O alta normalitate
Cum a aparut Vanda Mica

Pe Vanda Mica am adus-o acasa intr-o zi de luni. Am infofolit copilul, l-am incarcat in landou,am fixat  landoul in masina si am plecat.

Si asa a inceput distractia, noua viata in 3.

Copilul a fost cuminte, nu a plans, ne-am inteles destul de bine in primele 10 zile. Desi ne amenintasera de la maternitate ca prima noapte o sa fie horror, n-am avut probleme asa mari. Da, a fost un pic mai agitata decat fusese in timpul zilei, dar nu ne-a tinut drepti la raport toata noaptea.

De mancat manca pe ceas ori la 3 ore si jumatate, ori la 4 ore, in rest baga somn. Noaptea era si mai bine, prima trezire era dupa aproximativ 5 ore de somn, daca nu si mai bine cateodata. Si in continuare cantitatea de lapte pe care o baga in ea era dubla fata de cat ar fi mancat un bebe de varsta ei. (Si pentru ca haplaieste asa bine, in prima luna s-a ingrasat 1.250 kg – stiu ca nu mai puteati de curiozitate 😀 )
Am incercat initial hranitul copilului la semnal (adica atunci cand da semne ca i-ar fi foame), dar n-a mers. Nu dadea niciodata semne de foame, se trezea direct in plans. Asa ca in primele 2 saptamani am hranit copilul la plans.

In rest, programul zilnic era somn, plans de foame, mancat, somn, plans de foame, mancat, repeat.

Mai nou, de vreo saptamana asa, a inceput sa ne arate gingiile, sa se hlizeasca la caruselul de la patut sis a scoata sunete. Cand e tare suparata ii striga pe un nene Ghi si pe o tanti, Ga. Imi imaginez ca domnul Ghi este un instalator micut si la varsta de pensie, pentru ca astia sunt neseriosi si nu vin cand ii chemi. Doamna Ga cred ca este pensionara si face placinte.

Ei, astea sunt lucrurile frumoase si usoare care ni s-au intamplat in prima luna. Ia sa va zic si de alea mai neplacute.

Cum ar fi baita zilnica. Deci nu am crezut ca o fiinta umana de orice dimensiune, rasa, culoare, sex, religie, etc. poate urla in asemenea hal. Din momentul in care o dezbracam s-o bagam in apa si pana ieseam din baie, urla fara oprire. Imi pare rau ca n-am masurat decibelii pe care ii suportau bietele noastre urechi. Am incercat toate variantele: apa mai calda, apa mai rece, mai cald in baie, mai rece in baie, cu muzica, fara muzica, cu mai multa lumina, cu mai putina lumina, cu suport de cadita, fara suport de cadita, etc. Practic arata ca un dracusor pe care il spalai in apa sfiintita. [Spoiler] Partea fericita pentru linistea mea psihica e ca incepand de luni, cand am intrat in luna cu numarul 2, demoazela nu mai plange la baita. Brusc s-a potolit.

Alt lucru neplacut ar fi colicii, care ne-au luat pe sus de pe la 2 saptamani. Convinsa nevoie mare ca eu nu-i dau copilului meu medicamente si nici ceai, ca n-are nevoie, colicii nu-s dureri de burta, e plansul de adaptare si n-ai ce sa-i faci decat sa fii blanda si iubitoare, am tinut copilul in dureri vreo 2 zile.
Dupa care mi-am dat seama ca sunt dureri de burtica si am concluzionat eu ca sunt de la faptul ca mananca mult si lacom la o masa, asa ca am inceput s-o hranesc mai des (practic manca la program de 2 ore si jumatate). Pana s-a obisnuit ea cu programul asta, pana a inceput sa ceara singurica de mancare la intervalul asta, a fost mai bine. Manca mai linistita, inghitea mai putin aer, o durea mai putin burtica. Cand s-a obisnuit, se trezea din nou hamesita si haplaia ca o apucata, de parca alea erau ultimele picaturi de lapte de pe planeta asta si ii trebuiau ei. Asa ca au revenit si durerile.
Drept urmare  am cedat si am zis: „Asta e, ii dau copilului ceai de colici”. S-a infaptuit manual ceaiul de chimen, fenicul, anason si roinita (toate bio) si s-a dat copilului cu biberonul. Copilul s-a strambat, a adunat tot ceaiul in gurita si l-a scuipat afara. Am descoperit ulterior ca ceaiul trebuie sa aiba o anumita temperatura ca sa fie acceptat de copil. Daca era puuuutiiiin mai rece sau puuuutiiin mai cald, era rejectat din start.
A durat si distractia cu ceaiul vreo 2 zile, copilul plangea in continuare de durere, se incolacea si se facea rosie ca o ridichiuta . Toooata ziulica (noaptea nu, noaptea dormea lemn).
Asa ca mi-am calcat din nou pe inima si i-am dat Bonnisan, care chipurile e din plante si e natural. Am tinut copilul pe Bonnisan vreo 3 zile, dar Bonnisanul era apa de ploaie. Si nici nu-i placea. I-l varam pe gat cu lingurita si facea o fata de parca as fi vrut s-o otravesc. Dupa care il inghitea, se mai stramba un pic si ne vedeam de treaba.
Si uite asa, pana la urma am trecut pe Sab Simplex, care e medicament in toata regula, care ii si place dar mai ales, care o calmeaza. N-a mai plans, n-am mai stat non-stop cu ea in brate, a dormit, a stat linistita, ce mai, am un copil si destept, si frumos, si cuminte.

Si apropo tot de mancare, dar a mea de data asta, copilul asta mi se pare ca are un senzor de „hei-mami-mananca-hai-sa-ma-trezesc-si-sa-incep-sa-plang”. Invariabil, daca imi pun ceva in farfurie, desfac un iaurt, ma asez la masa, demoazela se trezeste si incepe sa planga (de obicei de foame). Invariabil!

Pe langa toate astea, in luna care a trecut m-a mai invatat si alte lucruri. M-a invatat ca schimbatul de scutec inainte de masa, cum recomanda toata lumea, nu e fezabil, pentru ca urla de foame din toti rarunchii. M-a mai invatat ca nu-i plac chestiile de pus pe cap: bentite, caciulite, baticute, glugute, etc., mai ales daca sunt un pic mai stramte sau se leaga sub barba. M-a invatat ca nu-i place linistea, asa ca are in camera un radio care canta toata ziua. M-a invatat ca nu-i place suzeta, ca nu-i plac lucrurile de lana, ca nu-i place sa astepte, ca nu-i place sa stea singura, ca ii place la frig, si multe alte „ca”-uri.

Practic, ma invata cum sa am grija de ea, pacat ca nu e o profesoara prea rabdatoare si tipa mereu la mine cand fac ceva gresit.

Draw me like one of your French girls

O alta normalitate
Cum a aparut Vanda Mica