Cum sa-ti adormi copilul
Sanii Angelinei Jolie

Multe mame sunt speriate de inbrateInbrate asta e ca o boala cu care daca te-ai pricopsit, esti mancat, ca sa nu mai spunem ca e bun prieten si cu senvata. Daca ii ai pe amandoi, chiar ai pus-o… Sa ne pazim deci de cuplul malefic senvata-inbrate.

Mamele noastre, soacrele noastre, prietenele noastre, straini de pe strada, toti ne sfatuiesc sa ne pazim. Toti copiii sunt niste tirani, niste santajisti mici si nu trebuie sa cedam, ca ni se urca in cap. De cand se nasc trebuie sa ne punem pe picior de razboi, sa le stabilim niste limite si sa le impunem niste reguli, pentru ca, se stie… Primul lucru pe care abia asteapta sa-l invete un nou nascut in lumea asta mare si noua si total diferita de ce stia el, sunt regulile. Clar!

Ce e foarte ciudat, e ca sfatul de a te pazi de senvata-inbrate astia vine, in general, de la mamele care nu-i cunosc. Adica o mama care nu-si ia copilul in brate, ca se-nvata, imi spune mie sa nu-mi mai iau nici eu copilul in brate, ca se-nvata si el (ea, in cazul nostru). Intrebarea mea e… Daca mamica respectiva nu si-a luat copilul in brate, de unde stie ea ce s-ar intampla daca s-ar conforma cererilor “dictatorului”? Explicatiile de genul “L-am tinut intr-o marti in brate cat i-a schimbat ta-su cearsaful de pe pat si acum plange mereu ca s-a invatat”  sunt ilare pe de-o parte, dar e trist ca mamicile chiar cred in asta.
Ce urmeaza sa scriu, se bazeaza insa pe experienta mea de mama care si-a purtat (si isi poarta in continuare) copilul atat cat vrea el.

Jean Liedloff descrie foarte frumos in cartea ei “Conceptul Continuum” motivele pentru care orice bebelus vrea in brate la mama lui. Mi-e lene sa va copiez pagini intregi din carte si nici n-ar avea rost (daca vreti s-o cititi, o gasiti aici), dar va spun eu pe scurt ce zice ea. Zice asa. Ca bebelusul nu se naste tabula rasa, cum sunt unii convinsi, ci vine pe lumea asta la pachet cu un set de asteptari. Asteptari care provin din evolutia noastra ca oameni de milioane de ani. Si da ea niste exemple foarte frumoase, cum ca plamanii nostri sunt o asteptare a aerului, ochii o asteptare a luminii, pielea si parul sunt impermeabile, deci o asteptare a ploii si tot asa. Deci fiecare individ nu e nimic altceva decat “o reflectare a experientei pe care se asteapta sa o intalneasca”, iar experienta asta e “definita de circumstantele la care predecesorii sai s-au adaptat”.   Iar predecesorii sai (nu va ganditi la ultimele mii de ani, care nu inseamna decat foarte putin in evolutia noastra) aveau cu totul alt comportament decat cel pe care-l avem noi acum. Mamele isi carau bebelusii peste tot dupa ele, pentru ca doar lipite de ele erau in siguranta, noaptea dormeau impreuna, iar alaptatul avea loc la cerere, nu dupa ceas (care ceas?). Chiar si in zilele noastre, in anumite triburi, lucrurile se desfasoara similar. Si zice Jean Liedloff ca in triburile respective copiii plang doar cand sunt grav bolnavi, iar de colici n-a auzit nimeni niciodata. Ma rog, asta e pe scurt. Nu mai intru in detalii, dar cartea e intr-adevar ceva ce va recomand sa cititi.

Unii ma intreaba: dar de unde stie tanti asta ca asa e? Sa presupunem, deci, ca n-o fi asa si sa abordam problema altfel. Omul e unul dintre singurele animale care naste pui prematuri. Fiecare dintre noi este prematur, nascut cam cu un an inainte de vreme. Unii zic mai putin (doar trei luni – al patrulea trimestru), altii se raporteaza la momentul in care puiul de om e capabil sa mearga pe picioarele sale. Micutul prematur are nevoie de mama. Nu se poate deplasa singur, nu se poate distra singur, nu poate sta singur pentru ca, in afara de mirosul mamei, bataile inimii ei, vocea ei, el nu stie mare lucru pe lumea asta. A fost dus 9 luni in burta mamei, leganat de mersul ei si brusc, intr-o zi, iese din apa pe uscat, dintr-o lume mica intr-una infinita, din intuneric la lumina si trebuie sa se adapteze la zgomote noi, lumini noi, oameni multi, chiar si la forta gravitationala. Voi cum v-ati simti in asa o lume infricosatoare? Ati fi in largul vostru? Sau ati cauta singurul element de echilibru, singurul lucru cunoscut – pe MAMA?

Si mai imaginati-va si ca, in lumea asta mare de tot, voi ati fi paralizati, deci tintuiti la pat. Cei din jurul vostru s-ar misca, ar alerga, ar dansa, s-ar distra. Iar voi nu v-ati putea ridica din pat. Si ati striga sa va ajute cineva, sa va ia de acolo, sa vedeti lucruri, sa invatati, sa fiti parte din viata voastra. Dar n-ar veni nimeni. Sau ar veni mama, dar s-ar uita lung la voi, v-ar ciupi de nas si s-ar vedea de treaba ei. Eu imi imaginez ca trebuie sa fie incredibil de frustrant si nu pot sa inteleg cum mamele (fiintele astea care ar trebui sa-si iubeasca copiii ca pe ochii din cap) nu se pot pune in botosii celui mic si nu pot empatiza deloc-deloc cu el.

Asa ca eu, dupa ce am avut momentele mele de “nu iau copilul in brate ca se-nvata”, am tinut-o pe Vanda Mica mereu dupa mine. Din wrap Vanda Mica a invatat cum se spala pe jos, cum se pun rufe la spalat, cum se pun la uscat, cum se impaturesc si se pun in dulap, cum se gateste la cuptor, cum se face un senvis, cum se intra intr-o librarie, sau intr-un supermarket, cum se face ordine in casa si cum se da cu un rimel pe gene. Dar Vanda Mica nu “s-a invatat”, oricat de ciudat vi s-ar parea. Dupa luni de purtat in wrap, are fix acelasi program de stat singura ca si inainte.

La fel ca si inainte, poate sta cate jumatate de ora singura in patut dimineata cu caruselul pornit (cu care discuta, la care tipa, cu care se hlizeste), pana se activeaza mami. La fel ca si inainte, poate sta singura in carucior cat mami face un dus scurt dupa-amiaza. La fel ca si inainte, cand mergem la buni plange cateodata ca nu vrea la ea in brate (nu-i place pozitia in care buni se incapataneaza s-o foloseasca) si sta in carucior. La fel ca si inainte, daca e sa iesim la plimbare cu caruciorul, nu protesteaza. Ba mai mult decat atat. Mai nou, de cand a inceput sa se deplaseze pe cont propriu (tarat cand in fata, cand in spate, depinde cum ii iese), plange in brate si vrea pe salteluta, ca sa exerseze. Iar eu o las, ca doar n-o sa tin copilul cu forta, dar parca mi se pare prea devreme.

De-asta zic. Bucurati-va de ei cat puteti de mult. Tineti-i in brate. Neglijati casa si curatenia sau folositi un wrap daca nu se poate altfel sau sunteti fixiste ca subsemnata si impacati si capra si varza. N-o sa ceara in brate pana la facultate. Cu siguranta ca n-o sa-i duceti in sling la primul interviu. Perioada asta trece (din cate vad) mai repede decat v-ati dori.

Deci nu, nu senvata. Dar mie mi-ar placea…

Si niste linkuri despre babywearing

http://www.naturalchild.org/guest/laura_simeon.html

http://www.alternative-mama.com/babywearing-14-reasons-to-wear-your-baby/

http://wearyourbaby.com/

http://www.continuum-concept.org/reading/in-arms.html

http://babycalm.wordpress.com/2012/07/06/the-fourth-trimester-aka-why-your-newborn-is-only-happy-in-your-arms-30/

Organizarea dulapului și dezvoltare personală – De-clutter

Garderoba capsulă - Cum ți-o creezi?
Cum să exersăm recunoștința cu copiii (dialog și 4 activități pe care să le faceți împreună)

Nu mi-am dat seama de la început cât de mult îmi afectează viața de zi cu zi un dulap plin cu lucruri care nu îmi trebuie sau pe care nu mai știu că le am. Mi se părea normal să fie așa, doar asta văzusem și acasă și în jur. Doar că, la un moment dat (nici nu mai știu care), am conștientizat că nu e normal. Și că nu mi-e bine așa.

Garderoba capsulă - Cum ți-o creezi?
Cum să exersăm recunoștința cu copiii (dialog și 4 activități pe care să le faceți împreună)

Cum să exersăm recunoștința cu copiii (dialog și 4 activități pe care să le faceți împreună)

Control sau influență? Ce facem cu copiii?

Cum să exersăm recunoștința cu copiii (dialog și 4 activități pe care să le faceți împreună)
Spune-mi pe cine judeci, ca să-ți spun cine ești!

Nu știu dacă știați, dar nevoia de control pe care o simțim adesea, se transformă în cea mai importantă sursă de stres pe care o avem. Și e normal. E normal, pentru că poți controla foarte puține lucruri în viața ta. Și poți controla și mai puține lucruri în viața altuia. Și, dacă totuși reușești să o faci, vine cu niște costuri destul de mari. Printre care și stresul.

Cum să exersăm recunoștința cu copiii (dialog și 4 activități pe care să le faceți împreună)
Spune-mi pe cine judeci, ca să-ți spun cine ești!

Spune-mi pe cine judeci, ca să-ți spun cine ești!

Control sau influență? Ce facem cu copiii?
Cum educăm copiii pentru libertatea de mâine, și nu pentru cea de ieri

– E o puturoasă, dragă. În fiecare zi, la prânz, când o culcă pe fie-sa, stă și ea în pat. Zice că altfel nu adoarme a mică. Ce să zic, parcă eu n-am avut copii. Dar eu n-aveam timp să dorm cu ei în pat, aveam treabă. Asta dă vina pe fie-sa ca să doarmă și să nu facă nimic!

Control sau influență? Ce facem cu copiii?
Cum educăm copiii pentru libertatea de mâine, și nu pentru cea de ieri

Cum educăm copiii pentru libertatea de mâine, și nu pentru cea de ieri

Spune-mi pe cine judeci, ca să-ți spun cine ești!
Episodul 12: Viata noastra - intre deconectare si reconectare

”Educația este identică cu ajutorul acordat copilului pentru a-și realiza potențialul. Opusul educației este manipularea, care se bazează pe absența încrederii în ceea ce privește dezvoltarea copilului și pe convingerea că un copil va crește cum trebuie doar dacă adulții pun în el ceea cce este dezirabil și suprimă ceea ce este indezirabil

Spune-mi pe cine judeci, ca să-ți spun cine ești!
Episodul 12: Viata noastra - intre deconectare si reconectare

Episodul 12: Viata noastra – intre deconectare si reconectare

Cum educăm copiii pentru libertatea de mâine, și nu pentru cea de ieri
Prima sarcină vs. a doua sarcină (articol amuzanto-serios)

Ei, iar lipsa asta a mea s-a resimtit la copii. Mai ales la Fip. I s-a golit cupa emotionala, iar eu n-am fost disponibila sa i-o umplu la loc. Timpul pe care l-am petrecut zilnic n-a fost suficient. Am decis ca e momentul sa iau masuri. Ii era greu, se controla greu, se infuria rapid din orice. Era ca o bomba fara ceas.

Cum educăm copiii pentru libertatea de mâine, și nu pentru cea de ieri
Prima sarcină vs. a doua sarcină (articol amuzanto-serios)

Cum arată copilăria în România

Cum a descoperit Fip o metodă revoluționară de a calcula numărul PI
Episodul 11: Doi parinti scapati de acasa…

Acum ceva vreme apăruse în atenția social media un studiu făcut de unicef, din care reieșea că 63% dintre copiii din România sunt agresați fizic acasă. Mai clar zis, că mai mult de 6 din 10 copii sunt bătuți acasă. Că-i bătaie cu furtunul, că-i ”doar o pălmuță”, copiii ăia sunt agresați fizic. Apropos de asta, știați că în cazul unui copil mic, amenințarea cu bătaia și bătaia au același efect?

Cum a descoperit Fip o metodă revoluționară de a calcula numărul PI
Episodul 11: Doi parinti scapati de acasa…

Când nu ești bine cu tine, nu ești bine cu nimeni – Fetița din casa rotundă

Conferința Internațională de Psihotraumatologie 2017

#meToo – Și eu am fost victima hărțuirii și abuzului sexual. Cum combatem asta?

Cum sa-ti adormi copilul
Sanii Angelinei Jolie