… e grele. Dar grele tare, nu ma asteptam. Mai ales ca Vanda Mica a facut primii pasi pe cont propriu la fix 10 luni si 29 de zile, adica face in curand aproape o luna de atunci. Nu prea a pasionat-o subiectul, nu-i placea sa-si exerseze noua abilitate, prefera sa se deplaseze in continuare fie de-a busilea, fie cu antemergatorul. Asa ca am crezut ca am trecut usor peste moment. Chiar ma si gandeam ca a fost tare simplu. Mai complicat fusese in perioada in care invatase sa aplaude, ca nici una nici doua, se punea in fund chioara de somn cum era si incepea sa aplaude. Deci nopti albe la aplaudat, dar nu si la mers? Wow…

Dar nu… Toate au fost minunate pana alaltaseara cand a inceput sa mearga la greu. Si da-i si lipa-lipa ca un zombie mic prin casa, fara sa cada, fara sa se tina… Ma uitam la ea si nu-mi dadeam seama cum de a devenit brusc experta in asta. Intre lipa-lipa aveam suparari. Maraieli. Greva foamei. Din Vanda Mica si mereu simpatica devenise Vanda Mica si mereu morocanoasa. Iar totul a culminat cu o criza de plansete care a durat de ieri dimineata de cand s-a trezit pana pe la ora 1 cand a adormit. Stiti momentele alea in care nu vor nici in brate, nici pe jos, nici cu jucarii, nici fara, nici in casa, nici afara, sunt schimbati, cu vezica goala, hraniti, spalati, curati, neinsetati, la o temperatura optima, un mediu placut, iar ei fac ca toate dracoveniile? Asta a fost ieri. Cred ca daca eu auzeam atatea plansete de la vecini, ma gandeam cu singuranta daca nu cumva e copilul singur in casa… Asa ca n-am avut de ales, m-am pus in fund langa ea pe salteluta si am asteptat sa-si termine plansul. Si a fost ceva plans, nu stiu de unde a scos atata. Ba chiar am plans si eu impreuna cu ea, pentru ca ma simteam foarte neputincioasa. Si atunci, Vanda mea Mica si minunata, vazandu-ma suparata, s-a dus la cutia cu plusuri si mi-a adus bufnita ei preferata. Apoi s-a asezat la mine in poala si a plans in continuare. Mi s-a facut pielea de gaina pe mine. Sa fiu sincera, nu o credeam inca in stare de asa un gest frumos. Dar mi-a aratat (a nu stiu cata oara) ca gresesc. Apoi, pe la 1, ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic, s-a pus pe spate si s-a culcat.

S-a trezit in toane mai bune, a mancat ceva, ne-am jucat frumos, a venit si Domnul Vanda de la munci, s-a jucat si cu el, i-am dat cadoul de Mos Nicolae, i s-a facut somn, baie si am culcat-o. A adormit neasteptat de usor pe la 9 si ceva si speram la o noapte bunicica.

Dar nu. Fantoma marilor achizitii ne-a atacat din nou. Asa ca la 12 s-a trezit si nu s-a mai culcat pana la 3 si un sfert. De la 12 la 1 fara un sfert a plans la mine in brate, pe jos, pe saltea, plimbata, stat pe loc, cantat, tacut, povestit, mangaiat, alaptat, iubit, etc. Apoi a venit Domnul Vanda si ne-am prefacut amandoi ca dormim, in ideea sa vina si ea sa se culce cu noi. Dar ea a preferat sa planga la usa ca sa i-o deschidem si sa plece prin casa, apoi sa se joace cu mingiutele, cu cuburile, sa ne povesteasca verzi si uscate, apoi n-am mai avut de ales si am lasat-o sa bantuie prin casa, apoi s-a facut 2 si un sfert si a inceput iarasi plansul. Plans cu tipete, cu sughituri, plans pana ramanea fara aer. Cu cat incercam s-o tin mai strans in brate, cu atat se zvarcolea mai tare. Asa ca am lasat-o jos, m-am pus din nou in fund langa ea, i-am vorbit frumos, i-am spus ca o inteleg si ce mi-a mai trecut prin cap si pana la urma a adormit. S-a trezit, am luat-o de la capat, a adormit iar, s-a trezit din nou, a plans iar, apoi a adormit de-a binelea. Era 3 si un sfert.

S-a trezit la 7 si apoi la 8. Acum doarme de 20 de minute. Nu stiu la ce sa ma astept astazi, nu stiu cum s-o ajut sa treaca peste perioada asta grea. Cu siguranta nici nu am cum si trebuie s-o infrunte singura, cu mine alaturi de ea…

La voi care e starea de spirit?

LE: Pana sa apuc eu sa recitesc articolul si sa-l public, s-a trezit. Asa ca v-am pus si o poza cu ea, in caz ca erati curiosi cum mai arata.