Vecinii care locuiesc intr-una din vilele de langa piscina cartierului sunt probabil vedete, ceva. Eu cum nu sunt mondena defel, nu m-as prinde nici daca ar sta acolo Consuela lu’ Mutu sau mai stiu eu cine. Dar banuiesc eu ca sunt vedete pentru ca acum doua veri, cat stateam cu o prietena la piscina ca fetele, vedem o echipa intreaga a Kanal D, cu catel, cu purcel, dar mai ales cu camere, umbrele si microfoane in fata usii vecinilor. Se fac prezentarile, o pitipoanca micuta cu o fusta cat o curea si un ciuf blond tine microfonul (deci presupun ca a ei e emisiunea) si vorbeste cu stapana casei, in timp ce tatal familiei incinge un gratar cu cameramanul si alti cativa baieti care nu stiu ce rol aveau in echipa de filmare.
Langa noi, la piscina, doi baietei imbracati frumos se joaca cu picioarele in apa. Unul este copilul vecinilor, iar celalalt a venit cu parintii lui in vizita la ei (probabil trebuie sa apara si ei in emisiune). Copilul vecinilor are cam 5-6 ani, iar celalalt vreo 4. La un semn al maica-sii, baietelul mai mare se duce spasit catre casa. Mama e deja imbracata frumos, ca pentru filmari. Carbunii s-au incins, iar micii sunt insirati pe o tavita langa gratar. Fumul se imprastie in cele 4 zari, prin balcoanele si curtile celorlalti. Mama si copilul intra in casa.
Cateva minute mai tarziu, acelasi baietel o zbugheste din casa ca o ghiulea din tun si vine spre piscina. E gol pusca. Maica-sa, desculta, alearga dupa el si-l striga „Vino sa te imbraci, unde fugi asa???”. Baietelul nimic, da ture la nudul gol in jurul piscinei, maica-sa in urma lui, incearca sa-l prinda. Toata lumea se amuza, mai putin mama, care e toata rosie la fata, cu machiajul curs si plina de spumele marii. „Treci aici, n-auzi? Ma faci de rusine!”, striga ea, in timp ce alearga in continuare dupa fie-su. La un moment dat se aude un plici-plici. Mama l-a prins, i-a tras vreo doua la fund si il taraste in casa.
Intre timp, micii sfaraie pe gratar, fumul si mirosul inunda toate apartamentele pe o raza de cateva strazi de cartier, iar emisiunea e in toiul filmarilor. Toata lumea e calma, baietelul e imbracat, iar machiajul mamei impecabil. Micuta blonda cu ciuf zambeste de complezenta si pare interesata de ce spun vecinii.
Noi mai dam o tura de bazin, multumite ca nu avem plozi dupa care sa alergam desculte.
deci alergați fără plozi? 😀
Ea inca mai alearga fara plozi 😆
Realizezi că aşteptam nişte poze nu? Şi nu cu copii…
Cu mama aluia mic? 😆 Recunosc, era cam milf
Data viitoare să fii mai vigilentă te rog. Aştept pe email poze 🙂
Cât ai stat la piscină Sper că ai pus o căciuliţă copilului…
N-aveam, tu, plozi pe vremea aia. Dar daca am fi avut, clar puneam caciula. 😀
Chiar radeam mai devreme cu alte mamici: Caciula asta e panaceu universal, te apara si de tsunami daca e 😆