Bebe, nu e voie

Vanda Mica e mica. Si mica fiind ea asa, baga in gura tot ce exista pe lumea asta. Noi suntem foarte permisivi. O lasam sa testeze aproape orice, mai putin talpi de papuci, roti de carucior, aspiratorul si picioarele scaunului de pescuit care a vazut toate noroaiele din Delta. Plus ca Vanda Mica nu aude niciodata „nu-i voie”. Cel putin nu inca. Nu avem obiecte tabu in casa, poate tine in mana o foarfeca sau un cutit, ii explicam la ce se folosesc si ii oferim ceva mai palpitant la schimb. Renunta de fiecare data la ele din lipsa de interes. Papucii se incalta, aspiratorul face curat, rotile ia uite cum se invaaaaaart. Momentan e ok, suntem inca in control.

Si ieri seara au venit in vizita niste prieteni (Nasu si Nasa mai adica) cu tot cu fetita lor simpatica. Fetita lor e mai mare, a scapat de bagatul lucrurilor in gura si acum incerca s-o invete si pe Vanda Mica cum sta treaba. Cum o prindea cu ceva in gura, se uita serioasa la ea si ii spunea pe ton poruncitor si putin stalcit „Bebe, nu e voie”. Cum Vanda Mica nu avea nicio reactie si de-aia nu mai putea ea ca e voie sau nu, ii repeta: „Bebe, nu e voie”. In ultima instanta, ii lua jucaria din mana si incerca sa se faca din nou inteleasa: „Bebe, nu e voie”. Vanda Mica nu se lasa deloc impresionata, asa ca lua alta jucarie, o baga in gura si „Bebe, nu e voie” o lua de la capat.

Din cand in cand, domnisoara „educatoare” isi mai facea de lucru prin casa. Alerga desculta in ciuda explicatiilor mamei ei ca e frig pe gresie, tipam impreuna „Crocsi!” spre deliciul fie-mii care radea infundat ca un Mos Craciun burtos de fiecare data cand ne auzea, se spala pe maini cocotata pe un postament la chiuveta de la baie, plimba jucariile dintr-o camera intr-alta, imi aducea diverse lucruri de prin dormitor, isi punea la ochi ochelarii de inot ai Domnului Vanda, o mai striga pe mami care era fix langa ea, mai alerga putin… ce mai, era mega distractie la noi aseara. In tot timpul asta in care madam fie-mea era nesupravegheata de ochiul vigilent al lui „Bebe-nu-e-voie”, isi putea face de cap. Asa ca ochea jucaria, cutia, esarfa al carei loc de drept ar fi fost la ea in gura, verifica sa vada pe unde se gaseste justitiara si daca justitiara nu era prin zona, isi infunda gura repede-repede cu obiectul respectiv.

Si uite asa a invatat si fie-mea ca in viata mai exista si reguli, nu e totul doar lapte si (mai putin) miere.