Daca pana acum aveam pareri despre orice pe lumea asta, va dati seama ca de cand sunt mama nici nu te mai poti intelege cu mine. Am si mai multe pareri, pe care le apar cu si mai multa pasiune ca pana acum.
Parerea de astazi se refera la impactul televiziunii asupra copiilor, si ma voi referi in principal la cei mici, de pana in 2 ani.
Cine ma cunoaste stie ca sunt omul „consumerist” modern. Nu sunt vreo naturalista organica gen hippy, am zeci de perechi de pantofi, zeci de genti, ocazional mai calc stramb pe la cate un KFC, etc. Va spun astea ca sa va faceti o idee despre mine, sa nu va imaginati ca fac doar lucruri sanatoase, traiesc in bumbac organic si spal pe jos cu otet alb si rufele cu funingine.
In tot contextul asta e posibil, deci, sa va surprinda interesul meu pentru un asemenea subiect.
Era pe vremea cand eram inca insarcinata si totul a pornit oarecum dintr-o discutie normala, nici nu mai stiu cu cine, care imi spunea ca isi lasa copilul de 2 luni sa adoarma la televizor pentru ca e mai bine sa adoarma singur decat adormit de ea. Si mi s-a aprins un beculet, pentru ca imi aminteam din vremurile demult apuse cand aveam televizor in dormitor si adormeam cu el aprins cat de chiauna ma trezeam a doua zi. In paranteza fie spus, asta a fost si unul din motivele pentru care de cand m-am mutat cu domnul Vanda nu am pus televizor in dormitor. Asta si faptul ca avem gusturi atat de diferite, incat probabil ca nu ne-am mai fi uitat niciodata impreuna la televizor. 😆
Fiind foarte interesata de subiectul asta, mai ales ca eu nu sunt mare amatoare de televizor (chiar si inainte de Vanda Mica erau zile intregi cand nu-l deschideam) m-am apucat sa studiez despre impactul sau asupra plozilor de sub 2 ani.
In 2011 AAP (American Academy of Pediatrics) a publicat o recomandare pe care va recomand s-o cititi aici. Alt studiu interesant este aici. Un articol despre legatura dintre deficitul de atentie si privitul intens la tv aveti aici. Despre legatura dintre privitul la televizor si problemele de somn aici. Pe scurt despre legatura dintre intarzierea dezvoltarii limbajului si televizorul puteti citi aici. Daca va gandeati ca puteti pune copilul cu spatele la un tv care merge in camera (cum faceam eu si credeam ca e ok), puteti citi aici de ce nu e bine.
Pe scurt, toate studiile si documentele spun ca nu se recomanda copiilor sub 2 ani contactul cu media, fie ca vorbim despre televizor in sine cu posturi TV pentru adulti (nu, nu de-alea), fie ca ne referim la emisiuni sau DVD-uri educationale pentru copii. De ce? Motivele sunt simple si de bun simt.
1. Privitul la televizor le afecteaza dezvoltarea limbajului, pentru ca scade interactiunea cu o fiinta umana care incurajeaza dialogul (spre deosebire de televizor) si pentru ca un copil invata de la un televizor ca poate primi informatiile de care are nevoie fara sa le ceara.
2. S-a demonstrat si ca „interactiunea” indelungata cu un televizor (poate) duce in timp la un deficit de atentie al copilului (si cate cazuri de ADHD nu cunoastem din generatiile care au crescut cu TV de mici)
3. Televizorul e vinovat si de noptile agitate ale copiilor nostri, de dificultatile de adormire si de pavorul nocturn.
4. Oricat ar fi marketate emisiunile de copii ca fiind educationale, la cei mai mici de 2 ani nu se aplica asta, pentru ca ei pur si simplu nu inteleg ce se petrece pe ecran. Pentru ei, televizorul nu este decat un geam prin care se vad imagini colorate si in miscare. Atat.
Daca va e lene sa cititi toate linkurile (desi eu le recomand din suflet), puteti urmari explicatiile pe acelasi subiect (foarte pertinente din punctul meu de vedere) ale biofizicianului Virgiliu Gheorghe din emisiunea „Garantat 100%”. Inteleg din emisiune ca domnul Virgiliu Gheorghe a scris si niste carti pe tema asta, pe care as vrea sa le citesc. Ma mai documentez si va zic.