sumbra si rece si urata si ca nimeni, dar nimeni, nu-i acolo pentru tine cand ai nevoie. Un minunat prim pas in viata asta, nu?
Si il mai urasc (pe el, pe concept) si pentru ca e premeditat. Pot sa inteleg o mama care ii scapa copilului o palma peste fund. Nu, nu-s de acord cu practica, dar pot intelege ca intr-un moment de slabiciune mama clacheaza si ii scapa una. Apoi o regreta si a doua oara n-o mai repeta. Pot sa inteleg si un cuvant urat scapat la nervi, sau un tipat, sau o amenintare, pot sa inteleg multe reactii inoportune pe care le avem la nervi. Dar CIO nu e un gest facut la nervi. E un act premeditat, bine documentat, bine structurat, eventual si coordonat de „specialisti” (minunatii consultanti in somn de care va ziceam ca ma pazesc la fel ca dracu’ de tamaie). E un intreg plan de batalie cu CIO asta. Si nu stiu daca stiti, dar un „specialist” care sa te sfatuiasca despre cum sa-ti lasi copilul sa planga e foarte scump. M-am uitat de curiozitate cam cat ma costa sa vina un strain sa-mi spuna ca fie-mea are o tulburare pentru ca nu adoarme singura in patut, in intuneric si liniste deplina in maximum 3 minute si ce am gasit eu e cam 150 de lei o ora de discutii la telefon in Romania si ceva in jur de 350 $ in State. Si nu rezolvi problema intr-o ora. E ca iese de o afacere din asta?
Ma rog. Cred ca ati prins ideea. Nu mai aprofundez, ca n-are rost. Doar ca le rog un singur lucru pe mamele care poate ca citesc acest articol ca sa se decida daca sa faca CIO sau nu: nu va lasati robotizate de societatea care ii cere unui nou nascut sa fie „independent”. Incercati sa gasiti alte variante pentru un somn odihnitor, dar nu puneti oboseala voastra in responsabilitatea copilului. Puneti-va in locul lui. Nu va claditi linistea noptilor pe disperarea lui. Fiti umane!
Avem 1 an si inca dormim in pat toti trei si suntem mandri de asta. E cel mai frumos lucru sa-ti stii copilul ca adoarme alintat si iubit si mangaiat! Imi place cum vine singura cand ii e somn si-si pune capul in poala mea si face aaaa! imi spune ca e momentul sa facem nani! Amandoua! Chiar daca imediat cum adoarme dispar de langa ea, atunci cand se trezeste singura nu plange, ca stie ca am fost acolo langa ea. Ori isi gaseste de joaca, ori vine la usa si ciocane sa ma anunte ca e fresh si ready to play. Orice plans disperat pentru ei devine o trauma care se va vedea peste ani. Nu vreau sa ma gandesc la mamele care practica cio pentru ca pentru mine nu sunt mame… pe mine metoda asta ma duce cu gandul la orfelinate…
Nu…cele care practica CIO nu sunt mame. Ceea ce fac ele este inuman si impotriva firii. Eu zic chiar ca merita decazute din drepturile parintesti.
Citesc acest blog pentru ca mi s-a parut interesant si plin de sentimente personale.Imi place sa cred ca pot deveni o mama mai buna auzind si tragand concluzii din exeperientele altora.Imi place sa ma documentez.Dar acest post mi se pare unul total nedocumentat.Am mai scris la un alt articol de al tau despre consultantii in somn.Nu toti acesti consultanti promoveaza C.I.O dar asta nu e chiar subiectul atins de tine.Sunt total de accord cu tine ca exista solutii umane la orice probleme dar hai sa fim documentate inainte sa aruncam cu pietre cum face Ramona Onisii mai sus.O mama care are nevoie de ajutor nu cred ca ia decizii mai intelepte cand citeste ca ” mamele care practica cio pentru ca pentru mine nu sunt mame”.O mama care are nevoie de ajutor si il cauta in randurile scrise de alte mame nu are nevoie sa fie catalogata si condamnata ci sustinuta si ajutata.Asa ca hai sa fim umani cum spuneai si sa povestim ce solutii au functionat pentru noi tocmai pentru a oferi alternative la practicile americane de parenting care par ca sunt litera de lege in randul noilor parinti.Si nu zic ca Alfie Khon nu e interesant sau Michael Thompson dar la fel de interesant este pentru mine si acest gen de blog.
Probabil ca o sa te supar, dar imi asum, mai ales ca am scris din start ca le rog pe mamele care fac cio (si completez acum: si care-l sustin) sa treaca mai departe. Deci, parerea mea e ca oricat ai fi de obosita si de tracasata si whatever, asta nu e o varianta umana de a-ti trata copilul sau orice vietate. Nu stiu daca le face mai putin mame, dar tratamentul asta le face mai putin oameni. Sorry, dar asta e parerea mea.
Sper ca la alte subiecte sa fiu mai putin transanta 🙂
Am specificat ca PENTRU MINE nu sunt mame. Dumneata poti sa le spui cum doresti. E dreptul meu sa am o parere. Cat despre solutie, am dat una: iubire, rasfat, alint!Pentru ca de-aia ai copil! Fiecare face cum doreste, dar asta e parerea mea si nu mi-o schimb. O mama nu-si lasa copilul sa sufere! CLAR!
Eu zic ca va pripiti un pic cind spuneti ca nu sint mame si merita decazute din drepturi. Ginditi-va putin doar la faptul ca multe NU STIU, asa au fost invatate din mosi stramosi ca se procedeaza, ba si somnologii tot spre asta inclina, din cite zice Vanda.
Cunosc o mama cu gemeni care a practicat CIO cind erau bebelusi, la insistentele sotului, care trei ani si un divort mai tirziu recupereaza (dormind cu ei) si incearca sa repare din traume.
Am o prietena care a incercat CIO pentru ca asa a citit ea in cartea unui nu stiu ce mare psiholog american. A plins copilul 10 minute, s-a prins ea ca nu-i bine si cam asta a fost, a mers, l-a luat si si-a urmat instinctul mai departe.
Nu putem sa ne asteptam ca toti parintii sa gindeasca identic, mai ales azi cind sint X pareri care mai de care mai avizate. sint unii parinti, in special mamele, care au o intuitie mai puternica, altele invata the hard way, altele nu invata niciodata. Dar asta nu inseamna ca nu sint mame/parinti.
Si eu stiu de cio, mama il ridica in slavi si totusi am SIMTIT sa n-o fac. Si pana la urma, despre asta e vorba. Poate nu te gandesti la consecinte (pe termen lung sau scurt), dar sa poti sa stai linistita in timp ce botul de om, carne din carnea ta, sange din sangele tau, suflet din sufletul tau se zvarcoleste in pat si plange pana nu mai are aer… Nu stiu, dar mie mi se face pielea de gaina cand ma gandesc 🙁
Doamne Fereste!
sunt si alte metode 🙂
Evident ca sunt, dar necesita mai multa implicare si empatie din partea parintilor. CIO e varianta usoara pentru ei si grea pentru copil… Ca doar mai bine sufera copilul decat mama, nu?
Draga mea,eu m-am confruntat cu realitatea ca voi fi mama singura cu putin timp inainte sa imi nasc minunea de baietel…si chiar daca am fost speriata la inceput cum ca nu am sa stiu ce ma fac singura,chiar pot sa zic,acum,16 luni mai tarziu,ca m-am descurcat foarte bine.Niciodata nu l-am lasat sa planga,m-am trezit de cate ori a fost nevoie,am fost langa el de cate ori a avut nevoie si mai mult,dupa ce am constatat timp de doua luni ca nu e de acord cu patutul,l-am mutat in pat cu mine,si asa dormeam singura….acum dormim amandoi,ne iubim de mama focului si dragostea pe care mi-o arata pentru ca stie ca sunt langa el TOT TIMPUL,este de nepretuit si cea mai mare rasplata a vietii mele!
Sunt de acord cu tine 100%.
cred ca daca n-am mai citi atatea carti si tratate si ne-am ghida mai mult pe instinct ar fi mult mai bine. eu auzisem de CIO intr-un serial american si credeam ca-i vreo scorneala de-a lor. dar nu ma gandeam ca se practica si la noi asa de mult. cand a venit micuta noastra le tot ziceam celor din jur ca ii place mult in brate si toti imi ziceau sa n-o invat asa. iar eu ziceam „da, da…” si treceam mai departe. si in mintea mea ma gandeam cum se poate altfel, adica ptr mine era ceva logic si instinctiv in primul rand (plange = in brate). nu-mi inchipuiam ca a lasa copilul sa planga pana se invineteste e „solutia magica”. mie mi-e mila si cand se intampla sa planga 2-3 minute (sa zicem ca sunt la pipi sau la dus si ea se trezeste si plange un pic pana ajug la ea).
Se practica de zeci de ani si la noi porcaria asta, doar ca inainte nu-i zicea in niciun fel.
Io inca nu sunt mama, dar nu am putut sa-mi las cainele, cand avea 2 luni si plangea speriat (luat de pe strada si inca neobisnuit cu apartamentul nostru), sa planga neconsolat. Si ala este un animal, nu este COPILUL MEU. Al naibii ca a devenit si ala suficient de independent, imediat ce s-a obisnuit cu „zona lui” si cu noi, familia lui adoptiva.
Probabil pare exagerata comparatia, dar momentan asta e singura experienta cu un ‘pui’ pe care am avut-o.
Ma astept sa ne tina asta mica la respect, ma astept sa aiba crize de plans, ma astept sa o doara ceva, sa fie speriata sau cine stie. Nu ma astept insa de la mine sau de la sotu’ sa o lasam sa urle singura de nebuna, doar pentru ca asa poate se invata. Ce sa invete, cand va avea cateva zile/saptamani, cand inca nu stie nimic si nu are nicio protectie pe lumea asta in afara noastra?
Am planificat deja ca in prima faza cel putin sa dorm cu ea in camera sau chiar sa dormim impreuna, depinde cum se va simti ea mai bine si mai in siguranta. Ma astept sa ma tina treaza noaptea, sa planga din te miri ce motive, dar asta este un pas al ei spre dezvoltare si crestere. Nu pot avea pretentia sa ma inteleg cu ea ca si cu un copil de 10 ani, sa-i zic ca-s obosita si sa nu mai planga aiurea.
Nu planific faze de genul CIO, sper doar sa putem sa avem grija de ea asa cum are ea nevoie, fara traume inutile, chiar daca pentru noi va fi o perioada mai dificila. Asta este, cand am decis sa avem copil, am stiut ca nu va fi totul mereu usor 🙂
Imi aduc si eu aminte cand incercam sa-l tin pe primul nostru caine doar in bucatarie. Noi aveam open space si delimitasem bucataria cu un gard de sufragerie. Chitaia de mi se rupea sufletul. 10 minute am incercat sa-l obisnuiesc acolo, apoi am aruncat naibii si gardul si tot si mi-am bagat mintile in cap. L-am lasat in voie, nu l-am mai ingradit de atunci
Giorgiana, nu toți consultanții promovează CIO, dar cei care nu o fac sunt într-o zonă gri. De exemplu, te fac să crezi că nu e în regulă să îți adormi pruncul la sân, că asocierea sânului cu somnul nu e OK. Sunt bebeluși care pot dormi și fără sân și chiar dorm mai bine (fetița Dianei, la somnul de zi, din câte am înțeles), dar sunt unii care nu pot, iar a-ți face un ideal din a elimina această asociere mi se pare greșit.
Cât despre practica CIO, nu cred că există scuză. Și eu eram destul de îndoctrinată cu asta (că bebelușul mai trebuie să și plângă), dar la primul plâns al copilului nu am stat nicio clipă pe gânduri. Și cel mai aiurea mi se pare modul în care se victimizează mamele după CIO. It’s not about you!
Noi avem 20 si tot cu mami dorm.