Scutece textile (partea a II-a)
Nu somez

DSC_3124Ma tot intreaba lumea in ultima vreme cum ne merge cu autodiversificarea, cu scutecele textile si cum ne intelegem cu Luna. Asa ca eu tot povestesc, dar ma gandesc ca in afara de mamele care ma intreaba direct, poate mai sunt si altele care au anumite dileme si ca n-ar strica sa va spun cum ne descurcam noi.  Azi va spun despre autodiversificare, iar zilele urmatoare vorbim si despre scutece si Luna. E bine asa?

Nu mai reiau teoria autodiversificarii, pe care am descris-o in detaliu aici, ci trec la practic.

In primul rand vreau sa va spun ca noua ni se potriveste perfect autodiversificarea asta, in sensul ca ploada mica pare sa se distreze la masa si sa mai si bage cate ceva in gura. Zic asta de la bun inceput pentru ca am senzatia ca multe din mamele cu care vorbesc au impresia ca Vanda Mica baloteaza la greu si nu refuza nimic. Da, e drept. Nu refuza nimic, mananca si fructe si legume si carne cu aceeasi placere, dar nu cred ca mananca mult. Spun „nu cred” pentru ca habar n-am cat ii ajunge in stomac, dar sunt ferm convinsa ca nu cat mananca alti copii hraniti cu piure si lingurita. Alta chestie pe care vreau s-o stabilim tot de la inceput e ca nu, Vanda Mica nu a luat spectaculos in greutate (300 gr in ultimele 2 luni), dar nu asta e scopul meu. Vorba cuiva, nu o ingras pentru Craciun. Scopul meu e sa se obisnuiasca si ea cu noile texturi, consistente si gusturi, sa se distreze la ora de masa, sa nu priveasca mancarea ca pe o corvoada, sa nu manance peste senzatia de satietate si cam atat. Nu sa manance mult, nici sa ia mult in greutate. Boooon. Si acum la subiect.

Noi am inceput autodiversificarea la 6 luni fara o saptamana. Ea imi tot cerea de pe la 5 luni si jumatate , dar mi-a luat o saptamana sa-mi dau seama ca poate ea stie mai bine decat OMS ce-i bine strict pentru ea (OMS recomanda inceperea diversificarii la 6 luni) si poate ar fi bine sa fiu mai flexibila. Deci, la 6 luni fara o saptamana, in timp ce eu pusesem niste broccoli la aburit pentru masa mea de pranz, ea se lamenta in carucior, asa ca a trebuit sa scot un buchetel de broccoli si sa i-l dau. Nu l-a lasat din mana pana nu l-a terminat. Apoi a vrut si din marul meu copt. A mancat si din ala. Stresata fiind cu alaptarea exclusiva pana la 6 luni, in primele 7-10 zile am facut o strutocamila de autodiversificare cu diversificare clasica, in care i-am oferit doar broccoli, mere, pere si piersici. Apoi am intrat in paine, cum s-ar zice (dar fara paine :D) si abia asta a fost pentru mine inceputul autodiversificarii.

Am avut 3 mese de la inceput. Dimineata fructe, la pranz legume, carne si/sau ou, iar seara chestii mai usoare. Un meniu concret ar arata asa:

Dimineata: fructe.
Ii dau maximum 3 feluri, depinzand ce am in frigider. Mere (facute la abur), pere (facute la abur daca sunt tari sau crude daca sunt moi), prune, struguri ( cu boabele taiate in 4), pepene rosu, galben, banane, mango, mure, caise, visine. In general i-am dat fructe din gradina bunicilor (evident mai putin banane, mango, ananas, etc.)
I le pun in fata si ea se mozoleste serios cu ele, partial baga si in gura. Ce ramane nemancat, iau frumos, bag in blender cu niste lapte de soia, seminte de in si pasta de curmale si imi fac shake. Un mic dejun minunat pentru amandoua.

2013-06-05 12.06.37

 

Pranz:  legume si carne si/sau ou.
Legumele i le dau aburite sau crude, in functie de cum se preteaza ele: broccoli, conopida, cartofi, morcovi, mazare, rosii, castraveti, dovlecei, etc.
Carnea i-o fierb in apa cu chimen (rar simpla) sau i-o fac pe gratar cu condimente. Cateodata ii fac chiftelute la cuptor (cu sos rosu sau simple). I-am dat pana acum doar curcan si pui de curte. Planuiesc sa iau niste carne de vita din care sa-i fac chiftelute, iar azi am facut in sfarsit rost de niste peste pescuit (nu crescut in pescarii cu cine stie ce graunte), iar maine vreau sa-l prepar. Nu stiu cum inca… cel mai probabil la cuptor.
Oul l-a mancat pana acum fiert sau in omleta la cuptor (simpla sau cu alte legume si /sau carne)
Alte mancaruri pe care le-a primit la pranz: souffle de dovlecel, briose cu legume, crochete cu legume si carne, chifltelute de carne, chiftelute marinate de quinoa si legume, cartofi frantuzesti la cuptor, mancare de fasole verde, mancare de quinoa cu legume, supa de rosii, briose din faina de mei sau hrisca taiate felii si unse cu hummus, etc.
Mai pe scurt, poate primi orice mancam noi, dar neprajit, nesarat si cat mai sanatos.
Peste legumele fierte pun ulei vegetal sau unt fara sare (de exemplu peste cartofi).

2013-07-10 13.37.35

2013-06-25 15.24.05

2013-06-07 18.27.18

Seara: o gustare mai usoara
Adica, iaurt simplu sau amestecat cu branza sau cu un pic de fructe, cu seminte de in sau chia sau susan, budinci raw sau gatite de hrisca, budinca de mei cu lapte de soia (azi am primit acordul pediatrei si pentru lapte de vaca), briose cu fructe, quinoa cu lapte, scortisoara, faina de hrisca si pasta de curmale etc.
Aici imi dau frau liber imaginatiei si incropesc tot felul de chestii.
Asta e masa pe care i-o mai dau si cu lingurita (in special cand suntem afara). Daca suntem in casa, fie o las cu ele in fata sa-si faca de cap, fie ii incarc eu lingurita si i-o ofer. In ambele situatii ajunge sa arate ca in poza de mai jos.

2013-08-09 19.32.30

Un filmulet de acum o luna si jumatate (intre timp si-a mai imbunatatit aptitudinile)

Ce intrebari am mai primit?

1. De unde stii cand s-a saturat?
E simplu. Cand incepe sa arunce pe jos tot ce are in fata pe tavita si sa se mataie, inseamna ca a terminat de mancat.

2. Nu ti-a fost teama ca se ineaca?
Nu. Am ales autodiversificarea tocmai pentru ca am avut incredere in ea ca se poate descurca. Plus ca am grija cum ii ofer alimentele cu care s-ar putea ineca. Adica nu ii dau mar crud, para cruda daca e tare, alunele si nucile i le dau rasnite, fructe mici cum sunt visine, cirese, etc. i le dau taiate pe jumatate, nu ii ofer morcov crud, etc. Sunt niste chestii de bun simt la care te gandesti inainte sa-i pui copilului mancarea pe masa.

3. De cate ori s-a inecat pana acum?
Niciodata. Nici mai grav, nici mai usor.

4. Carnea cum o mananca?
La inceput mai mult o sugea. Apoi rupea cu gingiile bucatele milimetrice din ea, le plimba prin gura pana le facea pasta si inghitea. Mai nou, ii tai bucatile de carne pe diagonala fibrei si mananca mai usor. Cand ii place ceva, se descurca.

5. Supe si ciorbe mananca? Daca da, cum?
Mananca, dar mai rar. Fie ii incarc eu lingurita si ea o baga in gura, fie ii dau eu. Stiu ca teoria zice sa nu le dam noi cu lingurita, dar tot teoria zice sa-ti respecti copilul la masa. Daca o vad ca-i place ceva, dar inca nu se descurca sa manance, o ajut. Asa vad eu respectul, nu lasand-o sa linga supa de pe tava si frustrand-o ca nu poate. In momentul in care intoarce capul si nu mai deschide gura la lingurita, nu insist. Consider masa incheiata.

6. Fructele i le cureti de coaja?
Nu. Coaja o ajuta sa tina bucata in mana. Apoi, ea oricum mananca doar pulpa, iar coaja o scuipa.

7. Daca tot ii dai de toate, ii dai si biscuiti, pufuleti, alte prostioare?
Nu. Nu i-am dat niciodata pana acum si nici n-am de gand sa-i dau prea curand. Dar am mereu la mine gustari sanatoase pentru cand iesim afara. Bucati de castravete, stafide, caise confiate, biscuiti de dentitie (adica faina de mei amestecata cu banana si date la cuptor), briose cu fructe, etc. Cu astea am de gand sa ma apar cand binevoitorii ii vor oferi covrigi, pateuri sau mai stiu eu ce.

8. A facut ceva alergii pana acum? Constipatie, diaree ati bifat?
Nu, nu si nu.

9. Cu ce ii indulcesti budincile sau alte „dulciuri”?
Cu pasta de curmale. Adica o cescuta de curmale deshidratate si rehidratate cu jumatate de cescuta de apa si cateva picaturi de lamaie, toate bagate la blender pana iese pasta. Pasta o depozitez in frigider in biberoane cu capac (na, ca le folosesc si pe astea la ceva :lol:).

10. Dar condimente are voie?
Daaa. Bine, nu Knorr, Delikat sau alte prafuri (nici nu am in casa), ci condimente naturale, uscate. Busuioc, oregano, chimen, chiar si piper. Nu sare… asta inca nu. In rest, la liber, dupa gust.

11. Ce iaurt ii dai?
Facut in casa. Initial il faceam din lapte incalzit pana pe la 40 de grade, in care puneam o lingura de iaurt, amestecam, acopeream si-l lasam 24-36 de ora la temperatura camerei. Iesea cam moale.
Acum in loc de iaurt pun o lingura de smantana si ce mi-a mai ramas din iaurtul vechi, amestec si le las 24 de ore la temperatura camerei. E mult mai tare, dar si mult mai bun.

12. Branza calcica ii dai?
Nu, daca n-are lipsa de calciu, nu ii vad rostul, ba chiar cred ca dauneaza. Branza de vaci i-o fac cu lamaie (pun la fiert lapte, cand fierbe picur lamaie in el, il mai las cateva secunde, apoi il pun in sita la scurs). Stiu ca se face si cu iaurt. Eu nu am reusit. Daca stiti voi cum, rogu-va sa-mi impartasiti reteta voastra.

13. Nu e intrebare, dar va spun eu de la mine. Cateodata e asa de obositoare masa, ca adoarme mancand. 😆

2013-07-08 15.22.00

Voi mai aveti intrebari? Ca eu va raspund cu drag la ele 🙂

Scutece textile (partea a II-a)
Nu somez