In lumea mamelor exista multe controverse in ceea ce priveste nasterea si cresterea copilului. Nastere naturala sau cezariana? Lapte praf sau lapte matern? Bebelus purtat in brate sau plimbat in carut? Scutece textile sau de unica folosinta? Sau deloc? Diversificarea la 4 luni sau la 6 luni? Sau mai devreme? Sau mai tarziu? Diversificare sau autodiversificare? Cu vaccinuri sau fara? Educatie prin iubire sau prin pedepse si recompense? Cu bataita sau fara? Sunt o gramada de discutii aprinse intre mame, partial pentru ca suntem femei si partial pentru ca eu sunt mai desteapta decat vecina, dar si pe ea daca o intrebi o sa-ti spuna ca e mai desteapta ca mine.

O alta disputa in lumea asta periculoasa a mamelor o reprezita locul in care doarme copilul. Copilul doarme in camera lui sau in camera parintilor? In patul lui sau in patul parintilor? Si aici disputele sunt in floare. Si am asistat la suficient de multe conflicte de gen. Cele care dormeau cu copiii in pat sau macar in camera le denumeau pe cele care-si culcau copiii in camere separate „mame denaturate si comode”, celalte se intrebau despre primele daca mai au viata sexuala dormind la un loc cu copiii. De ce ar fi treaba mea cand si daca mai face vecina sex, ma depaseste… dar fie.

Va spuneam ca pana acum Vanda Mica a dormit in camera cu noi. Mai mult. Cea mai mare parte a noptii a dormit-o cu noi in pat. Si mi-a fost tare usor asa, pentru ca evitam toata bataia de cap de noapte a unei mame care alapteaza si din 30 in 30 de minute. Dar a venit momentul. Nu sa doarma singura, nu s-o intarc noaptea… dar sa-si faca bagajele mici si sa se mute la ea. Sa va explic.

In primul rand ca somnul ei de noapte e din ce in ce mai dependent de al nostru. Daca noi ne foim in pat, ne trezim de o mie de ori sa bem apa, vorbim in somn sau facem tot felul de zgomote, o trezim si pe ea. Pana acum asta nu era o problema, dar mai nou, la fiecare fosnait de cearsaf , domnisoara incepe si se foieste si ea pana cand se trezeste plangand. Daca noi adormim din greseala in sufragerie, si ea doarme mai mult singura in dormitor.
In al doilea rand pentru ca oricat de relaxata as fi in ceea ce o priveste, imi stau pe creier barele de la patut si o vad cu ochii mintii cum se ridica pe grilaj si cade pe spate, dand cu capul de gratii. Iar la noi in pat e si mai periculos. Pentru ca incearca sa se aplece peste protectiile laterale ale patului nostru si nu o data am prins-o inainte sa pice in cap. Iar patul nostru e inalt, de abia ajung cu picioarele jos cand stau in fund pe marginea lui. Deci cand adoarme la noi in pat, trebuie sa stau doar cu ochii pironiti in monitor sa nu cada.

O sa ma intrebati cum ma ajuta mutatul in alta camera sa nu ma mai stresez ca da cu capul de gratii sau ca nu mai cade din pat. Si cum se leaga dorinta copilului de a dormi aproape de parinti cu dormitul lui in camera de alaturi? Sau sunt si eu una din mamele „alea” care-si culca plozii in camere separate din comoditatea lor. Nu, nu sunt.

Am descoperit urmatorul concept acum multe luni, cand eram gravida, dar nu l-am aprofundat pana de curand.
E vorba de sistemul Montessori si cum il putem aplica noi in casile noastre spre beneficiul copiilor nostri.

Nu vreau sa intru in detalii despre cine a fost Maria Montessori, cum a aparut sistemul asta de educatie sau alte chestiuni similare. Daca va intereseaza, dati un search pe google si o sa gasiti o gramada de informatii. Va spun doar pe scurt ca montessori poate fi descris pe scurt intr-o singura fraza: „Ajuta-ti copilul sa se ajute singur”. Adica scopul parintelui e acela de a adapta mediul copilului la dimensiunile si aptitudinile sale, astfel incat el sa se poata descurca independent, fara ajutor. Mi se pare fascinant conceptul in primul rand pentru ca mi se pare ca ii ofera copilului atat respectul, cat si increderea de care el are nevoie pentru a deveni un adult sigur pe el si complet independent. Mama e acolo nu pentru a hrani copilul, ci pentru a-i oferi mancarea cu care acesta se va hrani singur; nu e acolo nici pentru a lega sireturile copilului, ci pentru a-l invata pe acesta sa si le lege singur; scopul ei nu e de a-l spala seara pe dinti, ci de a-l invata sa o faca el insusi. Cam asta e foarte pe scurt.

Si pentru ca un copil sa poata fi independent de la varste mici, mediul trebuie adaptat la nevoile lui si mai ales la dimensiunile lui. Deci camera copilului va arata ca o camera de pitici, cu mobila pe dimensiunea lui, cu tablouri la nivelul ochilor lui, cu rafturi si cuiere la care poate ajunge singur. Siiiiii… cu un patut din care sa se poata da singur jos cand se trezeste si in care sa se poata urca singur atunci cand ii e somn. Si pentru un bebelus de aproape 7 luni asta nu inseamna decat o saltea direct pe parchet.

Ei, la asta lucram noi acum, Domnul Vanda si cu mine. La adaptarea camerei Vandei Mici in stil montessori. Patutul ei va fi dezasamblat si trimis la bunici, toata camera regandita la alta inaltime si imediat ce le vom pune cap la cap, domnisoara se va muta. Salteaua pe care o vom folosi va fi una de dimensiuni mari pentru un bebelus, pentru ca trebuie sa incap si eu in ea. 😀 Carevasazica, nu las copilul de izbeliste la el in camera, ci adormim tot impreuna, ma duc la ea si dormim ca doua zuze de fiecare data cand mi-o va cere. Am invatat sa comunicam suficient de bine incat ea sa aiba incredere ca daca ma cheama, eu ma duc si eu sa am incredere ca daca ma vrea, o sa ma cheme. Si de va fi sa ma cheme in fiecare seara, eu in fiecare seara o sa ma duc si o sa dormim impreuna pe salteluta de pe jos. Instinctul imi spune ca am luat o decizie buna, dar hormonii de mama nebuna ma pun sa bocesc de fiecare data cand ma gandesc la asta. Cumva, cred ca o sa-mi fie mie mai greu decat ei. Dar e normal.

Mai jos va las sa va clatiti ochii cu niste camere superbe, amenajate in stil montessori.

Va pupam din acelasi pat inalt al lui mami si lui tati, momentan…