Multe mame sunt speriate de inbrate. Inbrate asta e ca o boala cu care daca te-ai pricopsit, esti mancat, ca sa nu mai spunem ca e bun prieten si cu senvata. Daca ii ai pe amandoi, chiar ai pus-o… Sa ne pazim deci de cuplul malefic senvata-inbrate.
Mamele noastre, soacrele noastre, prietenele noastre, straini de pe strada, toti ne sfatuiesc sa ne pazim. Toti copiii sunt niste tirani, niste santajisti mici si nu trebuie sa cedam, ca ni se urca in cap. De cand se nasc trebuie sa ne punem pe picior de razboi, sa le stabilim niste limite si sa le impunem niste reguli, pentru ca, se stie… Primul lucru pe care abia asteapta sa-l invete un nou nascut in lumea asta mare si noua si total diferita de ce stia el, sunt regulile. Clar!
Ce e foarte ciudat, e ca sfatul de a te pazi de senvata-inbrate astia vine, in general, de la mamele care nu-i cunosc. Adica o mama care nu-si ia copilul in brate, ca se-nvata, imi spune mie sa nu-mi mai iau nici eu copilul in brate, ca se-nvata si el (ea, in cazul nostru). Intrebarea mea e… Daca mamica respectiva nu si-a luat copilul in brate, de unde stie ea ce s-ar intampla daca s-ar conforma cererilor „dictatorului”? Explicatiile de genul „L-am tinut intr-o marti in brate cat i-a schimbat ta-su cearsaful de pe pat si acum plange mereu ca s-a invatat” sunt ilare pe de-o parte, dar e trist ca mamicile chiar cred in asta.
Ce urmeaza sa scriu, se bazeaza insa pe experienta mea de mama care si-a purtat (si isi poarta in continuare) copilul atat cat vrea el.
Jean Liedloff descrie foarte frumos in cartea ei „Conceptul Continuum” motivele pentru care orice bebelus vrea in brate la mama lui. Mi-e lene sa va copiez pagini intregi din carte si nici n-ar avea rost (daca vreti s-o cititi, o gasiti aici), dar va spun eu pe scurt ce zice ea. Zice asa. Ca bebelusul nu se naste tabula rasa, cum sunt unii convinsi, ci vine pe lumea asta la pachet cu un set de asteptari. Asteptari care provin din evolutia noastra ca oameni de milioane de ani. Si da ea niste exemple foarte frumoase, cum ca plamanii nostri sunt o asteptare a aerului, ochii o asteptare a luminii, pielea si parul sunt impermeabile, deci o asteptare a ploii si tot asa. Deci fiecare individ nu e nimic altceva decat „o reflectare a experientei pe care se asteapta sa o intalneasca”, iar experienta asta e „definita de circumstantele la care predecesorii sai s-au adaptat”. Iar predecesorii sai (nu va ganditi la ultimele mii de ani, care nu inseamna decat foarte putin in evolutia noastra) aveau cu totul alt comportament decat cel pe care-l avem noi acum. Mamele isi carau bebelusii peste tot dupa ele, pentru ca doar lipite de ele erau in siguranta, noaptea dormeau impreuna, iar alaptatul avea loc la cerere, nu dupa ceas (care ceas?). Chiar si in zilele noastre, in anumite triburi, lucrurile se desfasoara similar. Si zice Jean Liedloff ca in triburile respective copiii plang doar cand sunt grav bolnavi, iar de colici n-a auzit nimeni niciodata. Ma rog, asta e pe scurt. Nu mai intru in detalii, dar cartea e intr-adevar ceva ce va recomand sa cititi.
Unii ma intreaba: dar de unde stie tanti asta ca asa e? Sa presupunem, deci, ca n-o fi asa si sa abordam problema altfel. Omul e unul dintre singurele animale care naste pui prematuri. Fiecare dintre noi este prematur, nascut cam cu un an inainte de vreme. Unii zic mai putin (doar trei luni – al patrulea trimestru), altii se raporteaza la momentul in care puiul de om e capabil sa mearga pe picioarele sale. Micutul prematur are nevoie de mama. Nu se poate deplasa singur, nu se poate distra singur, nu poate sta singur pentru ca, in afara de mirosul mamei, bataile inimii ei, vocea ei, el nu stie mare lucru pe lumea asta. A fost dus 9 luni in burta mamei, leganat de mersul ei si brusc, intr-o zi, iese din apa pe uscat, dintr-o lume mica intr-una infinita, din intuneric la lumina si trebuie sa se adapteze la zgomote noi, lumini noi, oameni multi, chiar si la forta gravitationala. Voi cum v-ati simti in asa o lume infricosatoare? Ati fi in largul vostru? Sau ati cauta singurul element de echilibru, singurul lucru cunoscut – pe MAMA?
Si mai imaginati-va si ca, in lumea asta mare de tot, voi ati fi paralizati, deci tintuiti la pat. Cei din jurul vostru s-ar misca, ar alerga, ar dansa, s-ar distra. Iar voi nu v-ati putea ridica din pat. Si ati striga sa va ajute cineva, sa va ia de acolo, sa vedeti lucruri, sa invatati, sa fiti parte din viata voastra. Dar n-ar veni nimeni. Sau ar veni mama, dar s-ar uita lung la voi, v-ar ciupi de nas si s-ar vedea de treaba ei. Eu imi imaginez ca trebuie sa fie incredibil de frustrant si nu pot sa inteleg cum mamele (fiintele astea care ar trebui sa-si iubeasca copiii ca pe ochii din cap) nu se pot pune in botosii celui mic si nu pot empatiza deloc-deloc cu el.
Asa ca eu, dupa ce am avut momentele mele de „nu iau copilul in brate ca se-nvata”, am tinut-o pe Vanda Mica mereu dupa mine. Din wrap Vanda Mica a invatat cum se spala pe jos, cum se pun rufe la spalat, cum se pun la uscat, cum se impaturesc si se pun in dulap, cum se gateste la cuptor, cum se face un senvis, cum se intra intr-o librarie, sau intr-un supermarket, cum se face ordine in casa si cum se da cu un rimel pe gene. Dar Vanda Mica nu „s-a invatat”, oricat de ciudat vi s-ar parea. Dupa luni de purtat in wrap, are fix acelasi program de stat singura ca si inainte.
La fel ca si inainte, poate sta cate jumatate de ora singura in patut dimineata cu caruselul pornit (cu care discuta, la care tipa, cu care se hlizeste), pana se activeaza mami. La fel ca si inainte, poate sta singura in carucior cat mami face un dus scurt dupa-amiaza. La fel ca si inainte, cand mergem la buni plange cateodata ca nu vrea la ea in brate (nu-i place pozitia in care buni se incapataneaza s-o foloseasca) si sta in carucior. La fel ca si inainte, daca e sa iesim la plimbare cu caruciorul, nu protesteaza. Ba mai mult decat atat. Mai nou, de cand a inceput sa se deplaseze pe cont propriu (tarat cand in fata, cand in spate, depinde cum ii iese), plange in brate si vrea pe salteluta, ca sa exerseze. Iar eu o las, ca doar n-o sa tin copilul cu forta, dar parca mi se pare prea devreme.
De-asta zic. Bucurati-va de ei cat puteti de mult. Tineti-i in brate. Neglijati casa si curatenia sau folositi un wrap daca nu se poate altfel sau sunteti fixiste ca subsemnata si impacati si capra si varza. N-o sa ceara in brate pana la facultate. Cu siguranta ca n-o sa-i duceti in sling la primul interviu. Perioada asta trece (din cate vad) mai repede decat v-ati dori.
Deci nu, nu senvata. Dar mie mi-ar placea…
Si niste linkuri despre babywearing
http://www.naturalchild.org/guest/laura_simeon.html
http://www.alternative-mama.com/babywearing-14-reasons-to-wear-your-baby/
Superb articol!
Multumesc 🙂
superb si foarte adevarat!
Multumesc 🙂
mare adevar!
Asa e! Toti din jur mi-au tinut teorii ca o tin prea mult in brate si ca nu e bine. Dar daca asta e nevoia bebelusului, oare nu e datoria noastra de mame sa fim alaturi de ei?
exact! 🙂
Ba da. Si cred ca e una din cele mai importante datorii pe care le avem
🙂 am intins rufele see you Matei in wrap si ajunsa in fata computerului, vad acest minunat articol! frumos 🙂
Matei trebuie ca e un copil tare fericit cu asa o mami 🙂
foarte adevarat si foarte frumos.
Multumesc 🙂
Doamne,Ligia Pop ce mult imi place logica ta!
Da, sa-i tinem aproape de noi atata timp cat putem pentru ca va veni alt timp cand am vrea sa-i tinem aproape si nu vom putea si atunci va trebui sa-i lasam sa zboare!
Mamicile cu experienta mi-au zis ca momentul ala vine mai repede decat ne-am imagina… Si vad ca asa e (din pacate)
Daca ai gemeni sau tripleti ? Cum ii porti in brate in wrap any ideas ?
Pe rand 🙂 Sau tata unul, mama unul. In anumite conditii merg si doi de-odata.
ai gemeni? eu am 2 familii cu gemeni si ambele ii poarta. de cele mai multe ori 1 la 1, dar merge si mama cu 2… ei au dat pe google mai intai (sunt multe variante) si apoi au incercat. la unii a mers cu un mei tai si un sling si la altii cu 2 sling-uri… deci merge 🙂
Uite aici cum se face (mi se pare geniala poza <3): http://1.bp.blogspot.com/_tDBhsPhDRMU/TIVsKg-XzrI/AAAAAAAAAmk/4LSo7DZTI7I/s1600/tripletsap.jpg
Foarte frumos, ma bucur de acest articol! Eu l-as tine pe al meu si-acum la 6 ani in brate dar… nu mai vrea!!!!!!!!!!!;)
Nu stii cat de bine mi-a prins discursul tau si a ajuns tocmai in momentul potrivit , deoarece printul meu David intradevar ii placee in bratee si il tin destul de mult timp, cum are colici il ajuta foarte mult pozitia si masajul si alintul. Deci the au nevoiee de noi. Intradevar spatele meu e saracutu "varza" dar uit cand bebele meu rade si e fericit in bratele mele.
Ma bucur ca v-a fost de folos articolul, iar David trebuie sa fie tare fericit asa. Zici ca te doare spatele. Il duci in brate? Ai incercat un sling sau un wrap?
Corect spus! Si eu l-am purtat pe D in sling, in Marsupi Plus, Manduca si e adevarat ca nu „sanvatat”. Era foarte simpatic in schimb cand a inceput sa mearga si cauta prin casa sling sau Marsupi si le aducea ca sa il tin in ele 🙂
emotionant… impartasesc aceleasi pareri!
Ce ma bucur cand descopar atatea mamici pe aceeasi lungime de unda 🙂
Foarte frumos si emotionant articol, dar s-a omis uzura fizica a mamei de la atata tinut in brate. Eu mi-am tinut in brate non-stop primul copil intrucat nu se oprea din plans. Al doilea e mai putin plangacios si solicita mai putin sa fie luat in brate, dar greutatea lui e dubla fata de cea a primei nascute. Nu il las sa planga, dar ma gandesc ca pe viitor, problemele pe care le am see you spatele se vor agrava. Nu spun sa nu-i tinem deloc in brate, dar nici non-stop. Copilul nu e traumatizat daca plange putin. Trebuie sa ne gandim un picture si la noi caci n-o va face nimeni!
Vad ca suntem o generatie de mamici cu probleme cu spatele (ma numar si eu printre ele cu coloana mea defecta din nastere). Ce pot sa spun e ca da, daca as tine-o in brate in adevaratul sens al cuvantului (cu mainile, adica), m-ar rupe de spate. Dar in sistemele astea ergonomice de purtare n-am niciun disconfort. A mea are doar vreo 7 kg acum, dar inteleg de la mamici cu copilasi mai mari (deci cu mai multe kg) ca nici mai tarziu nu e mai rau. Acum depinde de la caz la caz…
Cat despre remarca "nu e traumatizat daca plange putin", depinde in ce context plange si ce inseamna "putin" (observ ca e diferit in acceptiunea fiecarei mame). Mie instinctul imi spune sa n-o las sa planga deloc (mai putin in momentele in care are ea nevoie sa se descarce, dar o face tot la mine in brate), asa ca n-o las. Pareri si pareri, instincte si instincte 🙂
Eu am avut probleme cu spatele cu mult timp inainte sa vina bebe. Si acum ma doare spatele cand il tin pe bebe la ragait sau sa il linistesc si am crezut ca nu il voi putea purta in wrap-ul cumparat deja, asa ca am luat carucior. A trebuit sa ne pregatim pentru botez si am vrut si noi sa ne luam haine. La cumparaturi, in carut, nu i-a placut; in plus, era problema alimentarii lui bebe (laptic direct de la mami), asa ca am decis sa incercam wrap-ul. Surpriza a fost ca dupa 3-4 ore in wrap, spatele meu era foaaaarte bine, nici urma de durere; in plus, bebe era cu burtica plina 🙂 si dormea fericit, mult mai bine decat in carut. Eu cred ca orice ssc folosit trebuie fixat corect si atunci greutatea lui bebe se va distribui a.i. sa nu puna presiune pe coloana.
Matei mi-a stat in brate mereu,mereu:) si a fost minunat!!! in brate la bucatarie, in brate la intins rufe, la pus rufe la spalat, in brate ;a TV, in brate la citit o carte….mereu…si acum la 1 an si aproape 3 luni, nu mai reusesc decat rar si putin sa=l prind in bratele mele:)stie sa compenseze cu pupicurile date repede repede si apoi din nou la joaca.tineti va mame pruncii in brate, cantati-le si leganati-i. culcati-i alaturi de voi.cresc asa de repede!!!!!!!!
Nici eu nu pot sa o tin mult in brate din cauza spatelui, dar pot sa o tin asezata fiind sau in marsupiu. Plus ca si tati o tine mereu in brate. Sanvatat deja.
Articol minunat!
Dar inca o completare de mama a unui copil de 2 ani jumate.
Cu cat e tinut mai mult in brate cu atat o sa vrea jos. Parol. Fetita mea hiper purtata la 2 ani si 6 luni merge, ptr ca vrea si 2 km pe jos in explorarea lumii.
Un mare clasic spunea „Tine-l primi ani in brate ptr a nu-l tine o viata”.
Si eu sunt o mama adepta a salului de bebe si l-am dus pe baietelul meu in sal 9 luni. Are acum 3 ani si e foarte independent.
Bravo pt articol!
Si eu impreuna cu toata familia extinsa l-am purtat in brate pe Alexandru cat a vrut el. Si nu l-invatat nimeni. Pur si simplu asa era el curios sa vada tot si sa ne simta. Si cum cica senvata la fel se dezvata, ca o data ce a putut sa se tarasca singur a uitat de brate. Acum inbrate este pentru „bebe” ca stie si el ca e mare si fizic e cam greu de tinur, dar ne imbratisam de cate ori dorim. Deci mamici faceti ce va zice intuita nu cartile…. Ca de aia ii zice instinct matern:)
Frumos…si eu am crescut 3 fetite in brate si, daca ar fi sa o iau de la capat, as proceda la fel. O singura observatie: fetitele mele nu sunt rod al evolutiei, nu au avut bunici maimute, ci sunt fiice de DUMNEZEU 🙂
am cartea Conceptul continuum… e f buna… de la o prietena care a tradus o.
Ce frumos… 3 fetite. Eu am doar una momentan, dar mi-ar placea o echipa de fotbal de fetite (si baietei) daca s-ar putea.
Angelica Mironescu Sa nu eziti s-o recomanzi si altor proaspete mamici sau gravidute. Eu am zis ca o s-o fac cadou tuturor gravidelor pe care le cunosc 🙂
Diana Vijulie Imprumut unei viitoare mamici ?
Eu eram putin pornita pe ideea de nuinbrate…mi-ai cam demontat-o prin acest articol. Acum parca imi pare rau si pentru gand.
E imprumutata deja :)) Vezi ca o gasesti aici si merita fiecare banut: http://kiddyshop.ro/index.php?route=product/product&product_id=410
Nu-ti poti imagina cat ma bucura ce ai scris :X
Minunat articol Vanda, si eu mi-am purtat copilul ori de cate ori si-a dorit asta, si acum la doi ani jumate mai are momente cand imi spune ca vrea in brate, si asta pentru ca vrea sa ma simta aproape sa se simta iubit si protejad, insa acum dureaza maxim 10 minute :), desi as vrea cateodata sa fie mai mult, acum imediat se umple paharul cu dragoste si e mult mai captivanta descoperirea lumii din jur. Am si eu aici (Playful Parenting si puterea lui „nu” in dezvoltarea copilului meu) un articol despre cate ceva din ce ai spui tu aici, este putin alt concept care face referire mai pe larg si la joc dar si la plansul copiilor, practic cred ca este o continuare. Teoria intelegerii plansului copiilor pe mine m-a ajutat foarte mult, niciodata nu am fost deacord cu lasa-l sa planga, dar nici cu ideea de a-l lua in brate ptr a-l linisti astfel Playful Parenting s-a potrivit perfect, ideea este sa il iei in brate cand plange dar sa incerci sa intelegi de ce plange sa ii arati ca ii esti alaturi fara a-i opri prea devreme plansul, sa il lasi sa iti spuna prin plans tot oful pe care il are in sufletel.
Draga mea,
Eu (am 55 ani) sunt fiica unei mame care a respectat see you sfintenie interdictia de a tine copilul in brate. Se lauda see you mandrie ca nu ma atingea decat odata la 3 ore see you ocazia mesei si schimbatului si in nici un caz in timpul noaptii. In rest puteam sa plang ore in sir ca nu ma atingea. Si acestea nu au fost singurele absurditati pe care mi le-a aplicat. Pot sa-ti spun ca acest traumatism grav in copilarie il resimt si astazi. Niciodata nu m-am simtit iubita si in plus am capatat o convingere ferma ca ceva nu este in regula see you mine, daca pana si mama nu este apropiata de mine. Asa ca te felicit. Inima ta de mama a stiut ce este corect. Mama mea insa a avut o inima de piatra A murit si tot nu ma pot impaca see you felul in care m-a maltratat.
Te respect mult pentru ca ai inteles ca anumite devieri vin din aceste traume de care povestesti si ca nu perpetuezi modelul vazut acasa. Mama mea e cam din aceeasi generatie, iar tratamentul pe care l-am primit eu a fost similar. Am inteles ca asa fusese tratata si ea si ca asa se facea pe vremea respectiva si am ales sa invat ceva din asta: niciodata sa nu fac greselile astea pe pielea copiilor mei. Iti multumesc pentru "destainuire" si sunt convinsa ca, in cazul in care ai copii, acestia sunt niste norocosi cu o asemenea mama.
nu trebuie sa-i judecam pe parinti,pt. ca la timpul lor asa au crezut ei ca este mai bine pt. noi .Oricum ne-a cultivat cei 7 ani de acasa ,ani pe care astazi ii mai intilnesti foarte putin la generatia de azi
Perfect de acord. Imi iubesc mama si nu o judec pentru deciziile ei, pentru ca inteleg contextul si stiu ca a facut cum a crezut ea ca e mai bine pentru mine. Eu as vrea insa sa-mi cresc fiica aratandu-i ca o iubesc, nu iubind-o pe ascuns, cum ne iubeau pe noi parintii nostri 🙂
David Cristian are doar 4 luni si suntem deja prieteni la catarama cu ” inbrate” 🙂 Si ne place… Noi suntem prieteni si cu leganatul pe picioare in timpul zilei, asta nu imi place asa mult, dar ca sa il vad dormind linistit si satisfacut, sa il stiu fericit o facem si pe asta..Noaptea doarme in patut..Il iau in pat cu noi de la 5-6 dimineata si ne lumineaza fiecare dimineata cu tipetele de bucurie 🙂
Nu imi doresc sa fac din el nici vedeta, nici doctor… Singurul meu vis legat de viitorul lui David e sa fie un copil FERICIT…care sa se transforme intr-un om FERICIT….
De asta si eu si sotul incercam sa fim zambitori chiar si atunci cand nu ne vine, sa radem cat mai mult… Pt ca in timp ce plansul bebelusului e instinctiv…rasul se invata.. Si David chiar e un copil vesel 🙂
Cred ca e mai bine sa-ti urmezi sufletul si constiinta, decat sa asculti sfaturi din toate partile despre cum considera unii ca ar trebui sa-ti cresti copilul.Fiecare mama ar trebui sa-si asculte instinctul.Eu imi tin fetita in brate si nu pot sa o las sa planga, nu ma lasa sufletul.Cum sa o las sa planga, cand ea isi exprima astfel nevoile? Sa-i intorc spatele? Sa-i spun, mai plangi putin, nu-ti ofer acum atentie, ca apoi te-nveti? In fine, fiecare stie ce e mai bine pentru bebelul ei..
Da, din pacate viata asta moderna pe care o ducem a reusit sa ne ascunda bine instinctele astea, de nici macar nu mai stim ca le avem.
Nu-i adevărat, asta-i o scuză pt ati avea voi mai mult timp pt voi înşivă. Se scrie" se-nvata în braţe" ,nu"senvata inbrate". Mame denaturate
Draga mea, nu inteleg pe cine critici 🙂 Cine sunt mamele denaturate?
Si da, stiu cum se scrie, dar multumesc de remarca
Din toate comentariile , acesta e singurul pe care nu il inteleg. Nicola, esti sigura ca stii despre ce e vorba in articolul asta? Ai citit pana la final? Sau arunci cu pietre degeaba? Citeste, apoi judeca, vino cu argumente sau cere-ti scuze.
Ma gandesc ca poate nu am inteles noi ce a vrut sa zica. Asa, pietrele alea sunt corecte, doar ca am impresia ca sunt aruncate in directia gresita 🙂
Am citit comentariile postate in urma acestui articol si am observat ca marea majoritate a mamicilor sunt de acord cu tinerea bebelusului in brate. Dar ce facem cand nu mai este bebelus, are un an si putin, deja merge dar cum se plictiseste sau vrea bagat in seama vrea in brate? Spun asta din proprie experienta. Am fetita de 1 an si o luna care inca mai vrea in brate inclusiv adormitul, nu poate adormi decat daca o iau in brate. Precizez ca eu am ajuns la 45 kg si cu 2 vertebre tasate iar ea are deja 11 kg. De ce anume are nevoie mai mult un copil, de o mama sanatoasa sau sa fie tinut in brate?
Cateodata e greu si cateodata chiar nu se poate. Dar cateodata se pot gasi cai de mijloc, prin care sa fie fericite ambele parti (si mama cu vertebrele tasate si fetita care vrea in continuare in brate). Insa caile astea doar mama le poate descoperi 🙂
chiar nu "senvata" dar eu am obosit sa explic asta asa ca tac si imi vad de drum…
Eu imi spun parerea, o sustin prin studii si recomand carti (mamicilor, bineinteles. Celor care-si baga nasul unde nu le fierbe oala si-mi atrag atentia ca se-nvata, le zambesc fals si-mi vad si eu de treaba mea). Daca nici asa nu se lasa convinse, ma dau batuta, pentru ca e clar ca nu ma pot lupta eu cu presiunea societatii…
Am fost şocată din primele randuri, nu am citit pana la capăt, scuze. Parerea mea e că cel mai frumos lucru este să simţi cum îi bate inimioara alături de a ta, merită toată osteneala .
Perfect de acord <3
Cred ca totul e un picture subiectiv si nu ar trebui sa fie facute afirmatii nici intr-o directie, nici in cealalta.Pareri pro si contra vor fi mereu si e bine ca e asa, deoarece, de multe ori, si dintr-o discutie contradictorie poti lua ce-i mai bun, ceea ce ti se potriveste tie mai bine.Parerea mea si din experienta proprie, in caz ca intereseaza pe cineva , este ca orice exces, egal despre ce domeniu sau proces vorbim, nu e sanatos si nu face bine.O mama nu e mai putin buna sau perfecta daca i-si poarta mereu, 18 ore pe zi copilasul sau in brate, sau doar 5 ore pe zi.Fiecare trebuie sa faca ceea ce simte si cum simte.Consider in continoare ca o mama trebuie sa-si gaseasca mereu si putin timp pt ea pt a-si incarca pozitiv energia pt ca altfel exista riscul mare de a te simti frustrat pt ca nu mai esti deloc tu sau ca ai intrat intr-o rutina care nu se mai termina.Asa cum copilasul se bucura sa fie tinut in brate pt ca i-si aminteste de leganatul din burtica mamei, tot asa si mamica, de ex, se bucura sa mai poata savura in liniste o cafea see you o prietena, ca inainte, 10 minute, iar copilasul poate sa fie langa ea; tehnologia a evoluat foarte mult in marketingul copilului, si sunt atatea aparate si sisteme in care coplilasul se poate bucura de prezenta ta si fara a fi tinut mereu in brate.Este adevarat ca timpul trece foarte repede, dar important este sa TREACA FRUMOS SI CU FOLOS pt ambele parti, si pt mamica si pt bebelus.Eu personal nu mi-am purtat mereu baietasii in brate, si nu doar pt ca sunt pro pt un proces echilibrat, ci deoarece si temporal, si d.p.d.v.al sanatatii (nu exista mamica pe pamant sau doctor care sa spuna ca nu sunt repercusiuni negative ale spatelui mamicii, cauzate ori de la sarcina mare, ori complicatii ale nasterii, ori pozitie incomoda la alaptat, etc) si al rapiditatii si eficientei see you care poti realiza un proces, see you copilasul in brate sau fara.I-mi iubesc baietasii foarte mult, si cred ca am reusit pana acum sa-i cresc frumos si echilibrat.Am stiut si sa intru in lumea lor, in mintea lor, sa-i ridic in brate cand a fost nevoie sau pur si simplu pt a ma 'imbata' de mirosul de bebelus care i-ti the energie pt o zi intreaga sau si doar de dragul lor, pt ca un bebelus va alege mereu sa stea in brate si nu in baby schale sau scaunel, sau mai stiu eu ce sistem, la fel cum un copilas va alege mereu sa manance ceva dulce decat o leguma sau un fruct.Este doar O CHESTIUNE DE MASURA; ECHILIBRU SI EDUCATIE.Mai ales, pt mamicile care fac totul singure si nu au sprijin de la mamica, tusica, bunica, sora, vecina sau doica, care sunt nu doar mamici, ci si sotii, gospodine, mai merg si la servici, sunt si femei si trebuie sa aiva grija si de ele, nu ai cum sa le faci pe toate si sa-ti ti copilasul in brate 18 ore pe zi.Bineanteles ca nu trebuie cazut nici in extrema cealalta, a ignorantei si egoismului propriu, EU OPTEZ PT UN ECHILIBRU ARMONIOS care doar prin exercitiu propriu se dobandeste, si sa nu mai comparam timpurile trecute see you cele de azi sau viitoare, sunt atatia factori care fac diferenta incat obiectivitatea e aproape definitiv pierduta.Inchei see you un aspect pe care nici o mamica nu-l poate gresi sau face mai bine sau mai putin bine: IUBIREA NEMARGINITA PT COPILASUL EI, care este medicamentul si solutia tuturor problemelor, restul, depinde de fiecare mamica in parte.Va doresc o zi frumoasa tuturor, si sper ca nu am plictisit pe nimeni si poate chiar am reusit sa ajut!
Complimente MAMA!
frumos Ioana, nici nu ma asteptam la altceva, te pup.
f frumos… si foarte adevar… asa ca dragi mamici… nu ratati ocazia… sa va tineti bebelusii in brateeee…. 🙂
nici eu nu puteam exprima mai bine acest lucru.
Foarte frumos scris articolul, dar „n-are nici o treaba” cu realitatea. Aproape nu cred ca este scris de cineva cu un copil mic, intr-atat sunt de diferite experientele noastre. Cand s-a nascut bebelusa mea am fost fericita s-o tin cat mai mult in brate .Aveam si scuza perfecta: avea colici, plangea mult si trebuia tinuta mult in brate, alinata. E drept ca aveam si mai mult timp atunci, bebe dormea des si multisor. Cand parintii si bunicii imi spuneau „nu tine atata bebe in brate ca se-nvata” ii priveam cu superioritate (ce stiu si astia , astea-s babisme, daca „catralioane ” de copii si mame au trecut prin asta nu inseamna ca stiu despre ce este vb, nu-i asa?) si faceam ca mine…Acum imi pare rau ca nu i-am ascultat. Pe scurt: bebelina are 9 luni si 10 kile. Vrea doar in brate. Se joaca cu jucarii doar daca si mama se joaca cu ele. Refuza sa stea in patut si sa se joace cu jucariile chiar daca sunt in aceeasi camera (ex: nu suporta sa stea 5 minute in patutul ei sa fac patul sau sa asez niste rufe), refuza sa stea in premergator sau in scaunul ei de masa mai mult de 5 minute ca eu sa intreprind alte activitati. Eu sunt cea mai importanta sursa a ei de distractie, de mine se tine ca sa se ridice in picioare, eu o plimb pe jos sustinuta de sub brat, eu o tin in brate. Doarme doar o ora pe zi in doua reprize a cate jumatate de ora timp in care eu „alerg” ca bezmetica in toate partile incercand sa fac o gramada de lucruri: sa fac un dus, sa ma spal pe dinti , sa ma schimb de pijamale , sa-i pregatesc mancarea, sa spal vasele, rufele , ordine etc).Nu am pe nimeni care sa ma ajute (toata familia mea, bunicii adica, lucreaza). Ma bucur daca reusesc sa fac strictul necesar: adica eu si ea curate si mancate, casa relativ ordonata (ca de curatenie, adica sters praf, dat cu aspiratorul, spalat pe jos nu mai poate fi vorba). In ciuda tuturor eforturilor am un copil care in continuare plange destul de mult.Nu suporta sa fie despatita de mine cand intru la toaleta (desi stau cu ea langa mine-usa de la baie deschisa- in premergator, ea in afara baii cu mainile intinse tipand ca vrea in brate), cand ma imbrac, cand duc carutul afara ca sa mergem la plimbare etc. Un sot nemultumit care ajunge la ora 6 acasa si nu gaseste mancare calda pe masa si care nu rezista sa stea cu fiica-sa mai mult de o ora (si atunci vine la mine cu:”hai ca iar tipa dupa tine”) si apoi „da ai stat toata ziua acasa , de ce nu e facuta si aia si aia” apoi iese la plimbare ca „el a lucrat toata ziua si e obosit, toata ziua l-au tinut in sedinte” si tu ramai in continuare ca o fraiera sa imbaiezi/imbraci/hranesti bebe ca na, tu esti odihnita dupa atata „distractie” si sa mai faci si ceva prin casa.
Am scris doar ca sa ma „descarc ” si ca sa fie mai informate tinerele mame (sa aiba si alt punct de vedere). Nu imi scrieti sfaturi pentru ca nu-si au sensul. Stiu prea bine cum se dezvata bebele iar eu nu-mi doresc sa las bebe sa planga (am incercat si nu stie sa se autolinisteasca asa ca am lasat-o balta).
Va doresc, indiferent ce alegeti sa faceti, multa rabdare…
Poate ca la voi sunt alte probleme nerezolvate. Poate te simte ca esti nervoasa? Poate intelege ca esti nervoasa din cauza ei si cauta apropierea?
In plus la 9 luni ei mai trec si printr-o criza de personalitate si devin suparaciosi, circumspecti si vor „sub fusta mamei”. Mai e si frustrarea ca ei nu pot merge, deci nu se pot indeparta ei de noi, ci doar noi de ei… devin suspiciosi si la orice figura diferita de cea a mamei… e o varsta complicata. Pe termen lung sunt convinsa ca n-o sa fie la fel de „rau” cum e acum. Asculta-ti instinctele si nu pe cei din jur.
Iti doresc multa rabdare in continuare si sunt convinsa ca daca n-o s-o „respingi” o sa va fie din ce in ce mai bine. Iti spun din proprie experienta ca atata timp cat nu mai ai asteptari de la experientele prin care treci, lucrurile devin nu doar usoare, ci extraordinar de frumoase. Si nici n-o sa-l mai astepti pe sot ca pe sfantul duh sa vina seara sa te „scape”.
Capul sus si o sa treaca 🙂
Parca am scris eu :))))) ai descris cuvant cu cuvant ce se intampla la mine la aceeasi varsta, am simtit si frustrarea si disperarea si oboseala si exasperarea si dragostea …. am procedat la fel in tot ce ai descris … acum are un an si 3 luni si se mai desprinde, ma uit in urma …. as face fix la fel desi mi-a fost f greu, dar am uitat, clipele petrecute trup si suflet impreuna nu … sunt cea mai pretioasa comoara dupa el, puiul meu, sufletul si viata mea 🙂 … p.s. am avut si derapaje ohohooooo
Draga Anca iti doresc multa rabdare si intelepciune… este doar o faza din copilaria ei. Incearca sa te concentrezi pe ceea ce este pozitiv nu pe ceea ce nu poti sa faci. Definitia mamei este o femeie obosita dar care se simte implinita si dornica sa mearga mai departe….
A fi parinte nu e usor si e un proces continuu de invatare, nimeni nu e perfect insa a te stradui sa fi un parinte in fiecare zi, depinde de vointa fiecaruia dintre noi.Prin ceea ce am spus in comentariul anterior, nu am vrut sa exprim faptul ca trebuie sa-ti lasi copilul sa planga in disperare pana nu mai poate sau sa nu-i arati copilului iubirea de mama, am vrut doar sa sustin ca excesele de orice natura, dauneaza, bebelasii cand sunt mici nu au discernamant si nici nu cunosc limita, noi trebuie sa-i iubim neconditionat dar si pe noi insine, pentru a putea fi sanatoase si fizic si psihic si moral, si astfel, a fi capabile sa avem grija de ei si sa ne bucuram de ei cat mai mult posibil, si ei de noi.O zi frumoasa tuturor mamicilor si a celor in devenire!
Intotdeauna e nevoie de un echilibru. Cat sunt 100% dependenti de noi insa echilibrul cred ca trebuie sa se balanseze un pic in directia lor. Apoi o sa avem suficient timp sa ne bucuram de noi.
Si vreau sa te contrazic: fiecare parinte e parintele perfect pentru copiii sai atata timp cat se straduie sa fie un parinte cat mai bun 🙂
Nu vreau sa intram in polemica, insa d.p.m.d.v., echilibru nu inseamna sa ti un bebelus in brate 10 ore pe zi, in toate activitatile casnice pe care le faci, doar pt a fi UN PARINTE PERFECT.Perfectiune nu exista, poate doar bunul D-zeu este perfect, iar noi ca mame, ne straduim in fiecare zi sa facem bine familiei noastre, poate nu intotdeauna reusim, dar luptam in continoare.Deci eu optez totusi pt echilibru, chiar si cand copilasii sunt bebelusi.Am doi baietei minunati pe care i-am crescut in aceasta maniera, ei inseamna totul pt mine si eu pt ei la fel.Toate cunostintele si prietenii nostrii ii stimeaza pt ceea ce sunt acum si au doar 3 respectiv 4,5 anisori.Eu am impartasit experienta mea, care mi-a facut bine.Nu judec pe nimeni.Fiecare mamica e speciala in felul ei si natura ne-a inzestrat cu simturi diferite de mamici.Fiecare mamica sa faca cum simte, in final, toate ne iubim copilasii in felul nostru si nu avem cum sa facem asa greseli enorme.Va salut cu stima dragi mamici!
Pentru mine, tinutul in brate de dimineata pana seara a insemnat echilibru. Pentru ca alternativa era s-o las jos si sa urle. Ce mama m-as mai fi numit atunci? Si unde era echilibrul nostru, daca ea era permanent nemultumita, iar eu cu moralul la pamant?
Oricum, ideea articolului nu era acela de a promova „extremele”, ci de a desfiinta metoda de crestere dupa care multe mame inca isi mai cresc copii „Nu-l-iau-in-brate-ca-se-nvata”
Iubindu-te si pe tine insuti, avand grija de tine si de sanatatea ta, inseamna sa iubesti pe cei din jurul tau.Doar atunci vei avea puterea sa o faci si nu atunci cand esti fustrata ca esti prea obosita sa te mai speli pe dinti caci s-a facut 12 noaptea si tu inca mai ai treaba, sau nu mai iesi nicaieri pt ca te doare prea tare spatele sau nu ai avut timp sa-ti faci manichiura sau sa te epilezi, etc.Cand o mamica se simte frumoasa si este sanatoasa, ''muta muntii din loc'' si toata lumea in jurul ei e fericita pt ca ea emana doar bucurii si seninatate.Intotdeauna trebuie sa avem grija si de noi, egal de varsta copilasilor nostri.Iar ca balanta e un pic in partea lor, e normal cred, nu am nimic de comentat, dar aici a fost discutia de extreme, ore si ore intregi in care trebuie sa ti un bebelus in brate si sa faci mai toate activitatile cu el in brate doar pt a fi o mama si mai buna.Asadar dragi mamici, eu i-mi mentin parerea, voi faceti cum simtiti, caci nu veti da gres! Va salut cu drag pe toate, chiar daca nu va cunosc pe toate! 🙂
Frustrata ca-s prea obosita n-as fi fost decat daca o auzeam mereu cum plange. Pe dinti ma spalam cel putin de 2 ori pe zi, de iesit afara ieseam zilnic, ca doar nu era sa tin copilul in casa, manichiura si epilatul le faceam noaptea, dupa ce adormea ea. Nu ma simteam mai putin frumoasa si nici n-am dramatizat niciodata situatia. Da, stiu un baietel de varsta fie-mii care statea si cate o ora singur in patut si se juca fericit, in timp ce a mea urla din toti rarunchii cand o lasam jos sa ma duc la toaleta. Sunt situatii si situatii. Si nu consider ca faptul ca am purtat-o in brate cateva luni pana s-a adaptat e un mare efort pentru mine. Am o viata intreaga sa ma spal pe dinti fara cineva in brate 🙂 Cam asta e parerea mea
Scuze, ''un parinte cat mai bun in fiecare zi'', am vrut sa spun. 🙂
:)) f bine ai zis si frumos 🙂 ca eu la cat de ofticata am fost cand l am citit eram in stare sa injur
Ce te-a suparat cand ai citit?
Datorita acestui articol, m-am linistit! Nu stiam daca e bine ca s-a obisnuit fetita la mine in brate, ca vrea sa doarma see you mine, dar acum stiu ca fac bine ce fac! Multumesc din suflet!
Foarte fain articolul.
si noi il tinem in brate..dar mi-e ca efectele al acestui mitic "senvata",o sa apara mai tarziu..si nu ma refer la 4 sau 5 ani,ma refer la pubertate,adolescenta…si atunci nu te mai poti intoarce inapoi…si se -nvata asta cred ca nu se refera numaimla tinutul in brate,cred ca e metaforic..tottusi cred ca putina masura nu strica,toate lucrurile cu moderatie..nu poti creste un copil decat cu inima…mai trebuie crescut si cu capul.
a noastra s-a invatat
Unde e mai bine si mai in siguranta decat in bratele lui mami? baiatul meu nascut devreme mult mai devreme decat imi doream a decis ca nu vrea in brate era prea mult pentru el. A stat 3 luni in spital dupa nastere si toti ne incurajau sa facem canguru adica contact piele pe piele tinut dezbracat la pieptul mamei. Ei bine la el nu a mers. De fiecare data cand incercam asta dadeam peste cap toate monitoarele, facea febra etc… Dupa ce l-am adus acasa am incercat in fiecare zi si degeaba sau aproape…Pe la cateva luni cand era destul de mare se cerea in brate pentru a ajunge in locuri inaccesibile lui. Nu va pot descrie cat de greu a fost sa nu-l pot dragali mai mult de cateva secunde.. Cu timpul a invatat sa fie dragastos sa stea in brate la mami ca sa se calmeze uneori, ne pupa si ne imbratiseaza cand simte nevoia ne alinta a invatat cum sa-si exprime dragostea pentru cineva si asta prin perseveranta si dragostea din jurul lui. Contactul cu cei din jur ne face umani, iar cel cu mama ne ajuta sa devenim puternici si increzatori pentru ca exista intotdeauna un loc in care ne putem intoarce sa ne incarcam bateriile neconditionat si nejudecati. Si atunci de ce sa nu-i tinem in brate? Unde ii trimitem in schimb? Baiatul meu are 3 ani si jumatate si se cere in brate din cand in cand sau ma ia in brate sa ma protejeze iar eu profit din plin de aceste momente….
Hi-hi, ai maaaaare dreptate, „senvata”: senvata sa iubeasca, senvata sa fie tandru, senvata sa-i simta pe ceilalti, senvata sa aiba caldura sufleteasca, compasiune, etc. etc. etc. Senvata cu foarte multe lucruri care, din pacate, astazi par a fi complet inutile – parca toti se intrec sa devina mai reci si mai distanti pe zi ce trece. Noi avem aproape 3 ani si jumatate, mami a fost avertizata de toti cu „senvata” dar ea tot spunea tuturor „si daca senvata ce?” si toti ridicau din umeri, nu stiau sa spuna exact care este marele pericol care o pastea 🙂 Si n-a avut colici, si n-a fost bolnava, pentru ca mangaiatul si contactul determina si mari procese endocrine, secretii de hormoni etc. care ajuta mult si la starea generala de sanatate. S-a invatat dar nu ma deranjeaza deloc, si acum tot in brate e cel mai bun si sigur loc de pe lume, acolo se linisteste dupa ce a cazut de pe bicicleta si s-a lovit foarte rau sau are cine stie ce „maaaare” suparare. Si are 15 kg si eu am probleme cu spatele dar, asa cum se pare ca au zis si alte mamici, nu se simte. Si ma intristez un pic prin parc atunci cand de la prima vedere imbratiseaza cate un copil sau incepe sa-l mangaie si mare majoritate incep sa planga sau se retrag foarte mirati iar mamicile ii explica „lasa-l, nu e obisnuit si nu-i place” – si ea nu intelege de ce plange un copil cand ea „ubesc bebe”… Deci n-am o concluzie, nu stiu cum e mai bine, tinand cont ca mi se pare a fi o minoritate si foarte, foarte rar mai gaseste cate un copil ca ea… Sa fiti sanatosi si iubiti cu totii! 🙂
Draga Diana,
Iti multumesc pt ca existi si pt ca gandesti asa. Eu am un baietel de aproape 9 luni si pana la 3 luni jumatate a cam avut dureri de burtica. L-am tinut in brate aproape tot timpul. Atat eu, cat si sotul meu. Si mare parte din somn si-l facea in bratele noastre sau pe pieptul nostru. O noapte eu, o noapte sotul meu. Exista, desigur, si in viata noastra acele persoane care au urlat atunci ca il invatam in brate si acum ca l-am invatat in brate. Dar noi suntem fericiti pt ca atunci cand sta la noi in brate se simte f bine si stie ca noi il iubim atat. See you toate astea, copilul nostru stie sa se joace, are jucarii preferate, stie sa stea si in fund si stie sa se deplaseze in cele mai inventive moduri ca sa ajunga la celebra telecomanda sau la tableta pe care o uit eu alaturi de spatiul lui de joaca.Si asta chiar daca " s-a invatat in brate"!
Sunt de acord in totalitate!
interesanta parerea ta, dar clar nu pot fi deacord see you ea. Deoarece e cam ilogic ceea ce spui. O data militezi pt triburile care inca isi mai cara copii, dar pe de alta majoritatea omenirii sta la oras sau in comunitati mai dezvoltate. O intrebare, tu ai crescut intr-un trib? Si acele asteptari de care ziceai ca vine see you ele….paiiii nu sunt asteptari ale unor fiinte umane dezvoltate…implicit la oras? Iar acea discrepanta de care zici tu, ca sa nu ne asteptam la omul din pestera, dar la un secol mai apropiat noua….pai acele mame care isi carau puii dupa ele…ERAU SLUGI, AJUTOARE, SERVITOARE, ETC. DAAAAAAAARRR IN EPOCA NOASTRA MODERNA TU VREI EGALITATE SI NORMAL VIATA SOCIALA! Plus ca in acea perioada erau doici, care iti alaptau copilu', etc. Nu cred in conceptul de alaptare la cerere…mi se pare unul care deformeaza si neproductiv! Iar despre caratul in brate…wow acum inteleg de ce din ce in ce mai multe mame au probleme in as disciplina copilul. Deaorece cand el este invatat sa primeasca orice…atunci nici o regula, pe care vrei tu sa o introduci la o anumita varsta nu va fi acceptata. Acum mai ramane sa sustii ca e foarte bine ca-i dam o tona de jucarii copilului si in magazin in loc sa-l pui la punct(si nu ma refer la bataie) cand plange ca mai vrea a miliarda jucarie, tu nomal ca o sa-i mai cumperi una, ca Doamne fereste sa nu se simta copilul neatasat! Si da, lasati curatenia…ca asa creste copilul mai sanatos si ne intrebam de ce a dezvoltat enterocolita! Iar ca fetita ta sta singura si se joaca jumatate de ora…puffff zi-mi te rog cand nu te vede sau cand cineva mai mult sau mai putin cunoscut vrea sa o duca in brate nu incepe sa planga? Deoarece atunci cand iti educi copilul in brate el va avea probleme de integrare, va fi mai rusinos si mereu se va ascunde dupa fusta mamei sau te va chema in permanenta, deoarece stie ca in orice moment va conta pe tine. Dar daca la un moment dat, cat inca este in formare tu dispari din ecuatie, nu va fi marcat in permanenta de o lipsa, ce va fi mult mai greu de trecut? Clar sunt de acord see you ingrijirea bebelusului si oferirea de afectiune, DAR NU in exces! A iubi nu inseamna a creste fiinte dependente de tine! Iar daca ii impui anumite regului de mic nu esti un mostru sau o mama denaturata. Iar copilul cand plange nu e pt ca vrea sa manance non stop(la cerere).
1. Incep cu alaptatul la cerere si sper ca nu ai copil din moment ce gandesti asa… Ce faci cand bb plange de foame? Il lasi sa planga si astepti sa se faca ora de masa? Ne raportam gresit la bebelusi din perspectiva adultilor si nu luam in calcul faptul ca a nu primi mancare pentru el reprezinta o situatie de pericol maxim si isi canalizeaza toata energia in directia asta, in loc sa si-o consume facand achizitiile conforme cu varsta. E o discutie lunga aici, dar avand in vedere ca niste oameni mult mai destepti ca noi spun clar si raspicat si UNANIM ca un bb se hraneste la cerere, nu cand crede ma-sa ca e bine, cred ca e irelevant daca suntem de acord eu sau tu cu ei.
Ma rog, cum ziceam, nu cred ca esti mama si daca esti, cu siguranta nu alaptezi, asa ca nu mai intru in detalii, ca te-as plictisi.
2. „paiiii nu sunt asteptari ale unor fiinte umane dezvoltate” – am raspuns deja la asta direct in articol -> „nu va ganditi la ultimele mii de ani, care nu inseamna decat foarte putin in evolutia noastra”
3. In perioada „omului de pestera” cum zici tu, femeile nu erau nici slugi si nici nu aveau doici care alaptau. Doicile care alaptau au aparut in perioada in care eram deja „civilizati” si pervertiti
4. Sunt de parere ca un copil nu se disciplineaza, pentru ca nu e caine sa-l inveti comenzi. Si nici nu se pune la punct, pentru ca nu e nici sclavul nostru (asa cum cred multi parinti, pe principiul eu te fac, eu te omor)
5. Noi doua vorbim de lucruri total diferite. Tu vorbesti de rasfat si eu vorbesc de satisfacerea unor nevoi de baza. Rasfatul e cum zici tu. Mergi cu plodul deja rasfatat si urla ca mai vrea o jucarie. Si tu, pentru ca te simti vinovat ca nu i-ai oferit toata afectiunea de care are nevoie, sau il privezi de asta in continuare, ca sa se invete „independent”, i-o iei. Eu vorbesc in schimb despre o colaborare intre mama si copil. El imi spune ca o vrea, iar eu ii explic ca nu se poate (daca nu se poate) sau i-o iau daca se poate. E simplu ca buna ziua. Rasfatul se face prin lucruri materiale, atasamentul prin afectiune (care nu poate fi niciodata prea multa)
6. Fetita mea sta singura si se joaca atata timp cat are ea chef. Daca se plictiseste la un moment dat si vrea in brate, vine la mine si cere in brate, iar eu o iau. Nu prea iti inteleg intrebarea. Ce ar trebui sa faca? Sau cat timp ar trebui sa stea singura ca sa ti se para ok?
7. „Deoarece atunci cand iti educi copilul in brate el va avea probleme de integrare, va fi mai rusinos si mereu se va ascunde dupa fusta mamei sau te va chema in permanenta, deoarece stie ca in orice moment va conta pe tine.” – Total gresit. Tocmai pentru ca stie ca poate conta pe tine oricand, nu are nevoie sa i se tot confirme asta, ceea ce il ajuta sa devina un individ echilibrat si independent. Cei crescuti in spiritul lui „sa fie copilul independent”, vor avea toata viata probleme de integrare si nevoia de a fi „aprobati” de societate. Uite-te la generatiile noastre, de oameni crescuti sa fim „bine educati”. Ma rog, aici discutia e foarte foarte lunga si cu siguranta ca nu m-ai crede pe mine, o neavenita, daca as intra in toate detaliile. Daca te pasioneaza subiectul si pareri diferite de ale tale, da un semn si-ti pot recomanda carti de psihologie pe tema asta (da, am citit mult din nevoia de a mi se confirma ca instinctele mele sunt corecte.)
Esentialul insa e asta: Cu cat copilul e mai sigur pe statornicia mamei, cu atat se va dezlipi de ea mai usor, mai repede si fara sechele.
8. Nu e de la mine fraza urmatoare, dar imi place de mor: Scopul nostru nu e sa ne crestem copiii, ci sa le fim alaturi si sa-i ajutam pe ei sa creasca. Iar Maria Montessori mai zicea ceva la fel de simpatic: Orice copil e ocupat sa creasca un adult din el, asa ca trebuie respectati si ajutati sa faca asta in ritmul lor 🙂
Nu pot sa nu raspund la comentariul acesta. Articolul despre „senvata in brate” nu este despre excese, ci despre faptul ca nu trebuie aplicate reguli stricte in crestera bebelusilor si a copiilor doar pentru ca asa te sfatuiesc apropiatii. Era mai mult un semnal de alarma, o atentionare sa ii spun asa. Sau eu cel putin asa l-am vazut, simtit si mi-a placut.
Atat din proprie experinta cat si din punctul de vedere al unui specilalist pot spune ca sunt tipologii diferite de parinti si de copii si ca fiecare interactiune este particulara. Mamicile sunt cele care simt cel mai bine nevoile bebelusului lor.(fara vreun gand de a diminua importanta taticilor). Copilul meu s-a cerut in brate din primele lui zile si i-am satisfacut aceasta necitate. Si pentru asta e un copil intelegator care nu face crize in magazin si care intelege cand i se explica de ce nu se poate un lucru sau altul. Statul in brate si respectatul regulilor sunt 2 lucruri diferite. Primul tine de nevoie de atasament, o nevoie primara, iar cea de a 2 implica retele neuronale complexe, deci implicit timp. Fiecare mamica sa isi creasca copilul cum crede de cuvinta, doar apoi sa nu se intrebe de ce la varsta adolescentei o sa sfideze toate acele reguli care i-au fost impuse si nu o sa mai asculte absolut nimic de parinti, din contra o sa faca exact pe dos pentru ca atunci poate, e suficient de mare cat sa poata avea grija de propria persoana daca chiar tine neaparat. Nu o sa mai asculte pentru ca mama, tata, etc, ma rog cel care i-a impus regulile nu vor conta pentru ca asa a fost invatat de mic ca nu conteaza satisfacerea nevoilor primare. Si el avea nevoi de mic iar mamica lui nu i-a raspuns direct de ele. A facut ce i-au dictat regulile. Si atunci ce faci cand regulile copilului sunt diferite de ale tale? Te intrebi cu ce ai gresit ca parinte… poate tocmai cu asta!!!!!
Oricum in final totul tine de echilibru. Nici o extrema nu e buna!
:*
Ma bucur mult pentru voi 🙂
Articolul despre “senvata i brate” nu este despre excese, ci despre faptul ca nu trebuie aplicate reguli stricte in crestera bebelusilor si a copiilor doar pentru ca asa te sfatuiesc apropiatii. Era mai mult un semnal de alarma, o atentionare sa ii spun asa. Sau eu cel putin asa l-am vazut, simtit si mi-a placut.
Atat din proprie experinta cat si din punctul de vedere al unui specilalist pot spune ca sunt tipologii diferite de parinti si de copii si ca fiecare interactiune este particulara. Mamicile sunt cele care simt cel mai bine nevoile bebelusului lor.(fara vreun gand de a diminua importanta taticilor). Copilul meu s-a cerut in brate din primele lui zile si i-am satisfacut aceasta necesitate. Si pentru asta e un copil intelegator care nu face crize in magazin si care intelege cand i se explica de ce nu se poate un lucru sau altul. Statul in brate si respectatul regulilor sunt 2 lucruri diferite. Primul tine de nevoie de atasament, o nevoie primara, iar cea de a 2 implica retele neuronale complexe, deci implicit timp. Fiecare mamica sa isi creasca copilul cum crede de cuvinta, doar apoi sa nu se intrebe de ce la varsta adolescentei o sa sfideze toate acele reguli care i-au fost impuse si nu o sa mai asculte absolut nimic de parinti, din contra o sa faca exact pe dos pentru ca atunci poate, e suficient de mare cat sa poata avea grija de propria persoana daca chiar tine neaparat. Nu o sa mai asculte pentru ca mama, tata, etc, ma rog cel care i-a impus regulile nu vor conta pentru ca asa a fost invatat de mic ca nu conteaza satisfacerea nevoilor primare. Si el avea nevoi de mic iar mamica lui nu i-a raspuns direct de ele. A facut ce i-au dictat regulile. Si atunci ce faci cand regulile copilului sunt diferite de ale tale? Te intrebi cu ce ai gresit ca parinte… poate tocmai cu asta!!!!!
Oricum in final totul tine de echilibru. Nici o extrema nu e buna!
Diana Gabriela in primul rand nu te-am jignit asa ca nu ma jigni. Voi fi mama in curand, dupa ce am trecut printr-o procedura de FIV. Clar nu sunt innebunita dupa copii, dar nici contra. cand am aflat ca nu pot ramane natural insarcinata a fost ok si am incercat si varianta FIV sunt print foarte putinele norocase care are o sarcina FIV, din prima fara sa mai fi pierdut anterior sau sa fi facut vreo intrerupere. Cand ma refer dupa program asta inseamna ca tu ca mama te trezesti chiar si din doua in doua ore sau trei in trei ore si ii dai lui bebe, astfel el creste sanatos NU din 8 in 8 ore sau 5 in 5, dar din clipa in care s-a nascut tu ii setezi acest program!!!Pt ca asa cum sustii tu, cu datul la cerere, mamele se invata ca atunci cand bebe plange nu se uita daca are vreo pb sau nu e schimbat etc pur si simplu ii dau sanul in gura ca sa adoarme mai repede. uneori e doar nevoie sa-l legani de cateva ori, NU DE UN SAN in gura ca sa-l faci sa taca, ca de'…..e la cerere!!! Si mai apoi nici tu nici bebe nu aveti un ritm normal Nu sunt deacord cu conceptia TOTAL eronata ca atunci cand bb plange tb sa-i dai san. Sunt pro san si pro nastere naturala!!! Asa ca nu mai abera, daca nu ma cunosti!!!! fac referire la punctul 3 chiar tu zici ca acea tendinta nu se refera la epoca de piatra , ci mai degraba mai recent(pai si dupa cum iti explicam mai recent nu era pb de la cerere). la punctul 5 EXPLICA-MI si mie in ce univers paralel traiesti si tu crezi ca in momentul in care copilul primeste LA CERERE ce vrea si ii satisfaci o nevoie el deodata va zice, hmmm eu nu mai am nevoie de inca o jucarie sau ciocolata …pt ca la acea varsta pt el TOATE lucrurile sunt nevoi!!!! Cu CAT COPILUL E MAI SIGUR PE MAMA – TU STII CE INSEAMNA DEPENDENTA MATERNA SI CATE PB IMPUNE??? Clar nu sunt deacord cu punctul tau de vedere, dar mi se pare jignitor ca tu consideri acele femei care nu vor sa-si invete copilul atasat sau dependent de ele sau nu vor sa hraneasca la cerere, niste monstrii denaturati sau cu idei preconcepute sau invechite!!!! Si tu faci la randul tau la fel ca ele sfatuieste pt un mai mare bine, ca femeile sa alapteze la cerere si sa-si poarta copilul in brate. Si daca toata atentia ta se indreapta numai spre copil, tu unde dispari? Nu ai avut niciodata vreo depresie sau criza de personalitate o data ce te-ai vazut cu o necunoscuta in viata ta? si eu si sora mea am fost crescute in acest spirit, independent(fara suzeta, fara biberon, cu san) si crede-ma ca am prieteni peste tot in lume, iar de sora mea pot spune ca e inima petrecerii. Si inclusiv ca sotul meu nu e roman si m-am integrat de minune in cultura lui total diferita de a noastra(iar la ei chiar se practica la cerere si caratul in brate, iar acei copii sunt niste monstrii de rasfat). Nu am sustinut ca un copil e o marioneta, cu care te joci si o manipulezi dupa bunul plac. Dar pt a se dezvolta frumois tb sa-i arati anumite valori, concepte, reguli, etc acesta este rolul tau ca parinte nu sa cresti un copil ci sa educi un om.(si nu citez pe nimeni). Si nu vreau sa ne batem in cate carti am cititi sau ce facultate, master, etc am terminat, pt a gandi liber si a avea ideii personale nu-ti trebuie mormane de carti, clar ele te ajuta, dar tu filtrezi informatia!!!! In concluzie ai mare grija cui ii doresti sa nu mai aiba copii, ca poate te vei pune din nou intr-o situatie total penibila si nemiloasa in care cineva ca mine: care are nevoie de o tehnica ca FIV(si sa nu crezi ca e una usoara sau mereu cu rezultate pozitive) sa fie de partea cealalta a baricadei!!! Oricum clar iti doresc ca fetita ta sa creasca sanatoasa si frumoasa si independenta si sa fi mandra de ea!!!
Departe de mine gandul de a te jigni. Am zis ca nu esti mama si nu alaptezi, ok, am gresit si m-am exprimat gresit. Ok, esti deja mama, dar INCA nu alaptezi. Citind situatia ta, inteleg de ce te-ai simtit atacata si imi cer sincer scuze ca poate a sunat aiurea ce am scris 🙂
Acum ca imi spui ca esti insarcinata, te-as sfatui sa citesti un pic mai mult despre alaptat si ce inseamna de fapt alaptatul la cerere… Nu sa citesti studii sau carti (nu, nu ne batem in asta 🙂 ), ci povestile mamelor care au alaptat cu succes exclusiv pana la 6 luni si apoi in paralel cu mancarea solida, asa cum se recomanda 🙂
Alaptatul la program o sa te duca la sticluta cu lapte praf, garantez pentru asta 🙂 Bebe nu trebuie sa manance din 2 in 2 ore sau din 3 in 3, ci fix cand vrea el, si din 20 in 20 de minute daca asa vrea el.
Citeste despre puseele de crestere de care o sa te lovesti, cand bb va cere la san aproape non stop cateva zile si hai sa reluam subiectul asta dupa ce nasti si dupa ce o sa alaptezi cu succes (departe de mine gandul de a vrea sa par superioara in vreun fel, dar momentan eu am trecut prin astea si iti pot vorbi din experienta 🙂 )
Si in general, propun sa reluam toata discutia despre cresterea copilului, despre atasamentul si dependenta materna DUPA ce nasti si nu acum, cand inca nu te-ai lovit de situatiile astea.
Iti doresc o sarcina frumoasa, o nastere naturala asa cum ti-o doresti, alaptare de succes (si la cerere, nu la program 🙂 ) si sa nu-ti inabusi niciodata instinctele materne in favoarea ideilor preconcepute (pe care le ai acum si care poate vor disparea cand apare bebe) … si sper sa ne mai auzim
Iar articolul meu directioneaza catre EMPATIE, nu catre extreme. Imi pare rau sa vad ca mamelor sau viitoarelor mame le lipseste empatia fata de copiii lor… dar ma bucur daca macar o mama si-a schimbat putin abordarea citind ce am scris 🙂
Si eu l-am alaptat pe piciul meu tot la cerere, desi recunosc ca a fost greu in anumite perioade. Desi crestea in greutate si se vedea ca e totul in regula, mi se parea ca tot timpul plange si, mai ales, de foame. Am continuat sa ii dau san la cerere si pana la urma lucrurile s-au aranjat, adica nu a mai plans si ne-am obisnuit unul cu altul.
Diferenta dintre laptele praf si cel de mama este ca cel praf este foarte caloric. Normal ca daca bea un biberon de formula, un copil va dormi apoi dus pentru ca are burta plina. Este practic indopat si facut sa taca ore bune.
Laptele matern este mult mai usor de digerat si are mai putine calorii deci burtica va cere mai repede.
Si totusi, am o prietena care si-a alaptat fetita pana la 6 luni exclusiv, apoi in paralel cu hrana solida. Fetita ei si-a format singura un program, fara mari eforturi din partea mamei, astfel ca se trezea pentru san la 3 ore.
In alte conditii, mi se pare greu sa ii faci copilului un program de alaptare: daca e fomist, il lasi sa planga pentru ca nu e ora de masa? Cam ciudat. Si in plus, bebelusii mici vor sa suga si de sete, nu doar de foame. Pe caldura din mijlocul verii, nu ii dam lui bebe sa suga decat la 3 ore si il lasam sa se deshidrateze?
Si inca ceva, pentru ca nu vreau sa ramai cu un gust amar in urma discutiei cu mine… Am scris ca sper ca nu esti mama nu in sensul ca esti asa o persoana ingrozitoare ca sper ca nu esti mama, ci in sensul ca o mama n-ar trebui sa priveasca atat de "detasat" alaptatul. O mama ar trebui sa stie ca alaptatul nu e doar hranirea bebelusului, ci ii ofera alinare, confort, siguranta, ii aminteste de perioada cand era in burtica, mirosul mamei il calmeaza, laptele il linisteste… Lucruri care nu se pot intampla dupa program. Sper din suflet ca atunci cand o sa-ti tii botul de carne in brate sa-mi dai dreptate.
Si gata, am incheiat romanul 😀
Si inca ceva si promit sa plec :))
Apropo de rasfat, de aici:
http://alexcreste.blogspot.ro/2013/08/ce-este-si-ce-nu-este-attachment.html
AP nu va creste un copil “rasfatat”. Ce inseamna “rasfatat”? Egoist si pretentios, fara empatie, care nu ia in considerare dorintele sau nevoile altora. (Mie imi suna, drept sa spun, mai mult ca o caracterizare a parintilor moderni :)) .) Majoritatea oamenilor considera ca daca alini un bebelus ce plange, acesta va plange mai mult, va deveni “rasfatat”. Bebelusii nu au capacitatea sa gandeasca atat de complex incat sa faca planuri “diabolice”. Poate un copil mare caruia nu i se ofera dragoste si apropiere si caruia nu i se indeplinesc in mod normal nevoile va plange mai mult ca sa se bucure cateva secunde de caldura corpului mamei, e posibil. Dar un copil crescut de un parinte AP nu va avea nevoie de tertipuri pentru a se bucura asa cum e natural pentru puiul de mamifer-om, de apropierea fizica de parinte sau de atentia lui. El le are acestea la primul semnal la care le cere, nu ajunge sa planga pentru ele. Un copil crescut cu dragoste, empatie si respect va invata dragostea, empatia si respectul. Un copil crescut cu minciuni, pacaleli si “mita”, le va invata pe acestea. Un copil caruia i se indeplinesc dorinte in loc de nevoi, doar pentru a nu-i implini nevoile, va ajunge un copil rasfatat. Pentru ca acesta va cere mai mult si mai mult, va sti ca parintii ii dau orice in afara de a se da pe ei, in afara sa-i ofere dragostea si apropierea si timpul lor. Va sti ca mai repede primeste o jucarie sau o inghetata decat timp, atentie si apropiere fizica. Pentru ca in societatea noastra consumerista e mai ok sa-i cumperi copilului toate gadgeturile de care nu are nevoie, decat sa-l tii in brate cand plange sau sa-i fii alaturi noaptea, chestiuni de care chiar ar avea nevoie. Pentru un copil mai mare atentia parintelui e atat de importanta, e o nevoie chiar dureroasa fizic, incat va ajunge sa faca ceva “rau” daca asa vede ca o capteaza, chiar daca primeste certuri si jigniri, pentru copil e mai putin dureros decat sa fie ignorat. Deci un copil “rasfatat” e chiar un copil care are inca nevoie de atentia, dragostea si timpul parintilor, si caruia nu i-au fost oferite acestea nici in bebelusie.
Raluca Trifu sunt total de acord ca extremele trebuiesc evitate. Dar nici un minunt nu am zis ca nu o sa-l tin pe bebe sau ca nu o sa-i ofer afectiune, cand e nevoie. Nu sunt deacord cu ai oferi extra. Nu sunt deacord ca de fiecare daca cand o cere sa-i dau, deoarece nu defiecare data are nevoie. Tu ca mama sunt sigura ca iti dai seama atunci cand copilul tau plange ca il doare ceva, sau tb schimbat, tu stii ca sunt tipuri diferite de plans. Si mai exista si plansul alintat atunci cand e hranit, schimbat, dar el vrea alintare, nu afectiune!!! Si clar e o diferenta intre nevoie si regului si inteleg asta si nu am sustinut sa-ti lasi copilul flamand sau lipsit de afectiune. Doar spun ca aceste reguli, daca stii cum sa le aplici iti vor fi de ajutor pe parcurs. Copii si oamenii au nevoie si asculta de reguli atata timp cat le este explicat intr-un mod logic si normal validitatea lor. Nu sunt pe principiul ca regulile tb urmate ad literam sau ca nu pot fi modificate in timp. deoarece fiecare varsta prezintat anumite particularitati, dar fara ele am fi niste animale salbatice. Iar acele retele neuronale complexe de care zici se dezvolta destul de rapid la bebe si poate face asociere, chiar precoce. Clar conteza satisfacerea nevoilor personale, dar nu in exces!!! Deoarece tu ca mama si mai ales daca esti pentru prima oara nu o sa stii cat e deajuns!!! Si din dorinta de ai satisface o nevoie primare risti sa-i supra soliciti o nevoie de baza. Am fost cerscuta intr-o casa cu reguli, dar care au fost aplicate corect si logic, nu intr-o tiranie. Cand am plecat la facultate si aveam libertate totala pentru prima data, acele reguli m-au ajutat sa nu ma abat de la drumul meu, cu toate ca am incercat din toate!!!Mereu am stiu echilibrul lucrurilor. Si doar ma intreb, intr-o societae de mamici si tatici, care au crescut cu alaptatul la cerere si plimbatul in brate, cum Doamne ies copii care nu au respect pt parinti si cred ca totul li se cuvine, care te santajeaza emotional pt ca stiu ca vor primi. Referitor la articol m-a atacat tonul intransigent si faptul ca ea condamna pe acei apropiati care o sfatuiesc sa nu faca asa….dar la randul ei si ea recomanda la altii sa faca asa si asa. Deci eu daca am o parere care pt mine e corecta sunt o mama denaturata pt ca iti sugerez sa nu faci asa cum crezi. Oricum e un ton zeflemitor la adresa mamelor cu o alta mentalitate legata de acest subiect.
Eu tocmai spuneam ca orice mama are dreptul sa isi creasca copiulul asa cum crede de cuvinta pentru ca sunt convinsa ca ea simte cel mai bine ce trebuie sa faca pentru pitic. Si ca excesele sunt nepotrivite, fie ele de orice fel. E dreptul fiecareia sa creada ceea ce doreste!!! Nu condam eu pe nimeni.Si nici nu judec. Nu am acest drept!!! Exprim si eu la randul meu ceea ce cred. Si pot sa spun ca de multe ori am vazut mamici care dupa nastere au facut exact ce ziceau ca inainte nu vor face. Si ma numar clar printre ele:) Uneori suntem asa de radicali in gandire si suntem asa de determinati sa urmam anumite idei preconcepute, sa facem ceea ce consideram ca este social acceptabil, sau corect, iar apoi dintr-o data ne dam seama ca este gresit cum am gandit anterior si chiar ne miram cum de am putut gandi asa. Eu de exemplu ma tot minunam de o buna prietena de-a mea ca adorame cu copii in camera. Tot ii ziceam ca ei trebuie sa fie lasati sa doarma singuri ca sa devina independenti. Ea radea de mine si imi zicea ca da da:))), si ea a zis ca nu face aia si aialata si ca a ajuns cu timpul sa faca tocmai ce zicea ca nu o sa faca niciodata. Apoi am ajuns si eu sa fac asta, fara sa mai mi se para ca incalc vreo regula. Nu am mai simtit la fel cand a fost vorba de copilul meu. Am descoperit alte reguli care mi s-au parut mai potrivite pentru mine si familia mea. Bine a zis cine a zis ca niciodata sa nu spui niciodata.
Da bebelusii si copii mici au creierul ca un burete si sunt capabili sa invete surprinzator de repede, dar totusi regulile se dezvolta in timp.(Un articol frumos pentru iubitorii de psihologie http://www-psych.stanford.edu/~kirkham/Pubs/Diamond_Kirkham_Amso.pdf)
Si, poate ma repet, dar fiecare copil e diferit si oricat vrem noi ca si parinti sa avem niste copii asa cum ii imaginam, uneori ei nu se pliaza pe expectantele noaste.
Eu iti doresc sa ai parte doar de momente asa cum ti le imaginezi tu in relatia ta cu bebele tau si mai apoi cu copilul tau. Si totodata sa ai o sarcina frumoasa si o nastere usoara.
Iar despre zeflemeala… nici nu cred ca poate fi vorba! Nu cred ca cineva a intentionat sa ironizeze sau sa batjocoreasca pe altcineva ca are alte pareri. Pur si simplu fiecare isi apara ideile cu tarie si convingere.
Superb! Foarte adevarat! Si eu m-am "luptat" cu ideea asta si am facut ce am simtit: am tinut copilul in brate cat am putut de mult….. Dormea pe pieptul meu pana imi intepenea spatele….. Dar ce conta! Acum are 8 ani si imi este dor de momentele alea, cand eram nedezlipiti! Asa este au nevoie de noi, chiar daca asta inseamna sa stea numai in brate. Se simt in siguranta la noile informatii pe care le percep
Foarte frumos si adevarat ai descris, sunt de acord cu tine, am un bebe mic de 12 zile care nu plange foarte mult…deci procedeul de "inbrate" este in limitele normale,,,daca eu simt nevoia de sa il iau in brate..apoi el?!
foarte frumos … dar trebuie vazut si putin dincolo, in curand voi avea gemeni si mai am o fetita de 2,6 ….spune-mi pe care sa o port prima sau mai des 🙂
Eu l-am tinut in brate cat a vrut, si cat am putut. Dupa mine, si acum l-as cara in brate pe strada, chiar daca are 18 kg. Mor de drag cand ii simt bratele in jurul gatului meu, dar din pacate al meu s-a molipsit de alta boala: "sedezvata". Asa de repede… Are de-abia 3 ani si maxim imi da cate o imbratisare la repezeala. Se vrea mare, vrea sa fie independent, sa umble singur, sa nu il vada copii in brate. Seara, uneori se mai pune la mine in poala cand desenam, si ma umple de bucurie. pentru toate mamele, care nu vor sa ii ia in brate, cu riscul de a-mi primi injuraturi: Sunteti cam toante, pentru ca vremea in care n-o sa mai vrea, sau n-o sa mai poti, fizic sa il cari in brate vine asa de repede… nu fiti proaste, tine-ti in brate cat e timpul!
Nu ai inteles nimic. Mai citeste o data, de doua, de 3 ori articolul pana prinzi ideea.
Oana Popa Depinde de vsta la care cere etc, si mai depinde si de la copil la copil.
Cat de frumos… Nu-mi dau cu parerea despre situatii de genul asta, pentru ca nu am trecut prin ele. Dar mi-ar placea <3
Esti o norocoasa. Nastere usoara
Felicitari si sa fiti sanatosi, voiosi, voinici si buni :*
Si nu l-ai dus la scoala in brate, nu? :)) <3
Haha, nu m-am riscat sa fiu asa directa ca tine. Si-asa mi-am luat multe injuraturi cu articolul asta, dar iti multumesc pt ca esti tu asa directa in locul meu :*
As fi vrut sa merg la scoala cu el in brate, insa de la o vreme nici de mana nu mai mergem…. Suntem mari si ne vad colegii! Asa ca profitati de momentele " vreau la tine, mami".
eu chiar te felicit pt articol, Diana Gabriela,e chiar super,si eu as sta cu el in brate,tot timpul ,chiar daca nulti au grija sa ma avertizeze "vai de ce il porti atat in brate,ca seinvata"eu il ador ,e ceva unic,iar peste cativa ani ,noi i-am lua in brate si nu v-or mai vrea,chiar imi place ce am citit :*
super articolul, bebelusul meu are 8 luni, suntem la faza cu exploratul si nu mai sta in brate mult, cand era mic dormea la mine pe piept si ma cuprindea cu manutele,acum nu mai vrea, dar aseara a dormit dupa mult timp la mine pe piept si a fost tare bine, o sa imi fie dor de momentele astea sa stea lipit de mine.
Ah, a mea nu a dormit niciodata la mine pe piept. Nici cand era nou nascut 🙁
Eu mi-am purtat fetita in brate din primul moment si pana acum la 2 ani si 2 luni, iar daca mai vrea sa stea catarata mult si bine, nu ii voi refuza aceasta. Poate ma regăsesc in postura vreunei femei din triburile de care s-a făcut vorbire, dar eu consider ca alaptatul la cerere, dormitul împreuna, timpul petrecut amandoua, ” cataratul ” in brate ( vb fetiței mele, ” in brate, cade coroana pi jos”) sunt singurele momente cu adevărat speciale care te apropie de copilul tau pentru tot restul vieții. Nicio cariera, bani, succes, etc nu se compara cu împlinirea sufleteasca de a-ti petrece câțiva ani din viața in apropierea celui mi.
Si fetita ta e o fetita normala, nu? Poate poti sa ne spui mai multe. Multe mame se tem ca daca isi vor tine pruncii mult in brate nu-si vor mai face achizitiile la timp, vor fi prea mamosi sau 100% dependenti toata viata lor.
Ce tare! Si ai mei sufera de boala asta (bestial diagnosticul de senvata-nbrate). Pacat ca nu-i cronica boala! La cel mare (10 ani) simptomele s-au ameliorat pe la 3 ani si abia la 8 ani (avea deja 35 de kg si eu eram insarcinata cu "pacientul" nr.2) i-a trecut de-a binelea. Mai are si acum cate o acutizare cand vine si se aseaza la mine in poala. Pe cea mica n-o intereseaza nimic, nici oboseala nici burtoiul imens! Si chiar si acum – la 37 de saptamani- o port in brate! Imaginea este foarte ciudata: eu cu burta, fata in brate si baiatul de mana si sotul pe langa noi cu poseta mea in mana…
Corect
Sunt insarcinata (3 luni) si mi-a prins tare bine articolul. Vreau sa-mi cresc copilul cu multa iubire si nu cu retinere si reguli invatate de la altii carora nu li se cere sfatul… Daca reusesc sa-i cresc cum m-au crescut ai mei pe mine, sunt un om super fericit!
Va multumesc pentru articol!
Si eu am tinut-o in brate atat cat vroia imi umplea sufletul dar acum la 2 ani jumate tot in brate vrea f mult si spatele meu are de suferit
foarte bun articolul, daca la inceput in prima luna sa zicem faceam ce mi se spunea, fiind la primul bebelus, de cand a plecat mama de langa mine am putut face ce simt eu si sa resimt de ce are nevoie bebelusul meu, acu mananca numai la cerere, imi doarme noptile mai bine de 10 ore fara intrerupere desi nu are 3 luni si e un copil cu zambetul mereu pe buze, il port continuu dupa mine oriunde as fi, doar ca avand dureri la coloana il tin in cosuletul lui dar niciodata singurel cand e treaz, ii vorbesc ii explic, ii cant, ii recit, ne bucuram unul de cealalalt la maxim! Daca mama mea imi dadea san din aer ca sa n-o ating caci ma invat prost ha( si poate de aici si sentimentul de o anumita iubire materna ce mi_a fost lipsa), mi_am propus ca bebelusului meu sa nu ii lipseasca aceasta siguranta, iubire si dusiosie , umplandu-l cu prezenta intregii mele fiinte ! multumesc Cristinica pentru articol!
No bun,de cand alaptatul la cerere inseamna non-stop? Si eu aveam idei crete inainte sa nasc dar vad ca unele ma intrec cu brio. Sunt curioasa care e situatia la Oana acum dupa ce a nascut. 🙂
Vai, Oana, sper ca acum, dupa ce ai nascut, ai inteles mai mult din ce inseamna sa fii mama. Daca nu, il compatimesc pe bebelasul tau care probabil plange dupa tine, in timp ce tu vrei sa fii o mama de oras. Daca intr-o zi te muti in mediul rural ce faci, de unde o sa stii cum sa il cresti? Apropo, in tarile dezvoltate rata de alaptare e de 40-50%, nu de 15% ca la noi, si alea sunt mame de metropola, nu de oras.
Eu am gemeni, au un an si nu a existat până acum moment in care ei sa ceară "inbrate" si eu sa nu ii iau, chiar dacă asta a însemnat de multe ori sa jonglez cu ei ca acrobatii la circ. Am auzit si destule "senvata", dar la cat de drag îmi e sa ii simt aproape de mine, mai ca sper sa fie adevărat! 😀
ce e mai frumos sa-ti tii copii la pieptul tau …
Ti-am citit articolul si il gasesc interesant. Urmeaza sa nasc in iulie si sunt curioasa cum o sa reactionez. Deja de acum sunt nerabdatoare sa o vad, sa o pup si sa o strang in brate. Deci, probabil o voi tine in brate asa cum o sa simt. La mine cei din jur deja au inceput sa imi spuna sa nu o tine in brate ca „senvata” dar i-am „articultat” usor si respectos (sper) spunandu-le ca e copilul meu. Cu alte cuvinte, sa-si vada de viata lor ca eu ca imi vad de a mea.
Nastere usoara si adaptare lina <3
Calin a dormit cu mine in pat de cand l-am adus de la spital. Era agitat noaptea si somnul langa mine il linistea. Auzeam in jurul meu: „nu v-a mai dormi vreodata in patut”. Si uite ca are aproape 3 luni si doarme in patut. Doar dimineata, pe la ora 6, il iau cu mine in pat, nu pentru ca cere el, ci pentru ca imi place sa-l alint si sa ma trezesc cu el langa mine. Bucurati-va de fiecare etapa din viata copilului, indiferent de cat de greu sau usor este si indiferent de cerintele lui. Sunt momente unice de care daca nu profiti acum, nu vei mai avea parte.
foarte adevarat! nu am putut nici o secunda sa imi las copilul sa planga singur. de fiecare data l-am luat in brate si l-am linistit. l-am culcat cu mine in pat, l-am tinut in wrap la cumparaturi si plimbari toata iarna si si si acum. ghici ce? sta f cumintel in carucior cand ne plimbam, si in casa, doarme f bine in patutul lui si dupa masa de noapte cu mami in pat, sta f bine pe salteluta lui si se joaca si asa mai departe. imi dau seama de fiecare data de ce vrea in brate, e ibosit, vrea sa vada mai bine, vrea sa me jucam…si cum le spun eu bagaciosilor, se invata in bratele melele nu ale altuia.
Un articol superb!
Multumesc pentru sentimentele ce m-au cuprins!
<3