Cand te hotarasti sa faci un copil nu ti se spun multe din cele ce vor urma. Stii ca o sa te umfli ca un balon, ai vazut prin filme ca o sa ai pofte, stii ca la un moment dat cetateanul ce-l porti o sa iasa cumva pe undeva si o sa-ti curme noptile nebune, sau dimpotriva, pe cele linistite. Si poate o sa mai stii si altele.
Dar ce nu ti se spune e ca e foarte probabil sa ramai fara prieteni.

Am cunoscut multe mame care cauta voit compania altor mame si renunta de bunavoie si nesilite de nimeni la vechiile amicitii. Eu nu ma numar printre ele. Imi place si mie sa cunosc mamici pe care sa le pot intreba o mie de lucruri si fata de care imi permit sa nu vorbesc decat de ploada, fara sa ma simt prost sau sa ma gandesc ca poate sunt plictisitoare daca le spun de cate ori a facut Vanda Mica pishu azi.
Dar imi place si ca din cand in cand sa fiu eu, cea veche, Vanda-si-atat si nu doar Vanda-mama-de-Vanda-Mica. Si ca sa ma simt Vanda-si-atat, las Vanda Mica acasa cu tatal din dotare si ies cu vechile mele prietene. Nu se intampla foarte des, dar cand se intampla, mi se pare ca renasc. Prietenele mele imi ridica moralul atunci sunt mai pleostita (din cauza hormonilor, biensur), ma fac sa ma simt bine ca m-am regasit si inteleg ca n-am o viata asa palpitanta, asa ca imi accepta multele povesti cu protagonist fix – Vanda Mica.
Dar nu toate prietenele pe care le-am avut inainte de sarcina mi-au ramas aproape. Iar daca mi-ar fi spus cineva asta, probabil ca nu as fi crezut.

Am avut o sarcina destul de usoara, fara mari probleme, exceptand intoleranta totala la caldura, la care inima mea o lua razna si alte cateva disconforturi minore. Mi-a fost ciudat sa stau in casa in toiul verii, anotimpul meu preferat… sa nu socializez, sa nu ies la un suc decat o data la x saptamani cand trageau oamenii de mine… Dar nu se putea. Programul meu zilnic trebuia sa se desfasoare sub racoarea aerului conditionat. Nu mi s-a intamplat sa refuz multe invitatii, dar au fost situatii in care chiar n-am avut cum altfel. Si ma simteam prost. Ma simteam prost ca refuzam o data si ca apoi nu reveneam asupra invitatiei, imi faceam mustrari de constiinta si imi doream sa nu se supere pe mine. Aveam si zile in care nu ma puteam duce nici la birou si lucram de acasa.

Si a venit toamna. Caldurile s-au dus si am reinviat. Desi s-ar fi zis ca burtoiul ma incomodeaza, eram sprintena si foarte dornica de iesiri. Si am inceput sa fac invitatii. Unele dintre ele mi-au fost onorate, mi-am cerut scuze ca am fost antisociala toata vara, mi s-a spus ca sunt nebuna si n-am de ce sa-mi fac griji. Altele mi-au fost refuzate, cu reprosuri ca n-am mai dat niciun semn de viata. Si iar mi-am facut mustrari de constiinta, ca poate as fi putut sa ma vad cu ele, ca poate daca faceam un efort, ca poate-poate. Tarziu insa mi-am dat seama ca, de fapt, si eu aveam de ce sa fiu suparata. Pentru ca poate mi-as fi dorit sa primesc din cand in cand cate un telefon in care sa fiu intrebata cum ma mai simt, ce mai zic, ce mai fac. Dar am trecut peste, cu un gust putin amar, convinsa fiind ca dupa ce voi naste, lucrurile se vor schimba.

Dar iata ca nu e asa. Prietenele mele de distractie si petrecareala m-au uitat. N-au reusit sa-si faca timp sa ne vedem nici chiar atunci cand le-am invitat din timp. Ce-i drept nu ma mai incadrez in peisaj. Nu mai frecventez cluburi, nu m-am mai alcoolizat de un an de zile si iesirile mele de capul meu au loc intr-o fereastra de trei ore. De fapt, toata viata mea e impartita in bucatele mici de cate trei ore – intervalul de masa al Vandei Mici.

Si uite asa, m-am resemnat si am renuntat. Dupa atata timp, mi-ar fi si greu sa reluam de unde am ramas, fara sa am un nod in gat. Chiar nu m-as putea preface ca e totul ok.

De-asta am zis sa va anunt eu, in caz ca nu v-a anuntat nimeni pana acum: chiar daca nu vreti sau nu va asteptati, prieteniile se cern atunci cand in viata voastra isi face loc un bot de om. Si poate ca e normal asa… Dar tot sunt trista.

PS: Multumesc Lexu si Little Miss Sunshine ca mi-ati fost alaturi chiar si cand eram antisociala si chiar si-acum, cand interesele noastre sunt putin diferite. :*