De ce nu voi mai cumpara niciodata produse Pampers si Huggies
Supravietuirea asta...

E oficial! Sunt gospodina. Dupa ce Domnul Vanda mi-a demonstrat in urma cu un an ca el e intr-adevar e gospodar imprumutandu-i bormasina lui Brontozaur (nu stiu daca-l mai tineti minte, mai scria si el pe blog candva 😛 ), iata ca a venit si randul meu. Am gatit ciorba de perisoare. Victorie!

Ciorba a inceput alaltaseara cand dupa o vizita scurta si inutila in frigider, l-am anuntat pe Domnul Vanda ca mie mi-e foame, deci ma culc. Atunci, amandoi am avut o sclipire de geniu si am decretat: „domnule, nu se mai poate asa. Ne trebuie si noua niscaiva mancare in frigider”. Dupa ce m-am plans ca eu nu mai gatesc pentru ca el nu mananca acasa (ceea ce e adevarat, pentru ca de fiecare data cand gatesc, el vine satul si cand ii e foame saracului om, nu gaseste nimic in frigider, pentru ca nu stiu ca o sa-i fie foame; si tot asa, e un cerc vicios), am ajuns la concluzia ca poate ar fi bine sa fac o ciorba de legume.

– As face o ciorba de legume. Mananci daca fac? Iti place?

– Da, mananc. Imi place ciorba de legume,  dar s-o faci cu perisoare.

Deci bun. Nu mai fac de legume, fac de perisoare. Panica. Cum se face ciorba de perisoare??? N-am facut niciodata! Pun mana pe laptop si dau search pe google (pe mama era prea tarziu s-o sun). Gasesc o reteta si ma linistesc. Ma culc impacata cu gandul ca poimaine o sa fac ciorba de perisoare.

Ieri ma uit mai bine peste reteta si nu-mi da la socoteala. Nu scrie nimic de bors, zeama de varza, acrit ciorba. Iar panica. Sigur nu e buna reteta, ce ma fac? Pun mana pe telefon si o sun pe mama sa-mi dea reteta. Mi-o dicteaza si imi zice ca la sfarsit sa acresc ciorba. Buuuuun. Asa e bine. Scriu lista de cumparaturi, ii fac o poza si ii trimit Domnului Vanda MMS.

Aseara incep pregatirile sufletesti. Reiau in gand reteta, ma uit in frigider sa ma asigur ca am toate ingredientele, caut o oala in care sa incapa 3 l de apa si imi fac planul de bataie pentru azi:

– Deci se trezeste maimuta la 8, pun la spalat, adoarme maimuta la loc, se trezeste iar la 11, mananca masa de dimineata si apoi ma apuc de ciorba.
Curat ceapa pentru ciorba si o bag la robot impreuna cu un morcov si albitura, le scot intr-un castronel, apoi bag alta ceapa la robot (pentru perisoare de data asta), schimb lamele robotului cu bratele de amestecat, pun peste ceapa carnea, un ou, sare si piper. Tai legumele bucatele miiiici de tot, apoi le pun impreuna cu ceapa, albitura si un pic de ulei (incins) in oala de 3 l. Le amestec 2-3 minute, torn jumatate de litru de bulion, le mai amestec 2-3 minute cu lingura de lemn si adaug cei 3 l de apa si sare. Las la fiert. Intre timp, ma ud pe maini si fac perisoarele cam cat o nuca. Le pun separat si cand vad ca ciorba deja clocoteste, dau focul mai mic si le adaug si pe ele la fiert. 45 de minute mai tarziu probabil ca perisoarele si ciorba vor fi gata. O acresc, mai pun sare, mai amestec un pic si inchid focul. Leustean nu mai adaug pentru ca nu-mi place. Si nici „zdrentele” de ou, pentru ca mi se par scarboase.

Culmea e ca toate s-au intamplat exact ca mai sus, maimuta s-a tinut de programul ei, asa ca eu am reusit sa fac ciorba. Am mancat-o cu smantana vegetala si mi s-a parut suuuuper. Domnul Vanda inca n-a gustat-o, dar i-am trimis o poza cu ea. Sigur i-a placut.

Problema e ca, asa o fi, nu mai caut eu bucatareasa, dar stiti pe cineva care face curatenie?

Si dovada... Sa nu ziceti ca v-am dus de nas

Si dovada… Sa nu ziceti ca v-am dus de nas

De ce nu voi mai cumpara niciodata produse Pampers si Huggies
Supravietuirea asta...