Treaba asta cu „nu se poate” ma scoate din sarite. Si am impresia ca e ceva tipic romanesc. De exemplu pe vremea cand nu eram un parazit al societatii care traieste pe spatele statului si aveam si eu un serviciu, nu-mi aduc aminte despre niciun coleg de prin alta tara care sa zica „nu se poate”, chiar si cand era o idee idioata. Pana la urma tot vedeai tu ca nu se poate, asa ca de ce sa-si piarda timpul cu tine?

Dar la noi, „nusepoate, frate”. Nimic nusepoate. Suntem tara lui Nusepoate. Iar in lumea mamiciei, unde oricum toata lumea are o parere (deci inclusiv eu), nusepoate asta e e un fel de semizeu.

„O sa alaptez exclusiv pana la 6 luni” – „N-o sa poti. Eu la 3 zile/3 saptamani/ 3 luni am pierdut laptele. Asa, pur si simplu.”
„N-am nevoie de niciun ajutor; o sa ma descurc singura cu bebe” – „N-o sa poti, o sa fie prea greu. Aveti nevoie de parinti/bunici/bona/etc.”
„N-o sa-mi las copilul cu ochii in televizor oricat de hipnotizat ar fi de reclame” – „N-o sa poti, o sa-ti fie greu, o sa cedezi si o s-o lasi sa se uite la TV ca sa te relaxezi.”
„Am ales sa nu mergem inainte cu diversificarea clasica, ci cu autodiversificarea” – „N-o sa poti. O sa vezi ca se ineaca cu bucatele de mancare si o sa renunti.”
„Vreau s-o scot din scutece cat mai repede, asa ca o sa incepem cu comunicarea eliminarii cat mai curand.” – „N-o sa poti, o sa-ti fie greu, o sa renunti.”

Si din cu totul alta sfera a lui nusepoate, discutie la casa la Cora:

„Adaugati si o punga, va rog.”
„Nu se poate. Am inchis deja bonul. Imi pare rau.”
„Si nu puteti deschide alt bon?”
„Aaa… Ba da…”

Articol scris cam pe genunchi asa, dar mi-a sarit iar tandara. O sa va povestesc vreodata si despre Lascavezitucand, dar azi nusepoate, pentru ca mi-e somn.

PS: Vecinul de la parter a facut iar gratar. Si azi. Si ieri. Chiar nusepoate asa ceva…